2,472 matches
-
vot secret universal etc.)”. Nu era un caz izolat. În decursul anilor ’60, mulți comentatori occidentali de stânga, moderați, de altfel, În opinii, evitau să pomenească „drepturile” sau „libertățile” de teamă să nu pară naivi. În Europa de Est, comuniștii reformiști și suporterii lor evitau și ei acest limbaj - În cazul lor, fiindcă termenii erau compromiși și demonetizați de retorica oficială. Dar după jumătatea deceniului al optulea au Început să se răspândească În tot spectrul politic occidental discursurile și scrierile care invocau fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continua planurile de restructurare economică, secretarul general a recurs la glasnost - „transparență” -, adică a Încurajat oficial dezbaterea publică a unor subiecte atent selecționate. Anunțând schimbări iminente și stimulând așteptările populației, Gorbaciov urmărea să creeze un instrument prin care el și suporterii lui să poată Învinge opoziția oficială cu care se confruntau. Era o veche stratagemă folosită printre alții și de țarii reformiști. Însă lui Gorbaciov, nevoia urgentă de transparență din partea autorităților i-a fost revelată de evenimentele din 26 aprilie 1986
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În alte părți, „Gorbimania” era În floare. În vizitele tot mai dese peste hotare, Gorbaciov era copleșit cu onoruri de politicienii vest-europeni și aclamat de mulțimi entuziaste. Către sfârșitul anului 1988, Margaret Thatcher, care se număra printre cei mai Înflăcărați suporteri ai lui Gorbaciov, a proclamat „sfârșitul” Războiului Rece. În Europa de Est această afirmație ar fi putut părea hazardată - dar și acolo Mihail Gorbaciov era extrem de popular. „Democrațiile populare” urmăreau cu sufletul la gură eforturile interne ale liderului sovietic, dar erau și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
existent” - și a celor 20 de ani de abrutizantă „normalizare” -, ceva din această cultură politică rezista Încă: În primele alegeri postcomuniste, desfășurate În iunie 1990, 14% din electorat a optat pentru Partidul Comunist. Prezența persistentă a acestui nucleu semnificativ de suporteri comuniști - și de cetățeni apolitici, mult mai numeroși, care nu erau suficient de nemulțumiți pentru a protesta Împotriva situației - Îi făcea pe scriitorii disidenți ca Ludvík Vaculík să se Îndoiască de posibilitatea unor mari schimbări În viitorul apropiat. Istoria părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1998, numai o persoană din patru mai vorbea euskera, limba bascilor. Cum era de așteptat, ei nu erau deloc interesați de mișcarea separatistă: numai 18% dintre basci s-au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nostalgic al nazismului. Cel mai adesea, austriacul Își dezvăluia prejudecățile (ca și Jean-Marie Le Pen) În mod indirect - de pildă, orice lucru supărător În viața publică era ilustrat de oameni ce erau, Întâmplător, evrei. Dar țintele predilecte, pentru el și suporterii lui, erau cele recente, cum ar fi Uniunea Europeană: „Noi, austriecii, nu ar trebui să dăm socoteală Uniunii Europene, nici Maastrichtului, nici unei idei internaționaliste sau alteia, ci numai patriei noastre”. În alegerile parlamentare din 1986, partidul lui Haider a câștigat 9
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care făcea alte orașe europene să pară terne și Învechite. Plină de tineri educați și deschisă la fluxul cosmopolit al culturilor și limbajelor, Londra părea să-și fi recăpătat la sfârșitul secolului XX strălucirea din Swinging Sixties - preluată oportunist de suporterii lui Blair, care au „rebranduit” țara În Cool Britannia. Era Însă doar o poleială. Cea mai aglomerată metropolă europeană avea o piața imobiliară inaccesibilă: șoferii de autobuze, asistentele, Îngrijitorii, Învățătoarele, polițiștii și chelnerii care Îi deserveau pe noii britanici cosmopoliți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel mai mare beneficiar al fondurilor structurale de la Uniunea Europeană - ceea ce Înseamnă că anumite părți din Regatul Unit erau printre cele mai sărace regiuni din UE. Cifrele relative la ocuparea forței de muncă (larg mediatizate și o sursă de mândrie pentru suporterii conservatorilor și laburiștilor deopotrivă), deja modeste la nivel național, erau denaturate de mărimea disproporționată a Înfloritoarei capitale; În realitate, șomajul din nordul Angliei rivaliza cu cazurile cele mai alarmante din Europa continentală. În Marea Britanie, contrastul frapant dintre regiuni a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Goethals, James Ensor, Willy Finch, Fernand Khnopff, Théo van Rysselberghe, Guillaume van Strydonck, Paul Dubois, Willy Schlobach, Rodolphe Wytsman și Dario de Regoyos. Prima expoziție, anunțată în revista L'Art Moderne încă din 1883, revistă care avea să devină un suporter oficial al grupului, avea loc pe 1 februarie 1884. Similar celorlalte secesionisme, și mișcarea inaugurată de Les XX viza cooptarea artiștilor străini la expozițiile internaționale pe care le organizează, expoziții animate de conferințe și recitaluri de muzică și poezie, recitaluri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prin sciziunea acesteia și prefacerea micii boierimi comercializate în burghezie. În esență, este vorba despre legitimarea eforturilor de modernizare a societății românești de către burghezia încă minoră (ea își clădise doar baza economică cu sprijinul burgheziei apusene), nevoită să-și asocieze suporteri puternici în „forța centrală” - „oligarhie liberală”, centralizare administrativă, birocrație și militarism, în condițiile ruinării vechii clase stăpânitoare (Zeletin, 1925/1991, p. 94 și urm.). Veriga lipsă în mecanismul social al modernizării societății românești era clasa de mijloc puternică, independentă, suportul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de tip Beveridge din Anglia, Italia și Suedia, bazat pe impozite generale. Una dintre explicațiile specialiștilor ar fi că modelul ales era mai aproape de realitatea româneacă interbelică și reprezenta o cale de mijloc între două opțiuni susținute de două tabere: suporterii pieței libere pentru funcționarea sistemului de sănătate și suporteri ai planificări guvernamentale (Vlădescu, 2004). După opinia mea, trecerea la noul sistem s-a făcut fără o analiză foarte clară a implicațiilor diverselor modele europene în contextul românesc și a presupus
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pe impozite generale. Una dintre explicațiile specialiștilor ar fi că modelul ales era mai aproape de realitatea româneacă interbelică și reprezenta o cale de mijloc între două opțiuni susținute de două tabere: suporterii pieței libere pentru funcționarea sistemului de sănătate și suporteri ai planificări guvernamentale (Vlădescu, 2004). După opinia mea, trecerea la noul sistem s-a făcut fără o analiză foarte clară a implicațiilor diverselor modele europene în contextul românesc și a presupus mai degrabă unele preferințe ale funcționarilor și oficialilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
au suferit o ușoară recesiune; de aici și temerile Europei Occidentale în privința unui eventual declin al comerțului trans-Atlantic. În al patrulea rînd, "ofensiva sovietică de pace" și strădaniile lui Malenkov de a stimula comerțul Est-Vest își cîștigase o serie de suporteri 749. Apoi, Europa își dădea seama că Statele Unite nu aveau să aplice sancțiunile prevăzute de Legea Battle pentru Europa de Est. În 1953, președintele dublase numărul de scutiri de la sancțiunile Legii Battle față de anul 1952. De fapt, pînă în 1954, Washingtonul nu
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
rezerve, Goldfinger a semnat raportul Miller. Comitetul lui Miller făcuse cîteva recomandări îndrăznețe. Deși Johnson, personal, era de acord cu ele, se ferea să le aprobe în mod public. O susținere entuziastă a dezvoltării comerțului Est-Vest ar fi avut puțini suporteri. În presă apăruseră prea multe articole despre eșecul negocierilor cu Firestone, iar Congresul nu era prea entuziasmat în privința comerțului cu țările comuniste, avînd în vedere Războiul din Vietnam. Cu toate acestea, McGeorge Bundy a remarcat că deși raportul propunea o
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
au axat, în primul rînd, pe dreptul Moscovei de a beneficia de Clauză, dar s-au referit, implicit, și la celelalte țări comuniste. Amendamentul lui Jackson l-a înfuriat pe Nixon. El i s-a confesat lui Ehrlichman, spunîndu-i că suporterii lui Jackson sînt "evrei sadea... Eu nu sînt un quaker sadea și ei mă urăsc pentru asta". Nixon voia să trateze cu sovieticii printr-o "diplomație tacită" și era conștient că Moscova nu-și putea permite o emigrare în masă
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
ar fi putut ajunge la un compromis cu Jackson. Kissinger dorea să poarte o discuție cu senatorul și credea că s-ar putea ajunge la un compromis acceptabil pentru ambele tabere. În raport, Eberle preciza că deși mai mulți dintre suporterii amendamentului Jackson-Vanik ar fi dispuși să recurgă la un compromis, "nimeni nu sugerează că senatorul Jackson este singurul care nu va putea accepta un compromis". Printre problemele pe care Jackson le considera importante se număra și emigrarea din Uniunea Sovietică
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
țara respectivă. În scurt timp, "Comitetul Christopher" i-a determinat pe mulți reprezentanți ai Administrației să fie mai conștienți de relația dintre încălcarea drepturilor omului și politica externă americană 1855. Entuziasmul noii administrații pentru drepturile omului i-a încurajat pe suporterii din Congres. Ei au stabilit imediat condiționări între numeroase programe de asistență pentru țările străine și "amendamentele Harkin", așa încît, pînă la sfîrșitul anului 1978, criteriul "încălcărilor grosolane" a fost aplicat atît la Legea alimentelor pentru pace, cît și la
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
și-a trimis un reprezentant, iar George Crișan a pledat în numele Frăției Baptiste Române și Nicolas Bucur, pentru Institutul Național Româno-American. Congresmenii Millicent Fenwick, din New Jersey, Edward Derwinski și Paul Findley sprijineau, în continuare, derogarea. Singura schimbare reală în privința suporterilor era legată de marile companii comerciale. La audierile precedente, se perindase un adevărat alai de martori în sprijinul cererii prezidențiale. În 1979, companiile comerciale au pledat pentru derogare mai curînd prin corespondență decît prin prezența fizică. În rîndurile opoziției se
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Derwinski a arătat că, din cele 23 de cazuri speciale care fuseseră supuse atenției Bucureștiului în iunie, 11 fuseseră deja rezolvate și se aștepta ca celelalte să fie și ele soluționate în scurt timp2321. În cadrul audierilor, consilierul a avut cîțiva suporteri. Unul dintre aceștia era O. Rudolph Aggrey, fostul ambasador al Americii în România, din timpul Administrației Carter. Aggrey considera Clauza ca fiind un instrument prin care America putea încuraja producerea unor schimbări în România 2322. Un alt fost ambasador a
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
externă independentă de Moscova. Fără această aură, România nu mai era, pentru americani, decît o națiune care încălca libertățile religioase și drepturile fundamentale ale omului. Prin demersurile pentru prelungirea, în continuare, a Clauzei, Administrația nu numai că și-a pierdut suporterii din Congres, dar i-a forțat pe mulți membri ai legislativului să preia controlul asupra problemelor de politică externă. Deși vizita lui Shultz, din decembrie 1985, deschisese mai multe direcții de discuție pentru drepturile omului, ea nu a reușit să
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
prin care Washingtonul putea induce schimbări în România 2354. Nici un senator nu avea nimic de obiectat împotriva argumentului pîrghiei, însă la o zi după încheierea audierilor, în "Christian Science Monitor" a apărut un articol care sugera că unul din principalii suporteri ai acestui argument este chiar Bucureștiul. Așa cum îi declara un reprezentant oficial român unui reporter, "dacă nu vă place cum e acum, luați-ne "Clauza națiunii celei mai favorizate". Atunci nu veți mai avea nici ceea ce aveți acum"2355. Reprezentanții
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Curios, dar nimeni nu s-a întrebat de ce Crane nu a impus acest criteriu tuturor țărilor care voiau să beneficieze de Clauză. După dezbateri aprinse privind respectarea drepturilor omului în România, la care au avut de spus un cuvînt și suporterii reînnoirii Clauzei, Camera Reprezentanților a hotărît să amîne moțiunea lui Crane, cu un vot de 216 la 1902397. Voturile demonstrau că nici o moțiune de protest nu beneficia de sprijin suficient din partea Camerei și cu aceasta s-a încheiat discutarea moțiunii
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]