2,472 matches
-
voiai tu era conversația, schimburi de idei, pe când eu aveam nevoie de tandrețe mai mult decât de vorbe. E aici esența poeziei tale pe scurt. Nu scrii versuri filozofice, preferi să surprinzi tandrețea. Starea poetică e pentru tine tocmai această tandrețe. Îți planifici vocea poetică ori o descoperi pe măsură ce scrii? EF. Îmi place cum spui acest lucru. Așa e, îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu. LV. Te deranjează dacă lectorul caută datele vieții tale reale în poem? Spui în Bed: "Să fie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Allegiance: "moștenirea mea / Kovno, Odesa, strânge tot și fugi -" Nu spui mai mult. Mă duce gândul la Chagall și imaginile lui de pogrom. Te bântuie acest posibil infern de care ai scăpat? EF. Da. LV. În Still Life scrii: "biologia tandreții se uită". În această lume de "intruși" (calitate pe care i-o atribui și lui Roy Fisher în poemul City Lights), spui, poeții nu se "integrează" (Modern Tower). Această neputință de a se simți acasă și ocrotit e tipică autoului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
plăcea să împărtășească și lectorul această descoperire neașteptată. Cred că ceea ce sper eu este să dovedesc cum că dezvăluirea e cu putință, că avem mici revelații tot timpul, în toate, și că la rădăcina ei e de fapt iubirea. LV. Tandrețea e punctul tău forte. Iată un poem care îmi dă dreptate: Cu coada cârlig, privindu-mă țintă nelămurită cine sunt dacă am avut și eu pisoi, trecu țanțoș și negru ca smoala un ghemotoc și-mi lăsă ce să-mi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pisoi, trecu țanțoș și negru ca smoala un ghemotoc și-mi lăsă ce să-mi lase o unduire mută. Versurile mi-au amintit de o scriitoare aprigă, Doris Lessing, care se topește când vine vorba de pisici (dar numai atunci). Tandrețea ta e pretutindeni. Ești o poetă sentimentală, care nu se teme că-și pierde forța dacă mărturisește că se simte vulnerabilă. Scrii o poezie puternică în marginea fragilității. Greșesc? MK. Deloc. Mă încântă să fiu percepută așa. Chiar cred cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pretutindeni. Ești o poetă sentimentală, care nu se teme că-și pierde forța dacă mărturisește că se simte vulnerabilă. Scrii o poezie puternică în marginea fragilității. Greșesc? MK. Deloc. Mă încântă să fiu percepută așa. Chiar cred cu tărie că tandrețea e forță, nu slăbiciune. Multe trăsături care par unora slăbiciuni de femeie sunt de fapt o putere de invidiat. Mi-ar plăcea să răstorn valorile, să feminizez relațiile umane. Aceasta e puterea dar și slăbiciunea mea. LV. Iubirea e pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un romancier comic afectuos, dacă accepți caracterizarea. DAVID LODGE: Într-adevăr romanele mele sunt pline de ironie, dramatică dar și retorică, din aceea care se asociază cu comedia și satira. Dar ai perfectă dreptate că e și o blândețe, o tandrețe, o latură afectivă în opera mea (unii critici o numesc chiar sentimentală). Nu văd aici nicio contradicție. Unul din idolii mei literari este Dickens, care e și ironic și afectiv până la sentimentalism în unele laturi ale operei lui. Nu obiectez
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
anesteziate, cad într-un fel de visare. Tânăr fiind, eram domol dar scriam uneori dur, iar acum cred că sunt mai degrabă un dur care-și permite să scrie un pic doar un pic mai domol. Puțini critici/ recenzenți comentează "tandrețea" mea, unii nici nu pot găsi emoție în ce scriu. Aceștia consideră că scriu cu o detașare ciudată. Mă tem că așa e. Ceea ce nu e un motiv pentru ca cei din imediata mea apropiere să se lovească de distanța mea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
afirma că mărcile prozei sale ar fi „culoarea, hiperbola, ritmul, verva și fantezia, accentul patetic”, în altul propunea ca modalități de resuscitare a genului „epica densă până la suspans, umorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos și absurd, gingășia, tandrețea”. Principalele atribute ale cărților lui S. sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor și ironie, oralitatea obținută prin alternarea vocilor narative și utilizarea persoanei a doua singular, precum și grija de a schimba tiparele compoziționale și clișeele genului practicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
el, complexat din cauza unei fimoze, nu și-a putut îndeplini rolul de soț. Șapte ani a durat tensiunea generată de acest fapt, până ce suveranul a fost convins să se supună unei banale operații, timp în care Maria Antoaneta își oferea tandrețea unor persoane sub condiția ei. Mama sa, Maria Tereza o sfătuia să fie foarte prudentă, să-și modeleze conduita sub toate aspectele. De când a ajuns în Franța, abatele Vermond s-a preocupat s-o apropie pe tânăra austriacă de limba
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Gassion, acrobat de circ ambulant. Copila Edith a fost abandonată de mama ei și a fost crescută de bunica dinspre tată ce deținea un bordel. A crescut printre prostituate ce-și câștigau existența din vânzarea trupului, ele i-au suplinit tandrețea maternă ce i-a lipsit toată viața și de aceea viitoarea cântăreață de succes răsunător le-a păstrat o amintire duioasă. Pe la vârsta de zece ani, însoțită de tatăl ei, atrăgea atenția împreună cu sora sa Simone oamenilor de pe stradă cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în apropierea îngerilor, să vadă dacă adoratul ei Lucien îi seamănă: Pentru întâia și cea din urmă oară din viața mea, am putut compara fosta mea meserie de femeie de stradă cu viața ce ți-o dă dragostea, să suprapun tandrețea, care tinde spre nemărginire, scârbei de datorie care ar vrea să te nimicească... Trebuia să ajung la un asemenea dezgust ca să găsesc moartea încântătoare... Plăcuța asta de fildeș (un portret al lui) mă consola când îmi lipseai, o privesc, topită
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
patru studente ca modele, dar ele, pe poziții moraliste, au început s-o interogheze despre viața ei, ceea ce o făcea să se simtă stingherită. Liubka era extrem de atașată de binefăcătorul ei, îl iubea, îl gratifica cu gesturi de dragoste și tandrețe. El însă o respingea mereu, amintindu-i că pentru el este doar o soră. Avansurile sincere de altfel ale tânărului Soloviov, care ar fi vrut să se căsătorească cu ea, le-a respins, din fidelitate față de binefăcătorul ei. Colegii îl
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în continuare verosimilul și nu ar găsi niciun fel de crezare printre auditori, dacă nu ar fi susținute, fie de autoritatea istoriei care convinge cu forță, fie de preocuparea față de părerea comună care ni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorii asupra epocii. În A Doua Prefață la Andromaca, din 1676, Racine va recunoaște că s-a îndepărtat foarte mult de Andromaca lui Euripide. Într-adevăr, el o zugrăvește pe Andromaca sub trăsăturile văduvei deznădăjduite, care și-a îndreptat întrega tandrețe către Astyanax, fiul pe care i l-a dat Hector, și nu, cum o face Euripide, ca ibovnică a lui Pyrrhus, de la care a avut un al doilea copil. "Subiectul ei este totuși foarte diferit: Andromaca, la Euripide, se teme
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce spune el pentru a ne face să-i aprobăm cenzura." Reacțiile teoreticienilor dramei, în secolul al XVIII-lea, vor fi identice. Louis-Sébastien Mercier, care va face totuși elogiul Cidului, prezentându-l ca pe "o adevărată dramă" în care zugrăvirea tandreței filiale atinge niveluri ale emoției rar egalate, condamnă din nou, în 1773, în Despre Teatru, sau Noul Eseu despre arta dramatică (Du Théâtre, ou Nouvel Essai sur l'art dramatique), scena de dragoste dintre Rodrigo și Ximena după moartea Contelui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii." Din subiectul pe care i-l oferă povestea fiilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fruntea celor pe care i-a însemnat ca fiind poeți, sculptori, pictori și muzicieni." Există o singură piesă din repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face să uităm în acest moment faptul că va fi și el imfluențat de falsa onoare a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă și Prefața lui Don Sancho de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de mult își interzicea artistul exprimarea oricărui sentiment personal în opera lui. Priviți sculpturile egiptene: ochii lor impasibili își vor păstra secretul până la sfârșitul lumii. Gestul lor este plin de o tăcere care seamănă cu moartea. Totuși găsim în el tandrețe, farmec, o grație învecinată cu forța și dragoste răspândită peste întreaga operă; nicio urmă din efuziunea, patosul, sentimentul personal al artistului. Vreo luptă interioară? Nici atât. Din efortul său înverșunat, artistul nu lasă să se vadă nimic; opera-i nu conține
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poetică originală, alimentată din surse diverse. De altfel, A. cultivă cu stăruință o stilistică a paradoxului, a ezitării între afirmație și negație, întemeiată pe strategia absorbirii eterogenului în omogen (un ciclu se intitulează chiar Zona contrariilor). Meditația gravă coexistă cu tandrețea, viziunea ironică apare alături de senzorialitate, luciditatea merge împreună cu savoarea concretului și gustul pentru abstracțiuni („Cade ilogicul din anotimp/ și dintr-un somn alb/ Se deschide o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante: criza de comunicare în lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
sentențios în glăsuiri, lansând replici de efect, când mai abrupte, de un eliptism ce se vrea epatant, când înflorite meșteșugit. Din aceeași „familie” face parte și nefericitul, neiubitul Dan, din Rebelul (Fratele meu cu solzi de aur, 1970). Scena, de tandrețe și bruschețe, dintre Radu și Ana (Veac de iarnă) amintește izbitor confruntarea, clasic psihanalizabilă, dintre Hamlet și regina Gertrud. La fel, momentul încordat care îi implică pe Vlad și pe Velica (Vlad Anonimul). Cu o întărâtare crescândă, Timuș o agresează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
omenește vorbind, nimeni. Tot ce am numit intră în raza proiectului meu; eu sunt acest proiect și realizarea lui depinde de existența lucrului numit. De aceea ocrotirea face parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci conștiința manifestă a slăbiciunii mele. Când, în loc să ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]