2,672 matches
-
utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns. Insulină a fost purificata suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian în decembrie 1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de bolnavilor de la Toronto General Hospital. În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]
-
mai mare decât cele provenind din alte țesuturi. Studii recente sugerează că celulele sușă ar putea fi responsabile de rezistența unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) la terapiile convenționale. În urma unor modificări, celulele sușă ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, țesut hepatic, epidermă, etc.), condiția preliminară fiind înțelegerea factorilor extrinseci ce controlează proliferarea și diferențierea celulele sușă, deoarece, în lipsa acestora, pluripotența lor poate determina apariția unor tumori. În 2007, Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie a fost acordat cercetătorilor
Celulă sușă () [Corola-website/Science/307064_a_308393]
-
România, al Academiei de Științe din Moscova, al Societății Franceze de Hematologie, al Societății Franceze de Chimioterapie și Serologie, membru titular al Academiei Române (1948), președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române (1948-1966). Principalele sale cercetări se referă la originea tisulară a imunității în viroze, septinevrita în viroze neurotrope, neuroinfecții, rikettsioze și pararikettsioze; a fost unul din promotorii concepției despre originea virală a cancerului. A publicat numeroase lucrări originale în domeniul herpesului, turbării, febrei aftoase, febrei galbene, hepatitelor virale. A studiat
Ștefan S. Nicolau () [Corola-website/Science/307245_a_308574]
-
ca substituent energetic. Soluția de glucoză 5 % este izotonă și are aceleași utilizări, fiind folosită cel mai adesea. Soluțiile de concentrații mai mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt hipertonice și își găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme). Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei, de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină. S. Ifrim "Chimia zahararurilor", 2009
Glucoză () [Corola-website/Science/302110_a_303439]
-
infecțioase, sau față de reacțiile interne (alergie, autoimunitate). Ea poate fi împărțită în trei faze: Lezarea țesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este eliberat și astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi La locul leziunii tisulare por fi eliberate următoarele substanțe: Se face în funcție de criteriile terapeutie și chimic Se împart în următoarele categorii O nouă clasificare a antiinflamatoarelor estre făcut în 1999 De Ț. Warner, clasificare făcută în spiritul conceptului COX1/COX2 Datorită diversității chimice , AINS
Antiinflamator nesteroidian () [Corola-website/Science/302189_a_303518]
-
nasul, gâtul și căile respiratorii și pot cauza tuse, presiune toracală, stări de rău, vomă și pneumonită. Poate reacționa violent sau chiar să explodeze în contact cu mucoasa umedă, ochi umezi sau chiar pielea transpirată, cauzând arsuri termice și distrugeri tisulare. Ingestia poate cauza dureri grave, vomă, diaree și pierderea cunoștinței; efectele gastrointestinale pot fi severe și posibil letale.
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
a identificat structura hemului C eset biochimistul suedez K.G.Paul. Hemul O diferă față de hemul A prin înlocuirea radicalului formil din poziția 8 cu un radical metil, lanțul izoprenoidic ramîne neschimbat;hemul O eset implicat în reducerea oxigenului la nivel tisular, oarecum asemănător cu hemul A. Hemul L este un derivat al hemului B, atașat prin legături covalente de lactoperoxidază, peroxidaza eosinofilelor, și tiroid peroxidaza.Diferă de hemul B prin esterificarea la nivelul C1 și C5 cu o grupare glutamat respectiv
Hem () [Corola-website/Science/304545_a_305874]
-
acestor pete, urmate de febră ridicată, alterarea stării generale și iritație cu progresia sa caracteristică craniocaudală. Cu toate că este rareori necesar, virusul poate fi depistat precoce prin colorația imunofluorescentă rapidă a celulelor epiteliale urinare și faringiene sau poate crește pe culturi tisulare; virusul este mai ușor de depistat, cu toate acestea, prin evidențierea unei creșteri a nivelului de anticorpi între serurile de fază acută și cea de convalescență. Diagnosticul diferențial al rujeolei tipice include rubeola, scarlatina, iritațiile medicamentoase, boala serului, roseola infantum
Rujeolă () [Corola-website/Science/304543_a_305872]
-
putea fi necesară studierea animalelor de ambele sexe. Dacă răspunsul la substanța de testare diferă în funcție de sex, trebuie testate câte patru animale din fiecare sex. În cazul studiilor pe nerozătoare, se pot utiliza mai puține animale. În studiile privind distribuția tisulară, mărimea inițială a lotului trebuie stabilită și în funcție de numărul de animale care trebuie sacrificate la fiecare dată fixată și de frecvența sacrificărilor. Dacă se studiază metabolismul, mărimea lotului depinde de cerințele studiului. În cazul studiilor cu doze multiple și cu
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86466_a_87253]
-
secundă, informațiunile transmise pe cale hormonală sunt mai lente, unele că de exemplu în cazul adrenalinei care durează secunde, pe când în cazul celorlalți hormoni durează zile, până ce informațiile ajung la organul sau țesutul țintă.De la această regulă fac o excepție hormonii tisulari (produși de țesuturi), hormoni că: histamina, serotonină, sau prostaglandinele, care sunt produși direct de parenchimul organului țintă. îi au fost descoperiți pe la începutul secolului XX, termenul de hormon a fost pentru prima oara folosit în anul 1905 de psihologul englez
Hormon () [Corola-website/Science/304300_a_305629]
-
2. "Faza de diseminare a larvelor în sânge", cu debut la 2-4 săptămâni după ingestia de carne, manifestată prin febră, mialgii, edeme faciale și palpebrale bilaterale, erupții urticariene și eozinofilie care poate depăși 50%, ajungînd chiar la 80%. 3. "Fază tisulară de închistare a larvelor în mușchi (cronică)", începe în săptămâna a 3-a, când febra scade, însă mialgiile și manifestările alergice persistă mult timp. În acest stadiu larvele închistate pot fi evidențiate în biopsia musculară; radiologic, se pot pune în
Trichineloză () [Corola-website/Science/312768_a_314097]
-
și prin sinteza axorbinoxidazei, polifenoloxidazei etc., accelerează folosirea de către plante a formei amoniacale și de azot și a celei nitrate. Deficiența cuprului în plantă duce la micșorarea intensității procesului de fotosinteză și la tulburarea metabolismului de azot. Cuprul activează respirația tisulară la plante și la unele animale și participă, împreună cu fierul, la formarea hemoglobinei. El este folosit la profilaxia și tratamentul anemiei, ataxiei ș.a. "Manganul" este prezent în diferite umori și țesuturi și asigură activitatea unor enzime, așa ca lactaza. Deficiența
Microelement () [Corola-website/Science/311360_a_312689]
-
sensibilitatea acestuia la antibiotice. Pentru ca un antibiotic să fie eficient împotriva meningitei, acesta trebuie să fie activ împotriva bacteriei patogene dar, în același timp, să și ajungă la meninge într-o cantitate suficientă; există antibiotice cu putere scăzută de penetrație tisulară, astfel că acestea nu sunt foarte eficiente în cazul meningitei. Majoritatea antibioticelor utilizate în tratamentul meningitei nu au fost testate direct pe pacienți cu meningită, în cadrul unor studii clinice. Date pertinente au fost obținute în cea mai mare parte în urma
Meningită () [Corola-website/Science/308834_a_310163]
-
respiratorii sanguine. Este de culoare roșie datorită pigmentului respirator din componența să, numit hemoglobina. Aceasta are rolul de a fixa oxigenul molecular provenit din respirația pulmonară pentru a-l transporta la țesuturile organismului, respectiv dioxidul de carbon provenit din respirația tisulara pentru a-l transporta la plămâni. Formarea eritrocitelor (eritropoieza) are loc prin acțiunea peptidei eritropoietină. Biologul olandez Jan Swammerdam a fost primul care a descris relativ amănunțit globulele roșii în 1658, utilizând un microscop. Numărul de hematii din sânge la
Eritrocit () [Corola-website/Science/309943_a_311272]
-
oxigenarea organismului la animalele superioare. le este un țesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numește hematologie. Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule specifice sângelui. Circulația sângelui este
Sânge () [Corola-website/Science/304787_a_306116]
-
condiții normale prezența acestor două populații nu are niciun efect fenotipic. Dacă însă există mutații în gene localizate pe cromozomul X, manifestarea lor la organismele de sex feminin va fi dependentă de tipul de mutație și de proporția și distribuția tisulară a celulelor ce au inactivat cromozomul X purtator al genei mutante. În unele situații inactivarea cromozomului X nu este întâmplătoare ceea ce explică manifestarea unor boli recesive cu transmitere legată de sex la femei (când, în mod normal, numai indivizii de
Cromozomul X () [Corola-website/Science/304861_a_306190]
-
gena XIST este absentă, cromozomul nu este inactivat și genele conținute se exprimă. Fenotipul asociat este întârzierea mintală, variabilă ca gravitate în funcție de numărul genelor prezente pe cromozomul supranumerar și de proporția celulelor ce conțin acest cromozom și de distribuția lor tisulară. Translocațiile reciproce între cromozomul X și un autozom sunt anomalii cromozomiale de structură echilibrate ce apar ca urmare a ruperii cromozomului X și a unui autozom, fiecare în câte un singur punct, urmată de schimbul reciproc de fragmente cromozomiale. Cromozomii
Cromozomul X () [Corola-website/Science/304861_a_306190]
-
de "H. pylori" poate contribui la extravazarea și chemotactismul neutrofilelor. Infecția cu "H. pylori" induce un raspuns imun umoral sistemic și al mucoasei gastrice destul de susținut. Această producție de anticorpi nu duce la eradicarea infecției, dar poate contribui la alterarea tisulara. Unii pacienți infectați cu această bacterie au un raspuns autoimun împotriva ATP-azei H/K din celulele parietale gastrice, care se corelează cu atrofia corpului gastric. Expunerea persistentă a mucoasei gastrice la "H. pylori" determina deci apariția unui răspuns imunologic specific
Helicobacter pylori () [Corola-website/Science/305559_a_306888]
-
de degradare și umflare într-o manieră mai lentă decât amidonul nativ. Aceste microparticule au fost studiate pentru eliberarea medicamentoasă la nivelul epiteliului retinal. De curând au fost obținute și caracterizate microsfere pe bază de amidon, pentru aplicații în ingineria tisulară [17]. Aceste microsfere au fost încărcate cu factori specifici de creștere. Ele au fost preparate prin tehnica de reticulare în emulsie la temperatura camerei, pentru a permite încărcarea de agenți biologic activi. Studiile realizate asupra cineticii de eliberare au demonstrat
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
evaporare continuă a apei și a altor componente volatile. Pe de altă parte, emulsiile apă/ulei prezintă de multe ori un efect de „catifelare” și se pot încărca cu medicament într-un procent ridicat. Ca și microemulsiile și lipozomii, eliberarea tisulară din emulsiile administrate dermic este o chestiune complicată, care depinde nu numai de partiția medicamentului între faza uleioasă și cea apoasă, de concentrația medicamentului și de concentrația și mărimea particulelor, ci și de interacția dintre surfactanții utilizați pentru stabilizarea emulsiei
Emulsie () [Corola-website/Science/305711_a_307040]
-
2009 utilizând șoareci a descoperit că splina conține, în rezervele sale, jumătate din monocitele corpului la nivelul pulpei roșii. Aceste monocite, după deplasarea către țesuturile lezate (cum ar fi inima), se transformă în celule dendritice și macrofage în timp ce inițiază vindecarea tisulară. Splina este un centru de activitate a sistemului fagocitic mononuclear și poate fi considerată echivalentul unui ganglion limfatic mare, deoarece absența sa predispune la anumite infecții. La fel ca și timusul, splina are doar vase limfatice eferente. Atât artera gastrică
Sistem limfatic () [Corola-website/Science/305912_a_307241]
-
numite și hematii sau eritrocite, sunt celule ale sângelui care au forma unui disc plat și sunt lipsite de nucleu. Acestea transportă oxigenul (fixat în hemoglobină) la celulele din țesuturi, de unde aduc la plămâni dioxidul de carbon rezultat din metabolismul tisular. Valorile normale sunt, pentru bărbați, 4,5-6 milioane/mm³; pentru femei, 4-4,5 milioane/mm³, numărul lor influențând valorile hemoglobinei. Hemoglobina (Hgb) este o proteină prezentă în globulele roșii care are rolul de a transporta oxigenul de la plămâni la țesuturi
Hemogramă () [Corola-website/Science/314670_a_315999]
-
analgezie" (an-fără, algos-durere) și algeziologie pentru disciplina care studiază durearea și tratarea sa. Definiția I.A.S.P. (International Association for the Study of Pain) a durerii este "o senzație și o experiență senzitivă și emoțională neplăcute asociate cu o leziune tisulară existentă sau potențială, sau descrisă ca o astfel de leziune" (Merskey, 1986). Această definiție implică atât factori senzitivi (de ex. nocicepția) cât și emoționali (ex. suferința). Se formulează de asemenea evenimente "actuale" dar și "potențiale". Uzual durerea semnalează o leziune
Durere () [Corola-website/Science/313574_a_314903]
-
existentă sau potențială, sau descrisă ca o astfel de leziune" (Merskey, 1986). Această definiție implică atât factori senzitivi (de ex. nocicepția) cât și emoționali (ex. suferința). Se formulează de asemenea evenimente "actuale" dar și "potențiale". Uzual durerea semnalează o leziune tisulară prezentă sau iminentă permițând prevenirea sau agravarea leziunii având un rol protector. Singurul stimul extern cauzator de leziune care nu este recunoscut decât foarte târziu prin durere este radiația. Transmiterea informațiilor nociceptoare poate fi modulată (creșterea sau scăderea pragului, sensibilizare
Durere () [Corola-website/Science/313574_a_314903]
-
trahee ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respirația privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația pulmonară, branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația tisulară) care se realizează la nivelul celulelor din organism. Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând prin: De reglarea și controlul funcției respiratorii sunt responsabile două zone ale trunchiului cerebral, și anume "medulla oblongata(bulbul rahidian)" și "puntea lui Varolio". Respirația
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]