2,644 matches
-
nu mai fie în identitate cu ființa. Ar fi cu putință, din perspectiva primului fapt, să fim scoși din orizontul de constituire propriu metafizicii; din perspectiva celui de-al doilea, însă, suntem scoși fără drept de apel. Dar îi este transcendentă cu adevărat rădăcina metafizicii, metafizicii înseși? Am putea vorbi cu sens despre o gândire originară din care metafizica însăși se trage, dar din care ar putea izvorâ și un alt tip de gândire? Conceptul (existențialul) nimicului conduce către astfel de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar pierde orizontul propriu de tematizare, iar aspectele sale nu ar mai constitui decât fapte marginale în lumea rostirii. Desigur, ar fi depotențate înseși actele judicative, nemaifiind posibilă cunoașterea. Cel de-al doilea aspect judicativ, cel alethic, introduce sensul de transcendent; adevărul judecății presupune întotdeauna preexistența logos-ului formal și, desigur, a logos-ului ca atare; deocamdată acest lucru ne-a fost clar pe temeiul prezenței secunde a aspectului alethic în judecată, prezență condiționată, judicativ, de aspectul formal, și aceasta atât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul de a-l recupera nu doar obiectual, ci propriu-zis operațional, pentru că, de fapt, l-a avut de la bun început, fără să-l fi păstrat ca atare. Toate scenariile "dialectice" din metafizică, ontologie, cosmologie, antropologie, epistemologie etc. lucrează cu transcendentul; acesta nu doar păstrează un sens judicativ în astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără să-l fi păstrat ca atare. Toate scenariile "dialectice" din metafizică, ontologie, cosmologie, antropologie, epistemologie etc. lucrează cu transcendentul; acesta nu doar păstrează un sens judicativ în astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Toate scenariile "dialectice" din metafizică, ontologie, cosmologie, antropologie, epistemologie etc. lucrează cu transcendentul; acesta nu doar păstrează un sens judicativ în astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ, aflându-se însă, cu unele sensuri ale sale, în orice obiect constituit judicativ, adică în cele două aspecte ale judecății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
va opera reducția non-judicativă a dictaurii judicativului; e drept, trebuie identificate și alte acte de constituire sau măcar noi operații subordonate prezentuirii temporale, chemării trecutului și survenirii viitorului. Sensul de poziție sau atitudine, introdus de aspectul formal, și sensul de transcendent, introdus de aspectul alethic, nu se încadrează într-un loc din orizontul strict delimitat al reducției judicative a dictaturii judicativului; motivul este legat de un fapt pe care aceasta l-a reglat definitiv dintru început: sensurile trans-caracteriale nu pot fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
substrat, trebuie gândit ca fiind nu doar "ceva", ci tocmai ceva împlinit în sine, despre care nu poate fi nimic predicat, înseamnă a vorbi fără rost, din perspectivă judicativă. Fiindcă la fel stau lucrurile atunci când vrem să gândim timpul ca transcendent, atâta vreme cât el este, din unghi judicativ, ființare, ființarea cutare (așa cum apar Unul și ființa în Metafizica lui Aristotel, ca o generalitate fără gen), dăm peste "aporii". Desigur, la fel se întâmplă atunci când schimbăm termenii, aducându-i în discuție pe ceilalți
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față de poziția "predicat"; timpul este ființarea însăși, iar în subiect preeminentă este ființarea, nu funcțiunea. Să păstrăm această idee, continuând reducția; va trebui revenit însă la ea în curând. 4.5. Timporizarea verbului și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății Primul element al aspectului alethic al judicativului, "este" (verbul), constituie însuși temeiul considerațiilor asupra timpului relativ la problema judicativului; semn că el este cu totul semnificativ pentru raportul timpului cu judicativul, cu judecata, cu cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutivă. Cele trei sensuri existențiale ale lui "este" ființarea, ființa ființării și ființa se află sub condiția fenomenului timporizării verbului, alcătuit din aceste două operații (constitutive): în-ființarea verbului și valorizarea alethică a timpului. Totodată, aceste două fapte susțin sensul de transcendent, pe care aspectul alethic al judecății îl poartă în mod necesar. Fără îndoială, cele trei sensuri existențiale au constituit temele cele mai presante în orizontul judicativului. Dar ele au fost desprinse de suportul "logic" și au părut a fi teme
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un loc din care timpul însuși se trage. Augustin a construit o bună imagine pentru ambele locuri, susținând, în ultimă instanță, ideea preeminenței locului de dincolo de timp, identificat de el cu veșnicia. Iată încă o ilustrare a sensului de transcendent pe care cele două elemente ale aspectului alethic al judecății îl constituie. Sensul acesta este, înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
format o vagă reprezentare despre această cale a hotărârii libere atunci când am discutat despre poziția adevărului la granițele dictaturii judicativului, aflat, adică, deja, dincolo de acestea, în orizont non-judicativ. Tocmai statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la granițele dictaturii judicativului, aflat, adică, deja, dincolo de acestea, în orizont non-judicativ. Tocmai statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al celui alethic, având în chiar constituția sa obiectuală el este, totuși, obiectul corelativ al actului de judecată operații (timporizări) prin care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de în-ființare (sau mișcarea timpului întru ființare), introduce, așadar, și ființarea determinată, ființa ei, ființa ca atare (ființa în sine). Raporturile originare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta din urmă nu este, în primă instanță, ceva în afară, dat ca o ființare-simplu-prezentă, ci este, înainte de toate, înlăuntrul unei ființări conștiente, și anume este imanent propriei ființe a acesteia și tocmai de aceea poate fi "în afară", adică transcendent, ca un autentic Celălalt; este, datorită timporizării determinate, "eu însumi" prin moartea "mea". Timpul, ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod firesc de la sine, către ființarea determinată, sensul de transcendent, dat fiind faptul că sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi "în afară", adică transcendent, ca un autentic Celălalt; este, datorită timporizării determinate, "eu însumi" prin moartea "mea". Timpul, ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod firesc de la sine, către ființarea determinată, sensul de transcendent, dat fiind faptul că sensul în cauză aparține chiar aspectului alethic, după cum a scos la iveală deja reducția. De aceea transcendența pare a domina orice relație, de la aceea cu sine se pretinde o dedublare a celui care relaționează cu sine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict judicative de constituire a Celuilalt. Problema reciprocității este prezentă, desigur, în toată istoria filosofiei, însă filosofii tocmai amintiți trec destul de mult în orizontul unei reducții non-judicative atunci când reconstruiesc filosofic. Ființarea deschisă către Celălalt este ființarea conștientă timporizată reflexiv și transcendent, adică în reciprocitate. Toate sensurile ființării conștiente pe care ni le-a scos la iveală reducția nu se pot desprinde de unitatea acestei ființări, care se află sub semnul timpului complet timporizat și al ființei înseși. Și aceasta din urmă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționată cu subiectul, într-o judecată. Aspectul alethic al judecății (ale cărui elemente sunt verbul, adică "este", și timpul), reconstituit din perspectiva timpului, ceea ce conduce către o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este susținut și el de două caracteristici ale aspectului formal: faptul de a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este susținut și el de două caracteristici ale aspectului formal: faptul de a fi condiționat și statutul de constantă; aceste două caracteristici sunt transferate, însă nu prin distribuire nepărtinitoare, ci prin împărțire, celor două elemente, "este" și timpul. Pe baza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca fiind supusă unei formule de gândire numită "onto-teo-logie". Un alt exemplu potrivit ar fi încercarea lui Emm. Levinas de a justifica posibilitatea unei experiențe "față către față", prin care Celălalt să fie cu totul altul față de "mine", să fie transcendentul ca atare; dar el, având astfel de sensuri, nu este mai întâi, ci El cu "mine" suntem; suntem noi, dar nu ființa. De altminteri, El-cu-"mine", sau ceea ce se întâmplă în experiența față-către-față, are o natură etică, nu ontologică: sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi temeiul veritabil al științei, în ordinea constituirii obiectului acesteia. Tocmai pe o asemenea cale poate fi împlinit un scop esențial pentru înțelegerea de sine și a "lumii": depășirea atitudinii naturale, potrivit căreia eul și lumea sunt două "ființări" transcendente reciproc, evitând, cum susține M. Merleau-Ponty, atât "analiza reflexivă", potențial solipsistă, cât și "dogmatismul științific" (și chiar cel al simțului comun), potențial obiectivist, ambele unilaterale și departe de adevăr, în scopul atingerii veritabilului "început" al tuturor celor care au ființă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
drepturile universale ale omului. Empatia este noul liant social, iar drepturile universale ale omului - noul cod legal de comportament pentru promovarea conștiinței planetare. Acesta nu implică Însă ca vechii lianți sociali, credința și rațiunea - care au reunit umanitatea În jurul căutării transcendentului și a progresului material - nu mai sunt relevanți și trebuie abandonați. O conștiință globală plenară face loc pentru cei trei lianți sociali Într-o modalitate neierarhică. Credința, rațiunea și empatia sunt toate esențiale pentru o conștiință umană matură. Una nu
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
șase miliarde de ființe umane trebuie să fie conectate și implantate reciproc În societatea globalizată. șase miliarde de conexiuni individuale, În absența unui scop unificator general, par o risipă colosală de energie umană. Mai important, legăturile globale fără vreun scop transcendent riscă o Îngustare, și nu o lărgire a conștiinței umane. Vestea bună este că mărirea conectivității rasei umane duce la creșterea conștiinței personale despre toate relațiile care formează o lume complexă și diversă. O generație mai tânără Începe să vadă
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
și inteligență, în care dialogul frumosului cu adevărul devenea frontiera sufletului său și mitologia vieții lui. Dispus fără rezerve la o asceză aproape impersonală și fanatică pentru cunoaștere, moartea l-a luat de mână ca pe un ales, făcându-i transcendentă opera cu care rămâne printre noi. De aceea, aderența noastră la charisma unor astfel de oameni mari o facem cu sentimentul de a tinde a fi ca ei, de a-i avea ca model de urmat sau încă de urmat
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]