23,058 matches
-
pământ. Las’ că-i arăt eu cine-i șlemiel! Și bebeluș! Da’ dacă am vreo boală venerică? Grozav! Trăsnet! Cu-atât mai bine! N-are decât s-o care în sânge, pe neștiute, colo sus, în munți! Las’ să-i umple pe toți tinerii ăia evrei, așa de bravi și virtuoși! Ce bine-o să le prindă o porție de sculament! Așa-i în Diasporă, mama voastră de țângăi sfinți, așa-i în exil! Ispită și dizgrație! Depravare și mișto de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În ușă, iar Mabel se ridică: — Mă scuzați. Acesta-i locul dumneavoastră. Rânji spre cel care intrase În compartiment, se clătină pe-o parte În timp ce trenul tocmai trecea peste un macaz și nu reuși să-și rețină un râgâit, care umplu compartimentul timp de câteva secunde cu miros de gin și praf de pudră ieftină. — Ne vedem Înainte de Viena, spuse ea și, trecând În josul culoarului, Își apăsă fața roșie de sticla rece și mâzgoasă a ferestrei Într-un spasm de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sau altă drăgălășenie, iar cei care gândeau uitau. Dar cei care simțeau Își aminteau. Ei nu datorau și nu dădeau cu Împrumut. Ce dădeau ei era ură sau iubire. Eu sunt unul din aceștia, se gândi domnișoara Warren, cu ochii umplându-i-se de lacrimi și pâinea uscată oprită În gât, eu sunt una din aceia care iubesc și-și amintesc Întotdeauna, eu rămân credincioasă trecutului În haine negre sau cu bentiță neagră, eu nu uit. Și ochii Îi poposiră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dau jos din tren la Viena. — Nu vă cred. Dr. Czinner trase aer În piept, privind prin geam, pe fundalul cerului cenușiu și luminos, la un grup de coșuri de fabrică și un rezervor uriaș, negru și metalic. Compartimentul se umplu cu un miros de gaz. Pe loturi mici era plantată varză, buchete greoaie, Împovărate de brumă, În aerul poluat. El vorbi atât de Încet, că ea trebui să se aplece În față ca să-i prindă cuvintele. — N-am nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pielea netedă și Întinsă după liftingul facial și părul vopsit Într-o culoare Închisă, albindu-se la rădăcină la fiecare trei săptămâni. — Ce veți face acum? Întrebă ea. — V-am spus. Cobor la Viena. Promptitudinea și franchețea răspunsului lui o umplură de suspiciune. — Asta-i bine, spuse ea. Vom fi Împreună. Putem sta de vorbă. Acum nu mai aveți de ce să vă opuneți unui interviu. Dacă aveți nevoie de bani, biroul nostru din Viena o să vă dea un avans. Era conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Îndepărtă pe culoar, bătându-și palmele una de alta. Dr. Czinner nu rămase mult În compartimentul său. Omul cu care Îl Împărțise coborâse la Viena. Curând va fi imposibil să vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se simți ca doi străini. La cină fuseseră doi vechi prieteni care nu aveau să-și spună nimic. Tot timpul dejunului vorbiră repede și fără oprire, de parcă trenul ar fi consumat timp, nu kilometri, iar ei ar fi trebuit să umple orele cu destule discuții pentru o viață Întreagă Împreună. — Și când ajung la Constantinopol ce fac? Camera mea a fost repartizată alteia. — Nu trebuie să-ți bați capul. Am luat eu cameră la hotel. Vei veni cu mine și voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Zdrobește centrul. Colonelul Hartep era destul de treaz. El se lăsă pe spate În scaun, fumând. — Ia măcar puțin muștar franțuzesc și doi lăstari de pătrunjel. Dar nici unul din subalternii săi nu-i dădeau nici o atenție. El zâmbi Înțelegător și le umplu paharele. Zăpada Începu să cadă iar și, printre troienele purtate de vânt, dr. Czinner Îi văzu pe țăranii din Subotica răzlețindu-se peste linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
propria integritate. Doar un partid la putere putea să aibă scrupule. La el, scrupulele ar fi fost doar o mărturisire a faptului că ar avea Îndoieli În privința copleșitoarei valori a cauzei sale. Dar, dintr-un motiv sau altul, gândul Îl umplu de amărăciune. Se trezi invidiind virtuți pe care nu era destul de bogat sau puternic ca să le prețuiască. Ar fi Îmbrățișat generozitatea, caritatea, codurile meticuloase ale onoarei dacă ar fi reușit, dacă lumea ar mai fi fost croită o dată, În forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și de acolo ajungeau În mustăți. Ea renunță la orice tentativă de a-l mai ajuta și Încercă să se refugieze În trecut, fugind din fața propriilor temeri, astfel Încât dacă și-ar fi putut gândurile unul altuia, hala s-ar fi umplut cu un amestec foarte ciudat. Sub becurile colorate ce formau titlul spectacolului It’s a Baby, un preot Își trecu sutana peste braț și se repezi asupra unei table negre, cu creta În mână. Câțiva copii Îl urmăreau, tachinându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și spre coșul unui vapor. Praful zăcea gros pe pervazuri. Era Încăperea care dăduse naștere la salonul acela mare și strălucitor, ca o mamă mai vârstnică al cărui ultim copil se putea dovedi un artist. O pendulă-dulap, care, Împreună cu biroul, umplea aproape tot spațiul rămas, bătu orele două, dar, așa devreme cum era, Joyce se afla deja acolo. O dactilografă dispăru Într-un fel de boxă din fundul Încăperii. — Sunt ceva vești despre Eckman? — Nu, domnule, spuse Joyce. Myatt Își aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
iritată. — Mergem cu toții la un restaurant din rue Oberkampf. Cred că ea a făcut rost de masă. Luni a fost o zi proastă. Hunter tot nu a sunat, eu nu am putut să dau de el și, picătura care a umplut paharul, Alixe Carter nu și-a făcut apariția la proba stabilită. Eram sigură că o auzisem pe Lauren confirmând data și ora - 2 după-amiază, luni, 20 septembrie. Dar Alixe nici nu a dat telefon, nici nu a trimis email, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Înflorit. Absurdul preț era justificat de faptul că sezonul perilor Înfloriți este de mult trecut În octombrie, ceea ce și reprezenta, de fapt, motivul principal pentru care Alixe voia așa ceva. (Acum că săculețele de mână erau considerate de prost gust, florile umpleau În viața ei locul lăsat gol). Se zvonea că pentru a-și crea propria ei livadă de primăvară ea provocase mai multă distrugere livezilor de peri din Noua Zeelandă decât cauzase vreodată McDonald’s pădurilor tropicale. „Renaștere!“ susținuse Alixe, explicând motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
lui Gerski pe toată durata cinei, chiar și atunci când amândoi mâncau. —Aoleuuu! se plânse Lauren, În timp ce studia cu atenție meniul. Gerski, Încerci să ne otrăvești? Meniul era mortal. Oferta includea și un meriton din creastă de cocoș, și o plăcintă umplută cu măruntaie de pui și ficat. Totul foarte sănătos. Trebuie musai să gustați. Măruntaiele de pui mențin pielea catifelată. Să știi că prietenul tău, domnul Monterey, se va afla cu siguranță la meciul de polo pe zăpadă de mâine după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
spune că mie Îmi făcea plăcere panta pe care alunecase discuția. Simțind strâmtoarea În care mă aflam, Lauren i-o reteză lui Valerie, spunând: „Au Început! Repede!“ și se năpusti spre balconul de unde se putea privi afară, care deja se umplea de lume. Am privit cu toții cum opt ponei lucioși de polo - câte patru de fiecare echipă - au ieșit În galop pe terenul Înzăpezit. Echipa Mercedes Moscova juca Împotriva echipei Cartier General Four. —Uite-l acolo, nr. 3, spuse Lauren, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
an tot mai Întunecat, dar acum, această perioadă era minunată. Anul ăsta, blocarea traficului din oraș din cauza aprinderii beculețelor pomului de Crăciun din Rockefeller Center mi s-a părut Încântătoare, nesfârșitele cântecele cu „jingle-bell-jingle-bell-jingle-bell-PUBLIC ȚINTĂ“ din reclamele TV m-au umplut de atmosfera sărbătorilor, iar perspectiva de a putea urmări emisiunea Barbarei Walters pe tema Top 10 al celor mai fascinante personalități mi-a provocat un sentiment de căldură interioară și de confort. Faptul că eram măritată făcea ca toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Nou. În restul timpului, ținuta obligatorie este strict neformală sau cel mult sport-elegant. Cel mai important accesoriu la o petrecere În Megève, după cum mi-am dat eu seama curând, este un telefon mobil cu aparat de fotografiat. În timp ce salonul se umplea de invitați În seara zilei de naștere a lui Hunter, tot ce aceștia făceau Între sorbitul din șampanie și mâncatul din raclette 1 era să-și compare pozele În care aveau fiecare imortalizate săriturile la schi. Pe la 10 seara, cabana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
plânsetul de copil nu începe, de obicei, decât în a treia noapte. Mai întâi mesajul-fantomă, apoi copilul care plânge toată noaptea. Dacă proprietarii rezistă destul, după încă o săptămână sună să povestească despre chipul care se reflectă în apă atunci când umpli cada. Un chip care se unduiește și se-ncrețește, cu orbitele ca niște găuri întunecate. În a treia săptămână apar umbrele-fantomă care se învârt pe pereții sufrageriei atunci când toată lumea e așezată la masă. S-ar putea ca și după asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Face totul ca să se aleagă praful de imaginația noastră. Până ce devine la fel de folositoare ca apendicele. Face tot ce-i stă în puteri ca să ne ocupe atenția în permanență. Și asta e mai rău decât să fii supravegheat. Lumea exterioară ne umple până la refuz, așa că nimeni nu mai are de ce să-și facă griji pentru ceea ce e în mintea noastră. Imaginația tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu ciorapii albi și pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate de ruj roz. Brațele îi sclipesc și zornăie de brățări aurii sau roz, de lanțuri, amulete și monede de aur. Cu toate ornamentele astea ai putea să umpli un brad de Crăciun. Poartă niște perle cât să-i rămână în gât unui cal. Zice în telefon: — I-ai sunat pe cei de la Casa Exeter? Ar fi trebuit să fugă de-acolo în urlete încă de-acum două săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stridie. Marinarii ziceau că „seamănă carne“. — Nu vă aduce aminte de nimic? De vechea poveste cu Adam și Eva, de exemplu? zice Stridie. Zice, privind pe geamul mașinii: Nu v-ați întrebat niciodată când o să se întoarcă Dumnezeu ca să ne umple de ketchup drept răsplată? Trecem pe lângă unul dintre Marile Lacuri, o întindere de apă care se pierde la orizont, nimic altceva decât scoici tărcate și lipitori de mare, zice Stridie. Totul pute a pește stricat. Mona își ține apăsată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unul dintre Marile Lacuri, o întindere de apă care se pierde la orizont, nimic altceva decât scoici tărcate și lipitori de mare, zice Stridie. Totul pute a pește stricat. Mona își ține apăsată pe față cu amândouă mâinile o pernă umplută cu orz și levănțică. Desenele roșii făcute cu henna de pe dosul mâinilor se întind în lungul fiecărui deget. Șerpi roșii împletiți cu vițe. Sună telefonul, și Stridie îi trage antena. Îl duce la ureche și zice: — Biroul de avocatură Deemer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
avocatură Donner, Diller și Dunes... Dar nu reușesc să citesc decât o mică parte. Mai sunt încă file care acoperă ani și ani. Și, spre sfârșitul cărții, mai sunt ani și ani de zile, file albe care așteaptă să fie umplute de Helen. Când ajunge la mașină, Helen vorbește la telefon. Zice: — Nu, vreau acvamarinul cu tăietură tip smarald care i-a aparținut împăratului Zog. Mona se urcă în spate, zicând: — V-a fost dor de noi? Încă un descântec a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
monitorul spre noi și zice: — Rahat! Deși zace mort pe podea, pare adormit. Claia de păr înțepenită cu gel i-a atenuat căderea. Privind monitorul, Helen zice: — A închis fișierul. Îmi trebuie parola. Nici o grijă. Fratele cel Mare ne-a umplut tuturor capul cu aceleași rahaturi. Îmi închipui că se credea deștept, la fel ca toți cei care se cred deștepți. Îi spun să încerce cu „parola“. Capitolul 25 Mona îmi trage șoseta de pe picior. Interiorul șosetei elastice, firele, îmi jupoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Deja e aproape miezul nopții. Nici nu vreau să știu unde sunt de fapt Helen și Stridie. — El nu zice că e avocat, zice Mona. Nu zice că e vreun proces pe rol. Dă doar un anunț. Spațiile albe le umplu alții. Stridie zice că el nu face decât să semene îndoiala în mintea lor. Zice că e foarte corect, pentru că și publicitatea ne promite să ne facă fericiți. Așa cum stă, în genunchi, i se văd cele trei stele negre tatuate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]