6,856 matches
-
legături explicite cu lumea exterioară, cu realitatea episodică și cu formele constituite ale acesteia, pictorița își plasează viziunile într-un spațiu nedeterminat și deplin eliberat de coordonate mecanice. Lupta ei acerbă și toate eforturile privirii sînt deplasate undeva în cîmpul vag și imponderabil al unei lumi eterice. În acest neant cu o infinită capacitate de absorbție se constituie, asemenea deflagrațiilor galactice, suitele de imagini turbionare, proiecțiile unei sensibilități ultragiate, și se pun în mișcare nenumăratele strategii de mîntuire a vidului. Comentînd
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
au fost cei care s-au împotrivit ceaușismului. Avem o jenantă inflație de revoluționari, mulți brevetați la negru, comisii parlamentare care caută cai verzi pe pereți pe bani publici, dar statul nu a manifestat pînă în prezent nici cea mai vagă curiozitate să afle cîți disidenți și oponenți ai totalitarismului au existat în ultimele decenii ale comunismului autohton. I-am cunoscut de curînd, la Sighet, pe cîțiva dintre ei. Am înțeles, ascultîndu-le mărturiile, că mai există mulți alții, oameni simpli, care
Disidenții au supărat Securitatea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15010_a_16335]
-
Frunză cu ochii de pasăre), cu alternanța încrederii și neîncrederii în capacitatea cuvântului de a descifra tainele universului, dar și cu mărturisirea imposibilității de a renunța la cuvântul poetic. Se face, de asemenea, elogiul clipei (Copacul pâinii), concomitent însă (cu vagi ecouri din Mihai Eminescu: „Același verde cântă-n altă frunză”, Antropocentric) e reținută semnificația perenă hărăzită alcătuirilor firii. Structură duală, contradictorie, S. își declară preferința pentru „iele dansând / goale-n pădurea de gânduri” (Litere, patimi, urgii), așadar pentru sfera combustiei
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa principală este de a pune în evidență originile gnostico‑apocaliptice ale sectei eretice a minimilor. În rest, contribuția sa nu a avut decât un vag ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et le Nouveau Testament. Acesta notează în introducere: „Rezultatele cercetării noastre în lumea iudaică și în cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întruchipează autoritatea însăși (Pavel), provoacă cititorilor‑auditori o stare paradoxală de „neliniște odihnitoare”, pe fondul unui teribil haos mental. Ei nu mai știu de fapt ce trebuie să creadă în această privință. Autorul epistolei creează exhaustiv numeroase imagini simbolice, extrem de vagi („cel nelegiuit”, „fiul pierzării”, 6∀ϑΞΠΤ<‑ul), care devin totuși extrem de puternice, chiar în virtutea coerenței perfecte a scenariului. El reușește astfel să explice și, în același timp, să justifice, într‑o manieră simplă și ingenioasă, prelungirea, devenită insuportabilă, a așteptării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
succesiunii imperiilor, idee expusă admirabil în capitolul 2 al cărții Daniel. Într‑adevăr, în interpretarea sa - care va conduce la alcătuirea scenariului anticristologic - Hipolit preia din cele două viziuni anumite elemente pe care le combină pe baza unei analogii destul de vagi: cifra 4. Mitul Anticristului este rezultatul acestui act hermeneutic, constând în remodelarea anumitor date oferite de Scriptură potrivit unui scenariu a priori. Este vorba de o tehnică proprie tuturor predicatorilor sau exegeților care lucrează pe baza unui corpus de testimonia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
timpului său o doctrină completă, elementară, fără îndoială, dar caracterizată în toate componentele sale de unitatea unui principiu intern și capabilă să satisfacă spirite însetate de logică și de armonie. Nu mai este vorba aici de o metafizică spiritualistă, oarecum vagă, ci este dezvoltată o întreagă istorie a religiei, este afirmată o întreagă morală, este organizată o întreagă filozofie, dominată de dogma Providenței”. Ne aflăm în fața „unei veritabile Summa a primilor ani ai secolului al IV‑lea”. Oricât de elogioasă ar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ș.a., S. cultivă o formulă poetică specifică generației șaizeciștilor basarabeni, în care realul se îmbină cu visul, iar cotidianul dobândește o dimensiune mistică. E aici - cum remarcă Mihai Cimpoi - „o alunecare într-un spațiu evanescent, ce reduce totul la ceva vag și iluzoriu”. SCRIERI: Naiul ploii, pref. Vasile Coroban, Chișinău, 1974; Paznic la comori, Chișinău, 1982; Corăbioare zburătoare, Chișinău, 1988; În toamna uitării de sine, Chișinău, 1988; Spațiu fără timp, Chișinău, 1993. Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Toate fluierele naiului, „Nistru”, 1974
SOBIEŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289742_a_291071]
-
o carcasă protectoare. În recuzita imaginilor îi corespunde refugiul în „turnul de fildeș” suit „pe-a culmilor singurătate”: „Mă-nchid de-acum în turnu-mi singuratic/ Croit din sidefarea zării mute,/ Eu singură cu-al inimii jeratic”. Sfidând „noroiul”, viața cu „vag miros de mucigai” și o umanitate mizeră la care „nu vrea să coboare”, S. poematizează abundent, în linie macedonskiană, evadarea din teluric, „împrăștierea în imensitate”, unde „A sufletului flacără străbună/ De carne nu mai este-ntunecată”; suita e completă, de la
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Matei Basarab îi găsise celui ce cobora din „viță împărătească” și va face carieră în timpul domniei sale (ajunge mare postelnic) o soață pe potrivă. Pretențiile Cantacuzinilor de a fi considerați descendenți ai trecuților bazilei nu erau necunoscute românilor. Dar această „nobilitate”, vagă oricum și defectuos circumscrisă, în stare - poate - să impresioneze în Fanar, nu era capabilă, cred, să stârnească mari emoții în rândurile aristocrației românești. Elena - femeia dârză, demnă, robace, excelentă diriguitoare prin vremuri tulburi a treburilor neamului Cantacuzinilor din țara Românească - era
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fuseseră scoase la mezat cândva la Stanbul, și sub raportul palierului social pe care se aflau partenerii, întrucât, dându-i-o pe Elina de nevastă, Matei Basarab îi găsea celui ce cobora din „viță împărătească” o soție pe potrivă: „nobilitatea”, „vagă și defectuos circumscrisă”, a Cantacuzinului putea să impresioneze în Fanar; în țara Românească, ea nu era în stare să stârnească mari emoții. Iar Elina era, totuși, fiica lui Radu Vodă Șerban. Această femeie, strănepoată a vestitei Anca din Coiani, femeie dârză
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
rugi, demitizări, fragmente delirante, scrisori de dragoste sau impresii „metafizice”, poemele devin ciudate, „buclate”, „telefonate” etc. Ș. sugerează compatibilitatea sacrului cu eroticul pe un ton când grav, când libertin, ca în Cobilița cu furnici și alte proceduri (1999). Filtrând un vag univers sorescian, cu versuri „populare” despre armată ori cu imagini rurale atipice, poetul se metamorfozează frapant. De la religios trece la profan, în secvențe îndrăznețe, nu o dată licențioase cu program. Critica îi va găsi și alt etalon: Arthur Rimbaud, pentru Lungul
SOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289779_a_291108]
-
Miron, Ionel Sibianul, I. U. Soreanu, Dr. I. Bour, Ion Oargă, Iancu Corvinul, Nepomuc ș.a. Este membru al Societății Scriitorilor Români din 1911. Apropiată ca atmosferă de gândirism, poezia lui S. suferă de o prea mare concretitudine; misticismul său rămâne vag și exterior, sensibilitatea la transcendent, atât cât va fi avut-o, negăsind coarda proprie de expresie. El are mai degrabă glasul unui poet din popor, al unui versificator care celebrează „munca sfântă”, natura cu elanurile ei germinative, iubirea și frumusețea
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
Sir Joryck Fayrer, Thanatophidia of India, being a Description of the Venomous Snakes of the Indian Peninsula, in-folio, London, 1872. 256. În ediția engleză, termsale (1852, p. 136), În contradicție cu planșa XV.3, unde apare turmsala. 257. Aluzie destul de vagă la fiziologia meritelor (și contra-meritelor) și a recompesării lor (karma), Întâlnită aproape pretutindeni În sistemele religioase și filosofice indiene. 258. Dincolo de rezistența diferitelor organisme, antidotul (scr. viÌahara) e o clasă importantă În materia medica a Întregului spațiu asiatic traversat de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Îl vor afla ocultiștii” (67) - ceea ce trimite, evident, la acele pasaje din 1936 În care relata propriile investigații În diferite centre indiene, semn că nu totul fusese trecut sub tăcere 1. Ceva mai Încolo notează: „Indicațiile doctorului Zerlendi sunt prea vagi ca să-i putem reconstitui experiența” (70), aici una aparținând varietății Mantra-Yoga. „Repet, nu Îndrăznesc să afirm nimic cu certitudine, necunoscând decât fragmentar etapele inițerii pe care a Încercat-o el” (74). Acumularea acestor paranteze va fi fatală formulării și comunicării
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Roșu reamintea acum patruzeci de ani că, fiind „foarte tânăr, resimte irezistibila chemare a Orientului”. Irezistibilă avea să fie și biografia sa asiatică. În jurul datei la care tânărul spițer Honigberger ajunge În București, și despre care nu avem decât amănunte vagi, doi doctori români susținuseră disertații doctorale medicale: Ioan Serafim 4, la Paris, și Teodosie Gheorghiade, la Halle, ambele publicate În 1815, având o evidentă legătură cu molima bucureșteană de ciumă din 1813-1814, de care Honigberger nu avea cum să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cultivă umorul neostentativ și livrescul, are ceva din farmecul unei discuții casnice sau între prieteni, dar transgresează această orientare. Există, în subtext, o dramă a poetului și a cuvântului, îmblânzită prin acceptarea firescului ei și cu o melancolie liniștită, cu vagi reflexe expresioniste, care trimit la poezia lui Aurel Dumitrașcu; alte corespondențe cu lirica acestuia ar fi utilizarea stilului epistolar sau a imaginii vizionare, adesea cu semnificația unei parabole: „Domnule v-a căzut privirea strigă un tânăr cu care îmi încrucișasem
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
ajunge secretar de partid al Studioului „Al. Sahia” (1952-1961), apoi se transferă la Studioul Cinematografic București (1961-1970). Dar acest regizor procomunist, care începe prin a servi propaganda oficială, devine indezirabil fiindcă refuzul său de a face compromisuri „sfârșește într-un vag criticism social, relativizat și filmic prin pastișa anilor ’60, deciși de Antonioni, Bergman și Godard” (Marian Popa). Majoritatea filmelor îi sunt cenzurate sau interzise de autoritățile comuniste și vor fi proiectate mult mai târziu în România sau în Israel. În
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
punct de vedere cultural, câteva etape relativ distincte: perioada proletcultismului leninist, predominant în anii de la sfârșitul deceniului al cincilea și continuat de realismul socialist până la mijlocul deceniului al șaptelea, apoi aceea a așa-numitului „dezgheț cultural” după 1965, cu o vagă prelungire până către sfârșitul anilor ’70, întrerupt însă de „tezele din iulie” 1971, și, în sfârșit, etapa integral dictatorială dintre 1980 și 1989, purtând pecetea unui naționalism de paradă și a unui înverșunat cult al personalității. În toate aceste faze
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
cuminți, melancolie discretă și, mai ales, contemplație interiorizantă. O figurație rurală, în covârșitoare proporție, devine suportul unei sensibilități ușor maladive. Factura versurilor, libere cu moderație, când albe, când rimate, fluente în permanență, la modul minor, adesea elegiace, produce o tonalitate vag simbolistă: „Puțin dacă în toamnă ar mai tăcea salcâmii / Și plopii s-ar opri din foșnetul știut / Și păsările albe de-a pururi migratoare / În apa nopții somnul cu vaier nu l-ar sparge, / Ni s-ar părea că timpul
SCHIOPU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]
-
urmuzian”, au în scrisul lui S. caracter de „interludii” (Laurențiu Ulici). Un al doilea ciclu epic, Cei o sută, în care parabola părăsește trecutul apropiat pentru a se instala în spațiul mult mai confortabil al miticului și ulterior al istoriei vag documentate, este deschis prin Anabasis (1988) și continuat cu Ecce homo (1993), Oul de aur (1998), Mâna albă (2000). Teza acestei ample mobilizări ar fi, conform unui Argument, recuperarea sentimentului de continuitate, pe care istoria îndepărtată ar trebui să îl
SCHWARTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289560_a_290889]
-
iunie, iulie, august și septembrie 1874, tipărită în 1875 și dedicată memoriei lui Filaret Scriban, cuprinde câteva însemnări despre Bulgaria și Grecia, Constantinopol, Ierusalim și locurile sfinte, curiozitatea pelerinului erudit reținând uneori cu precizie anumite detalii, din care emană un vag exotism biblic. SCRIERI: Unirea și neunirea Principatelor Române, Iași, 1856; Foloasele Unirei Principatelor Române, Iași, 1856; Cuvinte bisericești compuse și rostite la deosebite ocazii, București, 1868; Încercări poetice. Discursuri politice. Memuare și scrisori politice, îngr. Romulus Scriban, Iași, 1870; Călătoria
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
peste ani a unor foști îndrăgostiți, prilej ratat din cauza femeii care dezamăgește. În Dialog cu sfârșitul (1970) tentația moralizatoare devine frivolă: condamnarea „căsătoriilor pripite”. Călătorie în noapte și Mâine va fi prea târziu (ambele din 1971) sunt schițe dramatice cu vagi aspirații poematice, având ca subiect lupta comuniștilor din ilegalitate; mai interesant decât rezolvarea schematică a conflictului este liantul dintre cele două piese. SCRIERI: Micul lustragiu, București, 1968; Tulburătorul vis. Dialog cu sfârșitul, Cluj, 1970; Călătorie în noapte. Mâine va fi
SEITAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289607_a_290936]
-
la altă carte. Scrie într-un timp record Viața ca o pradă (1977), roman autobiografic, și începe altul, Cel mai iubit dintre pământeni, la care lucrează trei ani. Nu vrea să vorbească despre tema lui. Întrebat de prieteni, dă răspunsuri vagi. Trece, în acest timp, printr-o dramă familială, este preocupat de soarta copiilor săi și de destinul creației sale, uneori chiar disperat; scrisul îl acaparează și îl epuizează. Are presentimentul morții și este îngrijorat în privința soartei manuscrisului său. Trăiește la
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
ori aventuri, mai ales erotice (adultere, triunghiuri amoroase, incertitudini și indecizii afective), explicate ori complicate - industrios, neîndemânatic - cu obsesii, pulsiuni, procese de conștiință, fatalități obscur motivate etc. Nuvela care se poate, la rigoare, reține, este Alexe, omul lui Dumnezeu, posibil vag reflex al faimoasei Cănuță, om sucit de I. L. Caragiale, cu un personaj becisnic și abulic, oropsit de bizare fatalități. Registrul narativ merge de la inofensiv-glumeț până la tragic-tenebros. Personajele au o psihologie „primară”, analizată expozitiv și insuficient, într-un limbaj sărac, pedestru
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]