7,219 matches
-
desigur) este rezultatul nemijlocit al conviețuirii în comunitate. Prin această conviețuire, individul uman exersează aptitudinea limbajului prin folosirea unei limbi în relația cu obiectele lumii și în relația cu ceilalți componenți ai comunității. Sub acest aspect al relației cu ceilalți, vorbitorul deprinde exercițiul alterității, care nu se rezumă însă la folosirea limbii în comunicare, ci privește întreaga sa viață în societate. Aducînd în discuție comunicarea, se profilează o altă perspectivă de a privi pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acest aspect al relației cu ceilalți, vorbitorul deprinde exercițiul alterității, care nu se rezumă însă la folosirea limbii în comunicare, ci privește întreaga sa viață în societate. Aducînd în discuție comunicarea, se profilează o altă perspectivă de a privi pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el este în postura de locutor sau de interlocutor, altfel spus de emițător al enunțurilor lingvistice (= actelor de vorbire) sau de receptor al acestora. În ultimă instanță se constată o dublă poziție a vorbitorului: aceea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el este în postura de locutor sau de interlocutor, altfel spus de emițător al enunțurilor lingvistice (= actelor de vorbire) sau de receptor al acestora. În ultimă instanță se constată o dublă poziție a vorbitorului: aceea de a vorbi despre realitate, de a-și asuma această realitate prin numele obiectelor, și de a face schimb de informații cu cineva, de a vorbi cu cineva, considerat a avea aceleași mijloace de a numi și de a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
determină mai întîi prin folosirea limbii în vorbire, prin producerea enunțurilor și prin poziția de sursă a enunțării. Acest statut este opus celui de alocutor, destinatar sau auditor, dar este în același timp convertibil cu acesta. În raport cu limba sa maternă, vorbitorul este nativ și are interiorizate regulile acestei limbi, fiind în măsură să formuleze judecăți asupra gramaticalității enunțurilor, să realizeze sinonimii și perifraze, încît poate distinge enunțurile corecte de cele incorecte gramatical sau dacă o succesiune de sunete articulate este sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbi, fiind în măsură să formuleze judecăți asupra gramaticalității enunțurilor, să realizeze sinonimii și perifraze, încît poate distinge enunțurile corecte de cele incorecte gramatical sau dacă o succesiune de sunete articulate este sau nu integrabilă limbii sale. Dar, dacă orice vorbitor are posibilitatea de a emite judecăți în legătură cu faptele de limbă, cu modul în care este folosită limba în vorbire, numai specialistul în știința limbii, lingvistul, obiectivează în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii, lingvistul, obiectivează în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al ei, lingvistul se folosește desigur de propria cunoaștere a limbii, dar aceasta nu este suficientă, investigația sprijinindu-se pe extrase din opere scrise sau pe înregistrări ale folosirii limbii în diferite regiuni sau în diferite medii sociale 235. Problema
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al ei, lingvistul se folosește desigur de propria cunoaștere a limbii, dar aceasta nu este suficientă, investigația sprijinindu-se pe extrase din opere scrise sau pe înregistrări ale folosirii limbii în diferite regiuni sau în diferite medii sociale 235. Problema vorbitorului, avută în vedere de toate teoriile lingvistice elaborate pînă acum, indiferent de formația și de orientarea celor care le-au conceput, capătă adevăratul profil abia în lucrările unor gînditori ai secolului al XX-lea. S-a constatat mai întîi că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
au conceput, capătă adevăratul profil abia în lucrările unor gînditori ai secolului al XX-lea. S-a constatat mai întîi că există, îndeosebi la nivelul vocabularului, elemente care au destinația specială de a marca raportarea formei și conținutului discursului la vorbitor. În acest sens, filozoful englez Bertrand R u s s e l l236 distinge o clasă de cuvinte care sînt evaluate prin raportarea la vor-bitor, pe care le numește particule egocentrice (egocentric particulars), și a căror semnificație rezultă din această
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu are un conținut la nivelul limbii, acesta fiind atribuit numai de instanța de discurs în vorbire. Așa-dar, la fel ca variabilele individuale din logică, pronumele ia valori din mulțimea infinită a constantelor individuale (care în acest caz sînt vorbitorii) în cadrul actelor de vorbire. Din clasa participanților la actul vorbirii (eu tu el), Benve-niste arată că numai pronumele eu și tu sînt în relație cu instanța de discurs, cel de persoana a treia determinîndu-se în funcție de contextul lingvistic 238. Problema "naturii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei întîi și conferirea unui conținut pronumelui eu, vorbitorul realizează mult mai mult: el este în măsură să uzeze nu numai de funcția comunicativă a limbii, ci și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei întîi și conferirea unui conținut pronumelui eu, vorbitorul realizează mult mai mult: el este în măsură să uzeze nu numai de funcția comunicativă a limbii, ci și de celelalte funcții, în primul rînd de funcțiile metalingvistică și expresivă, ambele orientate spre desăvîrșirea comunicării și avînd ca rezultat creația
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
celelalte funcții, în primul rînd de funcțiile metalingvistică și expresivă, ambele orientate spre desăvîrșirea comunicării și avînd ca rezultat creația în perfecționarea și folosirea limbii. Ca atare, creația pare să fie cea mai de seamă caracteristică ce decurge din relația vorbitorului cu limba sa, în vreme ce instrumentarea limbii în mijloc de comunicare este mai degrabă un rezultat al relației vorbitorului cu interlocutorul. Folosirea mijloacelor limbii în realizarea discursului de către cel care vorbește din propria perspectivă este, de altfel, un fenomen deosebit de extins
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rezultat creația în perfecționarea și folosirea limbii. Ca atare, creația pare să fie cea mai de seamă caracteristică ce decurge din relația vorbitorului cu limba sa, în vreme ce instrumentarea limbii în mijloc de comunicare este mai degrabă un rezultat al relației vorbitorului cu interlocutorul. Folosirea mijloacelor limbii în realizarea discursului de către cel care vorbește din propria perspectivă este, de altfel, un fenomen deosebit de extins, chiar dacă nu se iau în considerație aspectele ce țin de știința, conștiința și competența sa lingvistică, întrucît limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de elemente lexicale cu statut special, din care ar face parte cele care exprimă manifestări de atitudine, operatorii practici, cuvintele deictice și cuantificatorii. Dintre acestea, cuvintele care exprimă manifestări de atitudine, adică unele interjecții, redau direct dispoziții și simțiri ale vorbitorului, căci, chiar dacă ele au caracter de generalitate (sînt fapte de limbă), folosirea lor implică în mod necesar actualitatea stărilor exprimate. Pe de altă parte, operatorii practici (ca poftim ! hai!) au funcția de a exercita o anumită influență asupra interlocutorului, influență
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
multiple implicații de acest tip. În sfîrșit, dintre speciile de cuvinte prezentate de lingvistul ceh, interesează cuvintele deictice (ca acesta, acela) folosite pentru indicarea obiectelor, dar nu prin trăsăturile lor, ci printr-o apreciere a poziției lor (în spațiu) de către vorbitor, care realizează în același timp o orientare a interlocutorului prin poziția obiectelor respective. O asemenea raportare la cel care vorbește realizează și unele adverbe (precum aici, acolo, acum, atunci) și multe alte elemente lexicale. La nivel gramatical, vorbitorul își ipostaziază
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
spațiu) de către vorbitor, care realizează în același timp o orientare a interlocutorului prin poziția obiectelor respective. O asemenea raportare la cel care vorbește realizează și unele adverbe (precum aici, acolo, acum, atunci) și multe alte elemente lexicale. La nivel gramatical, vorbitorul își ipostaziază prezența îndeosebi prin modurile și prin timpurile verbale, care îi reflectă atitudinea față de acțiune. De altfel, E. Benveniste include analiza pronumelui per-sonal într-o problematică amplă ce vizează "omul și limba", în care sînt avute în vedere mai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
altfel, E. Benveniste include analiza pronumelui per-sonal într-o problematică amplă ce vizează "omul și limba", în care sînt avute în vedere mai multe aspecte lexicale și morfologice care indică faptul că limba conține elemente specializate care să-i permită vorbitorului raportarea la sine. Cînd vorbește despre obiecte, el vorbește și despre sine, căci poziționează și apreciază aceste obiecte din perspectiva sa și, prin aceasta, nu este numai un creator în plan lingvistic, ci și un creator în plan ontic, prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și despre sine, căci poziționează și apreciază aceste obiecte din perspectiva sa și, prin aceasta, nu este numai un creator în plan lingvistic, ci și un creator în plan ontic, prin instituirea limbii cu o funcție pragmatică. De obicei, prin vorbitor se înțelege locutorul, individul uman care desfășoară o activitate lingvistică finalizată prin acte de vorbire într-un anumit moment avut în vedere. Acesta este un sens restrîns al termenului, valabil la nivelul vorbirii, căci, la nivelul limbii, vorbitorul este individul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
obicei, prin vorbitor se înțelege locutorul, individul uman care desfășoară o activitate lingvistică finalizată prin acte de vorbire într-un anumit moment avut în vedere. Acesta este un sens restrîns al termenului, valabil la nivelul vorbirii, căci, la nivelul limbii, vorbitorul este individul uman capabil să desfășoare o activitate lingvistică, într-un mediu lingvistic determinat, indiferent de orice condiționare temporală, spațială, socială sau de altă natură, în virtutea științei, conștiinței și competenței sale lingvistice. Partea a doua : DETERMINĂRILE ȘI RELAȚIILE LIMBII Știința
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
uman capabil să desfășoare o activitate lingvistică, într-un mediu lingvistic determinat, indiferent de orice condiționare temporală, spațială, socială sau de altă natură, în virtutea științei, conștiinței și competenței sale lingvistice. Partea a doua : DETERMINĂRILE ȘI RELAȚIILE LIMBII Știința lingvistică Fiecare vorbitor posedă o cunoaștere a limbii, a sistemu-lui și a normei ei, care se obiectivează în faptul de a ști anumite elemente ale limbii și de a ști cum se folosește limba pentru a realiza activitatea lingvistică ce se concretizează în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
scopuri etc. Știința lingvistică reprezintă suma cunoștințelor care fac posibilă folosirea limbii de către individ, posedarea acestor cunoștințe, în cazul în care privesc limba maternă, repartizînd individul la o anumită comunitate lingvistică (și etnică în cele mai multe cazuri). Ca să poată folosi limba, vorbitorul cunoaște, pe de o parte, anumite fapte și, pe de altă parte, anumite reguli pentru realizarea vorbirii. Prin fapte se are în vedere, desigur, acel érgon pe care îl menționa Wilhelm von H u m b o l d t
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și, pe de altă parte, anumite reguli pentru realizarea vorbirii. Prin fapte se are în vedere, desigur, acel érgon pe care îl menționa Wilhelm von H u m b o l d t și, ca atare, în știința lingvistică a vorbitorului sînt cuprinse cunoștințe privind valoarea fonologică a sunetelor, cuvintele și sensurile lor (semnele lingvistice), afixele, sensul și regimul lor, regulile sintactice, formulele fixe (discursul repetat) etc., precum și o anumită viziune asupra lumii dată de limbă, antropocosmosul modelat de conștiința colectivă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
comunitate, dau posibilitatea folosirii limbii, a manifestării ei ca enérgeia. Neohegelienii (în mare parte și Eugen Coșeriu) reduc limba la enérgeia, la activitate, și prin aceasta știința lingvistică la cunoașterea regulilor acestei activități, ca și cum aceste reguli (norma), existente în mintea vorbitorului, n-ar trebui aplicate la anumite realități și ar putea produce ceva fără a deveni modul de existență și de manifestare a unor entități determinate și ca și cum faptele rezultate din activitatea lingvistică ar fi consecința simplei situații că această activitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în vedere că este orientată asupra unui domeniu al realiilor. (De altfel, este greu de imaginat cum o activitate poate exista în sine, fără a fi orientată asupra a ceva exterior ei). În mod similar, direcția neopozitivistă (cu Wittgenstein) atribuie vorbitorului cunoașterea și folosirea unor reguli pentru a realiza "jocurile de limbaj", fără a insista asupra naturii, structurii, numărului, conținutului etc. "pieselor" cu care se realizează jocurile respective, ca și cum acestea ar fi străine de limbaj și de limbă și ar ajunge
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]