3,296 matches
-
săgețile arcașilor care nu dădeau niciodată greș și după aceea l-a ajuns din urmă prada Întărâtată și l-a Înfulecat cu fulgi cu tot. Această nefericită analogie rimează și cu Madame Hsin, la fel de vătămată și imparțială ca generalul. În zadar a Încercat ea să-i reconcilieze pe cei doi amici: mergea fuguța din iatacul mistuit de flăcări al lui Tai An la acum nemărginita cameră de lucru a lui Nemirovsky, de parcă era divinitatea protectoare a ruinelor propriului său templu. Cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a istorisit că niște neguțători din mahala văzuseră cum Fang She urcase Într-o birjă trasă de cai un cufăr și apoi propria-i persoană, și fugise spre nord În nu prea mare grabă. Cei doi l-au căutat În zadar. Apoi s-au despărțit: Tai An s-a dus la o lichidare de mobile În strada Maipú; Nemirovsky s-a Întâlnit cu mine la Western Bar. — Halte là! a proferat Montenegro. Beția artei Își spune cuvântul. Admirați tabloul, don Parodi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
abil raccourci al scenei. Pe umărul lui Tai An, augustul sărut al Morții Își pusese pecetea cu rouge: o rană de armă albă, care se lățea pe vreo zece centimetri. Nici urmă de oțelul vinovat. Lopata funerară se străduia În zadar să astupe lacuna: era o simplă unealtă de grădină, cum nu se poate mai comună, zvârlită - pe foarte bună dreptate - câțiva metri mai Încolo. Pe coada folclorică a lopeții, gaborii (incapabili de avânturi geniale și adepți obstinați ai amănunțirii) au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nici măcar n-a alborat steag alb În fața bombei beton. Mai rece ca Înghețata dă cafea cu lapte, mi-a zis că, cu privire la treimi, nime n-a simțit ca iel pulsu la tristele urmări ale superstiției și ignoranței și că În zadar aș da să scoț o singură silabă, pencă ipso facto o să-mi sfredelească pă sub perucă trăirea personală care Îl potmolise pă linea moartă dă materialism grosolan. Don Lumbeira, milordule, mă jur pă zău meu că, decât ca să despotmolesc huiduma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fără ca vreo vorbă să fie mai presus decât alta și fără ca furia să ne deformeze chipul. Ce armonie, ce inepuizabilă lecție de integrare! Cred că tu pari o țestoasă și mâine mă vor lua drept un galápago etcetera, etcaetera! În zadar am trece sub tăcere faptul că această maiestasă panoramă e tulburată, măcar periferic, de loviturile oarbe ale unor Aristarhi. Cum se Întâmplă Îndeobște, opoziția dă de-a dura cu cei mai contradictorii, dar Canalul 7 anunță, parcă ar fi cireașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lucrat-o cu o răbdare de furnică și pe care, desigur, a omis-o. O altă tușă de neuitat ne-o aduce momentul În care otrăvitoarea descoperă - prea târziu, s-a dus baba cu colaci! - că a exterminat-o În zadar pe ailaltă, căci Ruperto nu era Îndrăgostit de victimă, ci de supraviețuitoare. Herrera a plănuit o astfel de scenă, care Încununează opera, cu mare lux de detalii, dar nu a scris-o, pentru a nu trebui să o șteargă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
inutil. Totul se preschimbă repede și amintirile îmbătrînesc. Eternitatea nu-i o speranță ci un timp geriatric. O operație făcută lumii tăindu-i gușa și netezindu-i zbîrciturile. Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi vindece crisparea care mă macină, să alunge regretele și nenorocirea și să mă lase fericit, dănțuind, lăsînd picioarele goale sămi frămînte necazurile ca pe o cadă cu struguri. Dar unde e? Nici un înțelept
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dorință nu ți-a dezgolit nopțile pline cu capcanele norilor unde locuiau florile durerii II Viața ta - un adăpost în noapte unde ochii-i aveai plini cu lacrimi de sânge și trupul gol de amintirile unde se nasc stelele... În zadar te mai caut Nu mai pot să rămân paravanul tăcerii dezbrăcate de golul nesfârșit al cuvintelor. În zadar te mai caut ... LICĂRUL LUNII Visul mi s-a făcut pârtie de iad, unde lupii s-au ascuns în tranșee de nori
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
adăpost în noapte unde ochii-i aveai plini cu lacrimi de sânge și trupul gol de amintirile unde se nasc stelele... În zadar te mai caut Nu mai pot să rămân paravanul tăcerii dezbrăcate de golul nesfârșit al cuvintelor. În zadar te mai caut ... LICĂRUL LUNII Visul mi s-a făcut pârtie de iad, unde lupii s-au ascuns în tranșee de nori, m-au căutat să mă ningă prin timp, dar n-au găsit decât sufletul meu prea alb de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
timp să mă despart de ea Dar moartea rea pe neștiute A dus-o-n nori de stea. NEAMUL VIEȚILOR AMARE În singurătățile ce vin Voi adormi în plâns amar Și-n cuvinte-am să revin Cu nopțile trecute în zadar. Și-n gustul toamnei sidefie Eu n-am știut să prețuiesc, Din cer aștept să mai învie Să-i spun cât de mult o doresc... Și-n simțul clipelor de dor O lume-ntreagă o să știe Că-n ceruri are
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
abia spre sfârșit, bizareria comportamentului său capătă o posibilă explicație. Răceala lui Andrei nu este o carență psihologică sau morală, eroul nu apare ca un „castrat“ afectiv incapabil să observe și să primească efluviile de dragoste ce-și caută, în zadar, destinatarul. De altfel, câteva escapade confirmă apetitul său amoros, laolaltă cu disponibilitatea de a asculta diferite povești și istorii feminine, confesiuni făcute la rece sau la cald... Autorul îi deleagă unui Narator Îcu majusculă) sarcina derulării încâlcitelor fire ale romanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcă eu n-aș ști că trebuie să mă duc, dar uite că nu vreau să mă gândesc! Poate mi-e frică! Mergea ținându-și trupul cât putea de țeapăn, târșâindu-și mai mult papucii pe covor, străduindu-se în zadar să nu verse cafeaua, a răsuflat ușurată, la o adică, nimeni nu-i taie capul, tot ele o beau până la urmă, și s-a așezat privită atent de cealaltă, care se ridicase să o ajute și să-și ia ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încetarea serviciului, atunci copiii nu-i mai erau de mult alături, pe unul îl vedea extrem de rar, iar de la celălalt primea doar vești prin scrisori, încât orice eforturi ar fi făcut să-și mobileze zilele devenite îngrozitor de lungi era în zadar. Dar cum ar putea spune toate acestea cât mai pe înțelesul celui care ar asculta-o, dar care n-a trăit nimic asemănător? Cum ar putea, mai ales, să explice sentimentul nedefinit de așteptare care o stăpânește de atâta amar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
seamă, în toată această atmosferă, ca soțul ei, pe care nu-l mai recunoștea decât cu greu, nici în idei, nici în curaj, să fie iarăși cel pentru care renunțase la tot și căruia îi născuse copii, dar așteptând în zadar, cu o umilință pe care n-ar fi fost în stare să i-o mărturisească nimănui Își nici n-ar fi vrut), văzându-l cum evită să mai discute cu ea, ca înainte, că își abandonează ideile și lucrul, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se spune sau ce vezi în fața ochilor. Ceva cedează în tine și vei crede. N-ai cum altfel, ești împovărat de neputință, iar minciuna care țopăia mai înainte nu mai există, nu se mai vede, a dispărut, o cauți în zadar, nu mai există pentru că nu se mai află în apropiere, ci a pătruns în trup și în sânge și e chiar sânge, gând și simțire. Adică nu mai știi, de fapt, ce este. Iar cel de afară cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu asta-i cel mai grav, poate că are motive s-o facă, dar e neserios și grav să distrugi pentru asta o căsnicie ce a durat mai mult de două decenii, dar toate astea le-ar fi spus în zadar atunci și, prin urmare, le-a ținut în ea. Trăgând fumul țigării adânc în piept, ștergându-și la răstimpuri cu dosul palmei broboanele de transpirație de pe frunte, în noaptea înfiorător de fierbinte în care până și cămașa subțire i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înspăimântător de mult, fluierând o melodie ciudată, pe urmele acelui focos armăsar, cu zâmbetul ce li se părea multora tâmp țintuit pe figură, și nu l-au mai văzut, n-au mai auzit de el și l-au căutat în zadar, în timp ce potcovăria a devenit o ruină, nevastă-sa l-a așteptat până a închis ochii, copiii l-au uitat și s-au risipit care încotro și au avut și ei copii și atunci abia, în acel foarte târziu al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui nici într-un fleac ca ăsta, pentru că, în fond, totul nu-i decât un fleac. Desenând cu vârful pantofului cercuri și linii pe lemnul cenușiu, doar mușchii feței îi palpitau, trădându-l, cuprins de emoție și străduindu-se în zadar să se gândească la altceva, pentru că era prea puternică senzația lui de umilință. Ridicând brusc fruntea, întrerupându-l: „Bine, mulțumesc. Nu-i nici o problemă. Am să văd eu ce fac“. Dând să iasă. „Stai o clipă“, spuse Voicu Constantinescu. „Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care au cutezat să se apropie și de el, cu toate că la un pas de el era un cerc roșu sângeriu, luminos și scânteietor, ce însemna interdicție. Călcând cercul și vrând să smulgă până și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l taie cu muchia palmei, scoțându-și de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea de os ori brațul de trup ori înjumătățind coastele, într-o mișcare din ce în ce mai înceată și mai speriată pentru că, pe măsură ce tăiau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se poate, nu se poate, dar asta ar trebui să fac, să mă las purtată sau să aștept și să am răbdare pentru că mă va căuta până la urmă, atunci când va veni vremea, va coborî din turnul lui, pe care în zadar îl zgâlțâi și îl zgârii cu unghiile, și va porni cu mine în lume, așa, nebună cum sunt, și mi se va părea că totul e o pajiște însorită și că zilele sunt fără sfârșit și ne va fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putut ca ea să sune în absența lui. Nu știa dacă e numai trist sau e și furios și gata de harță. I se părea că se petrece un lucru anormal, dar încă nu înțelegea ce anume. A așteptat în zadar. După miezul nopții a stins lumina și s-a întins pe pat. Nu putea să adoarmă, se întorcea pe o parte, apoi pe cealaltă, închidea ochii și se simțea foarte obosit, dar nu putea să adoarmă. Cobora spre somn, tresărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta. Povestind toată întâmplarea, frumusețea Alicei îmi răscolea din nou imaginația și dintr-odată Joan mi se păru urâtă și neatrăgătoare ca în prima clipă când o văzusem pe peronul gării. M-am luptat să alung acest gând, dar în zadar: am simțit fiorul dorinței scuturându-mă când mi-am amintit râsul lui Alice și ispitoarea invitație din privirea ei. — Ți-e frig? spuse Joan. Nu-mi vine să cred. Am mai vorbit puțin despre familia Winshaw și despre ce scriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dacă e un măr putrezit în ele? — Aș dori să continui, spuse domnul Sloane. Mai e un singur paragraf. Se lăsă tăcerea. — Deci, îi anunț cu mare plăcere pe acești paraziți - aceste lipitori cu formă umană - că au sperat în zadar. Mor sărac, așa cum nu-și pot nici măcar imagina. Pe parcursul lungilor și fericiților ani ai căsniciei noastre, Rebecca și cu mine n-am trăit cumpătat. Banii pe care i-am avut, i-am cheltuit. Fără îndoială că ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am pregătit să plec, dar tocmai atunci a sunat telefonul. Sebastian m-a privit curios, În speranța arzătoare că vocea de la celălalt capăt era cea a iubirii lui, a rațiunii lui de a exista. Speranța nu i-a fost În zadar. — Emily? Tu ești, Emily? Abia te aud! a venit vocea Mirandei, furioasă și pițigăiată. — Bună, Miranda. Da, sunt eu, Andrea, am declarat eu calm, În vreme ce Sebastian a sărit În sus de fericire la auzul numelui ei. — Îmi gătești cumva personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
războinice. Când ajunsese lucrurile În halul ăsta? Nu mai aveam energia să‑i explic ceva evident, și anume că, dacă plecam acasă mai devreme, aveam să fiu dată afară și atunci tot acest an de sclavie ar fi trecut În zadar. Reușisem să suprim ideea oribilă care prinsese a căpăta formă În mintea mea: aceea că prezența sau absența mea nu Însemna absolut nimic pentru Lily În clipa asta, că ea zăcea inconștientă și nesimțitoare pe un pat de spital. Opțiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]