26,075 matches
-
este lunga monografie a dragostei, în care: "Spectacolul în aer liber caută cuvintele care să vină să povestească: "cum a fost" și "cum sunt": "Frumoasă ești, iubita mea./ Mâinile tale peste omături se văd trecând/ Lăsând pe zăpadă două urme albastre/ Ca două urme de sănii." Nina Cassian semnalează fața nevăzută a lucrurilor, specificând, bunăoară, cum vremea, ca un diamant ascuțit, îi brăzdează obrazul și din nou spaima în fața bătrâneții se exteriorizează într-un țipăt: " Nu mai am douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-mi mai știe seama/ Nici tainic sol, nici grijuliu stăpân...". O iubire pierdută mai sensibilizează poemele: "Ți-aș întinde o mână/ Prin ceața și ploaia de oricând și nicicând./ Din viață sau moarte, pe ochi ca o frunză/ Privirea-ți albastră să-mi cadă foșnind." Florența Albu "Fără popas", versuri, E. P. L., 1961; "Câmpia soarelui", Editura Tineretului, 1962; "Constanța", Editura Tineretului, 1964; "Intrare în anotimp", E. P. L., 1964; Fata morgana", versuri, Editura Tineretului,1966; "Măști de priveghi", poezii, E. P. L., 1968
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface în pom, preot, aripi albastre, în pui, în șarpe sau " Iese un bărbat frumos și femeia lui". Imaginea morții este redată în acele păpuși de piatră, (preluate din folclor), în crini (simbol al purității, dar și al morții) și în nuntă (al cărei sfârșit înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mea viață." În 1961 apare volumul "Versuri", în care reînvie câteva cicluri mai vechi. "Amintiri din munții Bihariei" evocă în tablouri halucinante figura lui Bălcescu și a lui Iancu: "A pătruns prin frunze-n fapt de noapte/ Ca o lance albastră, un fior/ Moții răsculați cu seculare/ Răzbunări prin codri-acum răsar,/ Flăcări mari s-au despletit în zare/ Ca o mare fără de hotar." Este evocată întâlnirea dintre Iancu și Bălcescu care plănuiau unirea românilor cu maghiarii împotriva dușmanului comun. Poemul rezistă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul lui Ioan Alexandru este o specie aparte, o împletire de imn și elegie, de psalm și cântec popular. Este o "voce care vine din pământ", desprinsă din lumea albastră a cimitirelor în care morții dorm cu vișinii și cu prunii la căpătâi, unde iarba crește luxuriantă ca-n paradis, unde turmele pășeau înfricoșate de glasul poruncii în altă limbă. Un trecut de dureri ancestrale, ce făceau și "hora mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
simbolic îndepărtarea de copilărie: Îmi pare rău, copile, că trebuie să pleci/ așa curând din gesturile mele."/ Contactul cu marea dezvăluie altfel lumea, și versurile populare în contextul cărora poetul dă sens meditației ne amintesc de Eminescu: "Mare neagră, mare albastră/ Ce frămânți gândirea noastră/ Noapte, de când te-am văzut/ Sunt mai grav și mai tăcut,/ fața mi-e mai tulbure,/ buzele în murmure,/ și de-ncerc să te înțeleg/ Mai neînțeles m-aleg./ Mare, vis de Prometeu,/ Ce mă-nhumi în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
idealul poetului, moartea acestuia constituia un fel de inexistență marcată prin formă (Rilke moartea se inserează în viață): N-ar fi mai bine să-i spunem de-acum primăverii viitoare,/ văzduh să nu mai împartă/ Pentru coroana ta moartă/ vânturile albastre să le retragă/ Din căpățâna asta bolnavă,/ Să le înăbușe, cuvânt de cuvânt,/ Stelele depuse la temelia ta pământ". Existența este comentată și într-un fel de fabulă, "Păianjenii", în care "mor de boală ori de moarte bună/ și de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o anume capacitate de a privi exterior lumea: "Toate ruinile trăiesc într-o legendă/ în care vine un bărbat pletos/ să le ridice iarăși pietrele la lună,/ cu sângele iubitei lui să facă zugrăveală/ și cu penel din părul ei albastru..." Poetul înregistrează cu acuitate amănuntele plastice ale naturii și ale realului: "Dar uite că și corturile șantierului/ Aduc aminte taberele vechi, de luptă iar paravanele de trestie pietrificate,/ care înseamnă tăinuirea..." Sunt create alte simboluri, sau, mai bine zis, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Parodiază pe marii poeți și satirizează și desființează ceea ce se situează în afara talentului. Iată-l identificându-se cu Arghezi: "Pândind păcatele femeii,/ O a văzut prin borta cheii" ("Mâhniri"). Același procedeu îl vom descoperi și in parodierea cântecelor de inimă albastră ale lui M. R. Paraschivescu. Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează Marin Sorescu la câțiva poeți printre care și A. E. Baconsky, intuind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un "bleasc" "și se pune pe locul ăla să tragă durerea" ("Junghiul"). Oamenii cred în vise, dintre care unele reflectă groaza de secetă ("Apele creșteau și Țața Maria se temea de sfârșitul lumii"), cred în iele, în vrăjitori, în jocul albastru al comorilor: Comorile joacă noaptea pe dealuri". Satul este patronat iarna de lupi și de Moșul, fostul logofăt din Velești, care dă oile lupilor, pentru a apăra satul și pentru a le astâmpăra fiarelor foamea. Copiii sunt bolnavi de gâlci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
umbră". Poezia, în această realitate care descinde din aventură, ca și la Rilke sau ca în poemul "Somnul" lui Lucian Blaga, constituie o stare de iluminare, poezia înseamnă sinteză și selecție: Taie lumina-n mine ca-n faguri,/ ochi stau albaștri în destinul meu/ Și toarnă cheltuindu-se mereu/ Materie pentru săgeți și arcuri" ("Șopârla"). Alteori invocă desprinderea din femeie, contactul dintre suflet și trup, o anume voluptate a nașterii, încercând să o echivaleze cu mișcarea intimă a creației: "Poetul are
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
49. Etapele unei evoluții lirice" (Ioan Alexandru Imne), Contemporanul 1976, nr. 3. "Poporul meu, pragul meu"... (Aurel Rău "Micro-poeme), Contemporanul 1976, nr. 9. Această țară, una, milenară (Ion Brad "Templul dinafară"), Contemporanul 1976, nr. 12. "Versuri" (Toma George Maiorescu "Călărețul albastru"; Nicolae Prelipceanu " Întrebați fumul"; Ion Iuga "Cămașa patriei") Contemporanul 1976, nr. 13. MANOLESCU, Nicolae: "Oul și sfera" Nichita Stănescu, Contemporanul nr. 7, 1968. "Fântâna somnambulă" Adrian Păunescu, Contemporanul nr. 49, 1968. "Laus Ptolemaei" Nichita Stănescu, Contemporanul nr. 49, 1968. PIRU
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frumuseții și al morții. 7 "Din cerul soarelui la răsărit/ Cobor frângându-i marginile în flăcări" ("Răsărit de zi cu dragoste"). 8 În poemul "Râul sub lună" al lui N. Tăutu, imaginea astrului este cea a morții, luna arde în albastru fum de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană", Al. Dima
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Din cerul soarelui la răsărit/ Cobor frângându-i marginile în flăcări" ("Răsărit de zi cu dragoste"). 8 În poemul "Râul sub lună" al lui N. Tăutu, imaginea astrului este cea a morții, luna arde în albastru fum de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană", Al. Dima). "Sub albastre focuri/ dănțuie comori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană", Al. Dima). "Sub albastre focuri/ dănțuie comori/ nu mai vrea jăratic murgu-mi pască flori" ("Steaua singurătății"T. Utan). În poezia interbelică motivul apare la A. Maniu și V. Voiculescu. 9 " Acesta e nebunul care aude zurgălăii/ mâncând pământul/ mârâitul de câine al câmpului"("Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de la un târg de aplicații soft pentru gestionarea stocurilor. * Manager de nivelul meu la altă multinațională, fost sportiv de performanță, cu un MBA făcut la Boston și un altul la Londra, cu o statură impunătoare, tipul nordic, blond cu ochi albaștri (el chiar era născut undeva prin nord, pe lângă Botoșani), lider al generației sale prin toate școlile pe unde trecuse... Sper că puteți vizualiza exemplarul, vă dați seama că era perechea ideală pentru mine, mai ales după ce devenisem gospodină mare... Mi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ani în Romînia sau Corespondența onorabilului Bob Dowley”: „Este nobil și de bun ton ca o damă să se învîrtească pe șosea, cel puțin de două ori, de la havuz pînă la rondul cel mare, răsturnată pe un fund de mătase albastră, vînătă sau galbenă”4). Și tot acesta e menționat de Caragiale, într-una din „schițe ușoare”5) și de Al. Macedonski, în nuvela „Pe drum de poștă”6). în fine, ca dovadă că era adînc fixat în memoria bucureștenilor, e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un prinț vestit” și cea compusă pentru „O ceasul trist al renunțării”. Le-am lăsat însă deoparte pe cele ale lui Constantin Doboș, care sînt anterioare și, pe deasupra, una conține informația că Bacovia s-a întreținut cu poetul „cu ochi albaștri” născut la Bucești. în evocarea „Ștefan Petică”, acesta scrie: „Prin anul 1902 (corect e 1903, an menționat de Bacovia într-o pagină de „însemnări biografice” - n. m.), pe cînd eram student la Medicină (ulterior a făcut Dreptul - n. m.), întovărășit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de vînturi nevăzute. Ei se impun privirii atît ziua, cît și noaptea: „Cad din cer mărgăritare/ Pe orașul adormit...// Plopii, umbre solitare/ în văzduhul neclintit,/ Visători ca amorezii/ Stau de veghe la fereastră,/ Și pe marmura zăpezii/ Culcă umbra lor albastră” 7). Pe lîngă înălțime, impresionează freamătul lor, asimilat adesea cu o muzică (de altfel, într-un basm, din lemn de plop se face un flaut): „Dar a-nceput un plop/ Să cînte, și toți plopii/ Cîntau duios în vînt,/ Și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
25 martie 1925, p. 4. 3-4. Ibidem. 5. Cf. ,,Aurora Bacăului”, 1, nr. 2, 22 martie 1927, p. 2. „Muzica sonoriza orice atom” 1. Opere, p. 46. 2. Muzică religioasă (Miserere), operă (Traviata, Norma, Lohengrin), canțonete (Vorrei morir), romanțe (Ochi albaștri), rapsodii, muzică ușoară (Tarara Bumdere), „Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin”, citați „la pachet” de Ion Minulescu, în „într-un bazar sentimental”), Weber (Furtuna, Gîndirile din urmă), Schumann, Strauss, Hübsch, elegii, serenade, barcarole, gavote, piese de café-concert, cîntece nemțești, spaniole, franțuzești, italiene
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu înfocare,/ Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai,/ Și precum provorba zice, sub pantofii ei să stai”). în proză, - Negruzzi. Mult mai încolo îi „cîntă” un poet de pe vremea lui Eminescu, Dumitru C. Ollănescu-Ascanio: „Iar doi pantofi albaștri, în umbră pe covor/ Se pare că așteaptă din nou să încălzească/ Piciorul alb și rumăn ce-i face să trăiască”. („Elegie”) După el, Radu D. Rosetti: „Pantoful ți se pierde sub rochia ta bogată,/ Gătită în dantelă subțire, parfumată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
strigăt care să zguduie, un cuvînt măcar care să nu se poată auzi oricînd. Acesta e un perfect om de societate, un respectuos al tuturor formelor și convențiilor, un eminent «nici prea-prea, nici foarte-foarte»”. Bacovia e un Eminescu fără „probleme albastre” (expresia citată e dintr-o pagină de Lovinescu), metafizice. Un Eminescu împovărat de amintiri dureroase, cu fruntea în pămînt. De altminteri, din „poetul național”, el simte mai mult „Trecut-au anii...” și „Pe aceeași ulcioară”. Pe aceasta din urmă o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu ajunge în deplina lui dezvoltate decît în 187729. G. Ibrăileanu credea că debutul poetului încetează în 1870, o dată cu colaborarea la "Convorbiri literare", iar Vladimir Streinu i-a fixat încetarea perioadei de debut în 1873, cînd i se publică Floare albastră 30. Nici Eminescu însuși nu și-a prețuit, în mod exagerat, poeziile începătoare. În luna mai, 1869, aflîndu-se la București, în tovărășia unui bun prieten ardelean, Ștefan Cacoveanu, poetul i-a spus acestuia: "A ieși în publicitate nu-i glumă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în adevăr, o lume de basm: "Văd apa ce tremură lin Cum vîntul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu aripi de fiori Muiate în miros de flori Văd lebede, barcă de vînt, Prin unde din aripe dînd, Văd fluturi albaștri ușori, Roind și bînd miere din flori. De ce nu am aripi să zbor! M-ași face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil, Cu suflet voios de copil." (Frumoasă-i) La iazul Loieștilor, scriind la persoana a treia: "El
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
loc."41 Mai întîi, evidențiem precizarea făcută de poet, că întîlnirea lor s-a întîmplat într-o zi de primăvară. S-au cunoscut și s-au plăcut. Ea era mică de statură, dar plinuță la trup, bălaie, cu ochii mari, albaștri, cu părul blond, împletit într-o coadă lăsată pe spate. Purta o rochie albastră și umbla desculță. Dacă totuși el a scris mai sus că ea avea părul negru, aceasta numai o dată a făcut-o, ca să ne inducă în eroare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]