25,136 matches
-
cartea pe care o citim, școala la care ne înscriem copiii ș.a.m.d. Așa stând lucrurile, pare să existe o tensiune între regula majorității și libertatea personală. În termenii lui Sen (1970b), „societatea ar trebui să îmi permită libertate absolută de a dormi pe burtă dacă asta doresc, chiar dacă o majoritate din comunitate este suficient de intruzivă cât să simtă că dorește ca eu să dorm pe spate” [Sen, 1970b, p. 152]. Această idee fundamentează încercarea de a introduce drepturile
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
Celuilalt. Însă străinătatea Celuilalt nu o voi putea cunoaște niciodată definitiv. De ce? Pentru că nu sunt în posesia ,,imaginarului colectiv al acelei comunități". Jean-Paul Colleyn făcea trimitere exactă la populația Bambara, dar exemplele se pot multiplica și adapta. Astăzi, observă cu absolută îndreptățire autorii cărții, descoperirea și (re)construcția identității se face în contextul social al unor inedite clivaje și bulversante combinații. Trimiterea precisă a lui Auge și Colleyn este la ,,agricultura chimică, antibioticele, organismele (vegetale și animale) modificate genetic, terapiile genetice
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
a libertății gravitaționale, a libertății care trebuie, ca să se poată manifesta, să depindă, să atârne de ceva. Ființa creează cadrul de referință al libertății, ea este însăși condiția ei gravitațională. Ceva ajunge să fie înseamnă: ceva a ieșit din indeterminarea absolută a nimicului, din nelimitarea lui, și a primit limita ființei. Drumul care deschide către libertatea gravitațională începe astfel cu însuși faptul de a fi. Așa se face că - agent al libertății gravitaționale - prima limitație pe care trebuie să o suport
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
împart cu ceilalți devine insesizabilă. Firescul a ceea ce sunt transformă în nefiresc tot ceea ce e altfel decât mine. Totul, în mine, este acord cu cele douăsprezece limite care mă determină în concretețea lor, dar acest acord se însoțește cu opreliștea absolută ca același drept să și-l asume și altul. („Cum e cu putință să fii persan?“ - „Cum e cu putință să fii francez?“) Există o superioritate prostească pe care ți-o dă limita proprie și care face ca evaluarea oricărei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
într-o astfel de lume echivalează cu actul de naștere al ființei. Abia odată cu apariția lui se poate vorbi de cele ce sunt: de ape, pământuri, ceruri, planete, de plante, animale și oameni - de „lucruri“. Un lucru este, în mod absolut, câtă vreme persistă în hotarul lui, și el încetează să fie odată cu destrămarea acestuia. Un lucru este prin identitatea pe care i-o conferă propriul hotar: căci datorită acestuia el este acest lucru inconfundabil, și nu un altul. El are
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
altul. El are acum o formă care îi aparține doar lui și el este în virtutea acestei forme chiar. Dacă s-ar putea imagina o lume de forme neschimbătoare și incoruptibile, atunci această lume ar echivala cu o regiune a ființei absolute și eterne. Aici lucrurile ar rămâne identice cu ele însele, în virtutea hotarului care le determină și care nu se șterge niciodată; o lume de alcătuiri indestructibile. Dar noi nu cunoaștem o asemenea lume. Pentru noi, care la rândul nostru suntem
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
înțeles pozitiv, limita ca împlinire. Întrucât limita ca împlinire este dezideratul suprem al oricărui efort dirijat către o reușită de proporții, ea devine, în scenariul dinamic al peratologiei, limită de atins. * „Limita de atins“ este un concept ambiguu. Ea este absolută în măsura în care orice scop este finit, atingerea lui însemnând o împlinire fără echivoc; ea este relativă în măsura în care perfecțiunea este incompatibilă cu caracterul finit al vieții și în care orice limită, odată atinsă, repune în discuție sensurile împlinirii și redeschide astfel spațiul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN PROIECT/75 posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o șansă de originalitate fiecărei vieți în parte. Destinul reprezintă exersarea maximei libertăți în cadrul finitudinii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vedere al ființelor conștiente finite confruntate cu propria lor finitudine, numai agenții destinului și ai maladiilor de destin. Sunt egale în fața morții, și deci nesemnificative din punctul de vedere al libertății, ființele finite care nu cunosc rezonanța permanentă a limitei absolute în perimetrul vieții și care nu fac din viața proprie o strategie de întâmpinare la condiția finită a vieții. Rezultă că viețile care se rezumă la parcurgerea contingentă a traiectoriei comune dintre naștere și moarte nu se ridică la coerența
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sunt puternic. Sunt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sunt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac experiența morții mele. De-abia când îmi pierd dependența ca temei al puterii mele, puterea independenței ca temei al slăbiciunii mele devine vizibilă. În raport cu lucrul făcut de mine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ei. Rămâne o întrebare fără răspuns cum, în condițiile extremei ei fragilități, libertatea nu dispare cu desăvârșire sau cum, în condițiile în care puterea pervertită și neconsimțirea la călăuzire sunt predominante în economia istoriei, răul nu învinge definitiv dând naștere absolutei entropii a nelibertății. Problema puterii pusă în termenii unui scenariu al puterii articulat pe o dublă consimțire dă naștere și unui alt tip de aporie. Dacă cel puternic, călăuzitor și liber, a fost la rândul său supus, călăuzit și eliberat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Problema puterii pusă în termenii unui scenariu al puterii articulat pe o dublă consimțire dă naștere și unui alt tip de aporie. Dacă cel puternic, călăuzitor și liber, a fost la rândul său supus, călăuzit și eliberat înseamnă că începutul absolut al scenariului puterii atârnă de existența unui (prim) agent al puterii și libertății, care este cauză a scenariului, dar nu și efect al lui. Apare astfel problema „celui ce se eliberează singur“ sau a celui care este, din capul locului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
creând astfel un întreg armonic, un kosmos, deci un univers structurat și ierarhizat, în care toate celelalte elemente cu limitele lor sunt incluse ca părți ale unicului întreg, apare pentru prima dată la Pythagora , și ea se constituie ca graniță absolută care desparte spațiul finitului de ne limitat (apeiron). Ca atare, expresia „limita universului“ (peras kosmou) survine apoi în legătură cu Empedocle<ref id=”1”>Aët. II, 31, 4 (DK 31 A 50).</ref>, și imaginea aceasta ne apare ca definitiv constituită în cadrul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne „mereu nedeterminat“, „cu totul instabil“, „niciodată sătul“ și este de o „precaritate absolută“. Acest mod de a gândi, formulat în amurgul gândirii eline, este identic cu cel pe care, la începuturile ei, îl întâlnim exprimat prin intermediul imaginii sferei. În ființa parmenidiană determinată ca masă sferică, noi nu trebuie de aceea să căutăm o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este purtat, în gesturile lui esențiale, de un patos cosmotic. Numai că, între acestea toate, sculptura este cel mai decis atentat la adresa haosului, pentru că în ea voința de limitare și modelare, ca principiu psihic al cosmo-genezei, își capătă expresia simbolică absolută, devine pentru sine. Nouă ne scapă esența sculpturii atunci când o asimilăm artei, iar arta, la rândul ei, o înțelegem ca activitate regională, înscrisă oarecum suplimentar în cercul activităților umane, în orice caz la capătul muncilor dedicate supraviețuirii sau „cuceririi naturii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
întotdeauna edificatoare, dar instructivă, era subtil în judecățile pe care le emitea (în care buna credință nu constituia elementul principal) și se dovedea uluitor de realist! Așa cum scria Iorga, "Brătianu era inaccesibil (după izbucnirea Primului Război Mondial) și lucra într-o tăcere absolută, ca un inginer, dar cu mînă sigură"12. Planul lui Brătianu fusese de la bun început ca România să intre în război de partea Aliaților, așa că și-a întins antenele secrete. Întrucît Puterile Centrale nu-i puteau oferi decît Basarabia, a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
precedent, a căror autenticitate nu poate fi tăgăduită. Dacă vrea cineva să interpreteze astfel aceste materiale, îl privește. A scoate în evidență numeroasele erori mărunte ale lui Iorga pare un efort meschin. Descartes sau dr. Samuel Johnson nu sînt autorități absolute nici măcar în privința lui Wesley, ca să nu mai vorbim de înțelegerea lui Iorga sau a oricărui alt istoric naționalist romantic. Ca să-l înțelegi pe Iorga nu trebuie folosită metoda lui Samuel Johnson, ci mai curînd cea a unui alt profesor de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Odin ca să sălășluiască printre semizeii aceia nemiloși". Iorga adăuga că Războiul cel Mare pentru stăpînirea lumii (la care, după părerea lui Ludendorff, numai rasa germană avea dreptul) a fost plănuit, inspirat și susținut de spiritul și de convingerile lui absolute: Cînd și-a dat seama că a eșuat, nu și-a recunoscut greșelile..., descoperind în schimb că nefericitul Crucificat de pe Golgota era adevăratul vinovat. Dar, între timp, susținut de mitologia ariană a strămoșilor lui, un altul, un rival mai norocos
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
România nu cerea nimic și își punea materiile ei prime la dispoziția tuturor. Dar, în momentul în care Italia a atacat Franța, România a fost nevoită să tragă cîteva concluzii dureroase. România a fost obligată să renunțe la neutralitatea ei absolută pe care o respectase între cele două surori latine 88. În primăvara lui 1939, Carol, care avea șansa de a deveni un proconsul german în România, a pierdut-o definitiv. Hitler era acum pornit să distrugă Polonia. Nu mai devreme
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sumele În chestiune erau realmente substanțiale. Până În 1953, când Planul Marshall a luat sfârșit, Statele Unite au cheltuit 13 miliarde de dolari, mai mult decât toate ajutoarele internaționale acordate anterior de americani la un loc. Sumele cele mai mari (ca valoare absolută) au revenit din nou Marii Britanii și Franței, dar și mai semnificativ a fost impactul relativ asupra Italiei și beneficiarelor mai mărunte: În primul an de la lansarea Programului de Reconstrucție Europeană, din iulie 1948 până În iunie 1949, 14% din venitul Austriei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi ales să joace până la capăt cartea „democratică”. Dar și În Ungaria comuniștii s-au dovedit constant nepopulari, chiar și la Budapesta. Deși etichetat drept reacționar și chiar fascist, Partidul Micilor Proprietari (echivalentul maghiar al partidelor țărănești) a obținut majoritatea absolută În alegerile naționale din noiembrie 1945. Cu sprijinul socialiștilor (al căror lider, Anna Kéthly, refuza să creadă că aliații lor comuniști s-ar Înjosi Într-atât Încât să falsifice alegerile), comuniștii au reușit să dea afară din parlament câțiva deputați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cehoslovaci: (Avocatul) trebuie (...) să se bazeze pe cea mai avansată teorie, singura corectă și adevărată din lume, teoria legală sovietică, și să se prevaleze permanent de precedentul din practica legală sovietică... Lupta de clasă, mereu mai ascuțită, e o necesitate absolută În ziua de azi. Vocabularul marțial atât de drag retoricii comuniste reflecta această stare de conflict permanent. Metaforele militare abundau: lupta de clasă impunea alianțe, colaborări cu masele, mișcări eluzive și atacuri frontale. Afirmația lui Stalin că lupta de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
construite În așa fel Încât să evite defectele predecesoarei sale. Importanța Adunării Naționale și a partidelor politice a fost redusă, iar executivul - Întărit considerabil: Constituția Îi dădea președintelui un control și o inițiativă considerabile În definirea liniei politice, precum și superioritate absolută asupra prim-ministrului, pe care Îl putea numi și demite practic după bunul său plac. De Gaulle a propus ca președintele republicii să fie ales direct, prin sufragiu universal (iar nu de către Adunare, ca până atunci); acest amendament la Constituție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că „socialismul democratic, ale cărui origini În Europa sunt morala creștină, umanismul și filosofia clasică, nu ține să proclame adevăruri absolute”. Conform acestui document, statul trebuie „să se limiteze la a influența economia prin metode indirecte”. Libertatea pieței muncii și a bunurilor era vitală: „Dirijismul economic totalitarist distruge libertatea”6. Era o recunoaștere tardivă a unui adevăr evident - contrastând cu decizia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Ghiorghios Papandreu, partid de centru sprijinit de o clasă de mijloc urbană În plină expansiune, a obținut o victorie strânsă. Anul următor, Într-o nouă rundă de alegeri, partidul lui Papandreu și aliații săi au câștigat teren, obținând majoritatea absolută a voturilor exprimate: de la 42% din voturi, ei au urcat la 52,7%. Noua majoritate parlamentară a solicitat o anchetă despre falsificarea scrutinului din 1961; tensiunea dintre parlament și regele Constantin creștea. Simpatiile politice conservatoare ale regelui erau bine cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]