25,745 matches
-
anii 1962-1963 rector. Simultan, între anii 1957-1974 și 1976-1984 a fost șeful catedrei de mecanică a Facultății de Mecanică. În 1972 a fost distins cu titlul de profesor emerit. În domeniul cercetării științifice a abordat probleme de mecanică generală și analitică, ciocniri, vibrații, percuții, zgomote și influența lor asupra organismului uman. Lucrările sale reprezentative sunt „Sisteme vibropercutante” și „Systemes dynamiques à interaction percutantes”. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 și a făcut parte din mai multe societăți
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
(n. 16 iulie 1902, Iași - d. 15 noiembrie 1976, Cluj-Napoca) a fost un matematician român, membru titular al Academiei Române. A făcut studii de teoria funcțiilor de o variabilă complexă (funcții meromorfe, funcții univalente, invarianți de prelungire analitică) cât și de geometrie diferențiala și topologie algebrica, cu deosebire în teoria nodurilor (între altele "Teorema și invariantul Călugăreanu"). A fost un inițiator al învățământului de teoria funcțiilor complexe, având o contribuție importantă și prin tratatul publicat la Editură Didactica
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
să. În același timp, Gheorghe Călugăreanu și-a adus o contribuție importantă la organizarea învățământului matematic, în calitate de decan al facultății de matematică și fizica (1953-1957) și ca șef al catedrei de teoria funcțiilor. A redactat un curs de teoria funcțiilor analitice în 2 fascicole (litografiat), ceva mai tarziu transformat într-un manual de teoria funcțiilor de variabilă complexă (Editură Didactica și Pedagogica, București, 1963), iar în colaborare cu profesorul Dumitru Ionescu a redactat un manual de Analiză matematică (2 volume, litografiat
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
a găsit ulterior importante aplicații în geometrie, mecanică și fizica matematică. Plecând de la observația că derivată areolara coincide cu derivată parțială a funcției în raport cu conjugata variabilei independente, Gh. Călugăreanu a studiat pentru prima oara problemă soluțiilor poligene ale ecuațiilor diferențiale analitice. În teza să de doctorat arată că există clase de ecuații diferențiale admițând soluții poligene, care sunt mai usor de obținut decât soluțiile monogene și stabilește o legatura simplă între aceste două tipuri de soluții, care permite să se formeze
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
extindere a teoremelor asupra valorilor excepționale, care constituie și definiția unei noi specii de valori excepționale (pe care Valiron le numește valori excepționale C). Studiul funcțiilor univalente constituie una dintre preocupările centrale ale cercetărilor actuale din Teoria geometrica a funcțiilor analitice. În acest domeniu, Gh. Călugăreanu a abordat o problemă fundamentală, căutând prin variate metode condiții necesare și suficiente pentru univalenta unei funcții analitice în interiorul sau exteriorul discului unitate. Un prim rezultat din 1932 este obținerea razei de univalenta a funcției
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
C). Studiul funcțiilor univalente constituie una dintre preocupările centrale ale cercetărilor actuale din Teoria geometrica a funcțiilor analitice. În acest domeniu, Gh. Călugăreanu a abordat o problemă fundamentală, căutând prin variate metode condiții necesare și suficiente pentru univalenta unei funcții analitice în interiorul sau exteriorul discului unitate. Un prim rezultat din 1932 este obținerea razei de univalenta a funcției, care coincide cu rază principala de convergență a unei serii duble formată cu ajutorul dezvoltării tayloriene a funcției. Astfel, reușește să dea pentru prima
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
mai general al domeniilor univalente dintr-un spațiu euclidian oarecare. Plecând de la observația că inversă unei funcții uniforme este univalenta în orice disc în care ea este olomorfă, reușește în 1933 o condiție necesară extrem de simplă pentru uniformitatea unei funcții analitice. Descoperirea invarianților de prelungire analitică constituie una dintre contribuțiile cele mai importante ale lui Călugăreanu în teoria funcțiilor analitice. Pornind de la cercetările anterioare asupra funcțiilor meromorfe și a funcțiilor univalente, a fost condus la o problemă mai generală și anume
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
dintr-un spațiu euclidian oarecare. Plecând de la observația că inversă unei funcții uniforme este univalenta în orice disc în care ea este olomorfă, reușește în 1933 o condiție necesară extrem de simplă pentru uniformitatea unei funcții analitice. Descoperirea invarianților de prelungire analitică constituie una dintre contribuțiile cele mai importante ale lui Călugăreanu în teoria funcțiilor analitice. Pornind de la cercetările anterioare asupra funcțiilor meromorfe și a funcțiilor univalente, a fost condus la o problemă mai generală și anume aceea a relațiilor ce există
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
univalenta în orice disc în care ea este olomorfă, reușește în 1933 o condiție necesară extrem de simplă pentru uniformitatea unei funcții analitice. Descoperirea invarianților de prelungire analitică constituie una dintre contribuțiile cele mai importante ale lui Călugăreanu în teoria funcțiilor analitice. Pornind de la cercetările anterioare asupra funcțiilor meromorfe și a funcțiilor univalente, a fost condus la o problemă mai generală și anume aceea a relațiilor ce există între proprietățile calitative sau cantitative ale unei funcții analitice și coeficienții taylorieni ai unui
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
lui Călugăreanu în teoria funcțiilor analitice. Pornind de la cercetările anterioare asupra funcțiilor meromorfe și a funcțiilor univalente, a fost condus la o problemă mai generală și anume aceea a relațiilor ce există între proprietățile calitative sau cantitative ale unei funcții analitice și coeficienții taylorieni ai unui element al acestei funcții. Observînd că atunci când este vorba de proprietăți globale, care privesc funcția că un întreg, exprimarea acestor proprietăți prin egalități sau inegalități în care intervin coeficienții unui element, este independentă de elementul
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
vorba de proprietăți globale, care privesc funcția că un întreg, exprimarea acestor proprietăți prin egalități sau inegalități în care intervin coeficienții unui element, este independentă de elementul ales, a fost condus în 1936 la definirea invarianților de prelungire ai funcțiilor analitice. Aceștia sunt expresii formate cu coeficienții taylorieni ai unui element al funcției analitice a caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
prin egalități sau inegalități în care intervin coeficienții unui element, este independentă de elementul ales, a fost condus în 1936 la definirea invarianților de prelungire ai funcțiilor analitice. Aceștia sunt expresii formate cu coeficienții taylorieni ai unui element al funcției analitice a caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să construiască succesiv astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
1936 la definirea invarianților de prelungire ai funcțiilor analitice. Aceștia sunt expresii formate cu coeficienții taylorieni ai unui element al funcției analitice a caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să construiască succesiv astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală a invarianților de prelungire este elaborată în 1939 când, observând că aceste expresii atașate funcției analitice sunt în fond
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
al funcției analitice a caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să construiască succesiv astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală a invarianților de prelungire este elaborată în 1939 când, observând că aceste expresii atașate funcției analitice sunt în fond funcționale analitice (cunoscute în literatura că funcționalele Călugăreanu), a utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să construiască succesiv astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală a invarianților de prelungire este elaborată în 1939 când, observând că aceste expresii atașate funcției analitice sunt în fond funcționale analitice (cunoscute în literatura că funcționalele Călugăreanu), a utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de invarianți și covarianți de prelungire în cazul general. Rezultatele obținute în această direcție aruncă
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
funcționalele Călugăreanu), a utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de invarianți și covarianți de prelungire în cazul general. Rezultatele obținute în această direcție aruncă o lumină nouă în studiul proprietăților globale ale funcțiilor analitice. Menționam că teoria invarianților de prelungire care este expusă în cartea lui P. Levy ("Problemes concrets d’Analyse fonctionelle", Paris, 1961) a format obiectul mai multor lucrări ale lui Fr. Pellegrino, precum și a tezei de doctorat a lui Fr. Succi
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
om de știință umanist” așa cum îi plăcea să spună adeseori, când vorbea despre formarea ei. Anul 1925 a găsit-o pe Raluca Ripan conferențiar suplinitor la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, unde a ținut un curs de chimie analitică. În continuare Raluca Ripan a dovedit perseverență și zel în pregătirea științifică și profesională, astfel că la 1 iulie 1930 a fost abilitată docentă în chimie, specialitatea chimie analitică, la Facultatea de Științe din Cluj, pe baza rezultatelor pozitive obținute
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
și Farmacie din Cluj, unde a ținut un curs de chimie analitică. În continuare Raluca Ripan a dovedit perseverență și zel în pregătirea științifică și profesională, astfel că la 1 iulie 1930 a fost abilitată docentă în chimie, specialitatea chimie analitică, la Facultatea de Științe din Cluj, pe baza rezultatelor pozitive obținute la examenele date în conformitate cu legea învățământului superior de atunci. Raluca Ripan a îndeplinit și funcțiile de șef de catedră la catedra de chimie anorganică și analitică și cea de
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
chimie, specialitatea chimie analitică, la Facultatea de Științe din Cluj, pe baza rezultatelor pozitive obținute la examenele date în conformitate cu legea învățământului superior de atunci. Raluca Ripan a îndeplinit și funcțiile de șef de catedră la catedra de chimie anorganică și analitică și cea de decan (1948-1953) al Facultății de Chimie a Universității din Cluj, înființate, în urma reformei învățământului din 1948, dovedind remarcabile calități organizatorice și gospodărești, o deosebită grijă pentru desfășurarea procesului didactic, instructiv-educativ și a cercetării științifice, precum și pentru viața
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
efectuarea serviciului militar, în cadrul Școlii de Gaze din București, revine la Cluj, unde din 1 octombrie 1931 este încadrat ca asistent la Catedra de Fizică a universității. În 1 octombrie 1932 trece, ca preparator, la Catedra de Chimie Anorganică și Analitică a Facultății de Științe, fiind titularizat asistent în 1 octombrie 1934. Lucrează aici ca asistent timp de 8 ani, sub îndrumarea prof. Gheorghe Spacu, Raluca Ripan, și Dan Rădulescu, în colaborare cu care publică o serie de lucrări științifice. În
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
memoriu aprobat în 18 februarie 1948, de Consiliul Profesoral Unit și de Senatul Politehnicii. Memoriul are succes, iar înființarea facultății este aprobată prin Decretul nr. 161 din 22 iulie 1948. Prof. Drăgulescu este numit profesor la disciplina "Chimie Anorganică și Analitică", șef al Catedrei de Chimie Anorganică și Analitică și Decan al facultății nou înființate. Ca decan se lovește de problemele din acea perioadă privind apartenența socială a membrilor corpului didactic. Devine garantul pentru George Ostrogovici, Alexandru Cișman, Iosif Dick, Iosif
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
Profesoral Unit și de Senatul Politehnicii. Memoriul are succes, iar înființarea facultății este aprobată prin Decretul nr. 161 din 22 iulie 1948. Prof. Drăgulescu este numit profesor la disciplina "Chimie Anorganică și Analitică", șef al Catedrei de Chimie Anorganică și Analitică și Decan al facultății nou înființate. Ca decan se lovește de problemele din acea perioadă privind apartenența socială a membrilor corpului didactic. Devine garantul pentru George Ostrogovici, Alexandru Cișman, Iosif Dick, Iosif Reichel, Emil Lațiu. În 1955 este numit conducător
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
propunerea a căzut, Drăgulescu revenind ca Decan al facultății. În anul 1962 este solicitat să devină șef al Catedrei de Chimie Anorganică la Facultatea de Chimie Industrială de la Institutul Politehnic din București, unde va preda cursul de Chimie anorganică și analitică până în anul 1968. A continuat să predea acest curs și la Timișoara până la pensionare, survenită în 3 ianuarie 1977. A făcut parte din numeroase organisme științifice și economice: Consiliul Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată, Consiliul Național de Știință
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
Chimice, Consiliul Național al ASIT (președinte al Filialei Timișoara), Consiliul de conducere al Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii (SRSC), Consiliul de conducere al Fundației „M. Elias” a Academiei. Principalele obiective de cercetare au fost în domeniul chimiei anorganice, chimiei analitice, tehnologiilor chimice anorganice și pentru valorificarea resurselor minerale autohtone, în special minerale rare și disperse (bismut, galiu, beriliu, uraniu), sau a unor perechi de metale asemănătoare, a căror chimie este complicată (zirconiu-hafniu, niobiu-tantal, galiu-indiu). În cercetare a folosit metode moderne
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
electrometrice. Rezultatele cercetărilor le-a comunicat la Congresele internaționale ale Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată (Lisabona, München, Moscova); Conferințele internaționale de chimie coordinativă (Detroit, Viena, Tokio, Ierusalim, Cracovia, Zakopane, Toronto, Bratislava, Moscova), Conferințele internaționale de chimie pură și analitică (München, Washington, Madrid, Praga), Conferințele internaționale Pugwash (Cehoslovacia, India), participând la peste 40 de manifestări internaționale, din peste 20 de țări. Cursuri și tratate: A publicat 230 de lucrări științifice. Pentru activitatea sa de om de știință a fost decorat
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]