27,010 matches
-
înălțime e circa 1 km, până la 2 km în sud de satul Cuca. Traseul teoretic trece prin mijlocul acestui sat (de unde se îndreaptă spre V-N-V), în sat fiind localizat prin sântul care constituie și drumul de acces dinspre gospodăriile lui Nicolae Constantin, Neculai A. Vlad, Ștefan Costache etc. - din fața fostului atelier de fierărie al lui Dumitru Dulapci. Pe teritoriul comunei Cuca, prof. Brudiu de la Muzeul de istorie Naturală Galați a continuat cercetările de unde au fost lăsate de prof. R.
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
6 armata cu sediul în târgul Ivești va deveni comandantul armatei I care-i va bate pe nemți conduși de Makennsen. Între alți generali amintim pe Nicolae Sava, ctitorul bisericii „Sf. Sava” din Ivești. Ca urmare..., venirea comunismului a distrus gospodăriile oamenilor din localitatea Ivești prin proceduri silnice., adică înființarea colectivă. În timpul acestui proces de colectivizare le-a sustras bunurile țărânilor avuți ce însemnau a fi ziua lor de mâine..., aceste bunuri erau “animale, ceriale, pământuri, etc. Iveștiul este situat în
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
astăzi se numește S.C. Agrovin Ș.A. Începând cu 1970, s-a creat și o stație de mașini agricole S.M.A care făcea lucrări agro-mecanice. La ora actuală, din totalul de teren agricol, culturile se prezintă astfel : Se practică în fiecare gospodărie individuală dar mai ales la « CRAMA » moșiei fraților Theodor și Panaite Balș (încă de la mijlocul secolului XIX) preluată în 1911 de familia de arendași Economos, iar în anii 20 de familia generalului Eremia Grigorescu, moșie devenită în 1949 I.A
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
de pădure, în care predomină stejarul și pinul, dar mai sunt și zone cu salcâmi, nuci și peri sălbatici. O parte din pădurea inițială a fost defrișată începând cu secolul al XVII-lea, pentru a se construi actualul sat. În preajma gospodăriilor sunt mulți tei, nuci și cireși. Livezi nu există și nici vii prea mari, însă o mare zonă viticolă se află în apropiere, la Șorogari, sat care aparține tot acestei comune. În pădure încă mai trăiesc porci mistreți, lupi, vulpi
Comuna Aroneanu, Iași () [Corola-website/Science/301256_a_302585]
-
și Șorogari. Având o suprafață de 70 ha, acesta comunică cu iazurile Ciric și Dorobanț și este folosit pentru piscicultură. În ultimii ani s-a realizat în sat un sistem de alimentare cu apă potabilă, ceea ce a făcut ca majoritatea gospodăriilor să aibă apă curentă. Pe lângă aceasta încă se mai folosesc și fântânile, în schimb fântânile cu cumpănă sunt inexistente. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Aroneanu se ridică la locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se
Comuna Aroneanu, Iași () [Corola-website/Science/301256_a_302585]
-
monument de arhitectură, este (1718) din satul Rediu Aldei. În ceea ce privește aspectul satului, trebuie menționat faptul că ulițele principale sunt drepte, celelalte fiind șerpuite și greu de parcurs atunci când plouă, pentru că nu sunt pietruite, de această facilitate beneficiind doar centrul satului. Gospodăriile sunt în număr de 1.062 și oarecum asemănătoare între ele: casele sunt construite din chirpici sau cărămizi, iar gardurile sunt în majoritate din lemn. În apropiere de centrul satului se află cimitirul, unde pe lângă mormintele obișnuite, au început să
Comuna Aroneanu, Iași () [Corola-website/Science/301256_a_302585]
-
denumirea de Coada-Stâncii. Satul a aparținut de comna Holboca până la primul război mondial, apoi până în anul 1930 de comună Golăiești, când trece la comună Bosia. În prezent satul are aproape 650 de locuitori, peste 200 de locuințe și 270 de gospodării. În sat funcționează o școală primară și o grădiniță. Biserică "SFANȚUL DUMITRU" din satul Coadă Stincii Satul Coadă Stincii este așezat pe coasta dealului care străjuiește șesul Prutului și a Jijiei. Bătrânii spun că primii locuitori ai acestui sat au
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
așezat în mijlocul pădurii Coadă Stâncii. Acest schit a fost clădit de călugării schimnici pe la 1750. Materialele au fost aduse de călugări din pădurea Bahu, ținutul Lapuseni. Mai tarziu prin anii 1810 - 1820 taindu-se pădurea s-au făcut și câteva gospodării împrejurul bisericii, cum însă aceste asazari se aflau pe terenuri fugitive, din cauza ploilor și a defrișărilor făcute, schitul și gospodăriile omenești s-au surpat. Sinistrații s-au mutat atunci mai la sud cu vreo 300 m spre Manzatesti cladindu-si
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
călugări din pădurea Bahu, ținutul Lapuseni. Mai tarziu prin anii 1810 - 1820 taindu-se pădurea s-au făcut și câteva gospodării împrejurul bisericii, cum însă aceste asazari se aflau pe terenuri fugitive, din cauza ploilor și a defrișărilor făcute, schitul și gospodăriile omenești s-au surpat. Sinistrații s-au mutat atunci mai la sud cu vreo 300 m spre Manzatesti cladindu-si gospodăriile din nou și dând naștere satului de astăzi, Coada Stincii. Odată cu mutarea gospodăriilor, au mutat și biserica cladind-o
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
împrejurul bisericii, cum însă aceste asazari se aflau pe terenuri fugitive, din cauza ploilor și a defrișărilor făcute, schitul și gospodăriile omenești s-au surpat. Sinistrații s-au mutat atunci mai la sud cu vreo 300 m spre Manzatesti cladindu-si gospodăriile din nou și dând naștere satului de astăzi, Coada Stincii. Odată cu mutarea gospodăriilor, au mutat și biserica cladind-o din nou pe locul de azi, în proporții mult mai mici, se cunoaște de pe catapeterasma care nemaiîncăpând au așezat-o în
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
și a defrișărilor făcute, schitul și gospodăriile omenești s-au surpat. Sinistrații s-au mutat atunci mai la sud cu vreo 300 m spre Manzatesti cladindu-si gospodăriile din nou și dând naștere satului de astăzi, Coada Stincii. Odată cu mutarea gospodăriilor, au mutat și biserica cladind-o din nou pe locul de azi, în proporții mult mai mici, se cunoaște de pe catapeterasma care nemaiîncăpând au așezat-o în linii franțe. Astăzi se mai cunoaște locul fostului cimitir al satului, aflat pe
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
pe locul actualului sat. Datorită lucrării de exploatare a pădurii era nevoie de brațe de muncă, iar tinerii au fost îndemnați să rămână permanent în aceste locuri, oferindu-li-se locuri pentru a-și face case. Astfel au apărut primele gospodării ale actualului sat Hândrești. Primele clădiri au fost construite din bârne de lemn, cu acoperiș din stuf și din paie. Aceste construcții s-au păstrat până în anul 1940, când în satul Hândrești mai existau patru case de acest fel. Tinerii
Hândrești, Iași () [Corola-website/Science/301282_a_302611]
-
face legătura dintre sat și iazul Ezăreni. În Horpaz se practică în general economia de subzistență, fiind astfel un sat cu funcție mixtă. Sătenii cultiva vită de vie în moșia din vatra și câteva dintre fructele și legumele necesare în gospodărie zilnic (roșii, mazăre, câteva rânduri de cartofi, morcovi, ceapă, bame, mărar, pătrunjel), pomi fructiferi (vișini, cireși albi în general și amari, caiși, gutui). Pe moșia propriu-zisă se cultivă porumb, cartofi, bostani, bostanei și eventual nutreț pentru animale, precum lucerna, pentru
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
un sat vechi, înstărit, format din răzeși.” Satele Pocreaca, Trestiana, Poiana Milu sau Cârnului și Slobozia Milu, formau la un loc comuna Pocreaca. În scurtul istoric autorul arată că “în anul 1670 descendenții răzeșilor împroprietăriți odată cu Burgel-Șoimanu și-au strămutat gospodăriile și tot avutul mai la nord cu 2 km de satul lor într-un loc mai prielnic și ferit, mai în inima codrului. Satul vechi părăsit de răzeși se numea Popești și era așezat la locul numit Prisaca. Numele și
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
în competițiile la care a participat. Ocupația de bază a locuitorilor comunei Ungheni a fost și este agricultură. Dar în trecut, nevoia i-a învățat pe aceștia să-și meștereasca singuri uneltele și obiectele de care aveau nevoie. Iarnă în gospodării instalau războaie de țesut covoare, lucrau broderii, împleteau coșuri din nuiele, rogojini de papura,etc. Existau de asemenea fierarii și ateliere de tâmplărie; se spune că a existat și un meșter olar. Dar în prezent majoritatea uneltelor sunt procurate din
Comuna Ungheni, Iași () [Corola-website/Science/301318_a_302647]
-
1395 satul e aminitit ca posesie a nobililor din Ciacova. Același statut juridic îl are și în actul de hotărnicie din 1424, când este amintit cu o situație demografică prosperă, mult peste media central-europeană a epocii. Avea atunci 92 de gospodării, din care doar trei fără locuitori. Mai avea la acea dată 11 fântâni și o biserică de zid fără turn. La conscripția de la 1717, apare cu un număr relativ mare de case - 80 - aparținând de districtul Ciacova. Cu toate că primele mențiuni
Cebza, Timiș () [Corola-website/Science/301349_a_302678]
-
bune relații. Colonia a decăzut cu timpul și este azi pe cale de dispariție. Majoritatea caselor au fost abandonate sau dărâmate, iar majoritatea locuitorilor s-au mutat la oraș. În prezent mai sunt circa 12 case. În anii '70, una dintre gospodăriile maghiare a fost dusă la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
care s-au germanizat complet. Că și în alte locuri, administrația a construit casele coloniștilor pe cheltuiala proprie și a acordat coloniștilor mai multe privilegii pentru a-i stabili aici. Numele ei inițial era "Albrechtsflur". În 1771 avea 78 de gospodării, un birt și o școală. În 1782 s-a construit și prima bisericuța, din lemn. În 1828 satul avea circa 900 de suflete. S-a dezvoltat treptat în ton cu marile evenimente din Banat, inclusiv epidemiile de holeră care au
Teremia Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301403_a_302732]
-
mici dimensiuni, relativ autonom în care își desfășoară activitatea o constelație de familii înrudite acompaniate de școală și biserică în relații mai mult sau mai puțin conflictuale; • un anumit specific economic rezultat din preponderența activităților agricole și de conincidența dintre gospodăria țărănească și întreprinderea economică; • relații de intercunoaștere, prietenie marcate de obiceiuri și ritualuri; • stabilitatea relațiilor sociale și percepția unei identități comunitate. ‘Tradiția joacă un rol important în viața satului care își afirmă o identitate și o cultură locală exprimată prin
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
singur fapt de viață, toate aspectele particulare" El a dat o definiție multilaterală satului devălmaș românesc, care "este o formă de conviețuire socială, pe un trup de moșie, a unui grup biologic, deseori legat prin rudenia de ceată, trăind în gospodării familiale, asociate într-o obște care, prin hotărâri luate în adunările ei generale, are dreptul de a se amesteca în viața particulară a fiecărei gospodării, potrivit regulilor juridice ale devălmășiei și conform mecanismului psihic al obștei pe bază de tradiții
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
trup de moșie, a unui grup biologic, deseori legat prin rudenia de ceată, trăind în gospodării familiale, asociate într-o obște care, prin hotărâri luate în adunările ei generale, are dreptul de a se amesteca în viața particulară a fiecărei gospodării, potrivit regulilor juridice ale devălmășiei și conform mecanismului psihic al obștei pe bază de tradiții difuze". Prin cercetările sale, autorul ajunge la concluzia că de fapt, nu există "Satul devălmaș românesc", în genere, ci numai "sate românești", aproape fiecare sat
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
sate românești", aproape fiecare sat fiind o "varietate originală", pe "aceeași temă". Mai sintetic, Vasile Miftode, caracterizând satul și orașul ca medii specifice de existență umană, susține că satul reprezintă "o comunitate socio-economică relativ autonomă, alcătuită dintr-un conglomerat de gospodării individuale țărănești și dintr-o rețea specifică de statusuri și roluri legate de muncile agricole și de o anumită viață politică, morală și culturală". Fără intenția de a formula o nouă definiție în acest context, identificăm câteva repere care, pe lângă
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
său. Condamnarea se datora cântecului "Ștefan, Ștefan, Domnul cel Mare". 1884 - Moșnița avea 1175 locuitori, din care 1075 romani, 67 germani, 28 maghiari, 3 slovaci, 2 sârbi. 1896 - Proprietarul domeniului era conteleGYURZ ABRAHAM. 1889 - Comuna prezenta următoarea situație agricolă:241 gospodării țărănești, 6745 jugăre de teren, din care: 1961 - pământ agricol, 146 - grădină, 1 - vie, 388 - pășune, 3271 - pădure, 198 - pământ neproductiv, 603 - pomi fructiferi și un lot de animale format din: 449 - vite cornute, 117 - cai, 350 - porci, 489 - oi
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Cotul Morii”. Љубомир Степанов (Lubomir Stepanov), in lucrarea Срби у Кнезу (Sîrbi și Knezi), sustine ca familia era de origine sîrbă, din familia Branković. După alte legende, se mai spune ca turcii i-au ars casa și i-au jefuit gospodăria. Pavel a copilărit muncind din greu și a devenit extrem de voinic. S-a făcut morar ; i-a mers vestea că avea atâta putere, încât ridica piatra de moară cu ușurință. Pentru primele trei decenii ale vieții sale lipsesc mărturiile documentare
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
a Dietei Transilvaniei, ocazie cu care nobilul Emerich Tököly a fost ales principe al Transilvaniei. În 1719, în biserică se construiește un nou altar, în stil baroc. În perioada 1721-1736, ca urmare a epidemiilor, populația satului scade drastic. Din 176 gospodării recenzate în 1508, mai rămân 63 de gospodării populate. Alte 32 sunt în paragină. Se reconstruiește o parte a zidului de incintă și, cu ajutorul inspectorului Clockner din Sibiu, se reabilitează biserica. În anul 1734, sub domnia lui Carol al VI
Cristian, Sibiu () [Corola-website/Science/300159_a_301488]