25,546 matches
-
profanat și că ea este încă în viață; Egaeus observă în camera sa o lopată, un poem despre „vizitarea mormântul iubitei” și o cutie care conținea 32 de dinți albi pătați de sânge. Cititorii contemporani au fost îngroziți de violența povestirii și s-au plâns editorului periodicului "Messenger". Deși Poe a publicat mai târziu o versiune autocenzurată a operei el a crezut că ar trebui să fie judecat doar în funcție de cât de multe exemplare au fost vândute. Naratorul Egaeus este un
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
și deschide cutia de pe masă în care găsește instrumente stomatologice și treizeci și doi de dinți mici și albi ca fildeșul - dinții Berenicei. Epigraful latinesc „"Dicebant mihi sodales si sepulchrum amicae visitarem, curas meas aliquantulum fore levatas"”, plasat la începutul povestirii, poate fi tradus astfel: „Îmi spuneau tovarășii de chefuri că de m-aș duce la mormântul iubitei, chinurile mele ar fi ușurate întrucâtva”. Acest citat este observat de Egaeus către finalul povestirii într-o carte deschisă. „Berenice” a fost publicată
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
curas meas aliquantulum fore levatas"”, plasat la începutul povestirii, poate fi tradus astfel: „Îmi spuneau tovarășii de chefuri că de m-aș duce la mormântul iubitei, chinurile mele ar fi ușurate întrucâtva”. Acest citat este observat de Egaeus către finalul povestirii într-o carte deschisă. „Berenice” a fost publicată pentru prima dată în martie 1835 în periodicul relativ binevoitor "Southern Literary Messenger". Mulți cititori au fost șocați de violența din „Berenice” și s-au plâns editorului Thomas W. White, ducând la
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
martie 1835 în periodicul relativ binevoitor "Southern Literary Messenger". Mulți cititori au fost șocați de violența din „Berenice” și s-au plâns editorului Thomas W. White, ducând la publicarea în cele din urmă în 1840 a unei versiuni modificate a povestirii. Cele patru paragrafe eliminate descriau o scenă în care Egaeus o vede pe Berenice înainte de înmormântarea ei și observă că ea este încă în viață pentru că-și mișca un deget și-i zâmbea. Poe nu a fost de acord cu
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
-și mișca un deget și-i zâmbea. Poe nu a fost de acord cu plângerile cititorilor. La o lună după ce „Berenice” a fost publicată, i-a scris lui White spunând că multe reviste și-au dobândit faima grație publicării unor povestiri asemănătoare. Indiferent dacă era vorba de prost gust sau nu, el a spus că scopul lui a fost să fie apreciat și „ca să fii apreciat trebuie să fii "citit"”. El a admis: „Sunt de acord că se apropie mult de
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
apreciat și „ca să fii apreciat trebuie să fii "citit"”. El a admis: „Sunt de acord că se apropie mult de pragul prost gustului - dar nu voi mai păcătui atât de flagrant din nou”. Chiar și așa, Poe a subliniat că povestirea nu ar trebui să fie judecată în funcție de gustul publicului cititor. Prima traducere în limba română a fost realizată de Pompiliu Păltănea și publicată sub titlul „Verișoara Bérénice” în revista "Noua Revistă Română", vol. VIII, nr. 17, 5 septembrie 1910. Povestirea
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
povestirea nu ar trebui să fie judecată în funcție de gustul publicului cititor. Prima traducere în limba română a fost realizată de Pompiliu Păltănea și publicată sub titlul „Verișoara Bérénice” în revista "Noua Revistă Română", vol. VIII, nr. 17, 5 septembrie 1910. Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea și publicată sub titlul „Berenice” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. În „Berenice”, Poe a urmat tradițiile populare ale ficțiunii gotice, un gen apreciat de cititorii americani și britanici timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, povestirile gotice ale lui Poe
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. În „Berenice”, Poe a urmat tradițiile populare ale ficțiunii gotice, un gen apreciat de cititorii americani și britanici timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, povestirile gotice ale lui Poe sunt mai sofisticate, transmițând teroare prin intermediul imaginilor mai realiste. „Berenice” este una dintre cele mai violente povestiri ale lui Poe. În timp ce naratorul se uită la cutia despre care știe în subconștient că conține dinții verișoarei sale
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
ale ficțiunii gotice, un gen apreciat de cititorii americani și britanici timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, povestirile gotice ale lui Poe sunt mai sofisticate, transmițând teroare prin intermediul imaginilor mai realiste. „Berenice” este una dintre cele mai violente povestiri ale lui Poe. În timp ce naratorul se uită la cutia despre care știe în subconștient că conține dinții verișoarei sale, el se întreabă: „De ce ... mi s-a zburlit părul în cap și sângele mi-a înghețat în vene?”. Poe nu include
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
în care dinții sunt scoși. Cititorul știe, de asemenea, că Egaeus era într-o stare de transă în acel timp, fiind incapabil să înțeleagă faptul evident că verișoara sa era încă în viață atunci când a comis îngrozitoarea faptă. În plus, povestirea subliniază că toți cei 32 de dinți au fost scoși. Tema principală este legată de întrebarea pe care și-o pune Egaeus: „Cum se face că din atâta frumusețe am scos o pildă de ceea ce e urât?”. Poe folosește, de
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
o pildă de ceea ce e urât?”. Poe folosește, de asemenea, pentru prima dată un personaj suferind de monomanie, un obicei pe care îl va folosi ulterior de mai multe ori. Dinții sunt folosiți în mod simbolic în mai multe dintre povestirile lui Poe pentru a simboliza mortalitatea. Alte utilizări includ dinții „sepulcrali și dezgustători” ai calului din „Metzengerstein”, buze zbătându-se deasupra dinților omului hipnotizat în „Faptele în cazul domnului Valdemar” și sunetul dinților scrâșniți în „Hopa-Hop”. Egaeus și Berenice sunt
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
obsesie o reprezintă interesul pentru gândire și studiul. Berenice este un personaj mult mai fizic, descrisă ca „zburdând fără de grijă prin viață” și „sprintenă, grațioasă, clocotind de energie”. Ea este, totuși, o femeie asuprită, nespunând nici un cuvânt pe tot parcursul povestirii. Singurul ei scop, ca în cazul multor personaje feminine ale lui Poe, este acela de a fi frumoasă și de a muri. Egaeus își pierde interesul față de Berenice atunci când a se îmbolnăvește; ea devine un obiect de analiză și nu
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
multor personaje feminine ale lui Poe, este acela de a fi frumoasă și de a muri. Egaeus își pierde interesul față de Berenice atunci când a se îmbolnăvește; ea devine un obiect de analiză și nu de admirație. El o dezumanizează pe parcursul povestirii. Este posibil ca Poe să fi fi folosit numele celor două personaje pentru a reaminti convențiile tragediei antice grecești. Numele Berenice (care înseamnă „aducătoare de victorie”) provine dintr-o poezie a lui Callimachus. În acel poem, Berenice îi promite Afroditei
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
i se va soțul teafăr de la război. Egaeus ar putea proveni de la Egeu, un rege legendar al Atenei care s-a sinucis atunci când a crezut că fiul său Tezeu a murit încercând să-l omoare pe Minotaur. Paragrafele finale ale povestirii sunt prelungite intenționat prin folosirea unei serii de conjuncții. Ritmul ca și sunetele produse de consoanele puternic accentuate și de vocalele lungi contribuie la unificarea efectului. De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
omoare pe Minotaur. Paragrafele finale ale povestirii sunt prelungite intenționat prin folosirea unei serii de conjuncții. Ritmul ca și sunetele produse de consoanele puternic accentuate și de vocalele lungi contribuie la unificarea efectului. De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul este numit. În această povestire sunt găsite mai multe teme care se repetă adesea în scrierile lui Poe: Regizorul Eric Rohmer a produs și regizat după povestirea „Berenice” un scurtmetraj intitulat "Bérénice" (1954), filmat
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
folosirea unei serii de conjuncții. Ritmul ca și sunetele produse de consoanele puternic accentuate și de vocalele lungi contribuie la unificarea efectului. De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul este numit. În această povestire sunt găsite mai multe teme care se repetă adesea în scrierile lui Poe: Regizorul Eric Rohmer a produs și regizat după povestirea „Berenice” un scurtmetraj intitulat "Bérénice" (1954), filmat de Jacques Rivette pe peliculă alb-negru de 16mm. "CBS Radio Mystery
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul este numit. În această povestire sunt găsite mai multe teme care se repetă adesea în scrierile lui Poe: Regizorul Eric Rohmer a produs și regizat după povestirea „Berenice” un scurtmetraj intitulat "Bérénice" (1954), filmat de Jacques Rivette pe peliculă alb-negru de 16mm. "CBS Radio Mystery Theater" a prezentat o versiune adaptată a povestirii pentru piesa radiofonică „Berenice” într-un episod din 9 ianuarie 1975. El a fost
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
repetă adesea în scrierile lui Poe: Regizorul Eric Rohmer a produs și regizat după povestirea „Berenice” un scurtmetraj intitulat "Bérénice" (1954), filmat de Jacques Rivette pe peliculă alb-negru de 16mm. "CBS Radio Mystery Theater" a prezentat o versiune adaptată a povestirii pentru piesa radiofonică „Berenice” într-un episod din 9 ianuarie 1975. El a fost adaptat de George Lowther și regizat de Himan Brown, iar rolurile principale erau interpretate de Michael Tolan, Norman Rose, Joan Lovejoy și Roberta Maxwell. Lectura povestirii
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
povestirii pentru piesa radiofonică „Berenice” într-un episod din 9 ianuarie 1975. El a fost adaptat de George Lowther și regizat de Himan Brown, iar rolurile principale erau interpretate de Michael Tolan, Norman Rose, Joan Lovejoy și Roberta Maxwell. Lectura povestirii „Berenice” de către Vincent Price a fost inclusă pe albumul audio "The Imp of the Perverse and Other Tales" (1975) (Caedmon Records TC—1450). Pe același LP se mai află și lecturi realizate de Price ale povestirilor „Morella” și „Demonul perversității
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
și Roberta Maxwell. Lectura povestirii „Berenice” de către Vincent Price a fost inclusă pe albumul audio "The Imp of the Perverse and Other Tales" (1975) (Caedmon Records TC—1450). Pe același LP se mai află și lecturi realizate de Price ale povestirilor „Morella” și „Demonul perversității”. Toate cele trei povestiri ale lui Poe au fost relansate în 2000 pe setul de 5 CD-uri "The Edgar Allan Poe Audio Collection" înregistrat de compania Harper Collins. Jocul video "The Dark Eye" (1995) conținea
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
Price a fost inclusă pe albumul audio "The Imp of the Perverse and Other Tales" (1975) (Caedmon Records TC—1450). Pe același LP se mai află și lecturi realizate de Price ale povestirilor „Morella” și „Demonul perversității”. Toate cele trei povestiri ale lui Poe au fost relansate în 2000 pe setul de 5 CD-uri "The Edgar Allan Poe Audio Collection" înregistrat de compania Harper Collins. Jocul video "The Dark Eye" (1995) conținea reconstituiri video ale unor povestiri scrise de Poe
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
Toate cele trei povestiri ale lui Poe au fost relansate în 2000 pe setul de 5 CD-uri "The Edgar Allan Poe Audio Collection" înregistrat de compania Harper Collins. Jocul video "The Dark Eye" (1995) conținea reconstituiri video ale unor povestiri scrise de Poe. Una dintre ele se inspira din „Berenice” și îi permitea jucătorului să experimenteze povestea dintr-un punct de vedere alternativ atât al lui Egaeus, cât și al Berenicei. Un film cu buget redus a fost lansat în
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
„Morella” este o povestire de horror gotic a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată pentru prima dată în aprilie 1835 în revista "Southern Literary Messenger". Un narator nenumit se căsătorește cu Morella, o femeie cu un spirit deosebit de cultivat și care
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
apoi în revista "Arhiva Societății științifice și literare" (anul XVIII, 1907, nr. 10, pp. 428-433), în ziarul "Evenimentul" (anul XVII, 1909, nr. 17, pp. 1-2 și nr. 18, pp. 1-2) și în volumul E.A. Poe, "Prăbușirea Casei Usher. Schițe, nuvele, povestiri" (Editura Univers, București, 1990, pp. 527-531). La reeditarea din 1907, Radu Manoliu a atribuit această traducere lui Mihai Eminescu. Există însă o controversă cu privire la autorul acestei traduceri: Mihai Eminescu, Veronica Micle sau ambii. Cercetătorul Liviu Cotrău presupune că Veronica Micle
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]