249,666 matches
-
d’outre-mer" este situat din 1969 în Aix-en-Provence. Aici sunt acele documentele, care se referă la fostele teritorii franceze "de peste mări", atât în raport cu departamentele guvernamentale relevante, precum și administrația colonială în sine. Din 1 ianuarie 2007, această arhivă are statutul unui centru național de excelență. "Archives nationales du monde du travail" este din 1993 Roubaix. Acesta include documente referitoare la corporații, sindicate, asociații și arhitecți. De asemenea, această arhivă are, începând cu 1 ianuarie 2007, statutul unui centru de competență națională. "Centre
Archives nationales (Franța) () [Corola-website/Science/337439_a_338768]
-
arhivă are statutul unui centru național de excelență. "Archives nationales du monde du travail" este din 1993 Roubaix. Acesta include documente referitoare la corporații, sindicate, asociații și arhitecți. De asemenea, această arhivă are, începând cu 1 ianuarie 2007, statutul unui centru de competență națională. "Centre national du microfilm et de la numérisation" se află din 1973 în "Château d’Espeyran" în Saint-Gilles-du-Gard în Département Gard. În anul 2004 s-a decis pentru construcția unei noi arhive centrale în "Pierrefitte-sur-Seine". A fost nevoie
Archives nationales (Franța) () [Corola-website/Science/337439_a_338768]
-
centru național de excelență. "Archives nationales du monde du travail" este din 1993 Roubaix. Acesta include documente referitoare la corporații, sindicate, asociații și arhitecți. De asemenea, această arhivă are, începând cu 1 ianuarie 2007, statutul unui centru de competență națională. "Centre national du microfilm et de la numérisation" se află din 1973 în "Château d’Espeyran" în Saint-Gilles-du-Gard în Département Gard. În anul 2004 s-a decis pentru construcția unei noi arhive centrale în "Pierrefitte-sur-Seine". A fost nevoie de 60 de kilometri
Archives nationales (Franța) () [Corola-website/Science/337439_a_338768]
-
atunci a facultății de drept, record pe care l-a păstrat vreme de opt decenii. După cum a mărturisit mai tarziu, acei ani de studii au fost pentru el printre cei mai fericiți din viața lui. Cambridge,SUA, i se părea centrul întregii lumi. După absolvire, a continuat să se perfecționeze la Harvard încă un an întreținându-se în această vreme din lecții particulare pentru studenți. În 1878 a fost primit în baroul avocaților din statul Missouri și a început să lucreze
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
în sentința din procesul Olmstead vs.Statele Unite Având o conștiință socială ascuțită, Brandeis a devenit un conducător în „Mișcarea progresista” care milită contra corupției și a folosit legea ca instrument al schimbărilor sociale. Între anii 1897-1916 s-a aflat în centrul multiplelor cruciade reformiste care au afectat societatea americană. S-a luptat pentru asigurarea unor franșize cinstite în domeniul transportului la Boston și în 1907 a lansat o luptă care a durat șase ani pentru a împiedica pe bancherul J.P. Morgan
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
precum și alte diplome din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Juriștilor din România, Inspectoratului General al Poliției Române, Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești, Uniunii Executorilor Judecătorești din România, Curții de Arbitraj Comercial Internațional și Primăriei municipiului Călărași etc. În anul 2005, Centrul European de Comandă al Statelor Unite ale Americii i-a acordat o Diplomă de apreciere pentru „remarcabilul ajutor oferit Biroului avocatului-judecător al Centrului de comandă europeană al SUA, Ambasadei SUA, Biroului de Apărare și Cooperare din București și proiectului de studiu juridic din
Dan Lupașcu () [Corola-website/Science/335829_a_337158]
-
Executorilor Judecătorești, Uniunii Executorilor Judecătorești din România, Curții de Arbitraj Comercial Internațional și Primăriei municipiului Călărași etc. În anul 2005, Centrul European de Comandă al Statelor Unite ale Americii i-a acordat o Diplomă de apreciere pentru „remarcabilul ajutor oferit Biroului avocatului-judecător al Centrului de comandă europeană al SUA, Ambasadei SUA, Biroului de Apărare și Cooperare din București și proiectului de studiu juridic din decembrie 2004”. "Interviuri"
Dan Lupașcu () [Corola-website/Science/335829_a_337158]
-
ca tunelurile să fie deservite de tramvaie, însă acestea vor fi construite de la început la dimensiunile necesare transformării lor ulterioare în tuneluri de metrou. Primul tunel al premetroului a fost deschis pe 20 decembrie 1969, între stația De Brouckère din centrul orașului și stația Schuman din districtul instituțiilor europene. Această linie a fost ulterior convertita în metrou greu și, din 20 septembrie 1976, este parte a liniei 1A/B. În decembrie 1970 a fost pus în exploatare și tunelul de premetrou
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
fost prelungit de la Gâre du Midi/Zuidstation până la Albert. În 1976, tronsonul Schuman-De Brouckère a fost convertit în metrou greu și împărțit în magistralele 1A și 1B. Acestea sunt deservite, începând din aprilie 2009, de garniturile liniilor și , care conectează centrul orașului de comunele Auderghem și Woluwe-Saint-Lambert. Centura mică a fost și ea convertita în metrou greu pe 2 octombrie 1988, făcând loc magistralei . Axa Nord-Sud și porțiunea de tunel din Centura Mare sunt inca exploatate în regim de premetrou. Totuși
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
1930, au fost concepute planuri de acoperire a Senne pe întregul sau curs din zona metropolitană a orașului Bruxelles, care se extinsese semnificativ de la prima acoperire în secolul al XIX-lea. Râul, care curgea până atunci prin canalele acoperite din centrul orașului, a fost deviat de-a lungul bulevardelor care mărginesc zona centrală. În 1972, tunelurile rămase nefolosite au început să fie convertite într-o axa nord-sud a unui sistem subteran de tramvaie denumit premetrou. Pe perioada lucrărilor la axa Nord-Sud
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
la axa Nord-Sud a premetroului au fost descoperite ruine ale vechiului oraș medieval, precum și pilonii bisericii Saint-Nicolas / Sint-Niklaas în zona stației Bourse / Beurs. Pe amplasament a fost creat un muzeu care este deschis și astăzi. Traseul pe sub marile bulevarde din centru a fost de asemenea luat în calcul în anii 1930 pentru realizarea unei joncțiuni între gările Midi și Nord ale NMBS/SNCB, însă experții au realizat că era prea îngust pentru cele șase linii de cale ferată propuse. De la deschiderea
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
vizitat de mai mult de 557.000 de vizitatori, dintre care peste 70% au fost turiști străini. Cele două platforme de observație se află la capătul a 299 de trepte așezate în grupuri de câte 13 ce se rotesc în jurul centrului structurii. La nivelul principal se află un magazin de suveniruri și o cafenea mică. La nivelul cel mai de jos este o mică zonă expozițională. O expoziție a prezentat turnuri de observație realizate din piese de tip Merkur și a
Turnul Petřín () [Corola-website/Science/335853_a_337182]
-
1968. Acesta a fost ultimul său film realizat împreună cu Klos. El și-a reluat cariera în SUA și Canada, realizând atât filme de cinema, cât și de televiziune. A fost, de asemenea, un profesor popular de regie de film la Centrul pentru Studii de Film Avansate din cadrul American Film Institute. Ján Kadár și Elmar Klos au oscilat inițial între comedie și propagandă hardcore, prezentând doctrina marxist-leninistă și aderând la curentul realist socialist. Primul film artistic al lui Kadár, "Kathy" ("Katka", 1950
Ján Kadár () [Corola-website/Science/335879_a_337208]
-
dintre respondenți considerau discriminarea (în sensul larg al cuvântului) una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) au efectuat vizite neanunțate la centre publice și private destinate copiilor cu dizabilități. În urma vizitelor, CRJ a identificat o serie de încălcări ale unora dintre drepturile pacienților și ale legii. CRJ a constatat că nu există
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) au efectuat vizite neanunțate la centre publice și private destinate copiilor cu dizabilități. În urma vizitelor, CRJ a identificat o serie de încălcări ale unora dintre drepturile pacienților și ale legii. CRJ a constatat că nu există proceduri eficiente de înregistrare și soluționare a plângerilor și că
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
că abuzul verbal și fizic al copiilor, sedarea, limitarea excesivă a mișcării, lipsa igienei, condițiile neadecvate, lipsa îngrijirii medicale și lipsa accesului la educație sunt probleme des întâlnite. Aproape 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în centre rezidențiale, ce funcționează în regim privativ de libertate. Peste 4.000 de persoane cu dizabilități mintale aflate în "grija statului" au murit între 2010 și 2015, în condiții necunoscute. România este țară de origine, tranzit și destinație pentru bărbați, femei
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
Mii-dera, Tōdai-ji și Kōfuku-ji). Astfel, în 833 călugării Gishin și Ennin, discipolii lui Saichō, obținând permisiunea imperială de a hirotoni preoți și călugări, au petrecut prima ceremonie independentă. După moartea lui Ennin, secta Tendai este divizată în Tendai Sammon, cu centrul la , și Tendai Jimon, cu centrul la Mii-dera, la poalele muntelui Hiei. Deși rivalitatea dintre Sammon și Jimon nu a avut bazată divergențe doctrinale, ea uneori a căpătat forme violente (de exemplu, călugării unei denominații opunându-se numirii starețului provenit
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
833 călugării Gishin și Ennin, discipolii lui Saichō, obținând permisiunea imperială de a hirotoni preoți și călugări, au petrecut prima ceremonie independentă. După moartea lui Ennin, secta Tendai este divizată în Tendai Sammon, cu centrul la , și Tendai Jimon, cu centrul la Mii-dera, la poalele muntelui Hiei. Deși rivalitatea dintre Sammon și Jimon nu a avut bazată divergențe doctrinale, ea uneori a căpătat forme violente (de exemplu, călugării unei denominații opunându-se numirii starețului provenit din cealaltă denominație). Deși autoritatea de
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
a numi stareți aparținea împăratului, unele numiri au cauzat proteste. Actele de nesupunere deseori aveau formă de „parade” (demonstrații de forță) petrecute la capitală cu scop de a manifesta dezacordul cu deciziile curții imperiale. Treptat, Enryaku-ji a evoluat într-un centru monastic budist, care a produs numeroși călugări de renume, fondatori de școli proprii, așa ca: Hōnen (școala Jōdo-shū), Eisai (școala Rinzai), Shinran (școala Jōdo Shinshū), Dogen (școala Sōtō), Nichiren (școala Nichiren) și Ryōnin (școala Yuzu Nembutsu). La vârful puterii sale
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
decedat se declara "gongen" (o manifestare a lui Buddha în forma unui kami). În prima jumătate a secolului XVII mai multe clădiri de pe muntele Hiei au fost reconstruite, iar școala Tendai și-a extins influența în Edo (reședința shogunilor și centrul administrativ al Japoniei de atunci) într-atât că Iemitsu, al treilea shogun din clanul Tokugawa, a fost înmormântat într-un templu Tendai (Rinnō-ji în prefectura Tochigi). Teritoria templului este împărțită în trei zone: , și . este construcția principală a întregului complex
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
străveche comunitate din Diaspora evreiască. Ea a fost și prima obște evreiască care s-a organizat ca atare, cu o existență autonomă și intensă într-un ținut străin, și a devenit la vremea ei cel mai mare și mai important centru evreiesc din întreaga Diasporă a acestui popor. Din acest motiv, comunitatea din Babilon era denumită în vremuri vechi, de către evrei, pur si simplu Diaspora, în ebraică „Golá” (גולה), iar conducătorii ei se numeau, în limba arameică „Resh Galuta” (Conducător al
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
în limba arameică „Resh Galuta” (Conducător al Exilului, adică al evreilor din exil) (în ebraică Rosh Hagolá) Evreilor din Babilonia li se datorează compilarea Talmudului babilonian. Sub stăpânirea persană - a parților și a Sasanizilor -comunitatea evreiască din Babilonia a fost centrul principal al gândirii și teologiei iudaice. Persecuțiile din timpul dominației islamice a califilor arabi și invazia mongolilor au dus la declinul poziției iudaismului babilonian în Diaspora evreiască. Sub Imperiul Otoman a avut loc un anumit reviriment, mai ales în a
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
obștii evreiești un grad de autonomie internă în domeniul religios, cultural și social. La începutul secolului I d.Hr. s-au bucurat evreii din orașul Nehardea și de autonomie politică. Sub stăpânirea partă, și apoi cea a Sasanizilor, a înflorit activitatea centrelor de învățământ iudaic din Babilonia. Învățații evrei de acolo -numiți „amoraim” - între veacul al III-lea și al V-lea s-au trudit la redactarea uneia din creațiile centrale ale civilizației evreilor, și carte de căpătâi a iudaismului - Talmudul babilonian
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
cu un comportament potențial negativ, de care statul preferă să se descotorosească”. Politicieni irakieni au admis ca voința lor este de a expulza toată populația evreiască. Israelul, care se măsura în această perioadă cu o masivă imigrație din estul și centrul Europei, nordul Africii și Yemen, era oarecum reticent față de absorbția dintr-o dată a unui număr atât de mare de imigranți, dar în cele din urmă, în martie 1951 a lansat Operația Ezra și Nehemia, destinată a aduce in Israel un
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
se vor mai întreține? Ce le mai rămâne de făcut în Irak? Nu, nu, amice, este mai bine pentru noi să ne scăpăm de ei, atât timp cât putem”. Evreii din Irak au lăsat în urma lor numeroase și însemnate proprietăți, adesea în centrul orașelor importante. La sosirea în Israel, o mare parte din ei au fost așezați la început în tabere de tranzit numite „maabarot”, în corturi și, ulterior, în barăci de lemn, până ce cu timpul au ajuns în locuințe permanente. Cu emigranții
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]