25,745 matches
-
Newton”, „mica teoremă a lui Fermat”, „teorema celor două pătrate” a lui Fermat și „teorema celor patru pătrate” a lui Lagrange. Unele dintre cele mai mari succese lui Euler se regăsesc în rezolvarea problemelor concrete, din lumea reală, prin metode analitice. Astfel, el a realizat numeroase aplicații folosind numerele Bernoulli, seriile Fourier, diagramele Venn, numerele Euler, constantele e și π, fracțiile continue și integralele. A integrat "calculul diferențial" al lui Leibniz cu "metoda fluxurilor" a lui Newton și a dezvoltat noi
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
cum ar fi circulația sanguină, aerodinamică aplicată la avioane și automobile, hidraulică, oceanografie, meteorologie etc. De asemenea, Euler a contribuit la dezvoltarea „teoriei Euler-Bernoulli”, un model utilizat în domeniul rezistenței materialelor. În afară de implementarea cu succes a metodelor sale de calcul analitic la problemele de mecanică newtoniană, Euler a aplicat, de asemenea, aceste metode la problemele de astronomie. Lucrările sale în acest domeniu au fost recunoscute și prin numeroasele premii decernate de către Academia de Științe din Paris de-a lungul carierei sale
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
3200 î.en. până în Evul Mediu. Scrierea egipteană pentru hieroglife: n:t:r-R8-m-d-w-t-S43-Z1:Z1:Z1 sau mai simplu: R8-S43-Z1:Z1:Z1 (adesea tradus "medew-netjer" "Cuvintele Divine"). Limba egipteană este împărțită în șase diviziuni cronologice: Limbajul egiptean, inițial sintetic, a devenit analitic mai târziu. Egipteana hieroglifică, hieratică și demotică au fost în cele din urmă înlocuite cu alfabetul copt. Copta este încă folosită în Biserica Ortodoxă Egipteană, și se găsesc urme în limba arabă vorbită în Egiptul modern. Egipteana antică conține 25
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
sau ale vieții sociale ale scriitorului, surprind și „năucesc" prin originalitatea tezelor de hermeneutică aplicate pe mari opere literare sau plastice, prin explicațiile asupra propriei filosofii de creație. Nu mă voi opri asupra jurnalelor în acest articol decât ca instrumentar analitic destul de generos. 8 iulie 1962. Însuși Radu Petrescu face o sinteză a operei sale în Părul Berenicei: „Pentru a ajunge aici (la capodopera Matei Iliescu), mi-au trebuit douăzeci de ani. ... Adevărata mea școală a început atunci, în 1946, cu
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
camarazi" (1936) a lui Erich Maria Remarque sau cu "Adio, arme" (1929) a lui Ernest Hemingway. Ov.S. Crohmălniceanu îl considera „una dintre mărturiile cele mai zguduitoare despre ororile primului război mondial”. Apariția sa a revoluționat, potrivit lui Șerban Cioculescu, „romanul nostru analitic, prin studierea migăloasă a psihologiei individuale”, reprezentând un moment important în istoria literaturii române; criticul îl consideră o carte „masivă, laborioasă (...), primul studiu moral care se impune atenției publice din câmpul epicei noastre”. Romanul se remarcă prin sinceritate (evidențiată mai
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
o carte „masivă, laborioasă (...), primul studiu moral care se impune atenției publice din câmpul epicei noastre”. Romanul se remarcă prin sinceritate (evidențiată mai ales prin lipsa retorismului și a declamațiilor), acuitatea observației și profunzime psihologică, constituind o capodoperă a literaturii analitice naționale și universale. El este construit pe schema unei obsesii, care dirijează destinul eroului din profunzimea subconștientului. Criticul Eugen Lovinescu susținea că "Pădurea spânzuraților" este „cel mai bun roman psihologic român, în sensul studierii evolutive a unui singur caz de
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
relațiile acestuia cu realitățile non-verbale, care ar putea avea consecințe filosofice generale, contribuind la analiza conceptelor și la clarificarea ideilor. Aceste tendințe vin în opoziție evidentă cu curentele derivate din filosofia idealistă germană, în special cu Hegelianismul și dialectica. Filosofia analitică s-a răspândit după cel de-Al doilea război mondial mai ales în Anglia și în Statele Unite ale Americii sub diferite nume ca "Analiză lingvistică", "Empirism logic", "Pozitivism logic", "Neorealism", care desenează particularitățile diverselor școli. Filosofia analitică reprezintă o dezvoltare
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
și dialectica. Filosofia analitică s-a răspândit după cel de-Al doilea război mondial mai ales în Anglia și în Statele Unite ale Americii sub diferite nume ca "Analiză lingvistică", "Empirism logic", "Pozitivism logic", "Neorealism", care desenează particularitățile diverselor școli. Filosofia analitică reprezintă o dezvoltare a neopozitivismului și își propune ca sarcină centrală cercetarea expresiilor naturale și a vorbirii comune, în perspectiva folosirii conceptelor filosofice pe baza unei metodologii științifice, refuzând orice formă de speculație metafizică. Diversele curente se deosebesc în ceea ce privește alegerea
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
o dezvoltare a neopozitivismului și își propune ca sarcină centrală cercetarea expresiilor naturale și a vorbirii comune, în perspectiva folosirii conceptelor filosofice pe baza unei metodologii științifice, refuzând orice formă de speculație metafizică. Diversele curente se deosebesc în ceea ce privește alegerea procedeelor analitice. Astfel unele direcții ale filosofiei limbajului își propun cercetarea anumitor cuvinte și propozițiuni, în vederea obținerii unei definiții clare a terminologiei filosofice. Altele, dimpotrivă, sunt în căutarea unor criterii care să permită deosebirea dintre o exprimare cu semnificație clară și una
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
o exprimare cu semnificație clară și una lipsită de sens. În fine, un ultim grup își concentrează atenția asupra elaborării formale a unui limbaj simbolic pe baze matematice, care să permită în mod efectiv tratarea problemelor filosofice. Folosirea unei metode analitice a limbajului poate fi întâlnită încă din filosofia antichității. Multe din dialogurile socratice ale lui Platon au drept conținut clarificarea unor concepte sau noțiuni. Astfel, în dialogul "Cratilos", vorbirea este definită drept ""unealtă instructivă"" pentru transmiterea înțelegerii, reprezentare care poate
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
Organon" al lui Karl Bühler. Sub influența empiriștilor englezi John Locke, George Berkeley, David Hume și John Stuart Mill, precum și a lucrărilor filosofului și matematicianului german Gottlob Frege, gânditorii englezi George Edward Moore și Bertrand Russel au pus bazele metodei analitice în curentele lingvistice contemporane. Fondatori ai neorealismului, ei consideră că analiza exactă a limbajului reprezintă dezideratul principal al oricărei atitudini în filosofie și resping cu fermitate modelul idealist al realității în tradiția lui Hegel. În mod deosebit este criticată teza
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
vienez", filosofia ar trebui să aibă ca scop precizarea sensului noțiunilor, și nu descoperirea de fapte noi, care reprezintă sarcina disciplinelor științifice. Afirmațiile considerate logice ar putea fi clasificate prin urmare în două categorii: cele adevărate din punct de vedere analitic (un exemplu devenit celebru: "doi plus doi egal patru") și cele verificabile empiric. Alfred Jules Ayer a răspândit aceste teze în spațiul de limbă engeză în lucrarea sa "Language, Truth and Logic" ("Limbaj, adevăr și logică"), în care modelele empirice
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
Austin și Strawson au analizat relațiile dintre limbajul formal logic și cel obișnuit, precum și semnificația comportamentului comunicativ. În fine, Quine reprezintă punctul de vedere ontologic, după care sistemele lingvistice sunt asimilate modurilor pragmatice de transmitere a existenței lucrurilor. Criticii filosofiei analitice consideră că filosofia în totalitatea ei nu se poate limita doar la "analiza conceptelor" și că negarea distincției între analiză și sinteză întreprinsă de Quine ruinează claritatea și rigoarea gândirii filosofice. Filosofia analitică ar restrânge astfel spectrul investigației filosofice la
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
de transmitere a existenței lucrurilor. Criticii filosofiei analitice consideră că filosofia în totalitatea ei nu se poate limita doar la "analiza conceptelor" și că negarea distincției între analiză și sinteză întreprinsă de Quine ruinează claritatea și rigoarea gândirii filosofice. Filosofia analitică ar restrânge astfel spectrul investigației filosofice la analiza epistemologică și ontologică și astfel, o bună parte a gândirii ar fi negată. Unii autori moderni, de ex. Pascal Engel, încearcă să concilieze cele două tradiții într-o manieră sintetică cu tendință
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
ar fi grupul de simetrie al pătratului din exemplul introductiv, fie de natură algebrică, cum ar fi ecuațiile polinomiale și soluțiile lor. Conceptual, teoria grupurilor poate fi văzută ca fiind studiul simetriei. Matematica simetriilor simplifică mult studiul obiectelor geometrice sau analitice. Se spune că un grup "acționează" asupra unui alt obiect matematic "X" dacă fiecare element al grupului efectuează asupra lui "X" o operație compatibilă cu legea de compoziție a grupului. În exemplul din dreapta de mai jos, un element de ordinul
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
din , cunoscut sub numele de grup Grothendieck. Groupoidele sunt similare grupurilor cu excepția faptului că legea de compoziție "a" • "b" nu trebuie definită pentru orice "a" și "b". Ele apar în studiul unor forme mai complicate de simetrie, adesea în structuri analitice și topologice, ca grupoidul fundamental.
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
développables". În această teză Pantazi tratează o serie de generalizări ale unor rezultate găsite de profesorul său Elie Cartan, creator în domeniul Geometriei Proiective. După revenirea în țară, Pantazi a fost numit asistentul lui Gheorghe Țițeica, la Seminarul de Geometrie Analitică. Simultan a funcționat și ca actuar la Ministerul de Industrie și Comerț și profesor la Școala de Statistică și Actuariat. În 1940 a fost numit suplinitor la catedra de Geometrie Descriptivă și Geometrie Proiectivă la Școala Politehnică din București, iar
Alexandru Pantazi () [Corola-website/Science/302759_a_304088]
-
Școala Politehnică din București, iar în 1943 prin concurs, a fost numit titularul acestei catedre, unde a profesat până la încetarea sa din viață. În anii 1946-1948, după plecarea lui Petre Sergescu în Franța, Pantazi a suplinit și catedra de Geometrie Analitică de la Universitatea Politehnica din București. În anii 1940-1942 Pantazi a ținut la Universitatea din București, Facultatea de Matematici, un curs de Geometrie Superioară și un curs de Aplicații Geometrice ale Analizei (1938-1941). De asemenea, în anii 1946-1948 a fost profesor
Alexandru Pantazi () [Corola-website/Science/302759_a_304088]
-
halogeni. Astfel, tiosulfatul de sodiu este oxidat la tetrationat de sodiu și nu la sulfat, ca în cazul clorului: I + 2NaSSO =NaS[S]O+ 2NaI Reacția este cantitativă și stă la baza iodometriei, metodă de analiză frecvent utilizată în chimia analitică. Iodul formează cu amidonul, mai precis cu amiloza din acesta, un compus de incluziune de tip aduct, cu o compoziție încă necunoscută. Ca și structură, macromoleculele de amiloză adoptă o configurație de tip helix în care spațiul interior cu diametrul
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
de sensibilitate plastică. Dacă derulez, pe sub pleoape, o sală a maestrului ieșean, în galeria mea personala de artă, aș așeza cîteva capete de serie din Degas, pentru bunul efect temporal, de viață sincronă a formelor. Val Gheorghiu are aceeași inteligență analitică în a deosebi forma de culoare și aceasta de materie, apoi de a maria, într-un impuls compoz- ițional iubitor al echilibrărilor pe oblice armonice. Pictura lui Val Gheorghiu este un exemplar inel de creștere, de după epoca abstracției și a
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
putea concura în mod direct chiar pe Toma. Astfel, Bonaventura a fost călugăr franciscan, dar niciodată un adversar pătimaș al dominicanului Toma din Aquino. Există, de altfel, o îndelungată tradiție a „comparării” celor doi doctori. Se spune că Toma era analitic în timp ce Bonaventura sintetic, apoi că Toma ar fi fost un „Aristotel creștin” în vreme ce Bonaventura rămâne discipolul autentic al lui Augustin; Toma era profesorul universitar prin excelență, Bonaventura predicatorul, că Toma ilumina mințile în vreme ce Bonaventura aprindea inimi. În fine, Toma a
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
Ică Jr. și Mircea Păcurariu editează volumul omagial: Persoană si comuniune: Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vîrstei de 90 de ani, Sibiu, Ed. Diecezană, 1993. În 2002 a apărut prima carte în engleză care discută analitic teologia Pr. Stăniloae: Lucian Turcescu, dir., "Dumitru Staniloae: Tradition and Modernity in Theology" (Center for Romanian Studies, 2002). Despre teologia sa sunt și alte păreri: Iată și câteva idei ale părintelui Dumitru Stăniloae legate de poporul român și rolul strategic
Dumitru Stăniloae () [Corola-website/Science/302953_a_304282]
-
Acesta este un model ideal (în unele științe numai o parte din pașii de mai jos pot fi parcurși și deseori cunoștințele sunt dobândite în alt mod, inclusiv prin hazard): Acest model este valabil doar pentru disciplinele unde se lucrează analitic. Pentru științele istorico-hermeneutice sunt valabile alte principii. "Articol principal: Filozofia științei" Efectivitatea științei a făcut-o un subiect al interogației filozofice. Filozofia științei încearcă să înțeleagă natura și justificarea cunoașterii științifice și a implicațiilor sale etice. S-a dovedit a
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
scris "Istoria civilizației în Europa". Lucrarea să marchează o ruptură totală față de istoriografia romantică și revenirea la filosofia istorică și politică a lui Montesquieu din secolul XVIII. A refuzat împărțirea arbitrară a istoriei europene în istorii naționale. Este o istorie analitică, problematizată, nu o istorie narativă, evenimențială, și nici o descriere cronologică a evenimentelor. Este o istorie a civilizației văzută sub toate aspectele, nu ca o istorie politică și militară. Nu este o istorie a personalităților și a eroilor. Este o istorie
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
intâi, al variabilelor și cuantificatorilor este suficient pentru a determina angajamentele ontologice ale unei teorii, sau, mai faimos, „a fi înseamnă a fi valoarea unei variabile legate”. Quine a devenit faimos în anii '50-'60 pentru critica distincției dintre enunțuri analitice și enunțuri sintetice („Two Dogmas of Empiricism”, 1951) și argumentul indeterminării traducerii radicale ("Word and Object", 1960). Aceste argumente, împreună cu teza subdeterminării teoriilor științifice de către evidență, sunt folosite pentru a susține holismul semantic: semnificația expresiilor dintr-un limbaj (sau a
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]