KorAP: Find »[drukola/base=arde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...994 995 996 ...1031 >

25,771 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

noaptea-i luminos. Intră-n casă, luminează, / Iese-afară-nseninează. / Frunză verde semenoc, / Stau pe loc și ard în foc / Pentr-un pui fără noroc. / Ies afară / Ard în pară. / Merg în câmp / Ca să mă stâng, / Bate vântul, rău m-aprind" sau "Arde inimioara-n mine / Ca un cuptioraș de pâne! / Dau cu apă să mă stâng / Și mai tare mă aprind!" (s. n. ) 84 Trăirea însăși își făurește adăpost, bucuria sau tristețea fiind ținute în frâu de țăranul român, pentru a nu le

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
lume să vezi foc! Sufletele noastre, când voe merge la judecată, prin focul acela au să treacă de vreo sută de ori și prin apă, până ce se vor curăța. Cine face pe lumea asta pacate, pe cea lume focul îl arde. Dumnezeu sfântul, când merge, el în foc e învălit din toate părțile, ca să nu-l poată videa nime, și să vadă cineva un așa foc că merge prin cer, acela e Dumnezeu."154 Părtaș traiului de zi u zi, focul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul, în viziunea lui Bachelard, ia naștere tocmai din această interacțiune a contrariilor, binele și răul: "El strălucește în Paradis. El arde în Infern. El este plăcere și tortură. El este bucătărie și apocalips. El este plăcere pentru copilul așezat cuminte, aproape de sobă; el pedepsește, în același timp, pe orice neascultător ce vrea să se joace prea de aproape cu flăcările sale

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
224 Dacă o femeie se mărită a doua oară, primul soț fiind mort, în timpul cununiei, o altă femeie toarnă o doniță cu apă pe mormântul primului bărbat, "ca să-i trăiască cel de-al doilea și să stingă focul c e arde pe mort pe lumea cealaltă" 225. c. Înmormântarea Despărțirea de pământesc și reintegrarea în arhetipal este săvârșită prin apa care eliberează și primenește drumul Marii Treceri. "Apa tulbure", care apare în vis, este un semn al morții cuiva apropiat. Atât

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
foc", avea loc în zori și în amurg și consta într-o ofrandă de lapte, dată lui Agni.276 La romani, zeița Vesta nu era reprezentată prin imagini, singura figurare era focul. "Vesta" derivă de la rădăcina indo-europeană care semnifică "a arde": "flacăra perpetuă a lui ignis Vestae constituie căminul Romei" 277. Există, la romani, o adevărată "doctrină a fulgerelor"; într-un catalog era reprezentată semnificația tunetelor pentru fiecare zi a anului, iar semnificația unui fulger era dată de partea cerului, divizat

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Să nu se lege nimic de tine, așa cum nu se prinde huma aceasta; să nu te deoache nimeni, cum nu poate deochea cuptorul!" În momentul în care așeza cărbunii, moașa spunea: Ochii răi ce s-ar uita la tine, să ardă cum au ars tăciunii!" Iar pentru "urma câinelui" descânta: "Să nu se uite după tine, cum nu poate urmări urma câinelui!" După acest ritual, moașa înapoia copilul mamei, tămâiază totul în jur, rostind: "Lumina-voi lumină, / Pleca-voi după cotruță

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
lege nimic de tine, așa cum nu se prinde huma aceasta; să nu te deoache nimeni, cum nu poate deochea cuptorul!" În momentul în care așeza cărbunii, moașa spunea: Ochii răi ce s-ar uita la tine, să ardă cum au ars tăciunii!" Iar pentru "urma câinelui" descânta: "Să nu se uite după tine, cum nu poate urmări urma câinelui!" După acest ritual, moașa înapoia copilul mamei, tămâiază totul în jur, rostind: "Lumina-voi lumină, / Pleca-voi după cotruță / Să caut tămâie

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și nepricepere (bolânzie)285. Cele mai multe moașe din Bucovina, după ce au scăldat copilul și l-au înfășat, îl pun pe vatră 286. Când prinde a se îngâna ziua cu noaptea, în Bucovina, moașele aprind o lumânare, o pun pe masă ca să ardă toată noaptea deoarece "venind ursitorile și neaflând lumină în casă (...) se mânie și-i ursesc o soartă rea" 287. Bucovinencele au foarte mare grijă să păstreze lumânările de la botez pentru că nu e bine să le dea cuiva, "ci să ardă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ardă toată noaptea deoarece "venind ursitorile și neaflând lumină în casă (...) se mânie și-i ursesc o soartă rea" 287. Bucovinencele au foarte mare grijă să păstreze lumânările de la botez pentru că nu e bine să le dea cuiva, "ci să ardă numai în casa unde se află copilul de curând botezat" 288. Pentru ca femeia să iasă din starea de "necurăție", după ce e spălată, moașa ia așternutul în care a născut, îl scoate din casă și-i dă foc 289. Dacă nou-născutul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
unde merge, pentru a-i fi luminată "cărarea morții" 306. Dacă a murit cineva "fără lumină", se face o lumină din ceară, având măsura "ușii împărătești" de la altar și se dăruiește în ziua de Vovidenie (Ovidenie) la biserică unde se arde duminica și în sărbători până când "se liturghisește" 307. Picioarele mortului se leagă cu o basma sau cu ață roșie, numită "piedică", iar la înmormântare este păzită foarte bine și se așează în sicriu, pentru a nu fi folosită la vrăji

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pieptul mortului, are dublă semnificație: pe de o parte, cel ce s-a petrecut din lumea aceasta va merge cu lumină în cer și se va răzima pe dânsul ca pe un adevărat toiag, iar, pe de altă parte, "toiagul" "arde" toate păcatele, "ca să meargă curat în cealaltă lume" 310. În sicriu se mai pun și așchii, "geluituri", "surcele" rămase de la scândurile pentru confecționarea lui, pentru ca mortul să aibă "cu ce-și ațâța focul" pe cealaltă lume 311. Dacă cineva n-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mână, își văd ursitul, în oglindă, dar și în apă.364 Potrivit unei alte credințe din Bucovina, fetele, îmbrăcate în alb, își caută ursita la o fântână sau la o apă curgătoare, ținând în mână niște lumânări aprinse care au ars la Înviere și rostind următoarea vrajă: "Eu scutur lacu, / Lacu scutură dracu. / Ieși drace, de unde ești, / Și iute să mi te pornești / După ursitorul meu / Ce mi-i dat de Dumnezeu.../ De nu l-ai găsi în sat / Du-te

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
legendă bucovineană despre Sfârșitul lumii și Sfântul Ilie, Pământul cu chip și asemănare umană, va fi supus, la Vremea de Apoi, unui ritual de purificare, pentru a se înfățișa la Dumnezeu "curat", așa cum era înainte de potop: "La sfârșitul lumii, are să ardă pământul de nouă stânjeni, până ce va da de curat. Atunci pământul va merge la Dumnezeu și va zice: "Doamne, nu mai pot răbda, sunt destul de curat!" " Da, cât ești de curat?" îl va întreba Dumnezeu. "Ca o franzolă!" " Nu ești

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Doamne, nu mai pot răbda, sunt destul de curat!" " Da, cât ești de curat?" îl va întreba Dumnezeu. "Ca o franzolă!" " Nu ești destul de curat, că în franzolă poate să fie un pai; mergi și te mai curăță!" După ce va mai arde, va merge iar la Dumnezeu, îl va întreba iar cât e de curat. Atunci pământul va răspunde: "Ca Isus Hristos!" " Ia amu ești curat!" Focul atunci se va stinge și cele douăsprezece vânturi vor sufla să facă din cenușă o movilă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
așa cum au fost puși, sămânța nu va rodi.421 Forțele antagonice ale focului creează un spațiu poetic al complementarităților, sensul originar fiind preluat și îmbogățit, așa cum apare într-un descântec rostit în Ajunul Sfântului Vasile: "Săriți săteni, / Săriți poporeni, / Că arde / Înaltul cerului! / Da nu arde / Înaltul cerului, / Ci arde / Cușma ursitorului meu / Cel ales de Dumnezeu, / Cușma-n capul său / Și cămeșa pe dânsul / Și inima-ntr-însul" / Stea frumoasă / Și luminoasă! M-am uitat la răsărit / Și n-am văzut nimic

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
nu va rodi.421 Forțele antagonice ale focului creează un spațiu poetic al complementarităților, sensul originar fiind preluat și îmbogățit, așa cum apare într-un descântec rostit în Ajunul Sfântului Vasile: "Săriți săteni, / Săriți poporeni, / Că arde / Înaltul cerului! / Da nu arde / Înaltul cerului, / Ci arde / Cușma ursitorului meu / Cel ales de Dumnezeu, / Cușma-n capul său / Și cămeșa pe dânsul / Și inima-ntr-însul" / Stea frumoasă / Și luminoasă! M-am uitat la răsărit / Și n-am văzut nimic; / M-am uitat la asfințit

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Forțele antagonice ale focului creează un spațiu poetic al complementarităților, sensul originar fiind preluat și îmbogățit, așa cum apare într-un descântec rostit în Ajunul Sfântului Vasile: "Săriți săteni, / Săriți poporeni, / Că arde / Înaltul cerului! / Da nu arde / Înaltul cerului, / Ci arde / Cușma ursitorului meu / Cel ales de Dumnezeu, / Cușma-n capul său / Și cămeșa pe dânsul / Și inima-ntr-însul" / Stea frumoasă / Și luminoasă! M-am uitat la răsărit / Și n-am văzut nimic; / M-am uitat la asfințit / Și-am văzut / Pajură

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-nverzească / Și pietrele ca să crească, / Da tu te du mai bine în lume, / Peste lume, / La ursitul meu aanume, / Cu foc îl încinge, / Cu foc îl aprinde, / Foc la gura cămeșii îi bagă, / La inimă i-l așază; / Să-i ardă cămeșa pe dânsul / Și inima-ntrânsul, / Să nu poată dormi, / Să nu poată hodeni, / Până la noi n-a veni, / La părinți a mă peți!"422 În general în Ajunul marilor sărbători, mai ales în ajunul unui nou an, vatra focului devine

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
iau apa în care s-au "lăut", o pun în oală și o așază la căpătâi pentru ca, peste noapte, să-și viseze ursitul.423 În unele părți ale Bucovinei, exista o sărbătoare numită "Ardeasca" (de la arderea focului, de la verbul "a arde" și substantivul "iască"), ce se ținea de Bobotează. După sfințirea apei, fetele și flăcăii luau cărbunii rămași de la focul făcut pentru aprinderea "săcălușelor", mergeau pe un deal și făceau un foc, aruncând peste cărbuni paie și frunze uscate. Apoi, se

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care o iau abia în noaptea de Bobotează, zicând: "Cum dorm toți oamenii și nimeni nu vede, așa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit și încremenit."441 În ziua de Crăciun, la meglenoromâni, de pildă, se arde în vatră un pom din pădure, adus special și tăiat din rădăcină. Acest copac trebuie să ardă în vatră, câte puțin, în fiecare 442seară, până la Bobotează, iar cenușa care se strânge se păstrează și se aruncă la rădăcina pomilor pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
așa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit și încremenit."441 În ziua de Crăciun, la meglenoromâni, de pildă, se arde în vatră un pom din pădure, adus special și tăiat din rădăcină. Acest copac trebuie să ardă în vatră, câte puțin, în fiecare 442seară, până la Bobotează, iar cenușa care se strânge se păstrează și se aruncă la rădăcina pomilor pentru a fi roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
păstrat cu accepțiuni diverse: * Știință care are ca obiect de studiu poezia; * Ramură a teoriei literare care studiază creația literar-artistică; * Un ansamblu de reguli normative, specifice "actului creației poetice" (manifest al unei școli, grup literar, tratat; ex. "Poetica" lui Aristotel, "Ars Poetica" a lui Horațiu); * "Sistem de forme și principii poetice, caracteristice unei epoci sau unui curent literar sau scriitor (Ars Poetica)7; * "Parte a lingvisticii care se ocupă cu raporturile dintre funcția poetică și celelalte funcții ale limbajului"8. Etimonul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Ele se pleacă mai jos. Câte dealuri și vâlcele / Toate-s pline de-a mea jele, / Câte dealuri și ponoară / Toate-s pline de-a mea pară."109 Percepția naturii este antinomică, de la imprecația fățișă, la dialogismul evocator al codrului: "Ardă-l focul, codru des, / Că dintr-însul nu mai ies. Codru-i des, poteca-i grea, / Munții-s frați de vreme rea..."110; Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți vârful în jos, / Să mă urc în vârful tău, / Să-mi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
elementele primordiale se înstrăinează: "Bată-te pustia lut / Mult ești negru și urât. / Sorioara-ai îndrăgit / Și mi-ai pus-o în pământ. / Și mi-ai pus-o la răcoare, / Să n-ajungă leac de soare. / Nici soarele nu mi-a arde-o, / Da nici vântul nu mi-a bate-o. / Nici n-a călca pe picioare, / Num-a ședea la răcoare. / Dragul nostru trupușor, / Cum s-a face lutișor. / Dragii noștri ochișori / Cum s-or face mândre flori. / Oi! Săraca față albă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cele mai multe ori, planul cosmic se confundă cu planul uman care, reprezentat metonimic, conturează spațiul metamorfozelor: "Bate vântul lin și dulce, / Doru-mi nu vrea să se culce; Bate vântu-ncetinel, / Sufletu-mi plânge cu el. Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este construit pe baza inversiunilor verbale și nominale, liantul semantic fiind reprezentat de comparațiile cu elementele

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]