25,771 matches
-
-i iarba și frunza, / Că-mi alin doru cu dânsa. / Cât este iarba și frunza / Nu mi-ar fi urât într-însa. / Iarbă calc și-n frunză cânt, / Și mai uit de cel urât / Și-s mai tânăr de cum sânt. / Ardă-te focu, pământ, / Ți-ai ales frumos veșmânt; / De te-ai face pe-a meu gând, / Ai fi floare, nu pământ."180 Comparația destinului uman cu viața codrului se dovedește a fi răsplata pentru orice împlinire pământească. În cântecul de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fată peste drum. / Din fecior a răsărit / Un brad mândru aurit, / Iar din fată-a răsărit / Poamă verde aurită. / Poama tot în sus creștea, / Pe brăduț îl cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot mânca, / Iar din gură blestema: Ardă-i focul de părinți / C-au despărțit doi iubiți!"186 În ceremonialul de trecere, de la anul cel vechi la anul cel nou, omul este prezent ca microcosm, mai ales în colinde, această transfigurare fiind realizată în urma coexistenței sacru-profan, spațiul ritualic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cereale (grâu, porumb); după aceea, se măsoară pruncul nou-născut cu trei fire de mătase roșie care se înfășoară în jurul paharului cu apă, de pe masă.192 În Bucovina, în cinstea ursitoarelor, moașa aprinde o lumânare și o pune pe masă, ca să ardă toată noaptea.193 La moarte, se ia un fir de cânepă și se măsoară mortul, iar, după această lungime, se face "toiagul" din ceară curată, în formă de spirală (labirint) care îl va călăuzi pe lumea cealaltă, mai ales când
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
picioarele sau gura se pune în sicriu, pentru a-l dezlega de lumea de aici și pentru a-i îndruma pașii în lumea de dincolo, iar "toiagul" se așează pe o cană cu apă curată, împreună cu un colac, și se arde trei nopți după înmormântare, pentru a-l curăța de păcatele lumești.195 Această formă în spirală, ca labirint al destinului, a fost descoperită pe multe vase de lut ars, datând din epoca neolitică (Vădastra-Hunedoara, Cucuteni-Iași).196 Labirintul (dezvoltat din spirală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Doamne, fără tată. / De-i călca din urmă-n urmă, / Din străin nu-i face mumă, De-i călca din piatră-n piatră, / Din străin nu-i face tată. / Dincotro vântul va bate, / Tot m-a frige și m-a arde; / Dincotro vântul m-a-mpinge, / Tot m-a arde și m-a frige, / Nime-n brațe nu m-a strânge."211 Natura însăși devine antagonică în momentul "făuririi" destinului uman care este prevestit de elementele cosmice sau de formele teluricului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
urmă, / Din străin nu-i face mumă, De-i călca din piatră-n piatră, / Din străin nu-i face tată. / Dincotro vântul va bate, / Tot m-a frige și m-a arde; / Dincotro vântul m-a-mpinge, / Tot m-a arde și m-a frige, / Nime-n brațe nu m-a strânge."211 Natura însăși devine antagonică în momentul "făuririi" destinului uman care este prevestit de elementele cosmice sau de formele teluricului: "Pasăre galbenă-n cioc / Rău mi-ai cântat de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și de urmă nu ț-am dat."229 Norocul-antropomorf este supus unui ritual al purificării, prin "cânt" și "muncă", paliative care anulează discrepanța dintre certitudine și virtualitate. Imperativul reflexiv și imprecativ transfigurează procesualitatea semantică în plan simbolic: "Frunză verde busuioc, / Ardă-te focu, noroc, / Că n-ai crescut pe-a meu loc. / Nu știu ce nu ț-o priit, / Că de la mine-ai fugit, / M-ai lăsat nenorocit; / Nu știu ce nu ț-o plăcut, / Că pe mine m-ai urât / Și iute m-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Etimologic, "Crăciun" din limba română, aromânul "Crăciun, Cărciun", meglenoromânul "Cărciun" desemnau inițial chiar butucul care era supus arderii 90 de fapt, numele slavizat, având la origine cuvântul din limba bulgară "kračiun", sau din cehă, denumea buturuga care se aprindea și ardea în noaptea de Crăciun. La slavi, în timpul sărbătorii de iarnă "koleda", se mergea din casă în casă, cu un manechin, rostindu-se versuri incantatorii și imnuri, pentru ca, în final, manechinul să fie dus la cel mai apropiat râu și aruncat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca simbol al verticalității transcendente, apa fiind sacralizată de lumânarea care desăvârșește creația reînnoită anual cifra nouă semnificând desăvârșirea desăvârșirii, ordinea în ordine, unitatea în unitate: "La vârfuri de nouă meri, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Ardu-mi nouă lumânări, / Sus îmi arde, jos îmi pică, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Pică una, pică două, / Picătura cea de-a noua, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Pică-n apă limpegioară. Da-n ea cine se scăldară? / Se scălda bunul Dumnezeu, / Se scăldară, / Se-mbăiară, / Cu bun
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
A cui sunt aceste curți, / Așa nalte, / Stoborate, / Cu stoborul pe departe? Dar în ele cine-mi șade? / Șade dumnealui la masă / C-un pahar pe masă; / Pe toarta paharului, / Scrisă-i floarea soarelui; În fundul paharului, / Scrisă-i floarea raiului. Arde nouă lumânări, / Pică și nouă picături. / Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bată holdele; Sfântul Pricopie se ține pentru lupi, ca să nu le mănânce vitele; de ziua lui Pălie sau Sânt Ilie nu se lucrează pentru tunete, trăsnete; Foca este o zi de foc și este interzis a lucra pentru "a nu arde" pământul; la Pintili călătorul se spune că "se călătorește" vara și se ține pentru boală; Sfântul Andrei este ziua lupilor și a strigoilor și trebuie ținută. Există, însă, și sărbători "fără calendar", dar vii în mentalitatea populară: "Sărbătoarea dinților" (11
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mea mândră ce mai știi? Știu bine că-i sănătoasă, / Șade la gherghef și coasă. Nu știu: coasă ori descoasă, / Ori strică niște mătasă / Lăcrămioare știu că varsă. Lacrimi mici ca și bobu / Și ușoare ca plumbu; Unde cad, / Pământul ard, / Pentru tine, puiuț drag."296 Invocarea cântecului cucului anulează trăirile antitetice și vindecă destrămarea lăuntrică: "Cântă-mi, cuculeț, și mie, / Pân` la vară nu se știe, / Ori că mor, ori că trăiesc, / Ori cu badea mă-ntâlnesc; / De m-oi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu pene sure, / Du-te la maica de-i spune / Că unde m-a dat nu-i bine! Patu mi-i de mărăcine / Și perna-i de rogojine. Foicică foaie lată, / Lasă vântul să mă bată / Și soarele să mă ardă; Singurică-s vinovată / Că m-am cerut măritată, / Tare m-am căpățânat, / De părinți n-am ascultat / Ș-amu plâng și-s lăcrămată / Cum îs de barbat mustrată / Și de soacră judecată."307 Structura denominativă "pasăre blândă" transformă cucul într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
casă, cu o rândunică sculptată în lemn, rostind un cântec-colindă: "A sosit, a sosit rândunica! ... / Pe-o creangă mi s-a pus și mi-a grăit, / Și-a ciripit dulce: / Hei martie, bunule martie / Și tu groaznic făurar, / Chiar de arzi, chiar de pârlești, / Tot a timp frumos îmi miroși, / Chiar de-mi ningi, ori ești cu toane, / Tot primăvara mi-aduci! Eu am trecut marea-n zbor, / Pământul nu l-am uitat..."323 La ucraineni, motivul rândunicii se păstrează în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-un alt spațiu al devenirii, spațiul sacru: "La Dumnezeu, în cer, sunt balauri. Ei se fac aice pe pământ din șerpi și când se suie sus Dumnezeu le deschide cerul și ei intră. Pe la noi să fie ne-ar arde. Balaurii ar vrea să scape pe pământ, ei se ațin când se deschide cerul, dar Dumnezeu nu-i lasă. Numai așa ca să spărie oamenii se arată câteodată li dă Dumnezeu de grijă, că de nu s-or pocăi i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Balaurii ar vrea să scape pe pământ, ei se ațin când se deschide cerul, dar Dumnezeu nu-i lasă. Numai așa ca să spărie oamenii se arată câteodată li dă Dumnezeu de grijă, că de nu s-or pocăi i-a arde cu foc. Numai la sfârșitul lumei au să vie și atunci vor peri oamenii de chin și de sete, s-or duce pe la morminte ș-or zice: Sculați voi, morților, să intrăm noi, viii." Balaurii stau la Dumnezeu de jucărie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astfel, la 13 ianuarie 1915, notează: „Gândurile mele sunt obosite. Nu văd lucrurile proaspăt, ci într-un mod obișnuit, fără viață. Este ca și cum o flacără s-ar fi stins și trebuie să aștept până când ea va începe din nou să ardă.“ (Ibidem, p. 54.) Mai târziu, la 31 martie 1917, îi scria noului său prieten Paul Engelmann: „Lucrez destul de intens și mi-aș dori să fiu un om mai bun și să am o minte mai bună. Acestea două sunt, de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
punct de vedere, ar exista o deosebire semnificativă între magie și religie.60 El susținea că toate ritualurile magic religioase răspund nevoilor sufletești ale oamenilor, că pentru aceștia important este, în primul rând, ceea ce le oferă actul săvârșirii lor: „A arde o efigie. A săruta imaginea celui iubit. Acestea nu se bazează firește pe o credință într-un anumit efect asupra obiectului pe care îl reprezintă imaginea. Ele urmăresc o satisfacție și o ating. Sau mai degrabă ele nu urmăresc nimic
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
B. Pascal). * „Marile pasiuni sînt boli fără speranță. Ceea ce le-ar putea vindeca e tocmai ceea ce le face cu adevărat primejdioase.” (J.W. Goethe) O „pasiune”nu se poate stinge decît prin ea Însăși: trebuie s-o lași să-și ardă toate rezervele interioare; Încercările de a-i opri evoluția nu vor face decît să-i Întețească demersurile interioare, care vor evolua În „puseuri” periculoase. * „CÎt de mult țin să stăpînească pămîntul deasupra aceia pe care pămîntul Îi va stăpîni dedesubt
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
se supună la diferite constrângeri și chiar suferințe interioare, ci și să Învețe să-și scruteze eul sufletesc, ceea ce poate fi un cîștig pentru autocunoaștere, Însă și Începutul unor crize de conștiință (de remușcare și căință). „În tine trebuie să ardă ceea ce vrei să aprinzi În alții.” (Sf. Augustin) De aceea se și spune despre convingere că „se aprinde din convingere”: nu atît aspectul logic al unei demonstrații ne cucerește, cît patosul cu care este realizată acea demonstrație (succesul „paranoicilor” În
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
același timp și cunoaștere, este inutilă.” (P. Galdos) Faptul că sîntem doritori să facem, pînă la urmă, din suferințele noastre, suferințe ale conștiinței l-a spus atît de frumos și N. Iorga: „Vine o vreme cînd lacrimile cad Înăuntru și ard”. „Nu cunosc mai puternic legîmÎnt Între două suflete pe pămînt ca taina aceluiași păcat.” (Octavian Goga) O suferință comună, cum este de exemplu cea a „iubirii”, realizează Într-adevăr cea mai sudată comuniune sufletească: „Dragostea Îndură mai ușor absența sau
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
După venirea pe lume a lui Ludovic al XIV lea, regele a declarat sărbătoare națională și a închinat regatul Fecioarei Maria, dând naștere, așa cum numește Alexandre Yali Haran„cristomimetismului“ imaginii viitorului suveran. Într-o epocă în care mai erau încă arse pe rug vrăjitoarele și în care fantezia, isteria fanatismului religios și fervoarea religioasă dădeau naștere superstițiilor sau poveștilor, paralelismul dintre nașterea lui Isus și cea a lui Ludovic era binevenit. într-o lucrare apocrifă, preluata mai apoi de C. Kubler
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
și a operelor scrise, Lully a evitat magistral o soarta asemănătoare. În prezența unui preot a fost de acord să și distrugă toate operele și toate compozițiile. Însă Lully a fost cel care a triumfat în defavoarea bisericii catolice, deoarece a ars numai niște copiii, originalele fiind ascunse și devenind un exemplu al muzicii baroce pentru generațiile următoare. Un alt nume important în lumea muzicală franceză a secolului al XVII-lea era Michel Richard Delalande. Conform tradiției, Ludovic al XIVlea organiza un
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
la dreapta pupitrului de comandă; a scos, cu o singură mână, o Țigară din pachetul aflat În fața sa și a făcut, agitat, un semn cu mâna să i se “dea un foc”; În scrumieră, Însă, se mai aflau două Țigări arzând! În timp ce rostea a două parte a frazei Ilie, decolează la verticala Lacului Bicaz și-mi faci punte radio. Se uita, cu o privare Îngrijorată, către cer și către capetele pistei ( Încăperea din care se conduce zborul are pereții dinspre pista
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
găsi la intrarea lexicală gaz sunt: stare de agregare gazoasă sau lichidă; ușor combustibil; periculos ș.a. În consecință, cele mai frecvente colocații În care cuvântul poate fi găsit sunt: gaze naturale, gaz metan, gaz de sondă, gaz (petrol lampant); a arde gazul degeaba (a nu face nimic) ș.a. În vorbirea informală curentă, gaz este deseori folosit cu semnificația combustibil/carburant. Expresia ochii pe... , utilizată În același registru informal, este decodată ca având valoarea unui ordin cu diferite semnificații, În funcție de situația reală
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]