25,496 matches
-
introduce elemente comice, care fac accesibil mesajul și care asigură interiorizarea normelor de comportament prescrise. Este ceea ce a gândit probabil și etnograful, care l-a Întrebat imediat pe Yellowman: „Atunci de ce este spusă povestea și adulților?”. Răspunsul indianului - „Pentru că prin povestire totul devine posibil” - elimină orice șansă a unei „raționalizări” moderne și plasează atitudinea despre mit În sfera ambivalențelor specifice uzajului din societățile În care mitul este activ: Povestirile despre coiot nu sunt simplu divertisment. Ele sunt construite În mod conștient
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Yellowman: „Atunci de ce este spusă povestea și adulților?”. Răspunsul indianului - „Pentru că prin povestire totul devine posibil” - elimină orice șansă a unei „raționalizări” moderne și plasează atitudinea despre mit În sfera ambivalențelor specifice uzajului din societățile În care mitul este activ: Povestirile despre coiot nu sunt simplu divertisment. Ele sunt construite În mod conștient În așa fel Încât să ofere o intrigă atractivă, care poate funcționa ca o poartă către considerații mai subtile și mai profunde. Astfel, povestirea și ascultarea povestirilor despre
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care mitul este activ: Povestirile despre coiot nu sunt simplu divertisment. Ele sunt construite În mod conștient În așa fel Încât să ofere o intrigă atractivă, care poate funcționa ca o poartă către considerații mai subtile și mai profunde. Astfel, povestirea și ascultarea povestirilor despre coiot este o treabă serioasă, cu consecințe serioase, indiferent de faptul că umorul l-ar putea face pe străin să creadă altceva. Pe scurt, structura și stilul, pe care noi le considerăm semnificative În literatura cultă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
activ: Povestirile despre coiot nu sunt simplu divertisment. Ele sunt construite În mod conștient În așa fel Încât să ofere o intrigă atractivă, care poate funcționa ca o poartă către considerații mai subtile și mai profunde. Astfel, povestirea și ascultarea povestirilor despre coiot este o treabă serioasă, cu consecințe serioase, indiferent de faptul că umorul l-ar putea face pe străin să creadă altceva. Pe scurt, structura și stilul, pe care noi le considerăm semnificative În literatura cultă, se dovedesc a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
existențiale majore În comedie) sau a unor regimuri ale limbajului și familii de figuri literare (elevat vs comun, figuri ale tragicului vs figuri ale umorului). Din această perspectivă, Între mit și celelalte forme narative (legende, cântece epice, basme, fabule sau povestiri cu animale etc.) ar exista mai multe deosebiri (M. Eliade, 1968, p. 1134; J. Fontenrose, 1971, p. 55; G.S. Kirk, 1970, pp. 39-40; P. Smith, 1968, vol. XI, p. 527; E. Voegelin, 1949, vol. II, p. 778; R. Winthrop, 1991
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
exista mai multe deosebiri (M. Eliade, 1968, p. 1134; J. Fontenrose, 1971, p. 55; G.S. Kirk, 1970, pp. 39-40; P. Smith, 1968, vol. XI, p. 527; E. Voegelin, 1949, vol. II, p. 778; R. Winthrop, 1991, p. 193 etc.): a) povestirea se referă la locuri, timpuri și evenimente Înzestrate cu atributul sacralității. Altfel spus, aceste Întâmplări sunt prezentate ca acelea care au produs schimbări În realitate, În timp ce Întâmplările narate de celelalte tipuri de povestiri nu sunt dotate cu asemenea consecințe, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
R. Winthrop, 1991, p. 193 etc.): a) povestirea se referă la locuri, timpuri și evenimente Înzestrate cu atributul sacralității. Altfel spus, aceste Întâmplări sunt prezentate ca acelea care au produs schimbări În realitate, În timp ce Întâmplările narate de celelalte tipuri de povestiri nu sunt dotate cu asemenea consecințe, sunt ficționale: „Fabula nu instituie nimic, nici În planul povestirii, nici În cel al acțiunii, nici În cel al activității. Numai mitul instituie” (P. Ricoeur, 1968, vol. XI, p. 534); b) acțiunea este complicată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu atributul sacralității. Altfel spus, aceste Întâmplări sunt prezentate ca acelea care au produs schimbări În realitate, În timp ce Întâmplările narate de celelalte tipuri de povestiri nu sunt dotate cu asemenea consecințe, sunt ficționale: „Fabula nu instituie nimic, nici În planul povestirii, nici În cel al acțiunii, nici În cel al activității. Numai mitul instituie” (P. Ricoeur, 1968, vol. XI, p. 534); b) acțiunea este complicată, cu multe episoade, În antiteză cu acțiunea simplă din povestirile nemitologice; c) timpul acțiunii este unul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu instituie nimic, nici În planul povestirii, nici În cel al acțiunii, nici În cel al activității. Numai mitul instituie” (P. Ricoeur, 1968, vol. XI, p. 534); b) acțiunea este complicată, cu multe episoade, În antiteză cu acțiunea simplă din povestirile nemitologice; c) timpul acțiunii este unul plasat la „Începuturi”, un timp Îndepărtat, al originilor. Timpul celorlalte povestiri este fie nedefinit, fie contemporan; d) În mit, spațiul este conturat În mod precis, este legat de regiuni și locuri bine cunoscute, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Numai mitul instituie” (P. Ricoeur, 1968, vol. XI, p. 534); b) acțiunea este complicată, cu multe episoade, În antiteză cu acțiunea simplă din povestirile nemitologice; c) timpul acțiunii este unul plasat la „Începuturi”, un timp Îndepărtat, al originilor. Timpul celorlalte povestiri este fie nedefinit, fie contemporan; d) În mit, spațiul este conturat În mod precis, este legat de regiuni și locuri bine cunoscute, cu o Însemnătate aparte pentru acel grup. În celelalte structuri narative este vag, neasociat unor locuri cunoscute sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
istorici ai religiilor. Astfel, legendele prezintă și ele Întâmplări care conduc la schimbări radicale În ordinea cosmosului. Epopeile sunt construite prin acțiuni complicate și au eroi cu un statut social și cu o ascendență eroică detailate pe larg. În multe povestiri cu animale, acestea au puteri ieșite din comun. În legende și cântece epice, spațiul și timpul sunt prezentate ca esențial diferite de cele ale lumii contingente. În ultimă instanță, seriile de opoziții construite pe baza conținuturilor narate sunt validate doar
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
timpul sunt prezentate ca esențial diferite de cele ale lumii contingente. În ultimă instanță, seriile de opoziții construite pe baza conținuturilor narate sunt validate doar pentru termenii de la capetele unui continuum alcătuit din forme culturale diverse (legenda, epopeea, cântecul epic, povestirea cu animale): mitul, pe de o parte, și basmul, de cealaltă. Aceste „genuri” au conținuturi și moduri de prezentare aproape antitetice, În timp ce celelalte forme narative par a fi conglomerate eterogene, care Înglobează când caracteristici specifice mitului, când note specifice basmului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
personaje, aceleași motive se regăsesc În miturile și poveștile unei populații. (C. Lévi-Strauss, 1973, p. 153) În general, această perspectivă strict textuală nu este considerată exhaustivă de majoritatea antropologilor - experiența dialogului cu cei care performau sau participau la performarea unei povestiri mitice le-a arătat că temele (unitățile de conținut) și criteriile formale nu au un caracter decisiv. Ceea ce Înseamnă că aceeași schemă epică poate fi uneori percepută și valorizată ca mit și alteori trăită și interpretată ca povestire obișnuită: În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
performarea unei povestiri mitice le-a arătat că temele (unitățile de conținut) și criteriile formale nu au un caracter decisiv. Ceea ce Înseamnă că aceeași schemă epică poate fi uneori percepută și valorizată ca mit și alteori trăită și interpretată ca povestire obișnuită: În același timp este evident că aceste societăți percep cele două genuri ca distincte și că permanența unei asemenea distincții se Întemeiază pe ceva. După părerea mea, acest fundament există și el constă Într-o dublă diferență de grad
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mitului nu pot fi considerate unicul factor generator de diferențe. În această ecuație trebuie introdusă și poziția socială a mitului: contextul performării, atitudinea colectivității, comportamentele audienței. Rolul social și atitudinea față de mit Încă de la Platon, mitul, În accepția sa de povestire fictivă, a fost Învestit cu funcții sociale. Niciunul dintre interpreții mitului, fie ei teologi, istorici ai religiilor, literați, folcloriști sau sociologi și antropologi nu a negat vreodată legătura dintre mit și corpusul social. Mitul servește afirmării relațiilor cu divinitatea, creării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Durkheim și discipolii săi) și, mai ales, cu antropologii funcționaliști, relația dintre mit și societate a devenit criteriul principal de definire și analiză a fenomenului mitologic. Din această perspectivă, mitul se individualizează (altfel spus, este „autonom” În raport cu alte forme de povestire sau cu alte moduri de simbolizare) prin faptul că Îndeplinește o funcție socială. Așa cum remarca un specialist În mitologia greacă, „antropologii funcționaliști consideră că textul ca atare este lipsit de sens atunci când este desprins din țesătura organizării sociale sau din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unii cercetători o numesc „religioasă”) oferă criteriul prin care atât membrii comunității studiate, cât și antropologii diferențiază mitul de alte forme narative - mythos-ul grec, adaox, liliu sau itan se deosebesc de basme, cântece epice, legende, fabule și alte forme de povestire, oricum ar fi ele numite, nu printr-un conținut aparte, ci prin funcții sociale aparte. Credința În ele nu este altceva decât o formă socială de consacrare a acestor funcții, un mod de a codifica și transmite recunoașterea capacității acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
condus la asocierea obligatorie a mitului cu ritul, ca forme simbolice prin care sunt satisfăcute nevoile și aspirațiile fundamentale ale oamenilor. Relația cu ritul „Nu poate fi negat faptul că miturile sunt strâns asociate cu ritualurile. De fapt, dacă o povestire nu a fost asociată cu un cult sau ritual, În mod explicit sau implicit, este mai bine să nu fie numită mit, ci basm sau legendă” (J. Fontenrose, 1959, p. 434). Această afirmație a unuia dintre cei mai reputați cercetători
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cazuri În care mitul este narat, iar ritualul este presupus sau situații În care ritualul este executat fără dubletul povestit. În aceste cazuri, se consideră că termenul absent explicit este prezent implicit În memoria colectivă ca model exemplar, fie În povestirea mitică, fie ca performare efectuată cândva. De asemenea, există rituri care apar fără a se inspira dintr-un mit și care, În timp, creează o asociere cu o povestire mitologică (nouă sau adaptată) și mituri care se ivesc spontan și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este prezent implicit În memoria colectivă ca model exemplar, fie În povestirea mitică, fie ca performare efectuată cândva. De asemenea, există rituri care apar fără a se inspira dintr-un mit și care, În timp, creează o asociere cu o povestire mitologică (nouă sau adaptată) și mituri care se ivesc spontan și care, după un anumit interval, generează rituri noi sau sunt legate de un ciclu ceremonial existent (vezi cazurile evocate de C. Kluckhohn, 1998). Legătura dintre mit și ritual nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
adepții acestei teorii, la Începuturi au fost doar gestul și acțiunea rituală, ca expresii ale emoțiilor primordiale. Mitul reprezintă o fază ulterioară, de raționalizare, de pierdere a trăirilor originare și de Înlocuire a acestora cu sensurile exprimate și cuprinse În povestire. De aceea, pentru a Înțelege funcția unui mit Într-o anumită cultură trebuie să identificăm „etimonul”, adică ritul din care s-a născut povestirea mitică. De asemenea, semnificațiile ritului originar permit descifrarea sensurilor ascunse În narațiunea mitologică. În antiteză, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de pierdere a trăirilor originare și de Înlocuire a acestora cu sensurile exprimate și cuprinse În povestire. De aceea, pentru a Înțelege funcția unui mit Într-o anumită cultură trebuie să identificăm „etimonul”, adică ritul din care s-a născut povestirea mitică. De asemenea, semnificațiile ritului originar permit descifrarea sensurilor ascunse În narațiunea mitologică. În antiteză, pentru unii dintre urmașii lui Durkheim, mitul este forma inițială, deoarece prin el se exprimă „reprezentările colective” sau „ideologia” societății (vezi analiza din I. Strensky
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
omorârea din actul vânătorii, un substitut care redirecționează agresivitatea originară către o victimă non-umană și care Înlocuiește actul sălbatic al vânării cu un act controlat simbolic. La rândul său, mitul, concretizat Întâi În forma rugăciunilor cu scop magic, punea În povestire evenimentele legate de vânătoare și de omorâre și muta În imaginar agresivitatea biologică. Ritul și mitul sunt deci sisteme complementare, care, prin mijloace diferite, Îndeplinesc aceeași funcție - cea de a deplasa simbolic agresivitatea naturală: Riturile sunt modele de comportament redirecționate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
indivizii și comunitățile pot scăpa de povara unor situații nefericite declanșează numeroase pelerinaje către acel centru sacru și, mai ales, nenumărate așteptări, speranțe, trăiri și transformări interioare. Centrul sacru este frecvent asociat cu o „urmă” concretă a revelației puterii divine. Povestirile despre miracolul inițial nu sunt suficiente pentru a-i asigura o permanentă actualitate. Puterea sacră este și trebuie perpetuată și „arătată” În obiecte. Așa apar relicvele. Aceste obiecte sacre au câteva caracteristici comune. Întâi, ele sunt În mod intrisec umane
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de frică (H. Banner, apud C. Lévi-Strauss, 1995, pp. 94-95). Prima parte a mitului este dominată de decăderea eroului, de regresul În lumea celor dispăruți, lume a substanțelor putrede; acest lucru este experimentat de personajul mitului În două momente ale povestirii: atunci când rămas În vârful stâncii este obligat să-și mănânce excrementele și atunci când este umilit de mama vitregă, care Îi dă de mâncare numai carne veche și frunze. Această idee a coborârii Înspre subuman și chiar non-animalic este sugerată și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]