25,546 matches
-
Marilyn Monroe. Personajele principale sunt jucate de Kelli Garner, Susan Sarandon, Emily Watson, Jeffrey Dean Morgan și Eva Amurri Martino, si a apărut pentru prima oară pe canalul de televiziune "Lifetime"la dată de 30 și 31 mai 2015. O povestire a vietii de familie a lui Marilyn și cum a reușit această să ascundă cele mai intime secrete față de presă și de lumea invadatoare. Kelli Garner că și Marilyn Monroe Susan Sarandon că și Gladys Monroe Mortenson, mama lui Marilyn
Marilyn Monroe: Secrete, Glorie și Tragedie () [Corola-website/Science/334323_a_335652]
-
„Bon-Bon” (în ) este o povestire satirică a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în decembrie 1832 în "Philadelphia Saturday Courier". Intitulată inițial „The Bargain Lost” (în ), povestirea se referă la un om pe nume Pierre Bon-Bon, care se crede un filozof profund
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
„Bon-Bon” (în ) este o povestire satirică a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în decembrie 1832 în "Philadelphia Saturday Courier". Intitulată inițial „The Bargain Lost” (în ), povestirea se referă la un om pe nume Pierre Bon-Bon, care se crede un filozof profund, și la întâlnirea sa cu Diavolul. Umorul povestirii se bazează pe schimbul verbal de idei între cei doi, fiind satirizați filozofi clasici precum Platon și
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
publicată pentru prima dată în decembrie 1832 în "Philadelphia Saturday Courier". Intitulată inițial „The Bargain Lost” (în ), povestirea se referă la un om pe nume Pierre Bon-Bon, care se crede un filozof profund, și la întâlnirea sa cu Diavolul. Umorul povestirii se bazează pe schimbul verbal de idei între cei doi, fiind satirizați filozofi clasici precum Platon și Aristotel. Diavolul afirmă că el a mâncat sufletele multor filozofi. Povestirea, care a primit laude moderate, a fost trimisă inițial de Poe, cu
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
se crede un filozof profund, și la întâlnirea sa cu Diavolul. Umorul povestirii se bazează pe schimbul verbal de idei între cei doi, fiind satirizați filozofi clasici precum Platon și Aristotel. Diavolul afirmă că el a mâncat sufletele multor filozofi. Povestirea, care a primit laude moderate, a fost trimisă inițial de Poe, cu titlul „The Bargain Lost”, la un concurs literar. Deși nici una dintre cele cinci povestiri trimise nu a câștigat premiul, "Courier" le-a publicat pe toate, posibil fără a
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
clasici precum Platon și Aristotel. Diavolul afirmă că el a mâncat sufletele multor filozofi. Povestirea, care a primit laude moderate, a fost trimisă inițial de Poe, cu titlul „The Bargain Lost”, la un concurs literar. Deși nici una dintre cele cinci povestiri trimise nu a câștigat premiul, "Courier" le-a publicat pe toate, posibil fără a-i plăti lui Poe vreun ban pentru ele. Această versiune timpurie a povestirii conține mai multe diferențe față de versiunile ulterioare, pe care Poe le-a publicat
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
titlul „The Bargain Lost”, la un concurs literar. Deși nici una dintre cele cinci povestiri trimise nu a câștigat premiul, "Courier" le-a publicat pe toate, posibil fără a-i plăti lui Poe vreun ban pentru ele. Această versiune timpurie a povestirii conține mai multe diferențe față de versiunile ulterioare, pe care Poe le-a publicat începând din 1835 cu titlul de „Bon-Bon”. Pierre Bon-Bon este un bine-cunoscut bucătar și proprietar de restaurant francez, cunoscut atât pentru omletele sale, cât și pentru ideile
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
profita de starea sa de beție „respingătoare și nevrednică de un gentleman”. În timp ce Diavolul pleacă, Bon-Bon încearcă să arunce o sticlă după el, dar lampa de deasupra capului său cade și-l lovește în cap, doborându-l. Poe a trimis povestirea „Bon-Bon” (sub titlul „The Bargain Lost”) la un concurs literar organizat de revista "Philadelphia Saturday Courier". În afară de aceasta, el a trimis și alte patru povestiri: „Metzengerstein”, „The Duke de L'Omelette”, „A Tale of Jerusalem” și „A Decided Loss”. Deși
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
de deasupra capului său cade și-l lovește în cap, doborându-l. Poe a trimis povestirea „Bon-Bon” (sub titlul „The Bargain Lost”) la un concurs literar organizat de revista "Philadelphia Saturday Courier". În afară de aceasta, el a trimis și alte patru povestiri: „Metzengerstein”, „The Duke de L'Omelette”, „A Tale of Jerusalem” și „A Decided Loss”. Deși niciuna dintre cele cinci povestiri nu a câștigat premiul de 100 de dolari, redactorii revistei au fost impresionați suficient pentru a publica toate povestirile lui
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
Bargain Lost”) la un concurs literar organizat de revista "Philadelphia Saturday Courier". În afară de aceasta, el a trimis și alte patru povestiri: „Metzengerstein”, „The Duke de L'Omelette”, „A Tale of Jerusalem” și „A Decided Loss”. Deși niciuna dintre cele cinci povestiri nu a câștigat premiul de 100 de dolari, redactorii revistei au fost impresionați suficient pentru a publica toate povestirile lui Poe în următoarele luni. „The Bargain Lost” a fost publicată la 1 decembrie 1832. Nu se știe dacă Poe a
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
patru povestiri: „Metzengerstein”, „The Duke de L'Omelette”, „A Tale of Jerusalem” și „A Decided Loss”. Deși niciuna dintre cele cinci povestiri nu a câștigat premiul de 100 de dolari, redactorii revistei au fost impresionați suficient pentru a publica toate povestirile lui Poe în următoarele luni. „The Bargain Lost” a fost publicată la 1 decembrie 1832. Nu se știe dacă Poe a fost plătit pentru publicarea ei. Au existat mai multe diferențe între această versiune și versiunile ulterioare: inițial, personajul principal
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
diferențe între această versiune și versiunile ulterioare: inițial, personajul principal se numea Pedro Garcia, întâlnirea lui nu era cu Diavolul însuși, ci cu unul dintre trimișii săi, iar acțiunea se petrecea la Veneția și nu în Franța. Poe a redenumit povestirea „Bon-Bon—A Tale” atunci când a fost republicată în numărul din august 1835 al revistei "Southern Literary Messenger". Ea a fost publicată ulterior în volumul "Tales of the Grotesque and Arabesque" (1845). Epigraful original, care precede povestea provenea din comedia "Cum
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
William Shakespeare: „The heathen philosopher, when he had a mind to eat a grape, would open his lips when he put it into his mouth, meaning thereby that grapes were made to eat and lips to open”. Versiunea finală a povestirii lui Poe a avut un epigraf în versuri mai lung din volumul "Les Premiers Traits de l'erudition universelle" ("Cele mai importante caracteristici ale înțelepciunii universale") al baronului Jakob Friedrich von Bielfeld (1717-1770). Prima traducere în limba română a fost
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași; în același volum a fost inclusă și o traducere a versiunii inițiale intitulate „Afacere pierdută”, traducătorul considerând că există diferențe apreciabile între cele două versiuni. La fel ca multe dintre povestirile
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași; în același volum a fost inclusă și o traducere a versiunii inițiale intitulate „Afacere pierdută”, traducătorul considerând că există diferențe apreciabile între cele două versiuni. La fel ca multe dintre povestirile din perioada de început a lui Poe, „Bon-Bon” era, așa după cum a scris Poe, „"destinată să fie" jumătate glumă, jumătate satiră” și explorează încercările de a supraviețui morții. Poe ridiculizează snobismul savanților de a face referiri la autorii clasici greci
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
să fie" jumătate glumă, jumătate satiră” și explorează încercările de a supraviețui morții. Poe ridiculizează snobismul savanților de a face referiri la autorii clasici greci și latini, doar pentru a auzi că sufletele lor au fost consumate. Comedia din această povestire este verbală, bazată pe întoarceri de fraze, eufemisme amuzante și nume absurde. Termenul „Bonbon” provine din cuvântul francez "bon", „bun”, și este adesea folosit pentru a denumi dulciurile. Poe descrie, de asemenea, vechea tradiția greacă a idnetificării sufletului cu "pneuma
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
provine din cuvântul francez "bon", „bun”, și este adesea folosit pentru a denumi dulciurile. Poe descrie, de asemenea, vechea tradiția greacă a idnetificării sufletului cu "pneuma", o flacără interioară care transformă alimentele într-o substanță care trece în sânge.. Naratorul povestirii „Bon-Bon” afirmă: „Mă îndoiesc, într-adevăr, că se deosebea prea mult de acei orientali din vechime care susțineau că sufletul e în pântece. În orice caz, socotea că grecii aveau dreptate când foloseau același cuvânt pentru minte și diafragmă”. Printre
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
pentru minte și diafragmă”. Printre victimele Diavolului se numără Platon, Aristofan, Catullus, Hipocrate, Quintilian și François Marie Arouet (numele real al lui Voltaire). Atunci când Bon-Bon își oferă propriul său suflet, diavolul strănută, el afirmând cu un moment mai devreme în povestire că oamenii își risipesc ideile proaste prin strănut. Printr-un editorial publicat în "Philadelphia Saturday Courier" i s-a mulțumit lui Poe pentru trimiterea celor cinci povestiri. Autorul, probabil editorul Lambert A. Wilmer, a adăugat că „am citit cu cea
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
propriul său suflet, diavolul strănută, el afirmând cu un moment mai devreme în povestire că oamenii își risipesc ideile proaste prin strănut. Printr-un editorial publicat în "Philadelphia Saturday Courier" i s-a mulțumit lui Poe pentru trimiterea celor cinci povestiri. Autorul, probabil editorul Lambert A. Wilmer, a adăugat că „am citit cu cea mai mare plăcere fiecare silabă a acestor povești și, după opinia noastră, puțini autori americani au produs ceva superior din punct de vedere al originalității, bogăției de
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
vedere al originalității, bogăției de imagini și purității stilului”. Un comentator al revistei "Winchester Republication" a scris: „Bon-Bon al domnului Poe este aproape o chestie unică și plină de spirit”. William Gwynn, editor al revistei "Baltimore Gazette", a scris că povestirea „susține reputația bine stabilită a autorului ca un scriitor ce are un geniu imaginativ bogat și un stil liber, fluent și foarte fericit”. Scriind despre „Bob-Bon”, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera că această povestire „amestecă finețea unei discuții incoerente despre suflet
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
al revistei "Baltimore Gazette", a scris că povestirea „susține reputația bine stabilită a autorului ca un scriitor ce are un geniu imaginativ bogat și un stil liber, fluent și foarte fericit”. Scriind despre „Bob-Bon”, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga considera că această povestire „amestecă finețea unei discuții incoerente despre suflet, trup și morală, între diavol și bucătarul filozof francez, autor de tratate de morală, cu groaza unei atmosfere încărcate - "a terrific night", cum sunt una sau două la o sută de ani - cu
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
balonului și jurnalul de bord, în care membrii expediției și-au notat impresiile lor la cererea presupusului editor. Articolul menționează, de asemenea, insula Sullivan și Fort Moultrie din Carolina de Sud (SUA), unde Edgar Allan Poe a locuit un timp. Povestirea cunoscută acum sub titlul de „” a fost publicată pentru prima dată în ziarul "The Sun" din New York. Articolul a oferit o relatare detaliată și foarte plauzibilă a unei călătorii de 75 de ore cu un balon cu aer cald mai
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
editorul lui Poe în perioada în care a fost publicată „Farsa cu balonul”. Poe s-a plâns timp de un deceniu că Great Moon Hoax ar fi plagiat (prin intermediul lui Locke) ideea sa de bază din „Hans Pfaall”, una dintre povestirile cele mai lipsite de succes ale lui Poe, care s-a referit de asemenea la locuitorii de pe Lună. Poe a bănuit că "The Sun" a realizat profituri spectaculoase de pe urma povestirii lui, fără a-i da nici un ban. (Furia lui Poe
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
Locke) ideea sa de bază din „Hans Pfaall”, una dintre povestirile cele mai lipsite de succes ale lui Poe, care s-a referit de asemenea la locuitorii de pe Lună. Poe a bănuit că "The Sun" a realizat profituri spectaculoase de pe urma povestirii lui, fără a-i da nici un ban. (Furia lui Poe față de "The Sun" este prezentată în cartea "The Sun and the Moon" (2008) de Matthew Goodman.) Povestirea a fost publicată pentru prima dată în ediția din 13 aprilie 1844 a
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
de pe Lună. Poe a bănuit că "The Sun" a realizat profituri spectaculoase de pe urma povestirii lui, fără a-i da nici un ban. (Furia lui Poe față de "The Sun" este prezentată în cartea "The Sun and the Moon" (2008) de Matthew Goodman.) Povestirea a fost publicată pentru prima dată în ediția din 13 aprilie 1844 a ziarului "New York Sun". Ea a fost precedată de următorul titlu îngroșat: Acest titlu jurnalistic a fost tradus de Ion Vinea în limba română astfel: „ȘTIRI SENZAȚIONALE PRIN
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]