26,366 matches
-
organizațiile democratice. Ce s-a mai discutat după aceea în ședință nu mai țin minte, atât numai am reținut că nu era vorba de a ne aduna mulți în mare grabă. Puțini câți suntem să considerăm drumul pe care am apucat fără întoarcere. Ședințele s-au continuat săptămână de săptămână. Când am devenit mai mulți, ne adunam în căminul studenților din Focșani, pe strada Fonteriei, aproape de Arsenalul Armatei. Căpitanul După vreo lună de la intrarea mea în Legiune am văzut pentru întâia
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
viața lui. Prea multă treabă cu Valeriu n-am făcut. Am plecat de dimineață prin oraș. Era o zi de sărbătoare însă țin minte că unele oficii lucrau. Afară era cald și frumos. Valeriu a luat cheta și eu medalioanele apucând pe Schitu Măgureanu, am trecut pe Popa Tatu, Piața Buzești și împrejurimile Gării de Nord. Lumea când ne vedea ne ocolea cât putea. Cei care erau surprinși drept în față nu ne mai puteau evita și de rușine dau câțiva lei. Când
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și am ieșit în stradă, dar nu pe poartă, ci pe o ușă a șopronului, de multă vreme nefolosită, pe care femeia o deschisese atunci, dând la o parte lucrurile ce stăteau în cale. Ne-a arătat direcția încotro să apucăm și apoi ne-a lăsat singuri. Eram plini de pene și alte murdării. Cum era Duminică după masă, lumea ședea, după obiceiul de la sate, în fața caselor, pe lăicere sau pe scaune. Ne-au văzut zeci de oameni, cum am zbughit
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
disperată în acest apus de soare. Citate din „Sfârșitul unei domnii sângeroase” a lui Horia Sima: „Petrașcu a luat în direcția bună, spre nord-est, unde se vedea un deal străjuit de o pădure, în timp ce eu m-am îndreptat spre sud-est apucând spre calea ferată. Văzând că nu-l urmez, Nicolae Petrașcu a făcut un efort disperat să mă ajungă din urmă și m-a târât după el... A fost o fugă ucigătoare cum n-am trăit în viața mea. Petrașcu mai
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
când era pribeag în Polonia. în casă, sub portretul cu ramă îndoliată al lui Ion Banea l-au năpădit gânduri triste, amintindu-și de cum fusese acesta ucis și familia lui îndurerată, persecutată și urmărită fără încetare. Sorocul scadențelor „N-am apucat bine să mă așez acasă și aud de la camarazi și prieteni, care mă vizitau că Rusia sovietică a somat guvernul român să cedeze Basarabia și Bucovina de nord. A doua zi s-a auzit că România s-a supus primatului
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
după un timp îți dădea impresia că nimeni nu se mai sinchisea de înstrăinarea pământului românesc, împreună cu milioanele de români căzuți în robie străină. Părea că de soarta acestei provincii nu se mai interesau decât acei care au trebuit să apuce drumul pribegiei fără de nădejde și fără de adăpost. Pentru multă lume, pierderea Basarabiei însemna dispariția din circulație a unui nume plictisitor, de care nu-și aminteau decât la ideea de mutări disciplinare în cazuri de slăbiciuni profesionale sau de încălcări de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
zdrențuită a munților Făgărașului. Spre nord, în depărtare, e Vurpărul. Satul, ascuns după coline, abia dacă se zărește printre vârfurile pomilor din grădini. Numai turnul bisericii săsești se vedea de departe în mijlocul câmpului. în curând am ajuns acasă. N-am apucat bine să intrăm pe poartă și din curte se auzea un plânset nestăpânit de femeie zdrobită de durere. Mama lui Ion Banea mă aștepta, dar văzându-mă singur, a căzut prăbușită pe niște lemne de lângă casă și în cuvinte sfâșietoare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
teologi și preoțime în sensul celor de mai sus. La cununie mi-a fost naș. Când m-am preoțit și am plecat din București mi-a zis: „Până acum am lucrat împreună. De acum drumurile noastre se despart. Eu voiu apuca poate alte căi, ale vieții sociale. Tu să rămâi într’ale duhului și să încerci acea mare transformare a preoțimii române pe care am visat-o împreună și pe care am discutat-o de atâtea ori.” După ce m-am așezat
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
trupul tău să nu te oprească atunci când îi pui în fața dogma legionară. Să împarți bucuriile și durerile cu toți camarazii ... în orice ocazie în lume, legionarul trebuie să-și aleagă locul cel mai greu. Un legionar nu se înghesuie să apuce cel dintâi loc „la masă sau cel mai bun pat la culcare” (Cărticica șefului de cuib). Ceea ce-ți cere Evanghelia îți cere și Legiunea. Străduiește-te a deveni creștinul dorit de Mântuitorul Hristos în răspunsul ce-l dă tânărului
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
acestui regim, ca să demoralizeze astfel chiar pe cei mai dârzi legionari și adversari ai acestui regim.” Valeriu Moldovan, fost consilier al C.N.R. În timpul regimului antonescian afirmă: „Acest proces este o acțiune contra anglo americanilor și nu ar trebui să ne apucăm noi la ceartă cu state așa de mari.” „Aceasta este din ordinul URSS, va veni timpul să ne căim că ne pretăm la toate ordinele rușilor. Acuzații nu sunt decât niște figuranți, declarând totul așa cum li se dictează.” Atașatul comercial
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
încordat, e adevărat, dar trebuie să recunosc și faptul că m-am supraestimat. Aceasta a fost prima și marea mea greșeală. Singurul lucru de care aveam acum nevoie, ca să pot răsufla ușurat, era o adunare corectă. Dar n-am mai apucat. S-au deschis ușile liftului. Fără nici un avertisment, fără nici un sunet. Pur și simplu s-au deschis. Pentru că eram mult prea concentrat asupra mărunțișului din buzunare, nici nu am băgat de seamă când s-au deschis. Ca să fiu mai exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plesnească la prima încordare a mușchilor. Uneori închide ochii și se afundă în tăcere. O tăcerea uriașă. Nu îmi dau seama dacă este copleșit de melancolie sau dacă tăcerea lui e pusă în funcțiune de un resort intern. Când îl apucă, rămân nemișcat până își revine. După ce deschide ochii, mă privește absent o vreme, frecându-și degetele de genunchi de parcă ar vrea să ghicească de ce mă aflu eu acolo. — De ce aduni animalele seara și le scoți din oraș, ca să le dai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ai nici o restricție. Ai înțeles? — Am înțeles. Și până când o să mă îndeletnicesc cu așa ceva? Nu știu până când, zise Paznicul. Până sosește momentul potrivit să te lași de treaba asta. Luă apoi o altă bucată de lemn din grămăjoară și se apucă de cioplit. — Orașul e sărac. Lumea nu-și permite să trândăvească. Toți lucrează. Treaba ta este să citești vise la bibliotecă. Doar n-ai venit aici ca să te distrezi, nu? — Nu mă deranjează munca. Mai bine muncesc decât să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
citești vise la bibliotecă. Doar n-ai venit aici ca să te distrezi, nu? — Nu mă deranjează munca. Mai bine muncesc decât să nu fac nimic. — În ordine, zise el încuviințând, cu privirile ațintite la vârful cuțitului cu care cioplea. Atunci, apucă-te de treabă cât mai repede. De-acum încolo vei fi Cititorul-de-vise. Gata cu fostul tău nume. Și pe mine mă cheamă Paznicul. Clar? — Da. — Așa cum în oraș nu există decât un singur Paznic, nu poate exista decât un singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așternuse un strat gros de praf albicios. Singura ușă fără lanț se afla în capătul coridorului. Părea mai fragilă din pricina sticlei mate. Prin ea se zărea lumina becului. Am bătut de câteva ori, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am apucat mânerul din alamă ce-și pierduse de mult strălucirea și l-am învârtit ușor. Ușa s-a deschis spre interior fără nici un zgomot. Nu era nimeni înăuntru. Nici țipenie de om în jur. Încăperea era complet goală. Ca o sală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
destul de primitivă și prezintă o seamă de inconveniente. Dacă e întuneric, nu vezi gura interlocutorului. Dacă nu e, stai cu ochii lipiți de ea. În cazuri extreme însă, e o măsură foarte eficace. Te-ai orientat grozav când te-ai apucat de așa ceva. — În ce sens? Ce vreți să spuneți cu „cazuri extreme“? — Păi... bine, îți spun, dar numai ție. Să știi că nu o să mai existe sunete pe lume. — Cum adică? am sărit eu ca ars. — Va dispărea complet sonorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
calcule. Să ne întoarcem la oile noastre! N-aveam nimic împotrivă. Tocmai sunase ceasul, așa că am revenit la treburile mele. Bătrânul a scos din sertarul biroului un obiect din oțel inoxidabil, care semăna cu un clește pentru cărbuni. L-a apucat cu mâna dreaptă și a pornit spre rafturile cu cranii. Lua din când în când câte unul în mână și-l lovea ușor, ciulindu-și urechile ca să prindă sunetele pe care le scotea. Semăna cu un maestru care verifica înălțimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a pornit spre rafturile cu cranii. Lua din când în când câte unul în mână și-l lovea ușor, ciulindu-și urechile ca să prindă sunetele pe care le scotea. Semăna cu un maestru care verifica înălțimea sunetelor stradivariusului său. Când apuca câte un craniu, i se citea pe chip un atașament cu totul neobișnuit. Deși erau doar cranii, scoteau tot felul de sunete. De la cel care semăna cu clinchetul unui pahar de whisky până la sunetul înfundat al unui ghiveci de flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ele, m-am declarat foarte mulțumit de cele cu șuncă și cu brânză. Bătrânul mi-a turnat apoi cafea în ceașcă. Mi-am pus iar mantaua de ploaie și ochelarii de protecție, am luat lanterna într-o mână și am apucat-o pe drumul din subteran. Bătrânul nu m-a însoțit. — Întunegrilor nu le plac ultrasunetele, așa că stai liniștit. Deocamdată n-au curajul să se apropie, chiar dacă-i obligă Simbolatorii. Cum îi ameninți un pic, cum nu mai vin. Cu toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la un loc ușor luminat. Am luat-o înainte, în sus pe scară, și ea venea după mine. Tare mult am mai urcat... treaptă cu treaptă. Când coborâsem, din pricina întunericului nu realizasem cât fusese de periculos. Abia acum m-a apucat amețeala și m-au trecut sudori reci. Dacă era să compar adâncimea cu înălțimea unei clădiri, aș zice că făcea cam două-trei etaje. Scara de aluminiu era umedă și alunecoasă, așa că trebuia să urc cu multă atenție. Altfel o pățeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar ea venea în spatele meu și mi-a fost jenă să mă opresc, așa că am urcat fără nici o pauză. Când mă gândeam că peste trei zile trebuia s-o iau din nou pe-același drum ca să ajung la laborator, mă apuca disperarea. Dar n-aveam cum să mai dau înapoi. Era și drumul inclus în răsplata promisă. După ce-am trecut de dulapul din perete și am intrat în prima cameră, fata mi-a scos ochelarii și m-a ajutat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Tăcea, dar privea undeva, într-un vid nemărginit. Mă uitam la el atent, dar nu mi se părea că ar vrea să-mi spună ceva. Aerul din jurul meu era apăsător. Emana o tristețe greu de exprimat în cuvinte. — Bine, mă apuc de citit. Oricum, se pare că n-am de ales. Am luat craniul în mână și am încercat să-i mai estimez o dată greutatea. Fata a zâmbit ușor, mi-a luat craniul din mână și l-a șters de praf
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ea. Dar, fii atent, eu nu știu decât să imit gestul citirii. Nu mă pricep să citesc cu-adevărat. Numai tu poți face lucrul acesta. Uită-te bine la mine! Mai întâi întorci craniul cu fața spre tine și-l apuci cu ambele mâini de tâmple. După ce mi-a arătat cum să-l țin, mi-a aruncat o privire să vadă dacă am înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mi dădeam seama. — Ce s-a întâmplat? întrebă ea. — Nimic. Cred că am înțeles în linii mari ce am de făcut. Nu-mi rămâne decât să pun în practică explicațiile tale. Hai să mâncăm mai întâi! zise ea. Dacă te apuci de treabă, nu cred că o să mai ai vreo clipă de răgaz. A adus o tigaie din bucătărioara aflată într-un colț. A încălzit tocana deja pregătită într-o oală emailată. Mirosea grozav! A adus la masă farfuriile, în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Echipa mea a fost înfrântă cu 3-1. Alergătorul se împiedicase și pierduse prostește punctele. Comentatorul era de-a dreptul contrariat. La fel și eu. Când am ajuns acasă, scorul era de 4 la 1. I-am dat banii taximetristului. Am apucat cu grijă cutia „pentru pălării“ și am coborât. Nu mai ploua. Nu era nimic în cutia poștală și nici pe robot n-am găsit mesaje. Nu interesa pe nimeni existența mea. Foarte bine. Nici eu n-aveam treabă cu nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]