25,311 matches
-
care țineau palatul apusean și sanctuarul B2; o astfel de alăturare arhitecturală era strâns legată de zona cimitirului de dedesubt unde se aflau și celebrele morminte princiare și care era folosit, așadar, pentru cultul regilor defuncți. Unele indicii au sugerat ipoteza că titularul complexului a fost zeul Rashapxe "Rashap" (legat de ideea de infern și război), deși nu se poate exclude faptul că ar putea fi vorba despre un zeu dinastic, de tipul lui Baalxe "Baal" sau Ilibxe "Ilib" din Ugarit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu fulger și barbă, trăsături care Îl apropie de Baalshamin, căruia i-ar putea fi o manifestare mistică și spiritualizată. Chiar și epitetele care Îi sunt atribuite acestui zeu Îl apropie de Baalshamin („Stăpân al veșniciei”, „Bun”, „Milostiv”). Există și ipoteze care propun aici recunoașterea lui Yarhibolxe "Yarhibol" ca divinitate antică legată de izvorul oazei. Adevărata identitate a „Zeului Anonim” rămâne o Întrebare deschisă, fără a exclude posibilitatea de a ne afla În faxe "Zeul Anonim"ța unei false probleme, putând
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru practicile și credințele religioase din mediul cultural căruia Îi aparțin amoniții. În final, trebuie să menționăm o descoperire arheologică ce aparține epocii bronzului cu numeroase implicații istorico-religioase, chiar dacă legătura sa directă cu amoniții din epoca istorică este doar o ipoteză. Un edificiu sacru folosit În secolul al XIII-lea Î.Hr. a fost scos la lumină la circa 3 km nord-est de Amman. Este vorba despre un mic edificiu, probabil descoperit, având șapte Încăperi, dintre care una prezintă urme ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vorba despre un așezământ local, având În vedere că centrul cel mai apropiat era chiar Amman. Interpretarea complexului nu este facilă, astfel Încât s-au propus două alternative posibile: un edificiu mortuar sau un adevărat templu pentru sacrificii umane. Această ultimă ipoteză este de preferat, având În vedere raritatea corpurilor găsite În zona probabilă a activității din cadrul așezământului și În virtutea faptului că fragmentele de oase par să indice că cei arși fuseseră abia uciși și nu pierduseră mult sânge. Armele găsite au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cnossos (subcapitolul 2.4). S-a voit și crearea unei legături Între cultele de pe Înălțimi, cele din grote și cele despre care se credea că ar fi fost celebrate În palate și În casele private. Este o legătură Întemeiată pe ipoteza, de altfel plauzibilă, a unei vechimi mai mari a Înălțimilor și a peșterilor ca sedii ale unui cult care s-a păstrat apoi În mai recentele capele domestice și palatine, care erau, poate, destinate unui cult privat. Acestora le-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este generic, iar atribuirea lui unei singure divinități nu este neapărat exclusivă. Mai târziu, În Grecia, termenul potnia va fi, Într-adevăr, apelativul zeițelor Heraxe "Hera", Demeter, Artemisxe "Artemis", Atenaxe "Atena" și chiar al nimfelor Circexe "Circe" și Calipsoxe "Calipso". Ipoteza sugestivă a unei „Mari Zeițe” a fecundității a justificat incidența scăzută a figurilor masculine, dar nimic nu ne face să credem că nu existau divinități de sex masculin, chiar dacă identificarea lor rămâne problematică. O funcție cultuală trebuie să fi avut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Iranului antic (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2), legată În special de ape, dar și de fecunditate și fertilitate. H. Lomel (1954) a recunoscut În ea o zeitate indo-iraniană (În India: Sarasvatșxe "Sarasvatș", „cea care stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea complexă a două figuri divine distincte, una indo-iraniană și una de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a recunoscut În ea o zeitate indo-iraniană (În India: Sarasvatșxe "Sarasvatș", „cea care stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea complexă a două figuri divine distincte, una indo-iraniană și una de origine occidentală, Încercând să explice afirmația lui Herodot (I, 131) despre originea mesopotamiano-semitică (asiriană și arabă) a Afroditei Urania, pe care persanii au preluat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încă spre platou. Cât despre epocă, cele mai acceptabile teorii sunt cele care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În prima jumătate a mileniului I Î. Hr: În secolele VII-VI Î.Hr. sau În secolele X-IX Î.Hr. În favoarea primei ipoteze sunt cercetători care consideră credibilă din punct de vedere istoric datarea tradițională care Îl plasează pe Zoroastru cu „258 de ani Înainte de Alexandru”, datare atestată de izvoarele zoroastriene și reflectată În izvoarele islamice. Pe baza acesteia, confruntând informațiile despre viața
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plasează moartea la 70 de ani, iar evenimentele semnificative ale vieții la 30 (prima revelație), la 40 (primul său succes apostolic), la 42 (convertirea lui Vișt³pa): 630-553, 628-551, 618-541 (Henning 1951, p. 41). În schimb, În favoarea celei de-a doua ipoteze sunt cercetătorii (K.F. Geldner, Ch. Bartholomae et al.) care consideră că este necesară plasarea a cel puțin trei sau patru secole Între Începuturile imperiului persan al Ahemenizilor, spre jumătatea secolului al VI-lea, și figura celei mai mari personalități religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pp. 36 sqq.), fie că se dorește o reconstrucție cronologică absolută, fie că se dorește schițarea unei evoluții prin mărturii lingvistice neomogene, a căror dezvoltare de la o limbă (persana antică sau avestica recentă) la alta (gathico-avestica) nu este demonstrabilă. Prima ipoteză cronologică, care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În a doua jumătate a secolului al VII-lea și, grosso modo, În a doua jumătate a secolului al VI-lea Î.Hr., Îl face pe acesta aproape contemporan cu Cirus cel Mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
realitate rituală, așa cum s-a presupus (M. Molé, 1965, pp. 94 sqq.), ci sunt, În schimb, caracteristice onomasticii iraniene antice, destul de coerente În Întreaga documentație avestică, dotate cu o originalitate evidentă și autentică, pusă cu greu sub semnul Întrebării de ipoteza propusă recent de J. Kellens (1991a, pp. 67 sqq.), care sugerează că În aceste nume s-ar putea recunoaște - rod al unor convenții artificiale și al unor stilizări laborioase - reflecția unor momente sau aspecte ale funcției rituale. De altfel, se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
variate răspândite În literatura pahlavi, prin Zand se Înțelegea deci expunerea explicată și comentată a Avestei și a Întregii tradiții religioase, pe Înțelesul preoților și al credincioșilor. Etimologia termenului, probabil derivat de la rădăcina zan„a cunoaște”, nu servește la susținerea ipotezei hazardate despre existența a două tradiții independente: una Zand, tradiție orală a sanctuarului din Șiz, Azerbaidjan, iar cealaltă, Avesta, tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima aparținând magilor mezi, iar cea de-a doua, clerului persan (Wikander, 1946; cf. Windengren
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la vechii zei indo-iranieni și recunoaște o divinitate unică: ahuraxe "ahura" mazd³ (sau mazd³ ahura), care Înseamnă „Domnul Înțelept”. Această definiție, care devine abia mai târziu nume propriu (cf., În persana veche, auramazd³), acoperă probabil o transformare a prezoroastrianului Varuna. Ipoteza este susținută de două aspecte. Primul este de ordin lingvistic: compusul vedic mitr³varuña-, „Mitraxe "Mitra" și Varuna”, corespunde În avestică compusului mitra-ahuraxe "ahura", „Mitra și Ahuraxe "Ahura"”; este de presupus ca unității primilor membri să-i corespundă unitatea membrilor secunzi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alte cazuri, dovezile unor perechi analoage sunt mult mai slabe. Dumézil, de exemplu, a susținut În repetate rânduri (cf. Dumézil, 1941) că În religia romană străveche, acest cuplu este reprezentat de Jupiter și de Dius Fidiusxe "Dius Fidius". În favoarea acestei ipoteze se poate afirma că Fidius este, În mod clar, legat de fides, o valoare a cărei protecție i se potrivește unei divinități de tip mitraic; mai mult, tradiția cea mai veche amintește de faptul că Dius Fidius era divinitatea care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lângă un stejar imens; iar benedictinul Herbord (secolul al XII-lea) amintește În Viața lui Otto, episcop de Banberga, că mulțimea din Stettino venera un stejar. Așadar, faptul că stejarul era obiect de venerație și centru al practicilor cultuale, Întărește ipoteza unei legături etimologice Între numele zeului slav suprem și numele stejarului. b) Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") Cu privire la zeul Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") a fost avansată ipoteza (Merrigi, 1952) că nu ar fi vorba despre o divinitate de origine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că stejarul era obiect de venerație și centru al practicilor cultuale, Întărește ipoteza unei legături etimologice Între numele zeului slav suprem și numele stejarului. b) Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") Cu privire la zeul Velesxe "Velesu"ú (Volosúxe "Volosu^") a fost avansată ipoteza (Merrigi, 1952) că nu ar fi vorba despre o divinitate de origine slavă, ci, pur și simplu, de „păgânizarea” sfântului Blaziu, episcop de Sebaste. În realitate, Însuși faptul că acesta apare, după cum vom vedea, În vechi și importante formule de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și ariene din India, reprezentate cu mai multe membre și capete (trebuie să se țină cont mai ales că, deja În Rig-Veda I, 146,1 și X, 8,8, Agnixe "Agni" și TvaÌÚar primesc epitetul de „tricefal”). Însă recurgerea la ipoteza unei influențe străine nu este deloc indispensabilă, deoarece răspândirea aceleiași divinități cu mai multe membre, atât În lumea slavă, cât și În afara ei, este explicabilă mai ales ca influență a substratului. Acest Triglavxe "Triglav" era cu siguranță un zeu al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numele ruse jara, „primăvară”, și jar¹ „marea vară”. În primul caz, se presupune că este vorba despre o divinitate războinică, iar În cel de-al doilea despre o zeitate agrară. Puținele informații pe care le avem sunt clar În favoarea primei ipoteze: Herbord Îl identifică cu Martexe "Marte", Ebbo din Mischelsberg Îl definește ca zeu al războiului; mai mult, știm că În templul din Vologost s-a descoperit un mare scut acoperit cu lamele de aur, care Însoțea armata În timpul războiului. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tripartitismului indo-european, fiecare Împlinind un aspect diferit al acestei funcții: de exemplu, În India Varuña exprimă sacrul În varianta sa magică și Înfricoșătoare, În timp ce Mitraxe "Mitra" are un aspect senin și solar. Totuși, trebuie să fim conștienți de faptul că ipoteza structurii tripartite are o bază documentară destul de limitată, ca, de altfel, tot ceea ce ține de religia slavă: este deci necesar să recunoaștem că, dacă izvoarele disponibile ar fi fost mai numeroase și mai mult decât simple istorioare, structura fundamentală a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cavalerii Teutoni și principii polonezi, astfel Încât fidelitatea față de vechea religie avea, printre altele, și un colorit politic. 2. Zeii principalitc "2. Zeii principali" Faptul că panteonul baltic este bogat mai ales În zeități feminine este explicat de Gimbutas (1990) prin ipoteza unei stratificări: divinitățile feminine ar reprezenta rămășițele străvechii religii „europene” (termen care, În limbajul lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut faptul că panteonul indo-european inițial era sărac În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secvența nedefinită a reîncarnării ar exclude pentru om orice relevanță a lumii de „dincolo”, chiar dacă ar vrea să-i accepte existența. Este clar Însă că această doctrină era fie apanajul micilor cercuri sacerdotale, fie, mai de grabă, una dintre posibilele ipoteze despre ceea ce-l așteaptă pe om după moarte. Într-adevăr, nu trebuie să atribuim În mod necesar religiilor antice indo-europene, În ceea ce privește destinul ultim al omului, rigiditatea teologică ce caracterizează multe dintre religiile moderne, În care credința despre soarta omului după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
probabil ca turmele mari și fii ascultători să nu fi șters din inima omului Întrebările și angoasele, astfel Încât asistăm, În cadrul religiilor indo-europene (iar acest lucru trebuie să fi apărut deja Încă din faza religiei indo-europene inițiale), la o proliferare a ipotezelor despre destinul ultim al omului. Sunt ipoteze variate și contrastante care nu ajung niciodată să se integreze În nucleul credinței „oficiale” - care rămâne, așadar, În continuare de natură mundană și antimetafizică. Acestea exprimă mai degrabă speranțe, spaime și temeri care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să nu fi șters din inima omului Întrebările și angoasele, astfel Încât asistăm, În cadrul religiilor indo-europene (iar acest lucru trebuie să fi apărut deja Încă din faza religiei indo-europene inițiale), la o proliferare a ipotezelor despre destinul ultim al omului. Sunt ipoteze variate și contrastante care nu ajung niciodată să se integreze În nucleul credinței „oficiale” - care rămâne, așadar, În continuare de natură mundană și antimetafizică. Acestea exprimă mai degrabă speranțe, spaime și temeri care nu și-au găsit niciodată un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
după moarte. Dar, după cum lumea greacă, alături de ororile din Erebxe "Ereb", cunoștea și Insulele Fericiților - despre care vorbesc deja Homer și Hesiod -, la fel și În lumea celtă, alături de destinul sinistru bine simbolizat la Tarasque de Noves, se prefigura o ipoteză mai Încurajatoare despre destinul ultim al omului. Informația despre acest lucru ne-a parvenit Într-un mod foarte special. Creștinarea Irlandei a făcut imposibilă orice conservare explicită a elementelor vechii credințe precreștine. De altfel, poeții, considerați pe bună dreptate exponenți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]