KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...998 999 1000 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

părea mai înalt ca altădată și totul se acoperise de praf. Lumina era stinsă, iar în beznă nu răsunau decât pașii mei. Ea nu se afla acolo. M-am așezat pe băncuța de lemn, derutat. Nu știam încotro s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu găsisem ușa de la intrare încuiată. Așteptam și tremuram de frig. Așteptarea a fost zadarnică, pentru că ea n-a apărut. Se făcuse beznă de tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
meu nu s-a prea dus la școală. — E greu de crezut ce-mi spui tu acum. Dar nu ți-a fost greu fără prieteni de vârsta ta? — Nu știu ce să zic. Am fost tot timpul foarte ocupată și n-am apucat să bag de seamă. Și nici nu știu ce le-aș fi putut spune unor copii de vârsta mea. — Cum așa? Pur și simplu. Și vreau să-ți mărturisesc ceva. Mă fascinezi de-a dreptul. — De ce? — Arăți obosit și cu toate astea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
țara aspră a minunilor Hamburger, Skyline, termen limită Am decis ca mai întâi și mai întâi să mâncăm ceva. Nu prea aveam poftă, dar m-am gândit că era mai bine să mănânc totuși, pentru că nu se știa când mai apucam să bag ceva în gură. Fata mă anunțase că n-avea bani decât pentru o ciocolată, dar că murea de foame. Mi-am tras blugii cu grijă ca să nu-mi ating rana. Mi-am pus o cămașă sport peste tricou

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vreodată? — Din păcate, nu. Nici măcar nu mi-am deschis vreodată un depozit bancar. — Înainte de a deveni cercetător, bunicul a condus chiar o bursă de valori. Adunase mai mulți bani decât ar fi avut nevoie, așa că a renunțat și s-a apucat de studiu. — Ce bunic grozav ai! — Da, e grozav. Liftul se mișca încet. La fel ca și prima dată, nu știam dacă urca sau cobora. A durat îngrozitor de mult și nu m-am simțit deloc în largul meu știind că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să mă excit numai din pricina a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
zise ea. Am procedat ca atare și mi-am luat rucsacul în spinare. M-am uitat la ceas. Era aproape douăsprezece și jumătate. Fata s-a dus în cealaltă cameră, a deschis dulapul din perete, a aruncat umerașele și a apucat cu ambele mâini bara din oțel inoxidabil de care fuseseră agățate acestea. A rotit-o puțin și panoul pătrat din partea de jos, de aproximativ șaptezeci de centimetri, s-a deschis imediat. Dincolo de el, beznă totală. Și umezeală. În cameră pătrunse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu un simplu cod mintal. Creierul poate dirija orice. Stânca nu era totuși atât de greu de escaladat pe cât părea. Punctele de reazem erau sigure, panta nu foarte abruptă și la tot pasul se întâlneau scobituri de care să te apuci cu mâinile. În comparație cu un drum de la suprafața pământului, mărturisesc că era un traseu pe care l-ar fi putut parcurge cu ușurință, într-o duminică dimineața, un alpinist amator sau chiar un elev de școală primară. Câtuși de puțin periculos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
sufletul. Și nici eu pe ele. Îmbătrâneam și rămâneam singur. Ca un castravete-de-mare. Mergând cu gândurile aiurea în urma ei, n-am observat că s-a oprit și iar m-am ciocnit de spatele ei moale. — Scuză-mă! Șșșșș! făcu ea apucându-mă de piept. Parcă am auzit ceva. Ciulește și tu urechile! Am rămas nemișcați locului, cu auzul încordat. Se auzea ceva din depărtare. Un sunet slab, abia perceptibil la început. Parcă era un fluierar. Apoi, tot mai tare și mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ceva ca să nu o lase pe cea de jos să cadă în abis. M-am prins cu și mai multă disperare de funia de nailon. Am deschis ochii din pricina luminii. Fata cea grăsuță îmi lumina fața cu lanterna. M-am apucat cu forță de funie și am încercat din răsputeri să-mi salt partea de jos a corpului pe lespede. — Mișcă repede! Dacă nu, murim amândoi aici, zise ea. Încercam să-mi urc picioarele pe lespede, dar era mult mai greu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
te-am ajutat mai mult, dar a trebuit să mă țin bine de stânca aia ca să nu cădem amândoi în groapă. — Nu-i nimic. Dar de ce nu mi-ai spus și mie că sunt gropi pe-aici? N-am mai apucat. De aceea am țipat la tine să te oprești. N-am auzit. — Hai s-o întindem repede! Atenție! Vezi că sunt multe gropi. Mai avem un pic și scăpăm, dar trebuie să ne mișcăm iute. Dacă nu, ni se suge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o purta. Înaintam cumplit de greu pe lespedea alunecoasă, îngustă doar de vreo treizeci de centimetri. Mai era și beznă cumplită. Lipitorile strivite se lipeau de tălpile tenișilor, transformându-se într-o masă gelatinoasă care se îngroșa mereu. Cred că apucaseră să se cațere câteva pe mine când am căzut adineauri. Le simțeam pe gât și după urechi, sugându-mi sângele. Nu puteam să scap de ele pentru că aveam mâinile ocupate. În stânga țineam lanterna, cu dreapta mă apucasem de canadiana ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mereu. Cred că apucaseră să se cațere câteva pe mine când am căzut adineauri. Le simțeam pe gât și după urechi, sugându-mi sângele. Nu puteam să scap de ele pentru că aveam mâinile ocupate. În stânga țineam lanterna, cu dreapta mă apucasem de canadiana ei. Nu-mi rămânea decât să strâng din dinți și să le suport. Îmi venea să leșin când vedeam cât de multe erau. Și continuau să iasă din gropi altele și altele. — Chiar crezi că pe vremuri Întunegrii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mi trecuse prin minte, dar a reacționat prompt: Nici vorbă! Există un vârtej foarte puternic care absoarbe tot. Nu poți înota în asemenea condiții. Și chiar dacă ai reuși să te ridici iar la suprafață, n-ai ști încotro s-o apuci din pricina întunericului. Deci nu ne rămânea decât să ne târâm pe scara aia mizerabilă. Vuietul mai scăzuse în intensitate. Răsuna ca o barcă cu motor care-și reducea viteza. Apoi, un geamăt ascuțit. Apa urca fără întrerupere. Măcar de-aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
zonă mai accesibilă. În timp ce bombăneam astfel, mi s-a părut că am auzit o voce deasupra capului meu. Departe. Am ridicat privirile și am văzut o luminiță galbenă. Ca lumina de semnalizare a avionului. Fata ajunsese în vârf probabil. Am apucat funia cu o mână, cu cealaltă am scos lanterna din buzunar și i-am răspuns la semnal. Am îndreptat apoi lanterna în jos ca să văd până unde ajunsese apa. Nu se discernea nimic. Lanterna mea era prea slabă, bezna era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
tot ce-i iese-n cale. Absolut tot. — S-a născut în oraș? — Nu. Cred că a fost adus special. Îi place grozav să ardă animale moarte. Nici un localnic n-ar fi capabil de așa ceva. Cum vine iarna, cum se apucă de incinerări. Și are ce arde, nu glumă! Azi-dimineață au murit trei. Umbra începuse și ea să scormonească pământul. Era tare ca piatra. Am auzit o păsărică ciripind jalnic și luându-și zborul de pe creanga ulmului. Am găsit harta, spuse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
În țara aspră a minunilor Mâncare, fabrică de elefanți, capcană Era mai simplu să mă cațăr pe funie decât să urc treptele. Avea câte un nod solid la fiecare treizeci de centimetri și acestea constituiau puncte de sprijin excelente. Mă apucasem bine cu amândouă mâinile de ea și mă simțeam în siguranță. Urcam puțin câte puțin, bălăngănindu-mă în aer. Parcă eram într-o scenă de film. Numai că în film funia n-ar fi avut noduri pentru că altfel spectatorii n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
omul a reușit să se adapteze oricărei situații. Nu mă mai mir că trupurile Întunegrilor au devenit funcționale doar în bezna cea mai adâncă. După ce-am urcat vreo șaizeci sau șaptezeci de noduri, am ajuns în vârf. M-am apucat cu ambele mâini de marginea stâncii și am încercat să mă salt asemenea unui înotător care se ridică pe marginea bazinului după competiție. Nu mi-a fost chiar ușor pentru că mă dureau mâinile și eram cumplit de obosit. Parcă aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
încercat să mă salt asemenea unui înotător care se ridică pe marginea bazinului după competiție. Nu mi-a fost chiar ușor pentru că mă dureau mâinile și eram cumplit de obosit. Parcă aș fi înotat craul vreo doi kilometri. M-a apucat și fata de curea și m-a ajutat să mă ridic pe stâncă. — Era cât pe-aci s-o încurcăm! Dacă mai întârziam puțin, eram amândoi pe lumea cealaltă. — Bine că am scăpat! am exclamat când m-am văzut sus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la cap, cu vânătăi de la lipitori... Ca să fie și mai comică situația, poate nu strica și un penis în erecție incompletă. Nu cumva aveți ceva mâncare la voi? întrebă Profesorul. Eu am plecat în mare grabă și n-am mai apucat să iau. De ieri n-am mâncat decât ciocolată. Am scos din rucsac cele câteva conserve, pâinea și termosul cu apă. I le-am întins, împreună cu deschizătorul de conserve. A băut mai întâi cu poftă niște apă și apoi a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de neimaginat la suprafața pământului... — Bunicule! îl întrerupse fata. Nu prea avem timp la dispoziție. N-ai vrea să treci direct la subiect? — Ai dreptate, spuse Profesorul, bătând-o ușor peste mână. Apropo, cu ce vrei să încep? Când m-apuc să vorbesc, fac imediat divagații. — Ce-a fost cu cifrele pe care mi le-ați dat să le permutez? am întrebat. — Ca să-ți pot explica lucrul acesta, ar trebui să mă întorc cu trei ani în urmă. — Vă rog. — Pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
termine. Eu sunt un individ cu o gândire mai pragmatică. Îmi place să dau cezarului ce e al cezarului. Metafizica nu înseamnă altceva decât bârfă codificată. Sunt o grămadă - dar o grămadă mare - de lucruri de rezolvat înainte de a te apuca să extragi realitatea din orice. Cum ar fi, de exemplu, problema cutiei negre. O poți lăsa foarte bine așa cum e, fără să o atingi sau să te folosești de proprietățile ei de cutie neagră. Numai că - spuse Profesorul ridicând un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să nu depind de nimeni, dar m-am gândit mai bine și mi-am zis că nu se întâmplă nimic dacă mai pierd trei luni pe-acolo. Dar cum nu-mi stătea în fire să nu fac nimic, m-am apucat și am mai construit un circuit pentru racordarea la creierele voastre. Ajunsese un circuit cognitiv triplu. Am introdus în el versiunea pe care am obținut-o eu în nucleul conștiinței voastre. De ce-ați făcut așa ceva? — Mai întâi și mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pregătită de bibliotecară. — Acela-i instrument muzical? mă întrebă ea. — Un tip de instrument. Există mai multe feluri și fiecare scoate sunetele lui specifice. — Arată ca niște foale. — Principiul de funcționare e același. — Pot să-l ating? — Bineînțeles. L-a apucat cu amândouă mâinile, cu grijă, de parcă ținea un pui de animal proaspăt fătat. Nu-și mai lua privirile de la el. — E cam ciudat, zise ea cu un zâmbet stânjenit. Dar bine că ai reușit să pui mâna pe așa ceva. Te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
M-aș fi pregătit măcar sufletește. Ce-or fi făcând peștii? Nu și-au dat încă seama că eram acolo? Nu vreau să-i iau apărarea bunicului, dar să știi că nu-i om rău, zise iar fata. Când se apucă de ceva serios, uită și de el. A început toată tărășenia asta cu cele mai bune intenții. A vrut să te salveze înainte de a pune Sistemul mâna pe tine. Știa că te vor tortura și-ți vor smulge secretele. Sper

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
O dată pus în mișcare, am fost tentat să o iau în direcție inversă. Aș fi dat orice numai să scap cât mai repede de locul acela înfricoșător. Ca și când ar fi simțit lucrul acesta, fata a întins mâna și m-a apucat strâns de încheietură. — Luminează-ți picioarele. Reazemă-te de perete și mergi într-o parte! Pas după pas! Auzi? — Da. — Nu cumva să ridici lumina. Nici în ruptul capului. — De ce? — Sunt Întunegri acolo, zise ea în șoaptă. N-ai voie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]