25,640 matches
-
au venit în contact cu Arad în primii doi ani de captivitate, eforturile făcute pentru a afla locul unde era deținut, ți o informație după care în cursul detenției lui în satul libanez Nabi Shit în mai 1988 Arad a fugit, poate cu ajutorul unuia din paznicii săi, și a murit în vreme ce a încercat să ajungă la liniile israeliene din zona de securitate stabilită de Israel în sudul Libanului. În raportul Hezbollah-ului se menționează că în cursul încercării sale de evadare Arad
Ron Arad (pilot) () [Corola-website/Science/336455_a_337784]
-
un alt lagăr. În anii 1943-1944 în urma reculului în fața armatei sovietice, regimul Antonescu a hotărât să închidă lagărele din Transnistria și să repatrieze treptat pe supraviețuitorii evrei originari din România. Dan Pagis a părăsit lagărul singur, se pare ca a fugit, și a ajuns în cele din urmă la Rădăuți. Poetul nu a acceptat niciodată să povestească, nici mai târziu soției și copiilor, despre viața lui în anii de deportare. Bunica a supraviețuit și ea și s-a întors și ea
Dan Pagis () [Corola-website/Science/336494_a_337823]
-
ducele a decis să-i elibereze pe oamenii săraci din Mexic. El a cucerit Hermosillo în 13 octombrie 1852. Ducele s-a îmbolnăvit grav în prima noapte de după victorie, iar sătenii din Hermosillo și-au eliberat imediat satul. Minerii au fugit și Aimard a revenit din nou în Franța. În 1854 s-a căsătorit cu Adèle Lucie Damoreau, o artistă lirică, și a scris aproximativ șaptezeci de cărți, multe dintre ele despre indienii americani. Majoritatea cărților sale indiene au fost traduse
Gustave Aimard () [Corola-website/Science/336512_a_337841]
-
de intelectuali și orășeni din generația mai tânără, care se opunea panarabismului și era interesat să-și lărgească sfera de influență în rândurile triburilor. Cu ajutorul celor din Hiwa în 1943, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial Barzani a fugit din Suleimaniye în Iran. Adunând acolo un detașament de luptători, Barzani a revenit în acelaș an în patrie, în partea irakiană a Kurdistanului, unde a câștigat poziția oficială de conducător al unui Eșiret, adică al unei confederații de triburi, și
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
Pachachi a respins cererile lui Barzani. În aceste împrejurări în august 1945 ostilitățile militare au fost reluate, armata irakiană intervenind in Kurdistan cu ajutorul tancurilor și aviației britanice. După câteva prime succese, Barzani a fost nevoit să părăsească zona și să fugă în Iran. Împreună cu întregul său trib de 10.000 de oameni, din care 2000 de bărbați înarmați, el s-a refugiat în zona de ocupație sovietică din nord-vestul Iranului, unde, în Kurdistanul oriental iranian, la scurt timp după aceea, a
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
Partidul Democrat Kurd, Barzani fiind ales președintele acestuia. După retragerea armatei sovietice din Iran în primăvara anului 1946, conform acordurilor de la Ialta, în decembrie 1946 Republica Mahabad a fost reprimată de către forțele iraniene, iar președintele Kazi care a refuzat să fugă, a fost spânzurat în piața centrală Char Chira a capitalei sale. Barzani și tribul său s-a găsit atunci într-o situație dificilă. Au refuzat sa se predea iranienilor și În aprilie 1947 s-a decis, ca tribul să revină
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
se predea iranienilor și În aprilie 1947 s-a decis, ca tribul să revină în Kurdistanul irakian. Nevoiți să se masoare cu forțe iraniene, irakiene și turce, Barzani însuși, însoțit de 500 de luptători (denumiți Peshmerga = adica "Spre moarte"), a fugit apoi din Barzan, în cursul a ceea ce s-a numit apoi „marșul cel lung”, prin Turcia și nord-estul Iranului, până în Azerbaidjanul sovietic. În drum el a înfrânt o trupă iraniană lângă orașul Maku din Azerbaidjanul iranian, apoi a ajuns la
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
a învățământului hasidic Gur până în zilele noastre. Ulterior a luat ființă o filială - Hidushei HaRIM - și la Tel Aviv . Majoritatea hasidimilor Gur sau Gerer, peste 100,000 au pierit în Holocaust (Shoah). În 1940 Avraham Mordehai Alter a izbutit să fugă împreună cu trei fii, Israel Alter, Simcha Bunim Alter și Pinchas Menachem Alter, în Palestina, unde ei au început să refacă mișcarea lor religioasă. Principalele centre din Israel ale hasidismului Gur se află în zilele noastre la Ierusalim, la Bnei Brak
Hasidimii Gur () [Corola-website/Science/336538_a_337867]
-
Alienarea ființei determină răsucirea discursului și, vrând să-și camufleze tristețea, poetul practică vorbirea pe dos, la limitele inteligibilului: «Nici eu, dragă domnule Vincent, n-am dificultăți/ cu exprimarea singurătății, tristeții și absurdului/ Mai ales vineri seara când scribul a fugit în lume/ și uit tot ce n-am vrut să uit/ sau tot ce-am vrut să nu uit». Tratatul de oboseală inventariază situații limită, întâmplări absurde, închipuiri grotești, gesturi disperate între care există o osmoză perfectă și față de care
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
afla în Rada Alderney, în timp ce restul, 13 nave cu Tourville și ceilalți amirali, se aflau la Est. De vreme ce vremea se înrăutățea, aceste nave au început să își târască ancorele și au fost forțate să își taie cablurile ancorelor și să fugă în fața vântului și a fluxului. Trei dintre cele mai avariate au fost forțate să eșueze la Cherbourg; restul de 10 nave au ajuns la St Vaas la Hougue unde au fost și ele eșuate, alăturându-se celor 2 din divizia
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
avut loc nici o bătălie navală. Din punct de vedere tactic, Tourville a reacționat excelent într-o situație dificilă. El s-a folosit cu măiestrie de maree, mai întâi pentru a-și scoate flota din luptă și mai apoi pentru a fugi, dar cum nu s-a pierdut nici o navă de ambele părți iar bătălia s-a încheiat cu trecerea lui Russell la urmărire, Bătălia de la Barfleur poate fi considerată cel mult indecisă. Cu toate acestea istoricii au recunoscut îndemânarea, curajul și
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
insulă, călugăritele au fost transferate în orașul Veneția, iar spațiile mânăstirești au fost folosite ca depozite pentru cereale, iar în 1630 ca spațiu pentru victimele ciumei. În 1647, insula a fost folosită de călugăritele benedictine, dominicane și franciscane care au fugit de invazia turcă din insula Cretă și au rămas acolo până în 1716, cănd mănăstirea a fost închisă. La începutul secolului al XVIII-lea, Senatul Republicii Venețiene a desemnat ca loc pentru un nou spital militar, necesar ca urmare a războiului
San Servolo () [Corola-website/Science/333516_a_334845]
-
au alăturat luptei cu sirienii. Shimon Ben Shatah însuși, scăpă datorită surorii sale,regina Salomeea Alexandra, care l-a ascuns de mânia soțului ei.Alți conducători farisei au luat calea exilului,ca de pildă Rabi Yehoshua Ben Perahia, care a fugit în Egipt Ei s-au întors mai târziu, când prin intervenția Salomeei Alexandra, Shimon ben Shatah a fost repus în fruntea Sanhedrinului. În urma compromisului obținut, Sanhedrinul sau Hever Yehudim a obținut iarăși o poziție influentă în stat. După Talmudul babilonian
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
al soției acestuia, Nafissa Khanum. Seriful Ali ibn Hussein era fratele mai mare al regelui Faisal I al Irakului, și al reginei Aliya bint Ali, vărul primar și în acelaș timp cumnatul regelui Ghazi I al Irakului. Familia sa a fugit din Hidjaz, când Abd al Aziz Ibn Saud, emirul Nedjdului a cucerit regatul tatălui său și i-a luat titlul. Abd al-Ilah a studiat vreme de trei ani la Colegiul Victoria din Alexandria, în Egipt. Când în Irak regele Ghazi
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
pro-germani (din asa numitul „Pătrat de aur”, sau „Cei Șapte”) și fostul prim ministru, avocatul Rashid Ali pașa Al Kaylani. Aceștia au dirijat la 1 aprilie 1941 o lovitură de stat pro-hitleristă împotriva regimului irakian care era pro-britanic. După ce a fugit din țară, Abd al-Ilah a fost înlocuit în funcția de regent de către Sherif Sharaf. Sherif Sharaf era un verișor mai în vârstă și foarte evlavios, al regelui Faisal. Regentul detronat și fostul premier Nuri as Said s-au refugiat la
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
adresat in mod specific poporului irakian, armatei și poliției cerându-le să îndeplinească „această sarcină dificilă”. La 2 iunie „Guvernul de apărare națională” al lui Rashid Ali pașa a fost înlăturat de la putere de către trupele britanice, iar șeful rebel a fugit în Persia.Abd al-Ilah a revenit la Bagdad și a fost repus în funcția de regent. Colaborând cu Nuri as-Said cu multe rezerve, Abd al-Ilah a continuat o politica naționalistă moderată, menținând relații apropiate cu Puterile Aliate. În 1942 prințul
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
neglijat în mare măsura politica internă în favoarea celei externe si nu a fost luat prin surprindere de opoziția din cadrul armatei. În cursul loviturii de stat, cand palatul regal a fost împresurat de militarii rebeli, Abd al-Ilah nu a încercat să fugă, a ordonat gărzii regale să nu opună rezistență, și a pus să se ridice steagul alb pe clădire, in speranta ca se va permite familiei regale să părăsească țara (cum a fost, de pildă, în Egipt). A fost omorât în
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
întâlnesc la Opera din Cairo. Cleopatra îl urăște pe Ramses deoarece el refuzase în Antichitate să-i ofere imortalitatea lui Marc Antoniu, amantul ei. Drept răzbunare, ea încearcă să o ucidă pe Julie, însă nu reușește. Cleopatra și inocentul Alex fug, însă mașina lor e lovită de tren și explodează. Alex supraviețuiește, însă rămâne cu inima frântă în urma pierderii iubirii sale. Eliberat de trecut, Ramses îi oferă elixirul nemuririi lui Julie; Elliott devine și el nemuritor și rămâne în Cairo. Deși
Mumia (roman) () [Corola-website/Science/330482_a_331811]
-
o ruda a lui Sigeferth și Morcar, acesta a fost investit rege. Cu toate acestea, Ethelred s-a întors în Anglia și a lansat un atac surpriză care a dus la înfrângerea vikingilor și l-a forțat pe Knut să fugă din Anglia. În 1015, Sigeferth și Morcar au participat la o adunare în Oxford, probabil în speranța că vor obține iertare regală, însă au fost uciși de Eadric Streona. Regele Ethelred a ordonat apoi ca văduva lui Sigeferth, Ealdgyth, să
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
a calma din nou zarva din Londra, învaingându-I încă o dată la Otford, și împingându-l pe Knut în Kent. Eadric Streona s-a alăturat lui Eduard, dar în bătălia decisivă de la Assandun, pe 18 octombrie, Eadric și oamenii lui au fugit, iar Knut l-a învins pe Eduard. Este posibil să mai fi fost o luptă în pădurea Dean, după care cei doi regi au negociat o pace între țările lor. Edmund a primit Wessex în timp ce Knut a luat Mercia și
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
vikingă. Danezii, conduși de Thorkell Tall, au devastat Anglia timp de trei ani. În anul 1013, toți locuitorii de la nordul Tamisei l-au recunoscut rege al Angliei pe Sweyn Forkbeard. Acesta a cucerit orașele Londra, Wincester și Oxford. Ethelred a fugit în Normandia. Din septembrie 1013, până la moartea sa, survenită în februarie 1014, Sweyn a fost regele Angliei. După moartea sa, tronul a fost ocupat din nou, de Ethelred. Acesta a murit la Londra în anul 1016. După moartea sa, Anglia
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]
-
a calma din nou zarva din Londra, învaingându-I încă o dată la Otford, și împingându-l pe Knut în Kent. Eadric Streona s-a alăturat lui Eduard, dar în bătălia decisivă de la Assandun, pe 18 octombrie, Eadric și oamenii lui au fugit, iar Knut l-a învins pe Eduard. Este posibil să mai fi fost o luptă în pădurea Dean, după care cei doi regi au negociat o pace între țările lor. Edmund a primit Wessex în timp ce Knut a luat Mercia și
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]
-
a fost direct implicat în invazia împotriva Angliei de către Harald și Tostig în 1066, care s-a încheiat cu înfrângerea și moartea lor în bătălia de la Stamford Bridge. În 1068, el a acordat azil unui grup de exilați englezi care fugeau de William de Normandia, printre care se aflau Agatha, văduva lui Eduard Confesorul, nepotul său Eduard Exilatul și copii lui, Edgar Ætheling și surorile lui, Margareta și Cristina. În 1069 exilații s-au întors în Anglia pentru a se alătura
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
Eric, acesta fugint în Anglia. Heimskringla specifică faptul că succesul lui Haakon a fost datorat în mare parte lui Sigurd, Conte de Lade. Povestirile nordice diferă cu privire la modul în care Eric a venit în Anglia după ce a fost forțat să fugă din Norvegia. Theodoricus scrie de sosirea lui Eric în Anglia, fiind primit acolo de regele Athelstan. Similarly susține că Eric a fugit în Anglia unde a fost primit de fratele său vitreg Haakon, unde a fost botezat și a primit
Eric I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331145_a_332474]
-
Lade. Povestirile nordice diferă cu privire la modul în care Eric a venit în Anglia după ce a fost forțat să fugă din Norvegia. Theodoricus scrie de sosirea lui Eric în Anglia, fiind primit acolo de regele Athelstan. Similarly susține că Eric a fugit în Anglia unde a fost primit de fratele său vitreg Haakon, unde a fost botezat și a primit tărâmul Northumbria din partea regelui Athelstan. O alta sursă spune că atunci când domnia lui Eric a devenit insuportabilă, el a fost alungat și
Eric I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331145_a_332474]