26,506 matches
-
încasată la bu-ge-tul de stat de pe urma vânatului este de 600 de mii de euro, din care 200 de mii provin de la AGVPSR. În sezonul mai 2008 - mai 2009, în pădurile României existau 167 de mii de căprioare, iar cota de vânătoare a fost de 10.200 de exemplare, din care au fost împușcate 9.000. Au fost 59.218 mistreți, o cotă de vânătoare de 16.660, împușcați 14.000. S-au numărat 1,41 milioane iepuri, la o cotă de
Agricultura României () [Corola-website/Science/318251_a_319580]
-
sezonul mai 2008 - mai 2009, în pădurile României existau 167 de mii de căprioare, iar cota de vânătoare a fost de 10.200 de exemplare, din care au fost împușcate 9.000. Au fost 59.218 mistreți, o cotă de vânătoare de 16.660, împușcați 14.000. S-au numărat 1,41 milioane iepuri, la o cotă de 134.000, din care au fost sacrificați - 113.000. Au fost înregistrați 367.000 de fazani, la o cotă de 69.000, din
Agricultura României () [Corola-website/Science/318251_a_319580]
-
a picioarelor. Respiră prin două perechi de plămâni. Organele filiere sunt localizate median, pe partea ventrală opistosomă, între segmentele 4 și 5. Sistemul nervos este prezent și în opistosomă prin ganglioni. Acești păianjnei nu folosesc mătasea în mod activ la vânătoare. Intrarea în vizuina lor este înconjurată de fire de mătase. La atingerea lor de către vreo insectă, acestea vibrează. Păianjenul, simțind vibrația, iese din vizuină și atacă victima. Subordinul cuprinde puține specii, grupate într-o familia, Liphistiidae, și cinci genuri, răspândiți
Taxonomia păianjenilor () [Corola-website/Science/318322_a_319651]
-
perioadei din Caucaz, Marele Duce a excelat la echitație și și-a început cariera militară. Tânăr soldat, Mihail a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878 și a fost promovat colonel. Îi plăcea viața militară și a servit în regimentul de vânătoare al gardienilor Egersky. În 1882, când Marele Duce Mihail avea 20 de ani, s-a întors cu familia la St. Petersburg când tatăl său a fost numit președinte al Consiliului de Miniștrii. Mihail era superficial și nu era o mare
Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318316_a_319645]
-
câteva rânduri cu un rezumat scurt al capitolului anterior. Îm centrul romanului este conflictul dintre subprefectul maghiar al Comitatului Szepes Görgey Pál, care provine dintr-o familie bogată și primarul orașului sas Lőcse. Conflictul s-a intensificat cu ocazia unei vânători de cerbi care a avut loc aproape de hotarul orașului Lőcse și moșia Görgey. Câinele magnatului maghiar va fi împușcat de primarul orașului săsesc, când acesta în urmărirea cerbului a intrat pe hotarul sașilor. Görgey își va răzbuna câinele împușcând primarul
Orașul Negru () [Corola-website/Science/318349_a_319678]
-
Olimbiada, Nicoară află că jupânița Ilinca este îndrăgostită de el și nu de fratele său mai mic. În septembrie 1577 Nicoară Potcoavă este înștiințat de către Demir Ghirai, hanul tătarilor din Bugeac, că baș-buluc-bașa Cigala, ucigașul lui Ion-Vodă, va sosi la vânătoare în mlaștinile de la Cazac-Bunar. Între cei doi are loc o confruntare, dar ucigașul reușește să fugă și, fiind urmărit, pătrunde cu calul în mlaștină și se scufundă acolo. La începutul lunii noiembrie 1577, cele 30 de sotnii ale lui Nicoară
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
un lupan și o bufniță”", precum și de o "„cățelușă cu dinții de fier și cu măsele de oțel”", sau confundarea căpitanului Petrea Gânj ce-și fuma luleaua cu Sfântul Ilie, stăpânul furtunilor. O altă scenă cu valențe mitice este și vânătoarea lupului sur de către Nicoară, tulburat sufletește de cele citite în scrisoarea Olimbiadei. Mila față de animalul hăituit îi aduce o eliberare sufletească: "„Lupul cel singuratic primise în ființa lui o parte din povara lui Nicoară”". Moldova medievală străbătută de grupul lui
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
a mitingului aviatic de la Aerodromul Timișoara-Vest (Cioca). Ediția a doua a mitingului a avut loc în 1 septembrie 2007, la miting participând piloți și parașutiști de la Școala Superioară de Aviație și echipaje din Ungaria. La miting au avut loc o vânătoare de baloane de către două avioane ZLIN 526, evoluții ale unor aparate ultraușoare și a două elicoptere. În 5 septembrie 2008, în organizarea Consiliul Județean Timiș împreună cu Aeroclubul României și Aviația Utilitară a avut loc cea de a treia ediție a
Aeroportul Utilitar Timișoara () [Corola-website/Science/319738_a_321067]
-
decizia că artileria să se ocupe de noile arme și de pregătirea unei doctrine specifice de implementare. Inițial, rolul tunurilor de asalt era să sprijine infanteria. Spre finalul războiului, rolul tunurilor de asalt s-a schimbat, ele urmând a fi vânătoare de tancuri. Tanchiștii unităților StuG aveau uniforme speciale gri cu însemnele roșii ale artileriștilor. Echipajul unui autotun StuG III era format din șofer (conductor), comandant, servant/operator radio și tunar. Fiindcă erau menite să sprijine infanteria, vehiculele blindate au fost
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
42. Majoritatea au fost construite de către Alkett ("Altmaerkische Kettenfabrik GmbH") și câteva de către MIAG ("Muehlenbau-und-Industrie AG"). Per total, blindatele "Sturmgeschütz" s-au dovedit a fi de succes, fiind folosite pe toate fronturile atât că tunuri de asalt, cât și ca vânătoare de tancuri. Deși nu au fost atât de celebre precum tancurile germane, tunurile de asalt germane au distrus mai multe tancuri sovietice. Până în primăvara anului 1944, StuG III au distrus aproximativ 20.000 de tancuri inamice. Din cauza unei înălțimi reduse
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
de a monta un obuzier de 105 mm pe modelul Ausf. F în loc de tunul normal. Aceste vehicule, denumite oficial "Sturmhaubitze 42, Sd.Kfz 142/2", erau menite să asigure sprijin pentru infanterie fiindcă din ce in ce mai multe StuG III erau folosite că vânătoare de tancuri. Tunul era o variație a obuzierului de 10.5 cm leFH 18. 1,211 de StuH 42 au fost fabricate. În 1943 10 StuG III au fost echipate cu aruncătoare de flăcări. Au fost denumite StuG III (Flamm
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
fi practicat la cele mai diverse vârste de la 14 ani la peste 50. Tirul subacvatic a apărut se pare, în U.R.S.S. și Franța la începutul anilor 1970, unde era practicat de către scufundătorii în apnee ca metodă de antrenament pentru vânătoarea subacvatică. Tirul se efectua pe verticală la adâncimea de 10...15 m asupra unor ținte fixe aflate pe fundul apei. <br/br>La începutul anilor 1980 ideea este preluată de doi scufundători în apnee francezi care pentru a se antrena
Tir subacvatic () [Corola-website/Science/319767_a_321096]
-
efectua pe verticală la adâncimea de 10...15 m asupra unor ținte fixe aflate pe fundul apei. <br/br>La începutul anilor 1980 ideea este preluată de doi scufundători în apnee francezi care pentru a se antrena pe timpul iernii pentru vânătoare subacvatică, instalează ținte pe fundul piscinei și schimbând direcția de tragere la orizontală. În prezent este o disciplină de sporturi subacvatice separată și atrage tot mai mulți practicanți din multe țări. <br/br>În Franța unde cunoaște o mare popularitate
Tir subacvatic () [Corola-website/Science/319767_a_321096]
-
trăiește. El a fost găsit și în cutii deșarte, lenjerie, haine, încălțăminte etc. Spre deosebire de alțipăianjeni țesători de pânze, acesta părărsește pânza sa pe timp de noapte pentru a vâna. Masculul cea mai mare parte a timpului și-o petrece la vânătoare pe când femela pe pânză sau în apropierea ei. Se hrănesc cu diferite insecte. Păianjenul pustnic injectează în victimă venin cu acțiune hemolitică și necritică. Această specie este rareori agresivă. Atacurile asupra oamenilor sunt, relativ, rare. Păianjenul mușcă, de obicei, doar
Păianjen pustnic maro () [Corola-website/Science/319791_a_321120]
-
n. 24 februarie 1894 - d. 1951) a fost liderul unuia dintre cele mai importante grupuri de partizani anticomuniști care a activat în România. , zis „a Lipchii”, s-a născut la 24 februarie 1894 Era greco-catolic, educat, inteligent și pasionat de vânătoare, "„[de] statură mijlocie, robust, bine legat, [cu] gâtul scurt [și] privirea piezișă (din obicei privește încordat) [...] ochi negri căprui, sprâncene negre”". Familia sa era una dintre cele mai înstărite din zona Huedinului. În 1951 în documentele Miliției Teodor Șușman era
Teodor Șușman (senior) () [Corola-website/Science/319788_a_321117]
-
pur politic”" și era format din 9 persoane: Teodor Șușman senior, Teodor Șușman junior, Traian Șușman, Avisalon Șușman, Ioan Popa, Ioan Bortoș, Teodor Suciu, Ilie Lazăr (Jeru) și Nuț Lazăr (Mirghiș). În prima fază membrii grupului erau înarmați (arme de vânătoare, arme militare tip ZB, carabine ungurești, pistoale, muniția aferentă, grenade și un binoclu.) și au stat în zona Răchițele, păstrând permanent legătura cu satul. În noiembrie 1948, Teodor Șușman sn. și o parte din grup a părăsit zona Răchițele și
Teodor Șușman (senior) () [Corola-website/Science/319788_a_321117]
-
Copoiul ardelenesc este un câine de vânătoare de origine maghiară, din categoria: copoi, limier; grupul VI., secțiuna 1.2 după sistemul FCI de clasificare a raselor canine. Caracteristicile rasei s-au format de-a lungul secolelor în condiții specifice de climă, relief și de vânătoare. Este un
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
câine de vânătoare de origine maghiară, din categoria: copoi, limier; grupul VI., secțiuna 1.2 după sistemul FCI de clasificare a raselor canine. Caracteristicile rasei s-au format de-a lungul secolelor în condiții specifice de climă, relief și de vânătoare. Este un gonitor-hărțuitor, cu excelente calități de a mâna și opri vânatul, dar poate fi folosit pentru căutare și alte sarcini tipice de limier. Având simțul olfactiv deosebit de dezvoltat, este capabil să caute perseverent pe urme reci dar și proaspete
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
rusesc" (numit și "copoiul tătar" sau "de Kostroma ", lângă Iaroslavl: "ruskaia gonceaia", "tatarskaia gonceaia", "kostromskaia gonceaia"), din regiunile de la Volga și Kama, ale Rusiei (regiuni din care au provenit triburile protomaghiare și în care vestigiile arheologice atestă pentru mileniul I vânătoarea călare și cu câini). Bracii de tip rus, probabil aduși de triburile ungare imigrate din Ucraina în Pannonia (sec. IX-X), pare să fi fost încrucișată apoi cu "copoiul celtic" ("Canis segusius"), răspândit în regiunea bazinului panonic, sau cu urmași ai
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
o miniatură dintr-un codex (sec. al XV-lea) care îl prezintă pe regele Sigismund de Luxemburg cu un copoi în fața tronului. Pe o cupă de argint gravată din Transilvania (sec. al XVII-lea) sunt reprezentați doi copoi la o vânătoare de urși. Familiile Rákóczi și Zrínyi aveau cel mai bun tip de copoi, supranumit "unguresc negru". Potrivit izvoarelor istorice, și principele György Rákóczi I avea ogari și copoi renumiți. Curțile nobiliare din Transilvania posedau numeroși câini de vânătoare. Lângă curțile
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
la o vânătoare de urși. Familiile Rákóczi și Zrínyi aveau cel mai bun tip de copoi, supranumit "unguresc negru". Potrivit izvoarelor istorice, și principele György Rákóczi I avea ogari și copoi renumiți. Curțile nobiliare din Transilvania posedau numeroși câini de vânătoare. Lângă curțile nobiliare erau construite dependințe pentru copoi și crescători. Denumirea latină a ocupației era "canifer". Multe localități în care erau staționați caniferii regelui și ai altor aristocrați au nume după rasa canină respectivă: "Kopó" (satul copoierilor), "Agárdi" (satul ogarilor
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
copoi, 125 de ogari; aristocratul József Bornemissza, în secolul al 18-lea, avea 80 de copoi și 25 de ogari. Mare vânător, scriitor și crescător de copoi a fost contele ardelean Sándor Újfalvi (1792 - 1866). O pictură cu scenă de vânătoare, realizată de artistul plastic György Vastagh (1834-1922), din anii 1860, îl înfățișează pe Újfalvi călare, având alături doi copoi și un mistreț răpus; într-un alt tablou, pictorul l-a imortalizat pe conte alături de doi copoi și un urs vânat
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
Újfalvi călare, având alături doi copoi și un mistreț răpus; într-un alt tablou, pictorul l-a imortalizat pe conte alături de doi copoi și un urs vânat. Prima descriere a acestei rase îi aparține lui Dénes Pák, în lucrarea "Știința vânătoarei" (1829). Avea mai multe denumiri: până în 1729 era numit "copoi unguresc" și "copoi de pădure" (erdei kopó), copoi roșcat (vörös kopó), "copoi ardelenesc" cu picioare lungi și cu picioare scurte, "copoi unguresc negru" etc. Schimbările structurale din Ungaria în sec
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
era numit "copoi unguresc" și "copoi de pădure" (erdei kopó), copoi roșcat (vörös kopó), "copoi ardelenesc" cu picioare lungi și cu picioare scurte, "copoi unguresc negru" etc. Schimbările structurale din Ungaria în sec. XIX., desecările, diminuarea suprafețelor silvice au restrâns vânătoarea cu copoi din zonele montane ale Transilvaniei și Slovaciei. Prima înregistrare oficială datează din 1886 într-o monografie dedicată originii raselor de câini din Ungaria, cu denumirea "magyar kopó" (copoi maghiar). În 1899 a fost înființată Asociația Chinologică Maghiară. Până în
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
Maghiare). În Ardealul de Nord, în anii 1940, acest copoi a făcut parte din dotarea unităților de jandarmi ("jandarmi cu pană de cocoș" la pălărie), ceea ce, în perioada postbelică, a fost defavorabil pentru renumele acestei rase. În legile referitoare la vânătoare apărute în România în anii 1921, 1932, 1947, rasa a fost declarată "fiară răpitoare" (Legea din 1947/2, art. 8, alin. j), această rasă fiind pe cale de dispariție. Între anii 1944 și 1969 nu a fost înregistrat niciun cuib. Potrivit
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]