6 matches
-
ieri Îngândurări profunde de sfârșit. Aleargă toamna prin livezi, zăludă, Cu vuiet își dezlănțuie stihia. Aduce-arome tari de vreme udă, Și tristă șade, fără struguri, via. Își plimbă toamna multele-i tristeți Acumulate-n curgere de vreme; În reci și împâclite dimineți, Însingurări încearcă să ne cheme. Adrian Simionescu Referință Bibliografică: Însingurări / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 327, Anul I, 23 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podișor : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
ÎNSINGURĂRI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Insingurari.html [Corola-blog/BlogPost/358970_a_360299]
-
și din colbul căzut peste tot, din nou în Lumină. Un tablou fascinant, o întâmplare cu urmări adânci în conștiință, un fel de cutremur al firii și trezire ca dintr-un somn adânc din care te scoli buimăcit, cu ochii împâcliți, iar dintr-o dată ți se ridică pânza, solzii de pe ochi, precum lui Saul în casa lui Anania. Senzația este cea de evadare din regn, de entropie, de curgere în altă dimensiune. Și întâmplarea, cu rol de criză morală, nu avea
INTEPRETĂRI. SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE. MELANIA CUC, ISUS DIN PODUL BISERICII (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Intepretari_scrisul_ca_jertfa_de_sine_si_eliberare_de_umbre_melania_cuc_isus_din_podul_bisericii_cezarina_adamescu_.html [Corola-blog/BlogPost/356447_a_357776]
-
ritual încă din copilărie, înainte de confirmarea ei la biserica St. Olaf, unde slujba comuniunii i se păruse o taină la fel de cumplită ca și cea sexuală, și oarecum legată de aceasta. Se ridică în picioare, în biserica rece și sumbră, la fel de împâclită ca și magazinul Bowcock după pana de electricitate, și se îndreptă, laolaltă cu alte trei-patru siluete spre altarul iluminat. Pășind prudent cu tocurile ei înalte pe dalele de piatră, trecu pragul tocit spre crucifixul împodobit cu roșu și cu aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
figură de femeie care la lumina zilei îi păruse serioasă și candidă i se strecura noaptea printre meandrele întunecate ale somnului cu chipul transfigurat de o perversitate desfrânată, cu ochii aprinși de o plăcere animalică. Doar dimineața îl ustura amintirea împâclită a spasmelor sale orgiastice nocturne și senzația chinuitoare, umilitoare, de vinovăție. Și-a reluat vagabondările. Serile voalate de toamnă îl mânau din stradă în stradă, așa cum îl îmbiaseră, cu ani în urmă, pe liniștitele alei din Blackrok. Dar pierise priveliștea
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
albe ale pânzelor de păianjen. Frunzele de sticlă și cristal sunt albe și argintii și cenușii în același timp. În timp ce se rotesc, marginile lor mai scânteiază pentru câte-o clipă, împrăștiind un curcubeu înainte de-a redeveni incolore. Crengile contorsionate, împâclite parcă în maroniul lor întunecat. Pe fiecare dintre ele poți urmări o cărăruie de excremente uscate de șoareci, mici ca boabele de orez. Legănându-se în față și-n spate, ținându-și răsuflarea, Pețitorul vâră mâna în coroana copacului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
asta însemna că trebuia să învăț să suport și palmele. Randall avea dreptate. După al doilea pahar de vin dat rapid peste cap, mă simțeam ceva mai bine decât atunci când plecasem de la birou. Nu mai plângeam și-mi simțeam creierul împâclit, din cauza unei stări de calmă epuizare. și totuși, în spatele acestui calm pândea un sentiment întunecat, o rămășiță a furiei lui Vivian, pe care nici măcar un lac întreg de chardonnay n-o putea dizolva. Dacă Vivian se decidea că sunt complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]