79 matches
-
iconoclaști, pentru că orice început de dilemă este anulat de conștiința unei omniprezențe divine care sfârșește întotdeauna prin a repune gândurile rătăcite în matca lor: "Vaporul se clatină/ cu valurile,/ între mare și cer/ sunt călătorul care/ transpiră privind/ prin hubloul împăienjenit,/ sub forța dorinței/ de a fi/ ce nu e./ Vâslesc cu ochii încă tineri/ în atmosfera picăturilor atotputernice/ devenind cu rândul,/ un păianjen,/ o zână,/ un uriaș.../ până când/ Dumnezeu/ se înfățișează/ în poem,/ reașezându-mă,/ fără nici un efort,/ în matca
Feminitate tihnită by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14618_a_15943]
-
Kovalenko. Aflarea faptului că neobositul denunțător nu era altul decât fratele, propriul său frate, îi zdruncină sănătatea: "Dimineața, uitându-mă când mă bărbieream, în oglindă, începeam să nu mă mai recunosc... Omul gras, care se uita la mine cu privirea împăienjenită, nu puteam fi eu...". Dar în anul în care se inaugura noua clădire a Teatrului Național mai primește o lovitură: "Deci Horea (Popescu) și cu subsemnatul, ambii regizori ai Naționalului, în acel moment important din viața teatrului, eram, cu ocazia
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
cărui principal sens "ideologic" este acela că omul "obidit și umilit" are dreptul să nu se vîndă discursului și (non)valorilor epocii. Romanul va apărea în colecția "Biblioteca Polirom", coordonată de Denisa Comănescu. În atelierul următor (ochii îmi erau deja împăienjeniți, obosisem) i-am ajuns în fine din urmă pe chefliii din timpul zilei: aici descălecaseră Vasiliok Piatov și Kindiaev, Goșa, designerul Rașid. M-au instalat pe un taburet, mi-au dat să mănînc pelmeni de magazin, cenușii, lipiți unul de
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
completa albumul cu poezii adnotate, primea oaspeți, cânta, recita. Povestește aceeași Maica Fevronia: „Intr-o seară, după ce umblase toată ziua hai-hui prin pădurile de brad ale Văratecului, fără să prânzească, o văd În amurg că sosește obosită, palidă, cu ochii Împăienjeniți, deabia putând să mai urce cele câteva scări, și cade zdrobită pe o canapea care era În cerdac.” Ea Își revine și-și continuă plimbările. În ultima zi din viață, pe 3 august 1889: ”A invitat ca niciodată pe toți
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
Acasa > Poeme > Meditatie > BANALITATE ÎMPĂIENJENITĂ Autor: Mihaela Moșneanu Publicat în: Ediția nr. 2183 din 22 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului S-a uzat materialul normalității, compoziția ei a fost folosită din abundență până a ajuns să semene c-o pânză de păianjen care-și lungește
BANALITATE ÎMPĂIENJENITĂ de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377301_a_378630]
-
de noi, de cine mai știe, cine sau de ce? Contagiune terestră, o banalitate împăienjenită pe care nimeni nu se-nduplecă s-o schimbe, făcând economie de sentimente și fapte bune, fiind absolut convinși că așa e practic. Referință Bibliografică: Banalitate împăienjenită / Mihaela Moșneanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2183, Anul VI, 22 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Moșneanu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
BANALITATE ÎMPĂIENJENITĂ de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377301_a_378630]
-
nu, îngroșînd stratul de năluci. E destulă noblețe în renunțarea lor, în alegerea de a nu lupta, mai bine decît de-a-și pierde transparența, finețea, devenind opace și tari, sticlă de duzină. Mai bine, vaporoase, să se cruțe, în lada împăienjenită, dar de soi. Și, răspunzîndu-i primei cereri de adopție lirică, o dare în folosință a unui duh bolnav: "Primiți-mă, necunoscuții mei,/ Poate mă regăsesc în voi...// Mi-e sufletul o mare de puroi." (Singurătate). Suferințe galbene, măcinînd matca sufletului
Carne și vînt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7073_a_8398]
-
copii, femei, bătrâni, mame cu plozi în brațe, și, din loc în loc, oștenii cu ordinea, fumând și glumind între ei, bine dispuși ca niște oameni sătui care se amuză văzând calicimea târgului înghesuită la pomană. Peste tot, chipuri uscate: ochi împăienjeniți, expresii disperate. Multe muieri venite de la țară, speriate, buimăcite, având aerul că se-ntreabă ce caută acolo, ce se va întâmpla cu ele. Ceva jalnic, dezumanizant, ca expresia tâmpă și resemnată din ochii vitelor duse la tăiere. Nu mai credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înghețând instantaneu, o dâră roșie brăzdând stratul alb și rece care îi acoperea fața. Deveni conștient de greutatea genelor care se transformaseră, insensibile, în țepi. Țepi mișcați în sus și în jos de pleoapele chinuite, o posibilă amenințare pentru ochii împăienjeniți, traumatizați de albul desfășurat de-a lungul și de-a latul câmpului, arși de frigul pătrunzător, înțepați până în străfunduri de imagini în care un trup prăbușit agoniza acoperit încetul cu încetul de giulgiul troienelor. Mirosul de vin fiert îi excită
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
s-a aruncat din șa și, lăsând calul slobod, a alergat cu sufletul la gură să se înfățișeze stăpânului. Bulibașa reușise să-și reaprindă luleaua și acum fuma, nu atât tutunul iute și amar, cât mai ales sumedenia de gânduri împăienjenite, cuibărite în pipa sa. - Ei? Îl întrebă acesta zorit. - Nu putem rămâne aici. Oamenii legii sunt pe urmele noastre. Am fost oprit de un milițian și întrebat: Mă, baragladină, nu cumva ești din șatra lui Iorgu Stănescu? - Nu, dom’ ofițer
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
zi în bibliotecă, mă rog frumos? Ia spune, mătăluță. Amuțesc. Inima îmi ajunge în gât. O simt. Respir greu. Așadar, totuși cineva a observat ce s-a înfiripat între mine și soția directorului. Precis a observat ocheadele, a observat privirile împăienjenite și poate că și atingerile noastre din întâmplare. Numaidecât Valy insistă: Hai, domnule! Las-o dracului! Nu mai fă pe scorțosul. Vrei să zici cumva, că habar n-ai de chestiile astea? Contesa de Bethlen?-întreb mai mult fals și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mamei lui Esesistu', îl face pe Titi întotdeauna parcă și mai blând. Îl neutralizează definitiv în fața adversarului. Îi face tonul mai puțin aspru. Îl înmoaie ca și cum ar fi băut din izvorul cu apă care moleșește. Rostește cuvintele șoptit, cu ochii împăienjeniți.: Ți-amintești, Esesistule, ce frumos era și când tăiați porcul? Cunoscându-l pe Titi prea bine, micuțul îi răspunde, fără să-l deranjeze numele conspirativ din copilărie, cu aceeași monedă și cu glasul muiat: Îmi amintesc, Americanule... Dar ce-am
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ia în seamă, iese și el valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe de marginea pervazului și să privească în măruntaiele nopții. Prin nările transpirate își adulmecă duhorile de rachiu pe care stomacul i le pompează afară prin esofag ca pe niște baloane invizibile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
găsească el Însuși, căci pe cei de la poliție nu se putea bizui. Reîntors la hotel, luă cartea de telefon din hol și urcă În odaia lui. După cîteva ore de căutări asidue, dădu peste numărul căutat: avea ochii atît de Împăienjeniți, Încît cu greu descifră adresa: Prince Consort Mansions, 16, Battersea - adresă cu totul necunoscută. „Firește, Își spuse el amețit, un criminal Își Închiriază o cameră mobilată“. Se trînti pe pat și Închise ochii. Abia pe la cinci după-amiaza se hotărî să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spasme, se înecase de-adevăratelea. Chelnerul s-a repezit cu o expresie radioasă de mulțumire. Pentru că fusese prevăzător ori pentru că în sfîrșit îl putea da afară din restaurant? Pentru amîndouă. După un minut se găseau în stradă, Făinaru cu privirea împăienjenită, căutînd să se dumirească unde se află, iar el răsuflînd într-un fel ușurat, pînă atunci nu avusese nici un fel de idee de cum se va termina ,,întrevederea" sa cu reporterul. După două nopți nedormite, tot în cafele și coniace, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zăboviră asupra mea. Senini și goi ca întotdeauna, nu aveai cum să-ți dai seama ce fierbea în spatele lor. Am simțit un fior slab de neliniște. — Deci, nu vrei să știi ce ți-a scăpat? Încă amețit și cu ochii împăienjeniți, am ridicat mâna, dorindu-mi pe jumătate ca el să-mi dea caietele și pe jumătate pregătindu-mă să i le smulg eu însumi din mâini. Rezultatul fu un gest nu tocmai clar, insuficient de puternic pentru a face vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ia în seamă, iese și el valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe de marginea pervazului și să privească în măruntaiele nopții. Prin nările transpirate își adulmecă duhorile de rachiu pe care stomacul i le pompează afară prin esofag ca pe niște baloane invizibile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mîinile./ Părul tău miroase a bună-dimineața,/ Buzele a scoici/ Cu apele închise înăuntru.// Te iubesc pentru că semeni cu o stea de mare,/ Pentru că porți ciorapi de fum." Presiunea și imponderabilitatea, distanța și voluptatea stau, dificil, împreună, în spatele unei transparențe vag împăienjenite, ca privirea unui om obosit. Greu să rezumi, sau să vezi unde duce o poezie care fuge de orice fel de reazăm, de orice fel de structură. Singura ei concluzie e o întrebare tîrzie, din Să ne iubim visele (1967
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
Dar el nu ținu cont de asta și așa, murdar pe față, continuă să geamă de plăcere: - O, ce carne ai, ce carne! Tăcu apoi câteva clipe și avu câteva spasme animalice. După care se ridică pe jumătate, cu ochii împăienjeniți, și începu să-i mângâie din nou coapsele. În vremea aceasta ea plângea, iar el se ridică în picioare, o privi așa goală cum era și-i zise: - Ia spune, vrei să intri la pușcărie? Însă pușcăria de femei este
Fahri Balliu - Panteonul negru by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/6702_a_8027]
-
aruncat, astfel, o mănușă romancierilor. Fiecare a ridicat-o și a încercat să deschidă cu sabia gândirii critice - da, chiar așa, ca romancier obligat să mânuiască arme de critic literar - drumul (nu chiar obscur ca al poeziei, însă, oricum, destul de împăienjenit) spre nex-ul creației romanești. Dan Stanca („Romanul între invenție și mărturisire”), în siajul lui Orhan Pamuk (din Romancierul naiv și sentimental), a accentuat necesitatea unui „centru secret” al edificiului epic. În viziunea sa, acesta ar consta într-un „nucleu
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
moșu-tu americani? se interesă Chisăliță, sperând că n-a înțeles bine unde vrea să bată Pârnaie. Ce, era afganistanez? Dar lunganul îi spulberă iluziile: - Hai, puneți mâna și trageți capota aia afară... Chisăliță înghiți în sec, privind cu ochii împăienjeniți. - Șefu’..., îngăimă. Pe-asta, când era bună, o împingeau vreo trei sute de cai... - Așa, și...? - Știi cum se zice, că atârnă ca mortu’... Cum ar veni, asta e mai grea decât atunci când era vie. Ar trebui o herghelie întreagă... - Cât
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
încăperea tristă ce aștepta sârmanii oameni. Aburii, deasupra ligheanului, împrăștiau o putoare greu de suportat. Ușa s-a deschis. Primul în încăpere a fost Leanca. Un batran cocoșat, cu haine zdrențuite, numai petice, cu opinci și obiele ponosite. Ochii lui împăienjeniți, sub sprâncenele stufoase, căutau înspăimântați un loc de scăpare. - Cum te cheamă, ba tăgârța? - s-a răstit tovarășul la el, si, în scârba, a scuipat într-un colț, după ușa. - A? - abia a putut zice Leanca, aplecând urechea. - Asta om
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
copac, mai obosit, de parcă aș fi trecut înot strada. și asta m-a liniștit, deși nici acum nu-mi priveam mâinile pentru că în jur erau zece ploi și trupul se destrăma încet, străpungând aerul, m-am ridicat râzând de ochii împăienjeniți, de pleoapele plumbuite. "nu-i decât o oboseală de noapte, un joc, o farsă, o învăluire". și poate mai încet ca la început, dar cu o poftă nestăpânită de a merge, am pornit, simțind carnea proaspătă, întinsă ca o mătase
teodor duna by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/10132_a_11457]
-
în cuibul lui de gânduri, spre izvorul care învie ”duminicile neîmplinite”. Caută esența existenței lor în unicitatea firii. În prezența izvorului, jocurile se învolburează, deznoadă furtunile, esența bolborosește în cei doi ca lava în vulcan. Cuvântul se metamorfozează, șterge unghere împăienjenite, se spun tare adevăruri, până acum șoptite în taină. Este o decopertare a sufletelor la întâlnirea cu Dumnezeu. Fiecare privire aruncată în oglindă este întâlnirea cu noua personalitate care aștepta cuminte să intre în rol. Dedublarea face victime atât în
PRINSE ÎN CHENARUL UNEI VIEȚI DE CARMEN POPESCU de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384964_a_386293]
-
la prima strigare am știut că absența ta încape sub aripile lui înguste mi-am strâns umbra la piept și ne-am așezat la masa lungă cât un poem de dragoste echilibru între benzi de unde scurte sub icoane atârnă momeli împăienjenite mă îndrept somnambulă spre locul eliberat de constrângeri găsesc același semn o carte de vizită și câteva mănuși desperecheate îmblânzitor al inimii poate fi numai corpul ceresc acoperit într-o spumă de carne unii cred ca e un festin cu
CARMEN TANIA GRIGORE de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367352_a_368681]