38 matches
-
în humusul Patriei, materializarea viziunii și echivalarea țăranului român cu un Hristos contemporan, ca la Ion Gheorghe. Autoarea improvizează pe diferite partituri lirice (Eminescu și Blaga, în primul rând, apoi Coșbuc), preluând mimetic imagini din fondul consacrat (obrazul fraged și împurpurat al fetei, părul ei moale, desfăcut pe umeri, mâna dogoritoare a Zburătorului...), pentru a le compromite prin falsitatea vocii și obtuzitate artistică. Și când poeta privește către cer, încropind "dialoguri" cu Dumnezeu, versurile ei nu sunt altfel decât mediocre și
Degradarea poeziei by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10431_a_11756]
-
trecut te pot întoarce cu un deceniu și chiar mai bine în urmă, fie cu efectul salutar al unei băi purificatoare, fie cu acela al descinderii în puțuri adânci, unde însăși componența aerului se modifică, până la primejdie. Lectura, în ultimele împurpurate amurguri ale lui 2003 a Jurnalului - pe anii 1990-1935 - ținut de d-na Monica Lovinescu ne-a fixat acul de cântar între cele două extreme, cauzându-ne, în zona purei rațiuni, senzația retrăirii unei existențe pe similare coordonate, iar în
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
tei, feți-frumoși legănați în cumpeni de stele zvoneau - peste câmpie și-n somnul cu vise al oamenilor - timpul culesului. Grâul, răsuflând precipitat, întors cu fața spre lună, încremenește în culoare. Presimt foșnet de secerători - și pe pânza miezului de noapte, împurpurată, se ivește contur de dropii uriașe înotând prin marea de aur până la subsuori, cu aripile larg desfășurate. ...Ochiul găsește în amintire ungher de casă, în care un tată prăvale măsurile cu grâu, iar noi țopăim ca niște zei-copii prin boabele
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
spulbera de pe frunți zeiești/ Primare înțelesuri se evaporau pe buzele-ți străfulgerate/ Dăinuia în loc arsura, gustul înștiințării/ Din cîteva fărîme (iarna, tainul unei păsări)/ Se alcătuia o soartă/ Se alipea frunții tale o iederă întunecată, o grijă/ Iar strălucirea fierului împurpurat/ Scufundat brusc în unde ispășea" (ibidem). Privirea întristată a bardului stăruie pe metamorfozele materiei vegetale, pedepsită și ea cu sadism, menită a întrupa răul obscur, alienant: "Cel ce închipuie rafinate suplicii, subtile torturi,/ Cazne măiestrite/ Pentru mădularele și răsufletul Florei
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
Filip La Crâșma din drum Sfoara colbăită a șleaului se prelingea spre zare ca un șarpe, strecurându-se pe sub marama străvezie a fumului adunat pe valea Coșcovei. Cumpăna fântânii de la Crâșma din drum, profilată pe zare, părea agățată de cerul împurpurat al chindiei. O boare de vânt iscată ca din senin purta funigeii - fire din părul zânei Toamnă - într-un dans feeric, adunând în mrejele lor pulberea de aur împrăștiată cu dărnicie de soarele înfășurat într-un nimb dat în pârg
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
al cincilea loc: regretele și remușcările trec, doi pui de vultur harpagornis, pe care îi ții cu tine, te apucă cu gheruțele lor mici de obraji, ei nu au forța să zgârie, doar aduc sânge în obrajii tăi, să fii împurpurată când va sosi shangdi di liwu, prințul tău adorat, simți penele lor ștergându-ți ridurile frunții multîncruntate, ai răbdare, lași puii de vultur să obosească, pentru a dormi liniștiți. nouă deasupra: ești neclintită în onestitatea ta, în adorația ta. adormi
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
el ca la o minune, o făptură ireală și o fericire imensă mi-a inundat sufletul, mi-a copleșit Întreaga ființă. „Copilul meu... copilul lui Alex”... și dintr-o dată lacrimi calde au Început să se rostogolească nestingherite pe obrajii mei Împurpurați... și pe ai copilului nostru... Când am ridicat ochii plini de iubire, de suferință și Întrebări, am zărit-o pe mama care mai rămăsese În salon, stând cuminte pe un scăunel lângă ușă, cu privirea ațintită În gol... Mama! Unde
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a cărui numeroasă familie devenise în deportare ca și a noastră, a îndepărtat-o cu blândețe și a privit-o. Deîndată și-a întors privirea de la ea și și-a îndreptat-o interogator întâi spre Alindora, apoi spre mine. Obrajii împurpurați ai Minodorei au devenit dintr-o dată albi ca varul. Vasili a rămas cu noi la un ceai după ce ne-a înmânat cu oarecare emfază darurile aduse pentru noi, tot felul de bunătăți de a căror existență uitasem : icre negre, cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de lemn din camera încuiată. Femeia rămânea mută și la orgasm. ŤCe treabă ai...ť Cum pot niște buze de domnișoară să se miște, nerușinate, și să emită cu atâta naturalețe scârboșenia monosilabică? așa încât, deschizându-se, păreau că iau forma împurpurată a unui anus. Noaptea mea era prost dormită. Iubita plină de excremente mă împingea, eu fugeam, cu rahatul scurgându-mi-se pe mâini îmi mânjeam fața. Visul urât îmi duhnea în piept. Greața de substantiv - era cu trej' de ani
Carlos Drummond de Andrade - Amorul natural by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/7653_a_8978]
-
tradus. Mai bine spus, la (tra)dus aiurea... Așadar - elementar! - în poem fiind vorba de scorușul în prag de iarnă, împurpurat de ciorchinii săi copți, nicidecum nu era cazul să fie utilizată... „pensula” (de ce nu... bidineaua?...) în loc de frumusețea și abundența împurpuratelor poame-ciorchine ale scorușului, atât de poetic pentru sufletul rușilor! Iar ceea ce, în ultimul catren, este tradus drept (strâmb!): „Până și astăzi / Vreau să mistui / Riabina arzândă/ Într-o pensulă mare” e de-a dreptul teatrul absurdului ridicol, în uriașa lui
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
drumul Damascului. 3 Înaintam împleticit, privind drumul plin de colb și copacii cu crengile lovite de trăsnet. Nici nu mai conta direcția, nu mai conta nimic nici măcar prăpastia dintre sistolă și diastolă cea care dădea fiori răsăritului fiecărei zile. Zorilor împurpurați de un sânge tot mai gros tot mai îngălat de noroaiele veacului li se adăugau răsuflarea sacadată a amurgului orele ambigue ale pertractărilor. Și puntea fisurată a nopții. Scurtul popas între două bătăi ale inimii. 4 Zile ce te fac
Alte lucrări și multe alte zile (work in progress) by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/2712_a_4037]
-
aștept veșnicia. / Tu erai acolo: tăcerea, pământul, / Eu eram acolo: vântul, cuvântul” [Dominic Stanca - Un ceas de hârtie (București, Editura Eminescu, 1984, p. 182), ciclul Lirice. Vesperale II]. „Într-o zi”, poetul „a ieșit” să-mbrățișeze iubirea. Și-acea imagine împurpurată s-a oglindit în faldurile tinereții, vrând a dăinui, de-a pururi. Ea traversează toate etapele viului, pentru a înmiresma apoi, și eternul timp al neființei. Interesante interconexiunile semantice create de formele verbale: „am ieșit” (o perspectivă a prezentului în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92373_a_93665]
-
cum e fiecare româncă, visată prințesă. E o tinerească forfotă pe unde trece azi Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, oriunde fetele românce se adună într-o suită de onoare și n-o invidiază niciuna. Înconjurând-o, fetele au obrazul mai împurpurat de iubire, inima mai fierbinte de credință, gura mai destinsă în zâmbet. În chipul Principesei, fiecare fată își revendică o fărâmă din ce a visat să fie. În fiecare primăvară celebrăm ziua Prințesei noastre. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, superba
ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA MOŞTENITOARE MARGARETA A ROMÂNIEI. TIMP, DESTIN, VOCAŢIE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1182 din 27 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/370198_a_371527]
-
el ca la o minune, o făptură ireală... și o fericire imensă mi-a inundat sufletul, mi-a copleșit întreaga trăire. „Copilul meu... copilul lui Alex”... și dintr-o dată lacrimi calde au început să se rostogolească nestingherite pe obrajii mei împurpurați... și pe ai copilului nostru... Când am ridicat ochii plini de iubire, de suferință și întrebări... am zărit-o pe mama - care mai rămăsese în salon - stând cuminte pe un scăunel lângă ușă, cu privirea ațintită în gol... - Mama! Unde
“ZI FATIDICĂ... MADRID, 11 MARTIE 2004” (FRAGMENT DIN ROMANUL “VIAŢĂ FURATĂ”) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 437 din 12 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354525_a_355854]
-
tăciunii Și-nnobilează suflete sihastre. Din vraj(b)a nopții se-ntrupează iele Ce-i murmură prin tâmple-ncărunțite O simfonie-a dragostei rebele Pe note calpe, doruri nenuntite. Dar dintre toate-o măndră hindustană Pe umeri cu-n sari împurpurat Așează-n palma clipelor din strană Un psalm al vieții fără de păcat. Trăiește-n visul de poet Tagore Minunea dragostei ce-ar vrea s-atingă Aripa timpului pierdută-n ore Și teama de iubire să-i învingă. Când încurcate căi
POEME DE IARNĂ de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 430 din 05 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354749_a_356078]
-
contactul cu slova sadoveniană începe cu "Părul din ograda bunicilor", ori cu "Dumbrava minunată". D-voastră sunteți copleșitor mai îndrituiți să vorbiți la această adunare omagială, dedicată "celui mai mare narator de întîmplări și istorii din literatura română", acestui scriitor "împurpurat de slavă", "domn peste scrisul românesc, ca celălalt Mihai--Eminescu".Vă cer totuși îngăduința să aduc și eu prinosul meu de prețuire celui care ne-a subjugat inimile cu frumusețea scrisului său. Știți bine că sunt accidente ale firii, când oamenii
AZI E 5 NOIEMBRIE. NIMIC DESPRE SADOVEANU? de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1040 din 05 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/357462_a_358791]
-
Acasa > Stihuri > Tonalitati > ATUNCI CÂND TOAMNA Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 517 din 31 mai 2012 Toate Articolele Autorului 229 ATUNCI CÂND TOAMNA Atunci când toamna rece prin grădină, Ravagii face prin florile împurpurate, Dar care mai au sevă-n tulpinile uscate, Cu rizoizi puternici pe rădăcină. Vântul scutură cu răbufniri înfuriate, Gingașele flori, se aruncă-n petale, Suflul lui de moarte să le înfioare, Dar rămân imune, însă speriate! În inima mea nu
ATUNCI CÂND TOAMNA de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 517 din 31 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358509_a_359838]
-
și doctor de destin, Să vad, sau întunericul să mă admire?.. Dau tot, cu energia, ce m-a refăcut, din spin, O roză albă, cu petale vii, din cel copac de prețuire. Și albul rozei e sinele-nflorit- În ochii mei, împurpurat se face, Acum putea-voi sa renunț ușor la energia, Care în adâncurile mele zace?.. Sunt Eu, aceeași, cu vii culori de suflet regăsit, Și frunzăresc cu ochii o liniște răpusa azi în mine- Ce alb e pomul, ce atunci
SÂNGELE CE S-A NĂSCUT DIN SINE de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1452 din 22 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342457_a_343786]
-
a apropiat, cu toată zestrea durerii, de suferința omului, nu doar să o descrie, ci să o înțeleagă părtașă cu suferindu-l și s-o amelioreze prin speranță și credință, să-i deschidă omului cel puțin o fereastră spre zorii împurpurați. Poeziile ei sunt ale amurgului, ale nopții, ale toamnei, ale omului prins spre ultimul pas, și tocmai de aceea din ele se degajă o lumină roșiatică, în traversare nocturnă spre zori, un vis ce răstoarnă neputința, rănile realului în speramță
CÂTEVA CUVINTE DESPRE O CARTE CONSOLATOARE, DE PE PATUL DE SPITAL de ANA PODARU în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/343129_a_344458]
-
îmi răspunzi, nu mă supăr. Simte inima bătându-i cu putere în piept. De nu i s-ar citi pe față secretul, marele secret al vieții lui. O sfială și o roșeață feciorelnică puseseră dintr-odată stăpânire pe obrajii săi împurpurați, încât vorbeau de la sine disculpându-l. M-oi fi dat cumva de gol? Nuse poate. Altminteri nu m-ar mai fi întrebat. Într-un cămin de orfani, familia este o instituție sacră și în acest domeniu să pășește în vârful
PRĂJITURA DE DUMINICĂ (PARTEA A DOUA) de ION UNTARU în ediţia nr. 1110 din 14 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347366_a_348695]
-
Un gând buimac într-un ungher îmi zace Și nu-i găsesc firava limpezire. Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire Și mă aruncă-n lumile opace. Trec voci cerșind cărarea neumblata, Dar altele, urlând, ademenesc Cu zarea lor etern împurpurata. Cand verbe-n cuget tainic mă sfințesc, Nu-mi amintesc de mine niciodată. E semn profund că-ncep să mă trezesc. S-a născut în Scheii Brașovului, la 21 aug.1948. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatura Română la
SONETISTUL ROMAN ADRIAN MUNTEANU-LA MILANO VOI FI SINGUR ! de MIHAI MARIN în ediţia nr. 659 din 20 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346447_a_347776]
-
mori. În fața morții tâlharul se căiește Și Tu îl ierți, cum ai iertat de-atâtea ori! Ți-e trupul plin de răni, gura Ți-e uscată. Oțet pe buze-Ți pun, niciun strop de apă! La zar Îți trag cămașa împurpurată, Coroană-Ți fac din spini, frunte-adânc-o-nțeapă. Sângele Îți curge pe tâmple, pe obraz, Lacrimi aburinde-Ți spală răni uscate; Soldații râd, pe seama Ta, fac mare haz: „Hai, profețește, ne iartă de păcate(!) Cuiele bătute-n palme și-n picioare Te-
„ELI, ELI, LAMA SABACHTANI?” de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 459 din 03 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345303_a_346632]
-
apoi i-am recomandat pe ceilalți. Maica arhondară a luat de mână pe Adela și, întorcînd-o cu fața spre noi, a complimentat-o în felul ei: Ia uitați-vă la dânsa ce ochi are, să nu fie de deochi!" Adela, împurpurată și stânjenită, era acum fata de altădată. Grație ospitalității obișnuite la această mănăstire și drepturilor mele câștigate de musafir vechi, dar desigur mai ales grație ochilor Adelei, maica arhondară se purtă cu noi ca și cu un revizor eparhial. Prânzul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
semnul crucii, rostind Tatăl nostru și rugându-se de Dumnezeu să n-o uite printre străini. De cum puse piciorul pe pământ, Înțelese că se află pe un alt continent. O șocă la Început mulțimea de mirosuri ce se Învălmășeau În aerul Împurpurat. Amestecul de arome Îi bulversă simțurile Încă de la aeroport. Nicăieri nu mai Încercase astfel de senzații. Mirosea a cafea, a vanilie, a lămâi și a portocali, dar mirosea și a petrol și, mai ales, a bani. Mirosurile erau Însă altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
comedia. Aduceți-o pe soția lui Prescott și imobilizați-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]