39 matches
-
el ca la o minune, o făptură ireală... și o fericire imensă mi-a inundat sufletul, mi-a copleșit întreaga trăire. „Copilul meu... copilul lui Alex”... și dintr-o dată lacrimi calde au început să se rostogolească nestingherite pe obrajii mei împurpurați... și pe ai copilului nostru... Când am ridicat ochii plini de iubire, de suferință și întrebări... am zărit-o pe mama - care mai rămăsese în salon - stând cuminte pe un scăunel lângă ușă, cu privirea ațintită în gol... - Mama! Unde
“ZI FATIDICĂ... MADRID, 11 MARTIE 2004” (FRAGMENT DIN ROMANUL “VIAŢĂ FURATĂ”) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 437 din 12 martie 2012 by http://confluente.ro/_zi_fatidica_madrid_11_martie_20_valentina_becart_1331549152.html [Corola-blog/BlogPost/354525_a_355854]
-
contactul cu slova sadoveniană începe cu "Părul din ograda bunicilor", ori cu "Dumbrava minunată". D-voastră sunteți copleșitor mai îndrituiți să vorbiți la această adunare omagială, dedicată "celui mai mare narator de întîmplări și istorii din literatura română", acestui scriitor "împurpurat de slavă", "domn peste scrisul românesc, ca celălalt Mihai--Eminescu".Vă cer totuși îngăduința să aduc și eu prinosul meu de prețuire celui care ne-a subjugat inimile cu frumusețea scrisului său. Știți bine că sunt accidente ale firii, când oamenii
AZI E 5 NOIEMBRIE. NIMIC DESPRE SADOVEANU? de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1040 din 05 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Azi_e_5_noiembrie_nimic_despr_gheorghe_parlea_1383660849.html [Corola-blog/BlogPost/357462_a_358791]
-
a apropiat, cu toată zestrea durerii, de suferința omului, nu doar să o descrie, ci să o înțeleagă părtașă cu suferindu-l și s-o amelioreze prin speranță și credință, să-i deschidă omului cel puțin o fereastră spre zorii împurpurați. Poeziile ei sunt ale amurgului, ale nopții, ale toamnei, ale omului prins spre ultimul pas, și tocmai de aceea din ele se degajă o lumină roșiatică, în traversare nocturnă spre zori, un vis ce răstoarnă neputința, rănile realului în speramță
CÂTEVA CUVINTE DESPRE O CARTE CONSOLATOARE, DE PE PATUL DE SPITAL de ANA PODARU în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 by http://confluente.ro/ana_podaru_1490460443.html [Corola-blog/BlogPost/343129_a_344458]
-
tăciunii Și-nnobilează suflete sihastre. Din vraj(b)a nopții se-ntrupează iele Ce-i murmură prin tâmple-ncărunțite O simfonie-a dragostei rebele Pe note calpe, doruri nenuntite. Dar dintre toate-o măndră hindustană Pe umeri cu-n sari împurpurat Așează-n palma clipelor din strană Un psalm al vieții fără de păcat. Trăiește-n visul de poet Tagore Minunea dragostei ce-ar vrea s-atingă Aripa timpului pierdută-n ore Și teama de iubire să-i învingă. Când încurcate căi
POEME DE IARNĂ de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 430 din 05 martie 2012 by http://confluente.ro/Georgeta_resteman_poeme_de_iarna_georgeta_resteman_1331010803.html [Corola-blog/BlogPost/354749_a_356078]
-
aștept veșnicia. / Tu erai acolo: tăcerea, pământul, / Eu eram acolo: vântul, cuvântul” [Dominic Stanca - Un ceas de hârtie (București, Editura Eminescu, 1984, p. 182), ciclul Lirice. Vesperale II]. „Într-o zi”, poetul „a ieșit” să-mbrățișeze iubirea. Și-acea imagine împurpurată s-a oglindit în faldurile tinereții, vrând a dăinui, de-a pururi. Ea traversează toate etapele viului, pentru a înmiresma apoi, și eternul timp al neființei. Interesante interconexiunile semantice create de formele verbale: „am ieșit” (o perspectivă a prezentului în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti by http://uzp.org.ro/duioase-miresme-intru-amintire/ [Corola-blog/BlogPost/92373_a_93665]
-
mă numiți cu o insistență plină de ape, stă memoria voastră în mine crucificată ca momeala de carne pentru pasărea-călău: se întunecă brusc și rămâne un miros de vâsc putrezit. Pete de rugină, seu aruncat pe cărbuni, pânzeturi acoperind porțelanuri împurpurate... Toate semnele apasă pe inima mea în vreme ce fiicele mele vorbesc în oglinzi, dar vârsta este ca vasul remușcărilor. Iată lichidul pe care urmează să-l bea buzele mele. Fiecare distanță are tăcerea ei și are pietre tombale vizitate de animale
ANTONIO GAMONEDA - Descrierea minciunii (Fragmente) by Dinu Flămând [Corola-website/Journalistic/4808_a_6133]
-
și doctor de destin, Să vad, sau întunericul să mă admire?.. Dau tot, cu energia, ce m-a refăcut, din spin, O roză albă, cu petale vii, din cel copac de prețuire. Și albul rozei e sinele-nflorit- În ochii mei, împurpurat se face, Acum putea-voi sa renunț ușor la energia, Care în adâncurile mele zace?.. Sunt Eu, aceeași, cu vii culori de suflet regăsit, Și frunzăresc cu ochii o liniște răpusa azi în mine- Ce alb e pomul, ce atunci
SÂNGELE CE S-A NĂSCUT DIN SINE de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1452 din 22 decembrie 2014 by http://confluente.ro/lilia_manole_1419255549.html [Corola-blog/BlogPost/342457_a_343786]
-
mori. În fața morții tâlharul se căiește Și Tu îl ierți, cum ai iertat de-atâtea ori! Ți-e trupul plin de răni, gura Ți-e uscată. Oțet pe buze-Ți pun, niciun strop de apă! La zar Îți trag cămașa împurpurată, Coroană-Ți fac din spini, frunte-adânc-o-nțeapă. Sângele Îți curge pe tâmple, pe obraz, Lacrimi aburinde-Ți spală răni uscate; Soldații râd, pe seama Ta, fac mare haz: „Hai, profețește, ne iartă de păcate(!) Cuiele bătute-n palme și-n picioare Te-
„ELI, ELI, LAMA SABACHTANI?” de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 459 din 03 aprilie 2012 by http://confluente.ro/_eli_eli_lama_sabahtani_george_safir_1333434626.html [Corola-blog/BlogPost/345303_a_346632]
-
Un gând buimac într-un ungher îmi zace Și nu-i găsesc firava limpezire. Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire Și mă aruncă-n lumile opace. Trec voci cerșind cărarea neumblata, Dar altele, urlând, ademenesc Cu zarea lor etern împurpurata. Cand verbe-n cuget tainic mă sfințesc, Nu-mi amintesc de mine niciodată. E semn profund că-ncep să mă trezesc. S-a născut în Scheii Brașovului, la 21 aug.1948. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatura Română la
SONETISTUL ROMAN ADRIAN MUNTEANU-LA MILANO VOI FI SINGUR ! de MIHAI MARIN în ediţia nr. 659 din 20 octombrie 2012 by http://confluente.ro/Adrian_munteanu_la_milano_voi_fi_singur_mihai_marin_1350720241.html [Corola-blog/BlogPost/346447_a_347776]
-
cum e fiecare româncă, visată prințesă. E o tinerească forfotă pe unde trece azi Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, oriunde fetele românce se adună într-o suită de onoare și n-o invidiază niciuna. Înconjurând-o, fetele au obrazul mai împurpurat de iubire, inima mai fierbinte de credință, gura mai destinsă în zâmbet. În chipul Principesei, fiecare fată își revendică o fărâmă din ce a visat să fie. În fiecare primăvară celebrăm ziua Prințesei noastre. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, superba
ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA MOŞTENITOARE MARGARETA A ROMÂNIEI. TIMP, DESTIN, VOCAŢIE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1182 din 27 martie 2014 by http://confluente.ro/Aurel_v_zgheran_1395949082.html [Corola-blog/BlogPost/370198_a_371527]
-
îmi răspunzi, nu mă supăr. Simte inima bătându-i cu putere în piept. De nu i s-ar citi pe față secretul, marele secret al vieții lui. O sfială și o roșeață feciorelnică puseseră dintr-odată stăpânire pe obrajii săi împurpurați, încât vorbeau de la sine disculpându-l. M-oi fi dat cumva de gol? Nuse poate. Altminteri nu m-ar mai fi întrebat. Într-un cămin de orfani, familia este o instituție sacră și în acest domeniu să pășește în vârful
PRĂJITURA DE DUMINICĂ (PARTEA A DOUA) de ION UNTARU în ediţia nr. 1110 din 14 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Prajitura_de_duminica_parte_ion_untaru_1389672342.html [Corola-blog/BlogPost/347366_a_348695]
-
Acasa > Stihuri > Tonalitati > ATUNCI CÂND TOAMNA Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 517 din 31 mai 2012 Toate Articolele Autorului 229 ATUNCI CÂND TOAMNA Atunci când toamna rece prin grădină, Ravagii face prin florile împurpurate, Dar care mai au sevă-n tulpinile uscate, Cu rizoizi puternici pe rădăcină. Vântul scutură cu răbufniri înfuriate, Gingașele flori, se aruncă-n petale, Suflul lui de moarte să le înfioare, Dar rămân imune, însă speriate! În inima mea nu
ATUNCI CÂND TOAMNA de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 517 din 31 mai 2012 by http://confluente.ro/Atunci_cand_toamna_mihai_leonte_1338465455.html [Corola-blog/BlogPost/358509_a_359838]
-
de Geologie al lui I. Simionescu, din toamna anului 1908: „ieșind aproape uluit de la această deschidere de curs, am pornit în neștire, nu spre casa care era în partea de jos a orașului, ci spre dealul Copoului, unde în amurgul împurpurat al asfințitului, priveam cum se desfășoară departe creasta zimțuită a Carpaților cu transparența de ametist. Și în acea minunată priveliște și cu sufletul atâta de răscolit de ceea ce auzisem de la maestru, mi-am statornicit cărarea vieții, fiindcă până atunci nu
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
tei, feți-frumoși legănați în cumpeni de stele zvoneau - peste câmpie și-n somnul cu vise al oamenilor - timpul culesului. Grâul, răsuflând precipitat, întors cu fața spre lună, încremenește în culoare. Presimt foșnet de secerători - și pe pânza miezului de noapte, împurpurată, se ivește contur de dropii uriașe înotând prin marea de aur până la subsuori, cu aripile larg desfășurate. ...Ochiul găsește în amintire ungher de casă, în care un tată prăvale măsurile cu grâu, iar noi țopăim ca niște zei-copii prin boabele
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
de a mai reveni la suprafață în viață, de parcă pleca să guste orbește din beneficiile pe care le poți simți rămânând pe veci la fund. Ieșea în cele din urmă cu fața suptă și gura trăgând anemic aer, cu fața împurpurată. Știam că îl tenta grozav să se scufunde și să nu mai vină înapoi. Chiar dacă nu se ostenea să îmi dea de înțeles că tânjește oarecum la asta și înota în sus și în jos, posomorât, cu părul lui sârmos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
comedia. Aduceți-o pe soția lui Prescott și imobilizați-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin forma de plural care intră în analogie cu pluralul "adâncuri". Diversificarea, multiplicarea se realizează prin descompunerea tabloului sufletesc în cioburile unei oglinzi sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se confundă cu acest univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
intră în analogie cu pluralul "adâncuri". Diversificarea, multiplicarea se realizează prin descompunerea tabloului sufletesc în cioburile unei oglinzi sparte care transmit, la infinit parcă, semnele morții ("Cu buze împurpurate, tovarăș morților, de unde vii/ În ceața fiecărei nopți, lunateco?"). Imaginea morții împurpurate amintește de Edgar Allan Poe, dar e lipsită de fiorul groazei. Cotidianul se confundă cu acest univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți ale realității. Atunci când spiritul se simte copleșit de invazia umbrelor, feminitatea aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de piept și tremura ușor. Arăta ceva mai slabă. Părul bogat, pufos, castaniu deschis ca scorțișoara îi cădea pe umeri liber și încâlcit, iar briza i-l sufla, lăsând să i se vadă albul pielii capului. Obrajii îi erau foarte împurpurați, dar stătea perfect dreaptă și se uita la mine, iar gura roșie, de culoarea cărămizii arse, era fermă, exprimând bravură: o nobilă fecioară aflată înaintea execuției. Și Lizzie arăta mai bătrână, oricum mai bătrână decât fetișcana băiețoasă, radioasă și năstrușnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ierți. A fost o greșeală. — O greșeală, repetă Lizzie, uitându-se în jos, la pantofii negri de lac, cu tocuri înalte, udați de iarba de pe digul rutier. Înțeleg, urmă ea. Își înălță capul și se uită la mine, cu fața împurpurată, în timp ce buza de jos îi tremura, iar ochii aveau o privire rătăcită, îngrozitoare. — Îți amintești de fata asta, ți-am povestit odată despre ea, ei bine, am întâlnit-o din nou, e aici, și... — Atunci am să-ți spun bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ușa bucătăriei. James, privindu-mă peste umărul lui Lizzie, mi se adresă: — Charles! Spaima profetică te împunge cu repeziciune. Inima a început să-mi bată violent, mi-am simțit gura uscată. — Da? Au ieșit amândoi în hol. Lizzie avea obrajii împurpurați și părea speriată. — Charles, eu și cu Lizzie dorim să-ți aducem ceva la cunoștință. Cât de prompt se repede spiritul uman către cele mai sumbre viziuni de dezastru! În două secunde am trăit o întreagă experiență de tortură mintală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Francesca Romana) din Roma. Eminentul cardinal Parocchi, vicarul Sanctității Sale, urcând pe scenă mai apoi, ilustra caracterul Operei saleziene într-o manieră magistrală: „Dacă am înțeles bine, dacă am prins bine ideea, dacă inteligența nu mă învăluie - prin aceste cuvinte împurpuratul arăta scopul ei, caracterul ei special, fizionomia ei, nota ei esențială, iubirea exercitată potrivit exigențelor timpului: „Noi am crezut iubirii; Dumnezeu este iubire“ și se revelează prin iubire. „Lumea de azi, poate fi atrasă și îndemnată la bine numai cu ajutorul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
mine maculatul că/ te-am decretat Sfinte drept părinte proteguitor al/ merituoasei dar nedreptățitei Poezii Române în care/ îndrăznesc să cred că se află și inima mea cum/ în mijlocul unei uriașe rodii una din semințe se află între/ două elipse împurpurate... însângerate..." (1996). A.B.În titlurile mai multor antologii e prezent tandemul "secolele XX-XXI". De netăinuit. Mai înainte am publicat "Poeme din secolele XX-XXI". Ar fi propria-mi serie de autor ajuns la vârsta și experiența... antologărilor masive. E un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
trecut te pot întoarce cu un deceniu și chiar mai bine în urmă, fie cu efectul salutar al unei băi purificatoare, fie cu acela al descinderii în puțuri adânci, unde însăși componența aerului se modifică, până la primejdie. Lectura, în ultimele împurpurate amurguri ale lui 2003 a Jurnalului - pe anii 1990-1935 - ținut de d-na Monica Lovinescu ne-a fixat acul de cântar între cele două extreme, cauzându-ne, în zona purei rațiuni, senzația retrăirii unei existențe pe similare coordonate, iar în
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
tradus. Mai bine spus, la (tra)dus aiurea... Așadar - elementar! - în poem fiind vorba de scorușul în prag de iarnă, împurpurat de ciorchinii săi copți, nicidecum nu era cazul să fie utilizată... „pensula” (de ce nu... bidineaua?...) în loc de frumusețea și abundența împurpuratelor poame-ciorchine ale scorușului, atât de poetic pentru sufletul rușilor! Iar ceea ce, în ultimul catren, este tradus drept (strâmb!): „Până și astăzi / Vreau să mistui / Riabina arzândă/ Într-o pensulă mare” e de-a dreptul teatrul absurdului ridicol, în uriașa lui
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]