423 matches
-
pînzeturi scumpe, puști de Damasc pentru cumnați etc., etc.69, așa că, din toate cadourile primite de Maria Jitniceroaia, nepotul ei, aga Grigore Cananău a avut de unde alege, ca să facă și el cadouri Paraschivei și Donțului. Relațiile dintre aceștia s-au încîlcit nebă nuit de mult, mai ales după căsătoria lui Grigore Cananău. Soția sa, Profirița, a observat multe abateri, care, în preajma războiului ruso-turc, se făceau fără perdea. E de presupus că ea a observat și lipsa unor obiecte din casă. De
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
tulpinile ramificate ale fumariței cu flori roșietice și negre, cîrcei de viță, firișoarele întortocheate ale caprifoiului, în sfîrșit, tot ceea ce au aceste făpturi nevinovate mai despletit, mai sfîșiat, flăcări și întreite lănci, frunze crestate, zdrențuite, tulpini chinuite ca niște dorințe încîlcite în fundul sufletului. Din mijlocul acestui multiplu puhoi de dragoste care se revarsă, se ridică un minunat mac, bătut, roșu, plin de boboci gata să se deschidă, desfăcîndu-și flăcările incendiului peste iasomia înstelată, stăpîn peste ploaia necontenită a polenului care plutește
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte, se încîlcesc și se fac grămezi, de unde se aud înjurături, amenințări și lovituri de bici. Și această mizerie, acest noroi care mustește peste tot de cum dă ploaia, făcînd caldarîmurile alunecoase, adevărate capcane ale morții. Și gunoaiele care putrezesc prin canale și pe la
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
epic al cărții e dispariția unui zbir comunist, asasin, a cărui ucidere și-o revendică, fără temei (spre a-și crea un fel de aură), un bețiv. Din acest nucleu pornesc fire ce, întinzându-se și complicându-se la nesfârșit, încâlcindu-se pe alocuri într-o manieră bizară, vor străbate un șir de romane: Vânătoarea regală (1973; Premiul Uniunii Scriitorilor), O bere pentru calul meu (1974), Împăratul norilor (1976), Ploile de dincolo de vreme (1976). Cel mai izbutit dintre acestea e, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
geometria euclidiană, cu șirul ei de axiome și propoziții, a oferit cadrul esențial pentru gândirea modernă încă din perioada Renașterii. Matematicienii se mândresc cu certitudinea absolută, în comparație cu etapele provizorii ale cercetătorilor de științe naturale, ca să nu mai vorbim despre gândirea încâlcită din alte domenii. Este adevărat că, începând cu Gödel, certitudinea absolută a fost subminată, iar asaltul mult mai banal al demonstrațiilor pe computer, cu lungimi interminabile, a indus o anumită smerenie. În ciuda acestui lucru, demonstrația își păstrează rolul primordial în
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
conducerea asupra templului, o au așa-numiții boreazi, care sînt descendenți din Boreas, și ei succed la domnie după neam.” Mai dau încă un fragment din același text pentru a desluși mai bine despre ce ținuturi ne luminează așa de încîlcit ,,neștiutorul” istoric grec Diodor. În Cartea ll,XLlll, scrie despre sciții cei plimbăreți care și-au întins domnia din sudul munți-lor Caucaz, în nord ,,ajungînd pînă la Ocean(adică Marea Neagră pentru că sciții nu au fost niciodată în Europa de vest
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
acestor lungi narațiuni puternic oratorice, presărate cu liste lungi de nume proprii cărora le lipsește rezonanța orchestrală, este cam fanfaron și sadic. Dar se întîlnesc fragmente remarcabile. Iată o pădure crispată, dementă: În cea pădure veche, grozavă, infernală, Cărarea-i încîlcită și umbra e mortală, Și arbori, stânci, prăpăstii și oricare făptură Iau forme uriașe prin negura cea sură, Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dâmburi, de șerpi ascunși în găuri, De toate-acele fiare povestice, de pradă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de semnificare. Construite pe calapodul unor simetrii savante, articolele valorifică valențe ritmice eufonice care imprimă textului tonalități emfatice: "Cu cât trec una după alta zilele, cu cât se prelungește fără nici un termen prevăzut sesiunea extraordinară, cu atâta cestiunea revizuirii se încâlcește mai mult, cu atât neliniștea și temerile cresc și cuprind toate mințile, cu atât mai mult toată lumea își pierde cumpătul și facultatea chibzuirii"357. Concluzii Multe dintre textele publicistice au ținuta unor spectacole de teatru amplu regizate, în care replicile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
viață poate fi citit și ca o imagine a labirintului: o formă specială a haosului. Un labirint vegetal peste care stăpînește Grui-SÎnger, crudul Minotaur. Începutul poemului anunță intrarea În acest spațiu provocator: „În cea pădure veche, grozavă infernală, Cărarea-i Încîlcită și umbra e mortală, Și arbori, stînci, prăpăstii și oricare făptură Iau forme uriașe prin negura cea sură, Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dîmburi, de șerpi ascunși În găuri, De toate-acele feare povestice, de pradă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Don Conachi... Mai dificilă este situația lui Anton Pann care, Într-o adiată dorea să călugărească pe „Ecaterina de Pann”, ultima soție. Ecaterina n-a acceptat Însă, se pare, schimnicia; Îndată după moartea poetului s-a dus după alt bărbat, Încâlcind astfel prevederile testamentului. Anton Pann bale, dealtfel, recordul În ce privește onomastica feminină. Înaintea Ecaterinei, citim În acrostih numele Saftei, Lucsandrei, Parasehivei, Marioarei, Anicăi, Ninei, Sultanei, Elencăi, Liuței, Uțicăi. O poezie este Închinată unei femei pe numele de Ralu, alta se adresează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
te cununi cu noi!“ Ascultînd asemnea glasuri în zori și în amurg, la răsărit și la apus, sufletul fierarului răspundea: „Da, vin acuș!“ Și astfel, Perth porni la vînătoarea de balene. Capitolul CXII FORJA Pe la amiază, Perth, cu barba-i încîlcită și cu trupul încins cu un șorț din piele de rechin, stătea între forjă și nicovala așezată pe o buturugă masivă, ținînd într-o mînă un vîrf de lance răsucit pe jăratic și apăsînd cu cealaltă pe foale. Deodată își
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
din cabină, trimitea pe alții să-i aducă. Mînca în aer liber - doar de două ori pe zi și anume, dimineața și la prînz, căci de cină nu se atingea; nu se mai bărbierea, încît barba ajunsese să-i fie încîlcită, ca rădăcinile smulse ale unor copaci doborîți de furtună, rădăcini ce cresc mai departe, chiar cînd copacului i-a pierit verdeața din creștet. Dar cu toate că viața lui devenise o necontenită veghe pe punte și cu toate că pînda mistică a partului era
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
numai cadența unică a frazei poate anula, prin perfecțiune, eventuala indispoziție. Dar și, iată, referirea ca atare la neschimbat-fermecătoarea Odette: "... un ultimatum adresat legilor cronologice, mai miraculos decît conservarea în ciuda legilor naturii". În sfîrșit, ca radicalul contrast să decidă: "... cocul încîlcit de păpușă mecanică enormă suprapus unei fețe mirate și inflexibile tot de păpușă" al aceleiași Odette, care, suprem, e comparată nici mai mult, nici mai puțin cu Expoziția universală din 1878... Ernst Jünger (1895-1998), care traversase deja secolul pe asprele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
musculițele care-și căutau o moarte luminoasă sub abajur. Puțin câte puțin, ochii noștri au reînceput să vadă. Stelele și-au alcătuit din nou constelațiile. Calea Lactee s-a îmbibat cu fosfor. Iar dintr-un colț al balconului nostru, printre tulpinile încâlcite de măzăriche, bacanta detronată ne trimitea zâmbetul ei de piatră. Charlotte s-a oprit în prag și a suspinat ușor: - Știți, de fapt, La Marseillaise era un marș militar, nimic mai mult. Cam ca și cântecele revoluției ruse. Sângele nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de pădurice foarte deasă, de nepătruns chiar: desișuri de muri sălbatici, crengi spinoase de alun, tranșee surpate, pline de urzici. De altfel, chiar dacă, în cursul jocurilor noastre, reușeam să răzbatem prin zăgazurile naturale, altele, făurite de om, astupau trecerea: șirurile încâlcite de sârmă ghimpată, hățișurile ruginite ale barajelor antitanc... Locul acela era botezat „Stalinka”, după numele liniei de apărare construite aici în timpul războiului. De teamă să nu vină nemții până acolo. Dar Volga și mai ales Stalingradul îi opriseră... Linia fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Beria, de haremul lui de femei violate, omorâte. Acum, de violul franțuzoaicei aceleia în care nu voi putea, parcă, niciodată să o recunosc pe Charlotte. Erau prea multe deodată. Excesul acela mă năucea. Coincidența gratuită, de o evidență absurdă, îmi încâlcea gândurile. Îmi spuneam că, într-un roman, după povestea atroce a femeilor răpite în inima Moscovei, cititorul ar fi fost lăsat să-și revină de-a lungul mai multor pagini. Ar fi putut să se pregătească pentru apariția unui erou
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ca dorința mea. Ca ordinele instructorului. Nici o umbră din trecut nu tulbura limpezimea acelui moment. Respiram, doream, executam mașinal comenzile. Și, cu o plăcere de nespus, simțeam cum mi se risipea în cap cheagul reflecțiilor mele de iarnă, apăsătoare și încâlcite... Tânăra roșcovană se legăna din șolduri ușor în fața mitralierei. Soarele îi lumina contururile trupului prin țesătura subțire a tunicii. Buclele de foc i se răsuceau pe chipiu. Și numele acelea grotești: Marguerite Steinheil, Isabeau de Bavaria... răsunau ca din fundul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
răsunat cam nesigură: - Așteaptă! Acolo o să stingă proiectoarele, ai să vezi, o să fie o puzderie de stele! Dacă ne cățărăm mai sus, o să vedem Săgetătorul... Nu l-am ascultat. Am sărit jos. Tălpile mi s-au izbit violent de rădăcinile încâlcite de pe pământ. Am alergat ca să-mi ajung din urmă colegii, care se îndepărtau gesticulând. Doream să le vorbesc cât se poate de repede despre partenera mea cu piept frumos, să le aud comentariile, să mă asurzesc cu vorbe. Eram grăbit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce eroul în povestire. Autorul imaginează pe cineva anume. Nu contează că acel cineva are o comportare stranie, un trecut nemărturisibil, gânduri așa de încâlcite că nimeni în text sau în afara lui nu le poate ordona. Tragic sau hilar, mai mult sau mai puțin activ, eroul bizar e foarte viu și cu atât mai captivant cu cât rămâne mai enigmatic. Autorul Desperado respinge analiza psihologică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în minte. Diferența între Fluxul conștiinței și autorii Desperado este că, la moderniști, planul era înțelesul ascuns în stil, în vreme ce autorul Desperado își face un plan din a complica mecanismele narațiunii. Cu alte cuvinte, în vreme ce moderinștii reduceau firul narativ și încâlceau cuvântul, autorul Desperado mizează (ca pe vremuri, înainte de răsturnarea modernistă) pe simplitatea verbală a unei istorisiri complicate. Noutatea textului Desperado este, în mare parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
altceva decât să se interpună între lectură și trecutul eroilor pe care îi creează. Navigăm printre amintirile pictorului din An Artist of the Floating World (Ishiguro) fără să înțelegem clar ce urmărește autorul. Abia la o relectură înțelegem că prezentul încâlcește trecutul cu un scop, că sfărâmarea cronologiei are o intenție, alta decât cea modernistă. Woolf refuză ordinea cronologică pentru a elibera sensibilitatea, Joyce pentru a ajunge la rădăcinile cuvântului; Ishiguro distruge curgerea reală a timpului de dragul demonstrației (aflăm din episoade
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Și el alege bucuria zidirii. Cam la fel stau lucrurile și cu Mimi Khalvati. Curg în poemele ei două patrii și două râuri de mâhnire. Una dintre patrii e cea acceptată de la sine (Anglia), pe când cealaltă (Iran) e un amestec încâlcit de amintiri ca fierul roșu, de violențe ce curg spre prezent. Poeta nu se mai simte acasă acolo; spațiul primilor ani de existență o apasă. Bucuria ei este poezia, iar acest suflet încercănat e jertfa de real pe care poeta
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atît de acidă și lipsită de rezultate încît tînărul și idealistul naționalist Iorga o considera drept o dovadă a urii fățișe a acestuia față de România. Relațiile dintre Iorga și Gherea (ca și cu revista acestuia, "Literatura și știința") s-au încîlcit atunci cînd acesta din urmă i-a cerut să adopte o poziție ideologică pe care Iorga nici nu voia, nici nu era capabil să și-o asume. Gherea interpretase una din poeziile lui Iorga drept revoluționară, cu toate că acesta își exprimase
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]