540 matches
-
asupra căruia opina Pompiliu Constantinescu, să reamintim și noi că scriitorul însuși își recunoaște trăsături structurale tocmai într-o asemenea direcție a agresivității ("Ce m-aș fi făcut Doamne, sentimental și mistic, fără părechile de măsele și fără zgîrîietura unghiei încovoiate?", se întreabă retoric Arghezi, undeva înspre finalul Manualului de morală practică). Mai mult, încă din primii ani ai activității sale pamfletare, Arghezi se pronunță pentru o agresivitate extremă a "condeiului" ("Condeiul se ucide cu condeiul. N-ai putere, s-a
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
cu un august o zi de joi vîrîtă-ntr-o duminică o-nserare ascunsă-n pliurile radioasei amiezi în frapieră o sticlă de vin rubiniu decoltată cum rochia unei bacante pe perete masca unui diavol (un ochi roșu și altul verde bărbița-ncovoiată ironic aidoma unui al treilea corn inversat) ai zice ultimul portret al poetului Abăluță. Întregul În focul fierbinte-al detaliilor cum se călește Întregul cum se face ne’ndurător oțel apoi cum devine rece stingînd fără milă detaliile. Uimită e
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/4799_a_6124]
-
De la o sanie în zbor sprințar Printr-o poiană, sub, sticlind, ninsori. Parcă-i vrăjeau, tălpi gata fabricate, Pe-ai tăi, de-un Strâmbă-Lemne, de prin sate, Aceste, prin păduri, greșeli din rai. Le mângâiau, când le tăiau, gândeai, Ca-ncovoiate gâturi de viori. 20 ianuarie 2007 Ateneul Român Poetu-n bronz, pe cap c-un porumbel. "Concert Dvorák, Sibelius și Liszt". Ordinul doric, cu-al lui cânt și el. Un vânt în scuar, cu mâini de botanist. Drumeț dintr-un alt
Poezii by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/6711_a_8036]
-
precum un tăvălug. La un gungurit de-al lui ca de guguștiuc, ulii s-au năpustit asupra zmeului, i-au spart și scos ochii și l-au lovit distrugător din cap la coadă cu ciocurile și ghiarele lor ascuțite și încovoiate. Odată orbit și doborât la pământ, bursucii au dat năvală pe el și cu ferăstraiele agere ale fălcilor lor pofticioase l-au ronțăit până la ultimul oscior și soz de aur, de nu a mai rămas, în câteva momente, nici o urmă
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
Vasilievici, concluzionează ea în cele din urmă. O pură întâmplare că acest cui a apărut tocmai acolo, sub talpa dumitale. Dacă este ceva ce nu admit în această viață este întâmplarea, hazardul. Camera prost luminată, arpacașul care arată cumplit, nasul încovoiat al hoaștei ăsteia de Gladkina, mai treacă-meargă, dar nu hazardul! Kusok, care trebăluiește lângă geam a pus capăt discuției. A luat troașa din mâinile Annei, a scos un clește și a smuls cuiul cu o mișcare scurtă. Îmi întinde pantoful
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
acelei zile se retrăseseră în vîrstă pîlpîind prin odăi cu perdelele trase clipeau către moarte și ea ca o doagă crăpată le înfoia penajul albăstriu primăvăratic al plămînilor Plumburiu se făcu cerul apoi alb cu nori tociți cenușii peste acoperișe încovoiate pe care ploaia bătea într-o cadență nemaiauzită viermi albi mici țiuiau prin aerul subțire deasupra caselor - ca bețele vătuite ale tobelor peste sat vremea înnăbușitoare a teiului începuse și bunicul în cizmele lui dădea cu lopata în fața casei ploaia
Ernest Wichner - Un gând obosit în scrîșnetul universului by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11800_a_13125]
-
aceste căderi, gemetele și urletele izbind clipă de clipă-n timpanul meu ceresc, o, palmele mele de lumină ce nu vor mai face nicicând bătături, tot mângâind fețe înlăcrimate, spălând rănite picioare, așezându-se de miliarde de ori pe umerii încovoiați! Să fii ramă în vecii vecilor, în timp ce peisajul se veștejește, în timp ce portretul pute, în timp ce mor încă și încă o dată foarte moartele naturi moarte. Tempus Timpul. Frumos. Cu Profețiile, oho, împlinite toate. Și, mai ales, Ultima. Mari surprize nu prea mai
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
pe foi veline. Îngerii nu erau pretențioși, nu doreau marea cu sarea, nici lacul cu caimacul, nu... ci izvorul rotund,neclintit,cu prundul răspîndit lin, artistic, cu niscaiva nuferi orbitori plutindu-i pe suprafața netedă, lucioasă...Slujbaș conștiincios, scrib vrednic, încovoiat veșnic peste registrele largi, cu mii de rubrici orizontale, verticale, ba și de-a curmezișul filei largi, spre zăpăcire și umilință adîncă, lucram nepotolit de nimic, robotem epuizat, scăldat în sudori fierbinți - valuri leșioase ce-mi opăreau pielea, mi-o
Trebuia să transcriu... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12734_a_14059]
-
sau zîmbea legănîndu-se de pe-un picior pe altul. Pretindeam că am nevoie de prietenia creierului său. Nu sînt chiar așa de grozav cum par. mi-a zis vlăjganul ca și cum s-ar fi scuzat. Uneori iarna îi atîrna din nasul încovoiat o picătură. Cînd ne-am plimbat, i-am privit picătura cum se legăna în vîrful nasului fără să cadă. Poate era pe jumătate înghețată. Mă perpeleam de dorul lui. Pînă cînd mi-am zis: "dar eu sînt puternică. A trecut
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
fi dorit, dacă se poate bineînțeles, să-l învoiesc poimâine de la ore, avea o înmormântare în familie, sau trebuia să meargă la dentist, sau i se îmbolnăvise copilul de pojar și multe altele, îl învoiam pe loc, din nou spinări încovoiate, nici nu intrasem bine în pielea de director și mi se făcuse un irepresibil dor de ducă. Între profesori se nimerise și un membru de partid (în vremea aceea rara avis) cu care am intuit de la început că o să am
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
caută sub pielea lui/ gustul trupului ei. ar vrea să plângă mereu./ dar de sub pleoape îi ies fire lungi de păr./ îl lăsăm mereu în pace. știm că pentru el/ nu mai poate exista nimic." (Prezicere); "ochii mei văd patul// încovoiat, ridicat deasupra mesei, căzând deodată, rupând-o/ în două, rochia albastră plină de pietre lovindu-se/ de tavan, de podea, crăpându-le, legănându-se ca limba/ unui clopot. pete/ roșii pe tot tavanul încep să se rotească, să saliveze,/ rozându
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
preferința sa sinceră merge către o critică conținutistă. Luând în discuție, de pildă, romanul Cronică de familie de Petru Dumitriu, el descrie portretele făcute de prozator în loc să descrie modul lui de-a portretiza: "Zveltă, necoaptă, sălbatică, cu un nas fin, încovoiat, cu o gură palidă, deși cărnoasă, ochi negri, incendiari, umbriți de gene fine, îndoite în sus, Davida e, ca și tatăl său, o ființă retrasă, tăcută, iar când vorbește înalță fruntea într-un fel ce trădează un orgoliu suveran. Îmbrăcămintea
UN SISIF AL ISTORIEI LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16186_a_17511]
-
majoritatea oamenilor din jurul nostru câștigul major și indiscutabil al revoluției - libertatea cuvântului - pare să nu însemne mai nimic; * Pentru că suntem incapabili să ne vedem așa cum arătam și trăiam "înainte": cu ciorapi cârpiți și haine ponosite, demodate și de proastă calitate, încovoiați și cu chipuri apăsate de deznădejde, extenuați de efortul de a procura mâncare, străbătând strada și viața terorizați de ger, de întuneric și de restructurările pe criterii politice; * Pentru că, în evaluarea distanței dintre "acum" și "înainte", omitem să luăm în
De ce "înainte era mai bine"? by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/16404_a_17729]
-
Elvira Sorohan Orice om de cultură și-a construit imaginea unui Blaga izolat în studiu, încovoiat meditativ asupra ființei trăitoare în "orizontul misterului", aristocrat al gândirii asaltând în tăcere barierele aruncate de Marele Anonim în calea cunoașterii, autor al unui stil elegant și metaforic, împrumutat unei întregi școli. De aceea va fi greu să accepte că
Lucian Blaga pamfletar by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/16100_a_17425]
-
noaptea aceea m-am trezit pe la trei, pentru că ea stătea în șezut în pat, ghemuită, cu capul între picioare. Aducea cu un arc întunecat, curbat și subțire.ș...ț Nu cred că mai văzusem singurătatea mai limpede ca acum: spatele încovoiat al lui Cathrin, un cerc, propria sa umbră. Și asta mă însingura de două ori. Ea era oglinda mea. Eram însingurați împreună. Am rămas cât mai nemișcat cu putință”. Eroii nu se confesează, nu se lămuresc sondând deschis abisuri și
Privirea scandinavă sau despre subtext by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2677_a_4002]
-
mult râvnim la ploaie, la reavăn Și ce departe s-a dus orice răcoare! Prea străină-i doina în crânguri, Prea cu jale suspină-n amurg; Prea s-au pitulat peștii în râuri Și apele prea trudite mai curg. Prea încovoiată spinarea, Sub mii de bice la boier pe moșie Și prea s-a scurs până și lumânarea, Din sfeșnicul tău, Românie! MIRACOL VIU DE ALBĂSTRELE Inima mea din crengi de alun, Un dor pribeag îmi doarme-n plete! Bogată-i
VERSURI (1) de DANIELA POPESCU în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381679_a_383008]
-
stufuri. Atunci, a apărut o namilă de somn, de peste un metru. Un pește cum n-am mai văzut decât în filme, sau la televizor. Cu mare greutate, colegul a reușit să-l dirijeze în dreptul spațiului gol dintre stufuri. Având lanseta încovoiată și tot dând drumul la fir, apoi mulinând ușor, l-a adus lângă mal, însă monstrul se zbătea cu putere și trebuia să dea din nou drumul la nailon, să nu-l piardă din cârlig, sau să se rupă forfacul
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1238 din 22 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/383732_a_385061]
-
buni, Aș mai alege vant, Ca el, așa, pe rând, Să ducă-n depărtare Tot ce-i urât sau moare, S-alunge din pământ Tot ce nu este cânt Și aș alege-un pom, Dar neplantat de om, Drept sau încovoiat, Mai verde sau uscat, Dar demn, Din lemn, Din lemn cu fibra dură, Ca prin a lui natură, Să-nvăț lipsa de ură Și-n lumea asta plină De lumină, Întoarsă-n timp L-aș căuta pe Iisus, Să-l
O MURITOARE VIE de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 2034 din 26 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380133_a_381462]
-
ca firul ierbii să facă-nainte-i covor, cu mușchi să-mbrace stânca sub calde dezmierdări de soare... Văzu un semn în acea închipuire picurată de somn. Akhnu, c-un cap împodobit de luciri aurii, cu cioc de fier, cârlig încovoiat, prea bine se pricepe să iscodească prada-n zare! Și rostul vânătorii îl știe temeinic, și-a muiat ades în sânge ghearele-i oțelite! Să meargă! Să vâneze împreună! Și toți să le privească! Doar la asta visa fata de când
ÎNSEMNE CULTURALE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382148_a_383477]
-
goană șerpuitoarele poteci, dau ghes la zbor acvilelor prin scurte și meșteșugite îndemnuri. Păsările amarnic strigă, planează țintit către prada simțită, văzută. Se lasă-n căderi amețitoare și iute pun stăpânire pe animalul doborât, sfârtecându-i puterea vieții cu oțelul încovoiatului cioc. Săltând-o în chingile ghearelor, duc mai apoi captura la stăpân. Îndemnuri răsună pe rând. Zboruri de acvile se-ncrucișează semeț. Glasuri sparg tăriile, unele ciudoase, altele învingătoare. Într-un chiot prelung se unesc și vocea de om, și
ÎNSEMNE CULTURALE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382148_a_383477]
-
cucul râsetele. Înșfăcat de vultur și de corb, cucul sfârși prin a le spune păsărilor că împăratul lor părăsise palatul. - Și care ar fi pricina pentru care și-a lăsat de izbeliște supușii? Cucul privi cu teamă ciocul puternic și încovoiat al vulturului. - Poate a aflat ce puneți la cale. - Și cine să-i fi spus despre acest lucru? - Poate ai fost chiar tu, sări bufnița pe lângă vultur. - Poate, recunoscu cu voce mică cucul. Păsările se repeziră care mai de care
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
Răzvan Theodorescu Nici o televiziune, nici un post de radio n-au amintit nimic, decat... „Eu sunt Charlie” ! Ce am fost și ce am ajuns ! Inadmisibil ! Podul Înalt 1475 - Cea mai mare înfrângere din istoria ISLAMULUI ! Români ! Ridicați capetele plecate ! Îndreptați spinările încovoiate ! Alungați tristețea și lipsa de speranțe din aste zile. Nu mai stați timorați și complexați în fața unei Europe care ne datorează însăși existența. Amintiți-vă din nou de Marele nostru Ștefan. De toți moșii și strămoșii care nu au lăsat
Să nu ne uităm istoria: 540 de ani de la Podul Înalt (10.01.1475) [Corola-blog/BlogPost/93080_a_94372]
-
sau în căruță cu boi; coloane de oameni revărsându-se până pe câmp, dincolo de șanțurile pline de noroi. Bătrâni în papuci, cu barba și părul ciufulite, băiețandri slăbănogi și fetițe în picioarele goale, împiedicându-se în pietrele drumului, ducând pe spatele încovoiat tot ce putuseră aduna din puținul lor avut. Tot așa de jalnice, șarete trase de mârțoage costelive, pline de copii îngrămădiți care țipă, se zbat în brațele mamelor înnebunite, alături de bătrâni ce trag de niște hățuri de sfoară și biciuiesc
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
această filieră a binelui în roman. Drumul patrupedului Dacă ar fi să aleg o imagine cu ajutorul căreia să pot pătrunde mai lesne în cosmosul descris de Nicolae Breban m-aș opri, între altele posibile, la mersul unui câine, cu capul încovoiat și scurmând de zor urmele pe o cărare. Oricât ar părea de curios și de surprinzător, desenul patrupedului în mișcare, redus la esențial (precizez că nu e desprins din textele romanelor) oferă o cheie potrivită de înțelegere. Ca să rezum noutatea
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
folosești trupul în mod cumpănit, fără să te răstești la el" (p. 72), "un hău obscen, dar și bosumflat" (p. 75), "să râd de mine încetișor, geometric, fără străfulgerări, dar și fără var în gură" (p. 78), "era o bulbuceală încovoiată" (p. 80), "ghiftuită de sine ca o mortăciune oranj de la împătimire" (p. 83), "o femeie care își lingușea și ciufulea tristețea mată" (p. 84), "nu mă mai simțeam zadarnică și îndoită, ci flexibilă, abordabilă pe dinăuntru și pe dinafară" (p.
Amintiri venerice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8601_a_9926]