2,013 matches
-
materiale cu zei specializați din toate regnurile animale, în mod democratic. în loc de piramidă, așadar, un Ou absolut, cu miezul, cu centrul omagiat de poetul matematician, care introducea în planul edificării și legenda, avertismentul, punerea în gardă: Și mai ales te înfioară/ De acel galben icusar,/ Ceasornic fără minutar./ Ce singur scrie când să moară/ Și ou și lume. Te-nfioară/ De ceasul galben, necesar... E drept că ideea Oului-monument ar fi putut să-i aparțină și lui Salvador Dali cu efectul suprarealist
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]
-
cînd rămîne singură, dorința o face să pălească. Spune că sînii o dor. Îi spune că acum floarea îi e mereu deschisă, înmiresmată, înrourată. Se întîlnesc adesea, dar nu se pot iubi de fiecare dată. Ciudat, atunci cînd plăcerea o înfioară, cînd trupul ei o arată deslușit, chipul nu-i este fericit. Asta îl uimește pe gravor. Într-o zi, ea îi spune: "Mi-e rușine să-ți spun, însă parcă am jăratec în pîntec." El îi răspunde: "Să nu te
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
adunat în intonațiile actorilor, în concentrarea atentă din privirea regizorilor, veghind din colțul spațiului de joc, în tăcerea respectuoasă a publicului tânăr, în felul cum își înțelege misiunea Marcel Iureș: în serile de "lectură" de la Teatrul Act viața a palpitat înfiorată în vecinătatea talentului. Întreruperea temporară a curentului Deși se vorbește mereu despre moarte - despre sinucideri și execuții - și spectatorilor li se arată practic aproape toate instrumentele violenței - de la somnifere și cuțite la altele mai sofisticate - piesa lui Radu Macrinici este
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
Sadoveanu, H.P. Bengescu înfățișează procesul disoluției lumii vechi, patriarhale, și a valorilor ei. Sadoveanu pune compasiune și chiar patetism în evocarea acestui proces disolutiv, în timp ce autoarea Concertului din muzică de Bach îl privește rece, "cu un fel de cruzime ce înfioară". De altfel "răceala" ("ochiul rece al adevărului"), necruțarea, nemiloasa luciditate dusă până la cruzime sunt, după Eugenia Tudor-Anton, trăsăturile care o impun decisiv pe Hortensia Papadat-Bengescu în literatura momentului său, prin cultivarea lor prozatoarea integrân-du-se unui curent de înnoire mai larg
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
făr'de suflare, înconjurat curând De lumea gură-cască. (1908-1916) (Sub vremi...) Rușii zece ani m-au tot bătut cu pietre, Ca și cu o pietrificată trompă de elefant Și totuși mă ridic, stau pe picioare. Sub vremi, asemeni frunzelor mă înfior și tremur, Dar fix privindu-vă, neclintit. Doar ochii Mai trimit în lume câte-un cuvânt stingher... În groaznică, în oarbă confruntare Din ochii mei vă potopește lavă selenară. Iar Mă înalț din spumă ca o stafie, însă Pentru voi
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
De nu mai pot fi/ Asemeni copacului, din nou să dau cuiburi/ Smeritelor păsări întoarse într-o zi./ Uscat e lemnul în care dorm./ Sevele pămîntului urcă fără să atingă/ Sufletul cărnii mele" (Sufletul cărnii mele). Lumile se despart aparent, înfiorate de o nostalgie în care nu putem citi decît inexorabila lor comuniune. Pe urmele romanticilor, suprarealiștii vorbeau despre "senzațiile elective", deosebite de cele ce vin din exterior, produse chiar de centrul ființei, un soi de senzații lăuntrice. Iată-le în
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă de-o tulipă,/ Briza unei lacrimi a înfiorat domul./ Dumnezeu (ce o apropie și-i devine risipă)/ Îi dădu carnea sa ca singură aromă" (Trecere). Ceea ce spune, în versuri, și Victor Brauner: "Eu sînt/ structuri variate adunate/ într-o singură ființă" sau: "Eu sînt, în dezordinea mea/ aparentă
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
1989 se strecurau, preocupați, și oameni cu sacoșe cu tîrguieli pentru Crăciun. Vedeam cum stau înghesuite portocalele în plase și mă gîndeam de cît timp vom avea nevoie ca să scăpăm de atîtea traume, de obsesia procurării mîncării, de cozi... Mă înfioram că acești oameni au, totuși, puterea de a se sustrage prezentului. Mă revoltam. Acum nu mă mai mir de nimic. Nici de faptul că pe lîngă puținele rude cu colivă și pachete se mai numără doar cîțiva trecători nostalgici. Ca
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
moștenitoare balzaciană de imobile oferite spre închiriere. Incipitul enunță plenar dominanta semantică și solicită imperativ o lectură psihanalitică: "...Cu toate astea, lîngă fereastră era mai cald decît în tot restul odăii. De cîte ori pleca de la geam, simțea răcoare, o înfiora și mirosea a zid"... Predestinată unei viețuiri vegetative, eroina de aici, ironic numit Sofia - apelativ cu unică ocurență în text - refuză fluiditatea imprevizibilă a condiției sale existențiale, astfel încît devine prizoniera imobilului moștenit ori, conform simbolisticii anunțate, este condamnată la
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
au fost prezentate a inversat rolurile dintre vinovați și inocenți. Dnii Tănase și Petrișor au comis ceea ce s-ar putea numi un șantaj sentimental. Sigur că, văzînd de pildă, copii care nu pot fi tratați din lipsa antibioticelor, telespectatorii se înfioară de milă și de oroare. Dar dnii Tănase și Petrișor au uitat să spună de ce ONU a supus Irakul unui embargou necruțător; au uitat să arate pe ce anume s-au dus banii încasați (miliarde de dolari!) pe petrolul irakian
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14211_a_15536]
-
sesizăm nici o diferență între situările lor muzicale. În acest fel, universuri sonore altădată incomensurabile, devin astăzi apropiate, înrudite. Sensibilitatea noastră a câștigat în întindere și toleranță, dar a pierdut în adâncime și rafinament. Ea s-a fragmentat. Cine se mai înfioară astăzi la o modulație dintr-o tonalitate în alta? Câți oameni mai au răbdarea și capacitatea de a urmări o muzică ce se articulează în timp, nu se mărginește la 4-5 minute și nu-i compusă din cuplete și refrene
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
Cum adică viu? - Lăsați-mă să vorbesc! a spus Ramirín aproape strigând. Era viu. De jur împrejurul lui se iveau niște rămurele albe cum e conopida care se mișcau întruna. Țipau. Toată noaptea au scos niște țipete parcă de durere, care te înfiorau. Toată noaptea, ba chiar și a doua zi de dimineață. Ramirín a tăcut din nou. De data asta, nimeni nu a întrerupt tăcerea. - N-o să uit asta niciodată. Noi, sătenii, ne uitam la el de pe malul dimpotrivă. Crengile alea erau
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
cele din Golf ale lui Bush, participăm la suferințele lui Elțîn și ale lui Jirinovski, la redesenarea geografiei și la resemnificarea istoriei. Vedem revoluții în direct, privim catastrofele naturale și dramele sociale ca pe niște simple ficțiuni și ne implicăm înfiorați în construcții fictive îndoielnice. La televizor vedem o nouă specie de porci care mănîncă bare de fier și granule de beton, populații de cîini apatici și hămesiți, schelete de pui care, aduse în gros plan, par monumentale rămășițe de brontozaur
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
cursul manifestărilor oficiale. Cu puțin înainte de unsprezece, cu muzica și petardele și jeepurile cortegiului, apăru automobilul ministerial de culoarea siropului de fragi. Senatorul Onésimo Sánchez stătea placid și fără vîrstă în mașina cu aer condiționat, însă îndată ce deschise portiera îl înfioră o pală de foc, iar cămașa de mătasă naturală i se îmbibă de o supă alburie și se simți cu mulți ani mai bătrîn și mai singur ca niciodată. În viața reală împlinise de curînd 42, își luase onorabil diploma
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
clipă. Va fi fericit.» (Ce predicție absurdă și totuși, finalmente, într-un fel cu totul imprevizibil, și atît de dureros pentru noi, și cu siguranță și pentru el de-a lungul anilor, poate adevărată, cel puțin într-o măsură. Mă înfior la gîndul că am putut scrie aceste cuvinte. Ce e fericirea? Cine este fericit? Dar dacă mă gîndesc bine, nu-i deloc imposibil ca el să fi fost fericit, să fi cunoscut, desigur, altfel decît anticipam eu, adevăratul paradox al
Lumea lui M by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13380_a_14705]
-
nu te muște...” Tabletele din secțiunea finală cuprind frânturi de gânduri, impresii poematice ale autorului, pline de accente idilic-nostalgice, „răzlețite, în ani, prin radioprogramele Radiodifuziunii Române:” „Mi-am ferecat în priviri zâmbetul unei fete și, așa, deodată, totul s-a înfiorat a primăvară; mi-am umplut buzunarele cu stele din limpezimea cerului de iulie și totul în jur s-a numit miez de vară; am adăstat să se travestească strugurii în vin și-a și trecut toamna; m-am gândit doar
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
cuprinzînd formele cele mai variate, de la corolele poeziei, nuvelei, teatrului și de la ghimpii jurnalismului mordant pînă la teoria și practica amețitoare a spiritismului, rămîne în permanență o provocare. Neinstare a-și epuiza nici pe departe virtualitățile ( gigantismul proiectelor sale a înfiorat de-o măsură a nemăsurării), cheamă noi și noi înțelegeri, investigații, precizări, interpretări. E un magnet pentru conștiințele critice. În eseul d-sale intitulat Hasdeenii, Ovidiu Pecican își propune a-l aborda indirect, prin unghiul receptării de care a avut
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
sub o pojghiță de gheață. Poezia devine un mijloc de-a o conserva, de-a o perpetua în chipul său special, trecînd-o într-un registru de semne, de sugestii, de ideograme morale, adică proiectînd-o într-o lume paralelă. Sub condeiul înfiorat de-un regret contras, de-o nostalgie abstrasă al lui Vasile Dan, referințele la copilărie abundă. Uneori e atinsă chiar coarda durerii: "țipătul unui copil înfipt ca un cuțit în sînge./ pielea celui adormit făcută sul./ ridicarea în capul oaselor
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
de mașini, de sunete stridente și de aerul ei normal și bine cunoscut. De câte ori trec prin acel loc simt gust de pâine caldă în gură, și mi-l amintesc pe tânărul în cârje ca pe un înger disperat, și mă înfiorez ca de o vedenie, ca de un mort înviat cu ajutorul unei îmbucături... Câți necăjiți ne ies în cale De ce îngăduie Dumnezeu atâta suferință la sufletul lor? Sigur, există un răspuns, o noimă, o provocare bună pentru noi. Ei fac parte
Cu mărul în brațe by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14015_a_15340]
-
culmea, eu, care pretind că nu figurez în partea de somn a realității; ci în registrul ei treaz, ținând ochii cât mai deschiși. (Cu toate că, monștri, produce și excesul de luciditate). E câteodată însă în noi, despre noi, o imagine ce înfioară, dacă-i sinceră, neprefăcută și exactă. Un scriitor francez lua partea vitalității contra aristocratismului estetic (el reprezentându-l). De câte ori venea vorba de vreun roman nou, acesta declara cu vulgaritatea inșilor obosiți de atât rafinament: că el preferă scrisul... care miroase
Despre roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10411_a_11736]
-
mi-am azvîrlit spaima acolo, pe zid -/ așa cum, - îmi spusese demult ea, - luther/ își proiecta spaimele pe peretele boltit al chiliei,/ și pe urmă arunca o călimară pe chipul strîmbat/ al fricii lui" (winter tale). Pînă aci avem stratul similirealist, înfiorat de-o ironic-sentimentală subordonare auctorială, al poeziei lui M. Ivănescu. Însă în pofida adăstării prelungi în zona concretului, a prozaismelor frizînd antipoezia, a biografismului la care face apel ca la o ancoră în vîrtejul trăirilor interioare, poetul nu rămîne la stadiul
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
picturi din lumea încremenita în neant create de plasticieni unici prin bizareria universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali. Dacă te lași cu totul furat de universul metaforelor regizoral-scenografice ale lui Robert Wilson, este imposibil să nu te înfiorezi de frigul existențial ce coboară din aceste tablouri metafizice, cu orizonturi onirice, din tensiunea halucinanta a galopului de imagini bântuite de spectrul maliției. Simplificând la extrem formele, ca în Minimal art, Robert Wilson pare urmărit de mărturisirea lui Yves Klein
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Vasile Dan Tîrziu am văzut corăbii pe cer. O, numai acolo e pace. Eu însumi legat strîns eram de-un catarg - erau vreo douăsprezece - și înfiorat de sirene ațîțătoare foarte, mult, mult mai seducătoare decît aș fi putut singur să aud neînrobit gurii lor pe vecie. Pacea nu mi-o găseam așadar aici pe pămînt, unde războiul e veșnic, ascuns sau pe față, ci în corăbii
Corăbii pe cer by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/4910_a_6235]
-
o ispită a sângelui, aproape de Popa Tatu. Vai, câte chipuri te-ntâmpină dinspre Matache, dinspre Polizu, câte Dinspre fantastice asfințiri, peste Gara de Nord, înserări mohorâte Când pe Griviței, din ganguri ieșeau ca din Infern, cu fețele pale, Fetele nimănui, să te înfioare și acum în amintirile tale. Veneam atunci dintr-un hotar cu porumb, cu grâu, cu ovăz, cu Neguri și ploi, și zăpezi, să ajung în atelier la Dărăscu, Unde mă așteptau Homer și Laocoon, și zeități din vremuri străbune, Să
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
roșind mereu mai tare De-atît extaz și-atîta încîntare. Șopîrle moi se cotileau să-și lase Alături coada fină de mătase, Ca o dovadă că au fost și ele Pe-acolo, suferind de pofte grele, Și bulburucii forfoteau pe prundul Izvoarelor înfiorate-n gîndul C-or să le-nțepe solzii, fără veste, Abia acum, la capăt de poveste, Cînd vraja, risipită, nu mai este...
Zmeul și Zmeura by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7124_a_8449]