120 matches
-
dimineața, Lisa. Ea îl privi în față. Avea ochii mați și expresia cu nimic diferită față de obicei. Nici un semn evident cum că l-ar fi deranjat că ea plecase cu Wayne Baker, deși îi văzuse figura la momentul respectiv. Păruse înlemnit. Ea știa. Deci, la muncă! Energizată, Lisa intră în vrie și luă decizia că voia ca toate balamalele revistei să fie unse în acel moment. Vorbea despre ceva ce se numea o „copie manechin“. Urma să fie o săptămână grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Tensiunea creștea. Dacă Boo nu ar fi ales exact momentul acela să treacă pe acolo cu Hairy Dave, Ashling se temea că deznodământul nu ar fi fost deloc unul fericit. —Bună, Ashling, strigă Boo vesel. A, bună, spuse ea, aproape înlemnită. Boo, cu pătura lui murdară peste umeri și cu Hairy Dave alături, era evident un om de pe stradă. — Am terminat de citit The Blacksmith’s Woman, îi spuse Boo lui Ashling. Nu am putut-o lăsa din mână, dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de ușurare. Jack scoase o pungă din hârtie albă. —Ți-am adus ceva. —Ce? Șervețele? Aș putea să îmi deschid magazin. Sau struguri? Nu sunt bolnavă. Sunt doar... umilită. — Nu, este... Păi, de fapt, este sushi. Ea făcu o pauză înlemnită. Îți bați joc de mine? — Nu! Doar că păreai interesată când ne-am comandat noi la birou. Pentru că Ashling rămânea mută, el a continuat. M-am gândit că ți-ar plăcea. Nimic nu e înspăimântător, nici măcar peștele crud. Oricum, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lupți? Și a întrebat asta atât de blând, încât s-a trezit spunându-i despre depresia mamei ei și despre mecanismele pe care și le crease pentru a lupta cu această problemă. Domnișorica Repară-Tot, termină ea povestea. Jack părea absolut înlemnit. —Scuze, spuse el rapid. Îmi pare rău că am... —E-n regulă. E adevărul. Este? ăsta este motivul pentru care porți toate alea în geantă? Motivul pentru care ești atât de săritoare? —Jennifer așa crede. —Și tu ce crezi? Presupun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
masă. — Și asta numai datorită ție! Bietul Ianuarius face înfricoșat un pas înapoi. Cu capul între palme, cezarul lasă să-i scape un vaiet pre lung: — De ce n-am și eu parte de oameni competenți în jurul meu? Secretarul imperial ascultă înlemnit. — Care să găsească singuri soluții! vociferează cu nervozitate Augustus. Ianuarius tace. Știe din experiență că asemenea momente de mânie trec la fel de ușor cum vin, fără să lase urme. Inspiră și expiră profund. Odată cu aerul, lasă să-i scape și un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi risipi voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ajurat că se omoară dacă n-o las... Oameni suntem, domnule locotenent... Numai să luați seama, vă rog mult... De-ar afla domnul căpitan, pe cât e de înverșunat, ar fi vai și amar de mine... Bologa stătea în același loc, înlemnit, cu fața aprinsă de o bucurie copleșitoare. Nu se mai simțea singur, și sufletul îi era înflăcărat de speranță. Șopti într-un extaz de rugăciune: ― Dumnezeu... 5 A doua zi, dis-de-dimineață, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul stătu afară, cu santinela
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pauză, surprins de această întrebare. - Mami a mea te-a opelat pe tine? Iustin s-a oprit atât de brusc, încât fata s-a clătinat puțin în brațele lui, iar Mariana s-a și repezit să o prindă. Iuliana rămăsese înlemnită. - Cum o cheamă pe mami a ta? întrebă Iustin cu voce pierdută, revenindu-și repede din această nouă surpriză. - Pe mami a mea... o cheamă Laula. Tu nu ai știut cum o cheamă? - ... Am știut, minți el destul de stângaci, dar
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
trebuia să devină text ? Bernard nu avea răspunsuri nici la această întrebare și nici la altele. Chiar și cînd reușea, cu un efort gigantic, să nu-și ridice privirile de pe foaia albă și să nu privească pe fereastră, Bernard rămînea înlemnit și mut în fața foii amenințător de albă. era ca și cum acea primă frază s-ar fi solidificat brusc și ar fi refuzat să se lase continuată. Ca și cum primele fraze scrise de el ar fi fost un fel de embrioni care refuzau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
vară pieriră; ca într-un vânt de groază își simți inima. Acuma poate să vie... acuma poate să vie tata să mă ucidă!... și-și ațintea ca o nebună ochii spre măciuca de alamă din firida sobei. Iar maică-sa, înlemnită, nici nu putea să plângă. Asta era spaima ei cea mare. De asta se temuse chiar din cea dintăi clipă; spaima asta îi încleștase de multe ori inima; ș-acuma de aceasta n-avea să scape. Ce să fac? ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
paie. Alături se afla o găleată cu apă și două scăunele aranjate unul în fața celuilalt. Înțelegi ce înseamnă asta? râse celălalt slujbaș parcă disprețuitor și întinzând arătătorul se prefăcu a-și tăia gâtul. Asta înseamnă! Îl privi amuzat pe misionarul înlemnit și zise: Ia te uită cum mai tremură străinul! Misionarul își încleștă pumnii abia stăpânindu-și rușinea și furia care-i înecau sufletul. Vreme de două zile suportase amenințările acestor slujbași japonezi mărunți, dar acum, pentru misionarul cu un puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Pentru această tristă lipsă de sociabilitate puteai fi recunoscător. Și mai bine, nu dădu peste Margotte. Cel mai bine dintre toate, căzu și se Întinse În patul său, așa cum era, cu picioare ce usturau, respirație subțire, durere la inimă, minte Înlemnită și - o! - o golire temporară de spirit. Ca ecranul de televizor din hol, alb și gri, bâzâind fără imagine. Între cap și pernă, fusese intercalat un dreptunghi tare, cartonul cu model de marmură al unui caiet, verde ca marea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mine, sunt și ceilalți copii de față, trage cearceaful de pânză peste fața ei, țip ca un animal, nuuuuuuuu, pe masă carafa de apă a devenit uriașă, ia cana și aruncă peste femeie, aceasta tresare într-un suspin, mă uit înlemnită la ea, ar trebui să fac ceva, totul a înțepenit, suntem statui de piatră, statui de nisip, o gălăgie cumplită umple casa, au venit vecinii, când au venit vecinii, și de ce, cine i-a chemat, copila se uită desfigurată de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba, selectând, aranjând. Când își îndrepta, în sfârșit, șalele, întorcându-se spre consortul înlemnit în aceeași poziție, Veturia oferea o față senină: fruntea netedă, zâmbetul așezat cu grijă pe obrazul rotund și pașnic. „Avem mare nevoie de toate astea, Matei... Ferească Dumnezeu! Te mai ajuți cu fleacurile astea. Că altfel, bătrâni, cine se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la față, mai întâi roșu, p-ormă o umbră de verde și apoi dintr-o dată vânăt, de nici nu-l mai cunoșteai, țipete, urlete, ce salvare, ce poliție, ce lumânarea de pe urmă, toate nu mai făcea doi bani că stăteam înlemnită și nici nu mai aveam putere să mă gândesc să țip de disperare sau să-l prind în brațe sau nu știu ce să-i fac, nu mai simțeam nimic, decât ca un aer cald trecea pe lângă mine, se zvârcolea aerul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
oameni. În plus, trebuiau să apară și paznicii. Iar puștiul negru care semăna cu o maimuță dispăruse. Nu-l vedea nicăieri. Vasco realiză că trebuia să-și ia tălpășița de acolo. Se terminase. Era un dezastru. Dolly era în continuare înlemnită, ca Statuia Libertății, așa că începu să o împingă, urlând la ea să se miște, spunându-i că trebuiau să plece. Toate celelalte femei din grădină începură să huiduie și să șuiere. — Otrăvire cu testosteron! strigă o babă în pantaloni mulați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
matur, poate-i...galant, M ajută să-l uit pe...cel'alt! Trăsura, cu mătase împodobită Și peste tot ...aurită, Radia fericită ! Deși mult mai tânără ca el, Trăsura discret a clipit Știți dumneavoastră-n ce fel! Calul?! A rămas înlemnit! Îngânând singurel: Sunt trecut mult de soroc, Cum așa mare noroc Să dea peste mine, Să-ncerc, o fi bine Sau nu? În...fine! Înțelept -sau nua gîndit: Nu mai am mult de trăit! Puțin! Dar voi trăi fericit! Hotărât
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
colecției mele când ajung acasă. ― RAHAT! strigă Ben, iar eu îi aud pașii grăbiți în spatele meu. ― O, DOAMNE! Mă uit și eu la ecran, îmi duc o mână la gură și preț de o secundă, se pare că amândoi rămânem înlemniți de groază. Imediat ce ne-am revenit, ne întoarcem ca doi nebuni, suspinând apoi ușurați că nu e nimeni în birou. Pentru că acolo, pe ecran, ceea ce era mai devreme o căsuță este acum o imensă imagine color a unei femei goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
chiar acum și îi voi explica comportamentul dumitale față de sergentul Dumitru Dinsus, ajutorul comandantului plutonului doi. Și expresia jignitoare la adresa mea. S-a înțeles?” De l-ar fi lovit cu ciomagul în moalele capului, majurul n-ar fi rămas așa înlemnit. Aproape plângând, a răspuns: „Ammm... înțeles, domnule locotenent”. ― Și a executat cele cinci zile de arest? - a întrebat un camarad. ― Sigur că da. Ce? Voi nu-l știți pe domnul locotenent Coasă? Când spune ceva, spus rămâne! ― De ce nu ne-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Îi sparse arcada și o aruncă pe jos. Zgomotul sec al capului izbind solul se estompă cînd alunecă ușor În leșin, nedîndu-și seama că benzina răspîndită tocmai se aprinsese și Înainta spre ea. Inexorabil. Furia lui Loïc se topi. Brusc. Înlemnit, hipnotizat, urmări din ochi limba de foc care o Încercuia deja pe sora lui, ajungîndu-i la marginea hainelor. - Fir-ar să fie! Nu sta ca de lemn! Du-te să cauți un extinctor! Lucas smulse o față de masă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
funerar, murmură ea cu o voce lipsită de orice expresie. Bătrînii spun că dacă te atingi de morminte, declanșezi mînia morților... - Nu-mi spune că ți-e teamă de un morman de pietre... Dar ea se uita țintă la pietre, Înlemnită. Într-adevăr, fuseseră deplasate. Apăsarea deveni mai violentă. Angoasa, amplificîndu-se insuportabil, Încercă de-a dreptul cu disperare să se agațe de puțina rațiune care rezista În ființa ei. Nimeni din Lands’en nu s-ar fi atins de tumulus, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un cer senin e semnul mîniei celor răposați. Specialistul În crime ritualice Încerca să scormonească printre amintirile lui de geografie - Întîlnirea front rece-front cald -, În căutarea unei explicații plauzibile, cînd exclamația Înăbușită a lui Jeanne Îi reteză elanul. Mama Mariei, Înlemnită, fixa una dintre coroanele de flori așezate pe sicriul lui Loïc. Aceasta era Înconjurată cu o panglică. Textul era În dialect breton. Litere de aur pe fond roșu: Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele va picura Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la fereastră, cu privirea pierdută În direcția vîrfului de la Ty Kern. - Noaptea era neagră, neagră ca smoala... Nu vedeam nimic, dar era și mai rău. Țipetele alea În beznă... E de ajuns să Închid ochii ca să le aud iarăși. Eram Înlemniți, incapabili să ne mișcăm, darămite să le mai sărim În ajutor... Iar țipetele au Încetat... Am vrut să coborîm În golf, dar valurile fluxului ne-au Împins Îndărăt. Am fugit toți, iar ce e mai rău... Întoarse spre Marie privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
discuți liniștit cu scumpul dumitale fiu? - Ba da, dar mai tîrziu, În altă parte, dragă Pierre-Marie, o să avem tot timpul... - Nu vorbeam de mine, ci de fiul dumitale mai mare, Erwan cel de neînlocuit, Îl persiflă PM. Arthus rămase atunci Înlemnit cînd văzu venind spre el scafandrul care-și scoase masca, Își smulse cagula și-l fixă cu privirea lui de un albastru palid. - De treizeci și cinci de ani aștept momentul ăsta. Bună ziua, tată. Ryan Îl privi pe Arthus drept În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Robul care se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]