63 matches
-
dintre om și destin”. Încheierea poemului („Și poate n-o să ajung/ Sau poate/ dacă-o să ajung voi ajunge târziu”) stă la răspântia unde adevărul Înscrie, În hieroglifele magice și codificate ale poeziei, destinul. Erotismul nocturn, crispat, de o păgână Însetare metafizică, precum În poemele altor volume, Își află aici, uneori, o tulburătoare, enigmatică, resemnată „indolență” care a acumulat, parcă, Întreg nesațul veninos și vital al aventurii de a fi. „Sunt un om viu. Sunt viu. Sunt vie. Sunt un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de soare, și atât de măreț și cu atâta nădejde, că toată fața lor părea scăldată într-o lumină de glorie. Atunci m-am simțit mândru că sunt frate cu cei strălucitori de sub ștreang și am dorit moartea cu o însetare uriașă! Dar numai o clipă, o singură clipă! Pe urmă am privit zvârcolirile, am auzit pârâitul crengilor și numai inima îmi tremura, încet, fricoasă, hoțește, ca nu cumva s-o audă vreun vecin... Peste câteva zile am fost mutat ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mea ca un strigăt, atât de mult o repetasem în timpul nopții, încât acum aproape că îmi pierdusem controlul, iar el zice, deocamdată absolut nimic, eu răsuflu ușurată, parcă aș fi luat o gură de apă după o lungă perioadă de însetare, iar acum mi se prelinge prin tot corpul, navigând încet de la un organ la altul, cu acest mesaj liniștitor. Minunat, spun eu pe un ton precaut, asta înseamnă că totul este bine, nu? Însă el spune, dar picioarele mele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sub icoană. Plângea. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine este otravă ce încă se mai suportă sub rădăcinile limbii. Când s-a amestecat vinul cu apă în Cana Galilei, niciun nuntaș nu a deosebit gusturile însetărilor; când s-a turnat pelin peste mătrăgună, noapte peste furtună, lacrimă peste sticlă pisată, în evidențele lui Dumnezeu, mereu, calculele ascundeau complicitatea nepăsărilor sale. (Atotștiutorul s-a spălat pe mâini a opta zi.) Viața i-a fost ca o strujire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tulpini, doi copii și-au împreunat mâinile mai mult decât o răstignire. Iubirea ispitirea adâncului; la început izvor, apoi fântână, apoi nemărginire: Coboară Petre, coboară până te vei găsi în propria sete! Primul pas în dragoste: setea ei, la o însetare de setea ta. Ce cauți?... Sunteți chemați de o singură apă. Coboară, Petre, coboară, viața este o trecere. Catedrala împunge zborul vulturului până la sânge; fântâna își adună însetații și dincolo de adânc; copacii numără anii în semnele buturugilor. Aici, acolo, dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două, ca pe niște virtuți, reducând răbdarea de a fi unul la absurditatea de a o împarte la doi. Petru a scrijelit oglinda până a curs sânge albastru ca dintr-o rană deschisă în cer. Petru a înțeles că două însetări nu sunt identice, cu atât mai mult două perechi de semne. Pocnea viața din toate arcurile arlechinii târgului săreau până dădeau cu capul de obloanele cerului; se extindea viața ca o pecingine peste luciul izvoarelor cerul bolnav de vărsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a întomnare din calendare. Nu mă căuta părinte! Astăzi este ultima mea zi din moarte, 18 ani m-a îngăduit Dumnezeu lumii, 18 ani m-a abandonat în afara ei. A înjumătățit Mântuitorul paharul preaplin, ceea ce nu am primit avea gustul însetărilor setea, precum o absență de mamă necunoscută. De mâine, nu voi mai fi strigată pe nume și nici după urmă sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vântul, vom zbura cenușă peste crestele munților într-un cuib de pasăre, într-un ou de pasăre, într-un zbor neînceput. Dansează! Suntem în Cana Galileei, s-a terminat vinul, Iisus va face prima minune; sângele său va domoli toate însetările, toate bețiile lumii. Privește cum țopăie Domnul desculț pe jeratic, semn că și-a băut mințile, că și-a cauterizat simțurile, că și-a împietrit inima! Nu fi tristă, astfel de nuntași se întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
știe tot: "Rug aprins din casa mea te vei ridica la cer, Petre, și vei sta de-a dreapta neprihănirii, și vei fi unul în trup și în suflet precum lutul este unul într-un urcior plin, și vei domoli multe însetări cu dragostea ta, Petre." Părinte stareț, liniștiți-vă. O să-l judece Domnul pentru necugetările sale, și-a pierdut mințile, nici în lume nu se pedepsește un om rătăcit. Liniștiți-vă, vom zidi altă mănăstire, Maica Domnului este grabnic ajutătoare, frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În pahar rămăsese un pic de apă. Moartea se uită la ea, făcu un efort ca să-și imagineze cum o fi să-ți fie sete, dar nu reuși. N-ar fi reușit nici când a trebuit să omoare oameni prin Însetare În deșert, dar atunci nici nu Încercase. Animalul se Întorcea deja, dând din coadă. Hai să dormim, spuse bărbatul. Se Întoarseră În dormitor, câinele se Învârti de două ori În jurul lui Însuși și se culcă Încovrigat. Bărbatul se acoperi până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
vreodată pîine proaspătă de la foc și apă de la izvorul care răsare printre rădăcinile astrale, aromate, strălucind de lumină, ale arborelui cosmic, întotdeauna înviorat și însuflețit? Ai simțit energia care aleargă ca un meteorit, ca aprinsa trecere a cometei?... Sau simpla însetare și apoi găsirea apei în arșița verii? Eu aș vrea să împart acestea cu tine... ca apropierea de a fi mai mult... dacă ai fi în starea de a le vedea, de a le simți, de a fi totuna cu
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ne înalță, de ne coboară, Dar numai amândoi, amândoi... Nu doar umila carne... Nu doar umila carne se-adapă-n oaza ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar umila carne îți cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
e chioară ca un opaiț, cu sticlă afumată. Uneori trimite limbi negre, stârnind ninsoarea tăciunie a funigeilor. Ceva covrigi (uscați), ceva pastramă usturoiată , niște măsline vechi și niște murături. Că mâncarea-i fudulia celor cu apa, numai vinul sărăcuțul hrănind însetarea bieților pământeni. Încăperea nu e arătoasă, dar simți în străfundul ei beciul cu strășnicia butoaielor, ca un glas de bas în barba încâlcită a unui călugăr”. Auzi dumneata: „Crâșmă cu zid adânc”! Adică ce vrei să spui cu asta? Păi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]