30 matches
-
de personaje și inconsecvențele, inadmisibile într-o analiză critică: "provocat, șVasileț moare în cursul unei încăierări, nu se sinucide, așa cum eronat au afirmat unii critici" (pagina 240), pentru ca la pagina 241 să găsim "Ștefan și Vasile trăiesc drama existențială a înstrăinatului și fiecare alege soluții diferite, primul optînd pentru reîntoarcerea în spațiul închis șs.a.ț, iar cel de-al doilea se sinucide". Sau, la pagina 46: "cel ce se zbate în pîntecele Anei este continuatorul spiritual al lui Abel, iar
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
numele comunei natale. E uimitor cum alte tipare geografice (Hațegul și Retezatul) și alte priveliști de învecinare (satele ardelenești pe lîngă care sălășluiesc țiganii) fac din Cigmăul lui Budai un fel de rai humuleștean, un nex spiritual de dăinuire a "înstrăinatului" de mai tîrziu, dar și conturul genuin al "dalbei țigănii". Acolo vede Budai și tinda unor biserici zugrăvită cu muncile iadului, iar umorul inscripțiilor adecvate subiectului cu siguranță l-au captivat. Parpangel străbate iadul ca Dante infernul (are "un purtător
August - Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12514_a_13839]
-
și două de eseuri. Somonul roșu transcrie traseul reîntoarcerii protagonistului în orașul natal, Sibiu, naratorul având grijă să-l lase liber să monologheze, citându-i când și când meditațiile cu vocație aforistică; dramatismul cernit al acestora conturează deja portretul-robot al înstrăinatului actor al unui sfârșit de partidă, al unei vieți trăite mereu cu frica de a fi culpabilizat pentru ceva ce nu făptuise. Bătrânul preot al Catedralei, singurul om cu care reușește să stea de vorbă, dezleagă greaua cumpănă în care
Un roman onorabil by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11493_a_12818]
-
care te cuprinde și te videază din interior. La urma urmelor, marinării secolului XVIII au fost primele victime, ne-o spune istoria medicinii, ale nostalgiei. Cum arata nostalgia celor care nu au plecat niciodată de acasă? Nu nostalgia emigratului, a înstrăinatului, ci dimpotrivă, cea a fiului, a celui care prin definitie aparține. Ne-o arată Ingmar Bergman, într-o emoționantă șaga de familie, cu nuanțe autobiografice și fabulos mitice totodată. Copil de duminică este și el un roman al pendularii între
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
creștine, readuce în actualitate textele și pildele unor maeștri medievali (Teresa de Avila, Francisc de Assisi, Meister Eckhart). Reîntoarcerea la înțelepciunea și învățăturile maeștrilor are drept rezultat o mai bună înțelegere a lumii contemporane, identificarea căilor prin care tot mai înstrăinatul om al mileniului trei poate deveni solidar cu suferințele aproapelui și poate găsi calea reinserției sociale. Tentația autorului de a revalorifica în actualitate învățăturile acestor maeștri spirituali este evidentă. Scrie Andrei Zanca și concluziile sale sunt cu atât mai credibile
Dilemele poetului în postmodernitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8333_a_9658]
-
de așteptare, la capătul peronului iluzia flutura o eșarfă verde. Petru, înveșmântat într-o pace festivă, sfida decorul, partea umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în sânge. Petru trăia și murea în viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vreo diferențiere de statut. Pentru ea, tot ce exista se poate și scrie, pentru ca, nu-i așa?, aparține realității. Nu altfel procedează jurnalistul Dan Cretu, căzut într-un timp care nu-i aparține și în fața căruia resimte o panică specifică înstrăinatului. Veacul e cel mai liniștit din câte i se puteau oferi, dar acesta poartă cu el angoasele mileniului trei. Să nu cădem și noi în păcatul lor, luând de bun ceea ce trebuie luat, cum spuneau latinii, cu un grăunțe de
Pe stil vechi în stil nou și retur by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6543_a_7868]
-
o profesiune incertă, rămasă văduvă la 22 de ani, Camil Petrescu nu va fi ferit de dificultățile vieții, având consecințe dintre cele mai tragice: un complex al inferiorității sociale suprapus dramatic pe un complex al superiorității omului fără tutelă, al înstrăinatului, care nu-și găsește direcția în viață. În „Filozofia substanței” își amintește că visele copilăriei erau alternante a două variante: unul de o frumusețe paradisiacă, plină de grădini suspendate, jerbe de fântâni, și chioșcuri grațioase; celălalt cu gropi de lut
CAMIL PETRESCU-SCRIITORUL CARE A VĂZUT IDEI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1194 din 08 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348513_a_349842]
-
iubite de cititori, mai ales când greutățile nu-i ocolesc atunci când se află într-o țară străină. O publicație românească pe care răsfoind-o te simți mai aproape de tărâmul natal este ca o adiere de puțin mai bine în inima înstrăinatului. Și cum nevoia de descrețire a frunții face parte din spiritul românului, atât scrierile hazlii și inteligente ale domnilor Mihai Batog-Bujeniță și Mihai Frunză cât și caricaturile de excepție ale lui Costel Pătrășcan, caricaturistul-editorialist al Academiei Cațavencu și al mai
PRIETENIE ŞI ZÂMBETE FĂRĂ FRONTIERE COSTEL PĂTRĂŞCAN ÎN CIPRU de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1235 din 19 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349860_a_351189]
-
cu lanțuri împăratul/ Ca unda ta strivită, gemem/ Și noi, tovarășii tăi buni,/ Dar de ne-om prăbuși cu toții,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni!// Să verși păgân potop de apă/ Pe șesul holdelor de aur; Să piară glia care poartă/ Înstrăinatul nost' tezaur;/ Țărâna trupurilor noastre/ S-o scurmi de unde ne îngroapă/ Și să-ți aduni apele toate/ Să ne mutăm în altă țară!// (Octavian Goga, Poezii/Publicistică. Editura Floarea Darurilor, București, 2002, p. 22) În arta populară se aprinde, ca
REGINA CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361576_a_362905]
-
un an, cât ceilalți în șapte. Și... respectând legile basmului, autorul ne-a mai purtat odată prin minunata lume a poveștilor noastre, numai că de data aceasta a făcut-o în versuri, cu metafore uluitoare, născute poate și din dorul înstrăinatului de plaiurile lăsate undeva, în cealaltă parte a pământului, „pe celălalt tărâm”! Calul și armele tatălui, probele prin care, asemenea lui Harap Alb, tânărul fecior de împărat se maturizează, capătă experiență și înțelepciunea celui care va conduce împărăția, toate acestea
DESPRE O POVESTE ÎN VERSURI A LUI ADRIAN ERBICEANU de CONSTANTIN T. CIUBOTARU în ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/354952_a_356281]
-
cu exactitate și nostalgie.” Evocarea lui Matei Călinescu, prieten pentru care nutrește o admirație crescând de la “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” din 1969 până la “A citi, a reciti”din 2003, care o tulbură la fel de mult, răsfrângând asupra ei nostalgia înstrăinatului de țară: ”Continentul în care m-am născut e departe de mine, nu-l pot vizita prea des, mă mulțumesc de aceea cu reîntâlnirile periodice cu limba și cultura pe care o servesc. “ Expansiunea spațio-temporală cea mai largă în cartea
O interesantă geografie a spiritului, de Anca Sîrghie () [Corola-blog/BlogPost/339244_a_340573]
-
iarăși și iarăși, “unica-i identitate fără umbră de îndoială: cea de binecredincios și dreptmăritor al limbii române”. Și tot atunci identificam “trei ipostaze majore ale eu-lui său liric, subtil întrețesute și anevoie măsurabile la «cumpăna sufletului»:Îndrăgostitul, Întemnițatul și Înstrăinatul”[2]. Deși reflecțiile lirice par mai valoroase, totuși paginile de proză scot în evidență imagistica bogată, preocuparea pentru universul romanesc autentic, pentru izbânda ideilor novatoare: „Poet, prozator, dramaturg, eseist,(n. 1939) este genul literatului complet, chiar dacă nu toate experiențele sale
MARIA DANIELA PĂNĂZAN de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 1887 din 01 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342934_a_344263]
-
al unui emigrant inadaptabil, înregistrând, cu impresii cotidiene și stări depresive, refuzul noii condiții. Percepția lumii libere, diferită de aceea a „autorilor de jurnale comerciale” și a „memorialiștilor de ocazie” („America nu este ceea ce vă închipuiți boieri dumneavoastră”), reflectă perspectiva înstrăinatului. Un lung poem inaugural se încheie cu un strigăt, amintind de Allen Ginsberg: „America! America! strigă colacele de salvare fără supraviețuitori/ America! America! strigă fiica mea nenăscută/ Din burta mamei sale/ America! America! am strigat și noi încordându-ne/ Toate
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
sale de început, alcătuite în spiritul doinelor, sunt copleșite de reminiscențe din literatura epocii și lipsite de simțul limbii. În schimb, în poeziile dedicate copilăriei autorul găsește o tonalitate oarecum proprie, rezultată din simplitatea și armonia imaginilor. El are psihologia înstrăinatului, a „osânditului” și de aceea versurile de după 1880 sunt dominate de motivul obsedant al copilăriei fericite. Preferă două teme: pădurea (simbolizând prospețimea) și râul (simbol al liniștii), pe care, melancolic, le combină până la saturație. Mai realizate, basmele, în special Ileana
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
muzeelor”, „Arta plastică”, „Nor Ghiank”, „Ararat”, „Ani”. În 1973 îi apare cea dintâi plachetă, Cântărețul de sticlă, urmată de alte nouă: Stampe lirice (1975), Sigiliul trecerii (1978), Balanța solară (1980), Alb și negru (1982), Singurătatea spectacolului (1983), Bolta glisantă (1986), Înstrăinatul solstițiu (1987), Terase de apă (1991), Cu fața la zid (1996). A mai publicat romanul Parfumul rochiei (1994), traduceri din lirica medievală armeană - Cântece ale trubadurilor armeni (1997), studii de istorie culturală, reunite în volumul Armenii în istorie și cultură (2003). Voce
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
recurge la teatru și circ, livrându-se unui dens lirism elegiac al intimității devastate de deziluzii, „învinsă” și „însângerată”. Emerge acum o exasperare crescândă a preamultului luminii, care a calcinat chiar memoria: „ne-ar trebui o întunecare // o întunecare”. Și Înstrăinatul solstițiu atestă o adevărată teroare a „lavei luminii”, tortura exasperantă a sulițelor și bicelor solare. Acum „tumoarea soarelui” cotropește creierul. O altă vârstă, de dincolo de iubire și plenitudine, s-a furișat în trup ca o înstrăinare și, sub cangrena luminii
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
Lirism și reverie, LCF, 1982, 36; Laurențiu Ulici, Descoperirea emoției, RL, 1984, 1, 2; Sultana Craia, Reflecție și sensibilitate, LCF, 1984, 27; Daniel Dimitriu, „Singurătatea spectacolului”, CL, 1985, 6; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1987, 43; Daniel Dimitriu, „Bolta glisantă”, „Înstrăinatul solstițiu”, CL, 1987, 11; Ulici, Lit. rom., I, 220-222; Daniel Dimitriu, Gospodine și muze cu fața la zid, ALA, 1997, 355; Dicț. scriit. rom., III, 447- 449; Popa, Ist. lit., 572; Vasile, Poezia, 194-196. G.O.
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
lui Șerban Cioculescu - „tristeți organice”. Nu numai „cerebralitatea”, „intelectualitatea” decupajului, știința construcției imagistice și a ritmului in blue caracterizează aceste poeme, ci și replierea interioară într-o singurătate angoasată. Nu prea departe de lamento-urile lui Vinea sînt poemele proaspăt „înstrăinatului” B. Fondane, unele urmînd a fi incluse în volumul Priveliști (1930). Un Exercice de français (La Bébé Vinea, s’il veut accepter cette dedicace) pune în scenă tristeți crepusculare pe fundalul industrial cu afișe, reclame, tramvaie, autobuze și becuri Auer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neliniștitoare și fascinantă totodată, a acestui altundeva perturbator, a acestei alterități a unui spațiu necunoscut și sălbatic, de unde s-ar putea ivi oricând „oaspetele primejdios” reprezintă una dintre cheile universului ibsenian. Aidoma fantomei ce revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fost înstrăinat mai ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic, umorist, Cioran nu putea fi tragic, chiar dacă limitele care îl definesc se metamorfozează în deschideri și în iluminări. Să recitim: „Melancolia, această rană
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
monografiei sale, probabil că ar fi aprofundat o atare perspectivă: "Așadar, psihologiei declasării i se accentuează trăsăturile prin condiția bastardului. Aceste circumstanțe au consecințe definitive: complexului inferiorității sociale i se opune dramatic acel complex al superiorității omului fără tutelă, al înstrăinatului care nu are nimic de pierdut, considerând lumea ca pe o schemă de rezistențe create pentru a-i pune în evidență condamnarea la o libertate absolută. Teza și antiteza care-i vor structura viața se pun ca premise sociale; omul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
celebrul profesor Unamuno, în a cărui binecuvântare a franchismului citește un tipic gest de trădare și colaboraționism. Roman de dragoste, roman politic, dar și roman al procesului de creație și al creatorului pândit imperceptibil de moarte. Moarte anticipată de singurătatea înstrăinatului Ricardo Reis sinonimă cu inutilitatea și eșecul. Metabolizate prin lungul său monolog, surogat și totodată anticipare a intențiilor de comunicare, bineînțeles nerealizate. Saramago plonjează odată cu Ricardo Reis într-un magic vis narativ, în care domină constanta muzicalitate a stilului și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Călătorind ni se subție viața/ Și-adânc ne îngropăm în amintiri.// Și deodată fulgerul ne-ncearcă/ Pe gândul cel mai tăinuit, firește,/ Spre-acasă pașii vor să ne întoarcă:/ Simțim, copilăria ne-ndumnezeiește" (Acasă). Altminteri, spațiul rural care i se înfățișează înstrăinatului este o colecție de piese muzeale, greu de restaurat chiar și prin adorația sau nostalgia poetice aferente ("Ca-ntr-un muzeu cu ușile de iarbă,/ Ca-ntr-un muzeu cu ușile de lut/ Intrăm în sat și-avem pământ în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]