52 matches
-
în ființe cu chipuri și brațe incerte smerite te învăluie ca o lentă împăcare cu sine din atingerea lor ai vrea să păstrezi un fulg de speranță sau măcar un surâs Sărutul De la un capăt la altul stridențe culori isterice învăpăiate pe țărm duc marea la buze întru liniștire vremelnică somnul ce va să vie cândva să-și deschidă ferestrele doar bătaie a pleoapei atât și o umbră coboară pe lume încheieturi de case și poduri se subțiază pe dig Parcele
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/3943_a_5268]
-
totul și cu totul de aur, care scânteia, în bătaia lunii, uimitor. La puțin timp după asta, unii se jurau pe ochii din cap, că în salturile sale, el se mai folosea și de o pereche de aripi albastre. Acestea învăpăiau aerul neclintit al înserării cu un nimb transparent în spatele său și nu la toți le era dat să le vadă. Alții, cu privirea mai ageră, susțineau cu înfocare una și mai și, că pe sub țoale, pe trupul lui, zăriseră unduindu
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
și patogen al desfrânării apare destul de evident, putând astfel să înțelegem de ce Sfinții Părinți o numesc adeseori boală și văd în ea o formă de nebunie. Bolnavă și rănită de săgeata poftei desfrânate este inima care vede pentru a se învăpăia de 8 Sorin Cosma, Cumpătarea în etica filozofică antică și morală creștină. O încercare de sofrologie creștină, Edit. Helicon, 1999, pp. 213, 218. 9 Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
cuprinsul lui se puteau oploși oameni și vite și căruțe“. Aici, când „soarele se cufunda înspre tărâmul celălalt și luneca în tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatră, găurile negre ale ușilor și ferestrelor. Și atunce, căpitanul Isac din Bălăbănești, învăpăiat de vin din ulceaua nouă, a prins-o pe hangița Ancuța de mijloc, îngânând viers cu lăutarii: «Trage mândro, cu bobii... Trage, mândro, și-mi ghicește/Codrul de ce îngălbenește/Omul de ce îmbătrânește...» “. Hanurile erau tot timpul anului un loc râvnit
Agenda2005-03-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283286_a_284615]
-
excelează poeta prezintă un aer ambiguu, avînd un substrat moral, "astfel că aceste priveliști se deosebesc esențial de cele în mod obișnuit nouă accesibile" (I. Negoițescu). Datelor obiective li se adaugă din belșug altele, ale senzoriului și nostalgiei ce-l învăpăiază, astfel încît ele capătă culori diferite, asemenea unor mătăsuri în funcție de unghiul din care le privim: "un miros de pînză curată/ de pîine necoaptă de abur/ arome de clei de cireș și de var în/ septembrie cînd calm/ pomul cuprins de
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
Ți-am simțit căldura inimii prin palma lipită de suflet cu tandrețea, prin ochii răspândiți în muzica pieptului, prin îmbrățișarea clipelor fugărite de așteptare, în prezența deplină a răsăritului. Ți-am simțit venirea fierbinte în robia secundelor, la îmbrățișarea privirii învăpăiate de dor. Ți-am simțit frumusețea prin atingerea suavă a aerului în care mi-ai scăldat deșteptarea. Bine ai venit, zâmbet de soare! Te așteptam din strigătul zorilor! (10 sept 2015) Referință Bibliografică: Bine ai venit! / Iulia Dragomir : Confluențe Literare
BINE AI VENIT! de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381739_a_383068]
-
lor, numai unul a rămas care mai îndrăznește a ține frunte creștinilor, că cu dînsul au a se lupta și gloria d-a-l birui va fi foarte mare. Astfel vorbi Mihai, neînspăimîntatul voievod; și ostașii, inimați foarte împotriva turcilor, învăpăiați de aceste cuvinte, răspund învîrtind în mîini paloșele și lăncile și, prin strigări mari de o războinică veselie, cer de la domnul lor ca să-i ducă îndată către dușman. Atunci Mihai, plin de încredere în energia armatei sale, trece podul în
Călugăr și soldat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8314_a_9639]
-
încetișor, la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la piept atât de slăbită de vestea cea mare că nora trebui s-o sprijine. N-auzi, mamă? o zgâlțâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul înalt, părul stufos dat pe spate, o tufă de liliac înflorit, ochii strălucitori, învăpăiați de fugă, de oboseală și de neliniște. Ce bine c-ai venit! se bucură el. Nu eram sigur că vii. Mă faci să râd! se minună ea. Lasă-mă să-mi trag răsuflarea. Așa! Acum sunt mai liniștită. Mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ape în fundul cărora lumina joacă vătuită în mușchiul de pe pietre, și brațele pistruiate rotunjite într-un alb catifelat, cu moliciuni delicate întinse până-n ispititoarea grație a gâtului de lebădă. Glasul ei de pisică și ochii, ale căror flăcări verzi fermecau învăpăind orice atingere, o făcură remarcată în tot spitalul. Nu se știa de la cine anume primise porecla, dar tot spitalul o striga: "Îngerașul". "A fost îngerașul?" "Ce-a spus îngerașul?" Lui îi spuneau "salvatorul". Dintr-atâta răsfăț risca să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
departe. Întinzând mâna, Helen zice: — Uite! Și mă prind de ea. Și nu-i mai dă drumul. Și ne sărutăm. Și e bine. Și Helen zice: — Deocamdată poți să stai aici. Cu unghia roz, dă un bobârnac într-o bilă învăpăiată de sticlă, tăiată în fațete care împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sufrageriei și se împrăștie pe podeaua holului. Evie zice: — Manus, nu face glume. Dacă tu ești, am zis că nu vreau să te mai văd. Și chiar atunci: Buf. O jumătate de tonă de cristale austriece tăiate de mână, scânteietoare, învăpăiate de lumină albă, marele candelabru cade din mijlocul tavanului holului și explodează prea aproape. Încă un centimetru, și aș fi moartă. Cum pot să nu râd. Sunt deja moartă. — Ascultă, Manus, zice Evie. Ți-am spus să nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
clipită că neaua prinde a bate În albăstrui și simți că ceva se petrece În aer. Ridicînd privirea, zări pe cer o rază verde, Îndată Încă una, urmate de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu repeziciune, boltindu-se asupra cuprinsului, Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu ochii la cer. Nici un nor, doar unduirile de lumină lunecînd și amestecîndu-se Într-o necurmată revărsare. Urzeala de raze ba se destrăma
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ai fugit" (Clipă). Sau: ,auzul, cît o bobiță roșie de sînge/ țipătul, spinul negru ce cade/ ca respirația atletului la sfîrșitul cursei.// citești/ ideogramele repezi pe apa/ pe care tot vîntul le șterge" (Dialog). Sînt acestea neîndoios inscripții ale sîngelui învăpăiat de-o dorință încă departe de-a se domoli, abia drapate estetic. Ideograme ale pulsației vitale ce nu capitulează, găsind cu cale a arbora steagul iluzoriu al unei transmutații în semnul atoate izbăvitor. Un pas mai departe pe calea abstragerii
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]
-
umple:coloane mărșăluind dens calcule păguboase, dezastre bancare intergalactice,veșnice găuri negre în bugetul macrocasnic. Dar cifra finală te va despăgubi de toate rîmele cu dinți încîlciți,de toți șopîrlangii și portăreii vraiștei cotidiene. Miliarde de miliarde de secunde-s învăpăiate în lectura străbunicului Montaigne, tom desfăcut dulce, nu cu mîinile ci cu fine ustensile cerești: raze și curcubeie prelinse din norii bolnavi de nuanțe și melancolie apoasă. Nicidecum o speranță oarbă te va călăuzi. Ochii, larg deschiși, chiar răniți, suportînd
Dincolo de "marfă" și ,nașpa" by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10555_a_11880]
-
află în Iugoslavia. Orașul, pe vremea aceea, era capitala Macedoniei. Sf. Dimitrie a fost fiul unui nobil macedonean. Încă din tinerețe și-a manifestat semnele viitorului sfânt. Era blând, bun către oricine și foarte răbdător. Mânia, de care adesea se învăpăiază și tinerii, la el nu se vedea; știa să o înfrâneze. Ceea ce avea de îndeplinit, făcea totdeauna cu conștiinciozitate și bine. Așa în tinerețe, așa mai târziu în anii maturității. Între tineri a fost vesel, dar glume usturătoare, ironii nicicând
Agenda2005-43-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284344_a_285673]
-
rasă pură mongolă, mici, păroși, dar foarte iuți și rezistenți, păreau a ști că sunt singurele ființe din lume pe care Marele Han le iubea. Ajuns în vârful colinei se întoarse cu fața spre vest și privi cu înfiorare cerul învăpăiat de culorile sângerii ale apusului. Soarele ajuns în buza orizontului părea că oferă doar pentru el acest splendid spectacol. Culoarea îi rămăsese dragă încă din copilărie când văzuse cum creierii lui Ginghir mai pulsau încă sub loviturile de ciomag. Zâmbi
MARELE HAN de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383959_a_385288]
-
luna mea, nu cred că o să vină... LA MARGINILE MĂRII De fiecare dată marea se-alegea cu un cer și mai tânăr, din ochii tăi, când te prindeam în brațe. Era pe vremea când soarele își plăsmuia flăcările și arșița învăpăindu-și chitarele. „Ar fi totuși timpul, i-a zis soarelui, din timp de netimp să le răsară luceafărul ca spic peste seară.'' Cu fiecare-nvăluire dezvăluia chipul altui ecou din nerostirea noastră. Ne-a trebuit o-ntreagă zi spre înțeles că
VERSURI DE IUNI de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 1249 din 02 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361072_a_362401]
-
care mă plimbă picioarele care-și fac de cap. Mă așez ostenit pe o bancă. În căruciorul din raza vederii mele un prichindel de-o șchiopă ținea un discurs degețelului său care vântura lumea. Din „sobru, preocupat” chipul prichindelului se învăpăiază dintr-o dată într-un zâmbet cuceritor. Mi-a simțit privirea, iar acum mânuțele sale parcă mă caută. Zâmbesc si eu ceea ce a generat un vesel gângurit. Și mămica lui a devenit atentă la schimbul nostru de amabilități și, din ochi
A IUBI IUBIREA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349797_a_351126]
-
ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărțit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă. Condacul 1 Râvnitor al iubirii de Dumnezeu și învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoințele și luptele duhovnicești. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora și grabnic ajutător, pentru care și noi cu cinstire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte
VIAŢA, PETRECEREA, NEVOINŢELE, MINUNILE, SFÂRŞITUL PĂMÂNTESC ŞI ACATISTUL SF. CUV. ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCII – 23 NOIEMBRIE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379239_a_380568]
-
lui Hristos, unde să cântăm veșnic: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.) Apoi se zice iarăși Icosul 1: Ales de Dumnezeu pentru virtuțile părinților tăi, ai urmat calea cea încredințată..., Condacul 1: Râvnitor al iubirii de Dumnezeu și învăpăiat de dumnezeiescul dor..., Icosul 1 Ales de Dumnezeu pentru virtuțile părinților tăi, ai urmat calea cea încredințată, înmulțind talantul ca un vrednic iubitor de cele sfinte, lucrând ziua și noaptea în via lui Hristos, pentru care ai primit plata ostenelilor
VIAŢA, PETRECEREA, NEVOINŢELE, MINUNILE, SFÂRŞITUL PĂMÂNTESC ŞI ACATISTUL SF. CUV. ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCII – 23 NOIEMBRIE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379239_a_380568]
-
hrănim din acestea; Bucură-te, îți cântăm și noi, fiii duhovnicești; Bucură-te, ajutătorule în toate nevoile; Bucură-te, biruitorule al ispitelor sufletești și trupești; Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul 1 Râvnitor al iubirii de Dumnezeu și învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoințele și luptele duhovnicești. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora și grabnic ajutător, pentru care și noi cu cinstire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte
VIAŢA, PETRECEREA, NEVOINŢELE, MINUNILE, SFÂRŞITUL PĂMÂNTESC ŞI ACATISTUL SF. CUV. ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCII – 23 NOIEMBRIE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379239_a_380568]
-
mult decât un epigon. Energia, patetismul, tensiunea mobilizatoare, lipsa de retorism a exhortațiilor își au izvorul în credința în rostul mesianic al poetului și poeziei. Participant la evenimentele timpului, C. închină revoluției, revoluționarilor, Unirii, strofe imnice, ode, adevărate manifeste politice învăpăiate de viziunea libertății, a gloriei țării. Același nobil civism, aceeași mistică a renașterii tutelează imaginea trecutului, resuscitat spre a fi propus model și îndemn prezentului. Fluide, bine ritmate, aceste poezii au avut răsunetul lor în vreme, în pofida unor minusuri ce
CREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își turnau încă un pahar de votcă. Am sfârșit prin a ghici că întâmplarea petrecută
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
străfulgerare luminoasă, a întrezărit șapca unui lucrător la căile ferate, silueta unui bărbat care, o fracțiune de secundă, s-a profilat contra luminii printre pereții dați la o parte... Înspre amiază, convoiul a traversat Minsk-ul. Prin fumul gros, soarele se învăpăia ca de pe o altă planetă. Și fluturi negri stranii - smocuri mari de cenușă - zburătăceau în văzduh. Nimeni nu putea pricepe cum putuse orașul, doar în câteva ore de război, să se transforme în șirurile acelea de carcase înnegrite. Trenul înainta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]