177 matches
-
vrednicia minții sau cea mai bună și mai curată întrebuințare a ei”<footnote Evagrie Ponticul, Capete despre rugăciune, în Filocalia..., vol. I, Edit. Humanitas, București, 1999, p. 97. footnote>. Deci, decât să umplem timpul cu păcate, mai bine să-l înveșnicim rugându-ne, să facem totul în prezența lui Hristos ca totul să fie binecuvântat de El. Dacă ne-am gândi sincer la sfârșitul fiecărei zile, am constata că au fost multe clipele pe care le-am pierdut în zadar, pierzând
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
Eminescu la Cernăuți, Casa lui Aron Pumnul urmând să devină un bun de patrimoniu pentru toată România: <Însuși Eminescu este o casă a românilor, pe temelie de piatră, în mijloc cu o pâine mare din care ne hrănim și ne înveșnicim>”. Corul bărbătesc ,,Dragoș Vodă” a încheiat manifestarea cultural-artistică omagială cu un ,,cântec istoric ce ne-aduce aminte că frații în veci vor fi frați, întărit de îndemnul să începem ziua de mâine cu <Deșteaptă-te, române!”. În același ianuarie 2014
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
pe fața mea în febră. Cu plânsul meu ridic îmi sprijin ochi și tâmplă în ghimpe/spine/spic, cu mâinile tăcerii mă ții de subțiori și mâinile sunt aripi cu pași pierduți mă zbori deasupra pătimirii. Tăciuni vrăjiți ne țin înveșnicind durerea polenul plânge-n crin. Plângând te strigă Mame prin cântăreții-fii în țara ca o harfă � și leagăn și mormânt ne leagănă pământul cerești tipografii pământul izgonindu-l din mine prin cuvânt să ar în el cu plugul un basm
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
au făcut'. Graiul este haina care îmbracă gândurile și trăirile noastre pitrocite în adâncul inimii și în cutele adânci ale minții omenești. Cuvântul limpezește zonele abisale ale conștiinței umane, el e acela care crează relieful istoric al timpului unui neam înveșnicindu-l. Cu ajutorul graiului poți petrece o viață în toată deplinătatea ei, rezonezi cu clipa de iluminare a gândului și cu elanul subtil, curat și sfânt al inimii. Graiul este sunetul pulsațiilor inimii și ale cutelor creierului uman. Cu o vechime
SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1688 din 15 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/380795_a_382124]
-
de profil de la Paris (1901), apele clorosodice, sulfatate, bicarbonate, magneziene, feruginoase etc. au obținut Medalia de aur. Între factorii de cură se evidențiază, de asemenea, aerul curat, puternic ozonat, în jurul stațiunii aflându-se „Codrii de aramă“ și „Pădurea de argint“, înveșniciți în poemul „Călin file de poveste“ de M. Eminescu. Stațiunea Bălțătești, cu profil permanent, este indicată în afecțiuni reumatismale, posttraumatice, ginecologice, neurologice periferice și boli asociate - endocrine, respiratorii, dermatologice. De la Bălțătești se pot face excursii la mănăstirile din apropiere (Văratec
Agenda2004-7-04-turistic () [Corola-journal/Journalistic/282078_a_283407]
-
pasageri pretextul de a face noi cunoștințe, cu care să petreci întâmplări de care să-ți amintești toată viața. Hanurile jalonau drumurile țării, fiind locuri de ospeție și întâlnire ale drumeției. Să ne amintim de Hanu Ancuței, care trăiește, astăzi, înveșnicit de povestirile lui Mihail Sadoveanu. Dar, hanul chiar a existat aievea, încă de la începuturile veacului al XVIII-lea și, să știți, dumneavoastră, iubiților prieteni, „că hanul acela al Ancuței era ca o cetate, în cuprinsul lui se puteau oploși oameni
Agenda2005-03-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283286_a_284615]
-
un singur trunchi de cultură românească. Astăzi văd că m-am înșelat". În general se poate spune că bătrînul filosof, copleșit de invazia atotstăpînitoare a sovietismului, gîndea că această nouă realitate lui (dar numai lui?) silnică și imposibilă, se va înveșnici. Oricît de dotat filosofic era, n-a avut, atunci, forța previzionară de a înțelege că acesta e numai un moment din ciclul nostru evolutiv și va veni vremea, ce-i drept tîrziu, cînd se va reveni la trunchiul solid al
Final de jurnal by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15887_a_17212]
-
DUMNEZEU (POEME) Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 1516 din 24 februarie 2015 Toate Articolele Autorului CONTEMPORAN CU DUMNEZEU Mirosea dimineața însorită a mir, Tăcerile alunecau pe nesimțite-n mers, Nu știam că alături poetul Radu Gyr Își înveșnicea suferința-n vers. Cânta amiaza tristețea-n flori Uitase să-nbobocească și mălinul, Iar cerul desena o cruce din cocori Ridicând la rang de virtute chinul. Amurgul jelea cu nuanțe închise Și câmpul trimitea culorile la culcare Pe când clipele albe cădeau
CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382731_a_384060]
-
Eminescu nu avea intenții, Toate i le dăruiră Providența, Existând Poet, iubind poeții, A luminat pe lume Eminența. Averile le-avea în suflet Și-mpovărat cu sine însuși, Era icoana dulcelui precuget, Izvor de lacrimă, purtându-și. În ochii mari se-nveșnicea Luceafărul, de sus, urcând, Eminescu -n grai se regăsea Mai melancolic, dulce gând. Și frageda eternitatea Sa Azi se preschimbă într-un lotus. În puritatea limbii, El e lacrima, Ce Eminescu o avea cu sine, totuși. Destinul de poet se-
OMAGIU LUI EMINESCU de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380239_a_381568]
-
trăiește și moare în același ritm cosmic cu Patria și Neamul din care se trage! Înțelegeți așa ceva domnilor politicieni? Ziua Armatei Românilor este legată de nașterea acestui popor. Nu doar ca dată ci mai ales ca loc ce s-a înveșnicit în istoria lumii. Iată de ce este bine să recitiți istoria pământului ancestral al Daciei Edenice care este însăși inima românității: Transilvania. Eu sunt din fascinanta Moldovă, dar știu că toate și în toate s-au „descălecat” din inima transilvană, din
Ziua Armatei României, între ipostaze politizate şi mesaj identitar [Corola-blog/BlogPost/94174_a_95466]
-
tablourile sale și, mai ales, cum i-a convins să-i pozeze. Or, el n-a pictat pur și simplu portrete, ci însuși sufletul țăranului român din Bucovina, fiecare tablou având o poveste de viață, purtând numele concret al persoanelor înveșnicite pe pânză, locul lor de trai, precum și anul când au fost pictate. Ariadna și-a pus scopul să publice aceste caiete cu preistoria portretelor țăranilor din Bucovina, ca mai apoi să adune ecourile descendenților acelor frumoși oameni despre care bunelul
FIRUL ARIADNEI A READUS PITORESCUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA CERNĂUŢI [Corola-blog/BlogPost/94207_a_95499]
-
de a regăsi chipuri de consăteni pe pânzele pictorului. Contrariată de inscripția de sub portretul bătrânei îmbrăcată într-un cojoc lung, cu broboada pe ochi, cu o expresie încruntată a feței, se întreba cine-i această Elisavetă Mardare din Cotul Ostriței, înveșnicită în tuș și acuarelă pe hârtie, în anul 1936. Ne privea ca vie din acel an, când măhălenii nici nu bănuiau ce monstru îi pândea de la răsărit, și parcă ne-ar fi reproșat că nu cunoaștem nici un vlăstar din neamul
FIRUL ARIADNEI A READUS PITORESCUL ŢĂRANULUI ROMÂN LA CERNĂUŢI [Corola-blog/BlogPost/94207_a_95499]
-
sale, și-a păstrat graiul, tradițiile, identitatea și demnitatea națională. Astfel, sala festivă a Căminului Cultural din orășelul Crasna a fost arhiplină. Crăsnenii, împreună cu familiile, prietenii și oaspeții din Cernăuți, au venit să vizioneze pelicula documentară despre vestita lor Malancă, înveșnicită pe peliculă de regizorul Dmytro Suholytkyi-Sobciuk, care pe parcursul a patru ani nu numai că și-a găsit aici noi prieteni români, dar și a luat cunoștința de tradițiile autentice ale acestui pitoresc ținut bucovinean, a învățat puțin limba română. Două
CRASNA – o oază a culturii româneşti [Corola-blog/BlogPost/93571_a_94863]
-
Blandiana, pe numele adevărat Otilia Valeria Coman, ne încântă și ne bucură prin cuvântul său de zeci de ani de poezie. Fiică a preotului Gheorghe Coman, Ana Blandiana a avut șansa de a se hrăni la casa părinților din cuvinte înveșnicite la adevărata lor valoare semantică. De aceea, cuvântul Poetei, în poezie și în exercițiul civic, are rezonanțe peste timp. Ana Blandiana a avut „neșansa”, după unii (transformată în șansă) de a fi fiică a preotului Gheorghe Coman, declarat de comuniști
Lumina trebuie să pornească din noi [Corola-blog/BlogPost/93605_a_94897]
-
înscrierea la facultate vreo patru ani, iar ca să-și exprime poezia a fost nevoie să-și ia pseudonumele de Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei - Blandiana, județul Alba. Poeta și prozatoarea Ana Blandiana, cu sensibilitatea și harul său, înveșnicește cuvintele din Cuvânt, motiv pentru care, prin ani, premiile nu au ocolit-o. Este deținătoarea mai multor premii - al Uniunii Scriitorilor din România (1969 și 2000, 2001 - „Opera Omnia”) și al Academiei Române; este deținătoarea Premiului „Herder” (1982), dar și laureată
Lumina trebuie să pornească din noi [Corola-blog/BlogPost/93605_a_94897]
-
Eminescu la Cernăuți, Casa lui Aron Pumnul urmând să devină un bun de patrimoniu pentru toată România: „Însuși Eminescu este o casă a românilor, pe temelie de piatră, în mijloc cu o pâine mare din care ne hrănim și ne înveșnicim”. Șoaptele lui Eminescu au străbătut din cărțile prezentate de Mircea Lutic („Vistieria tăcerii” de Elena Marița - o întrupare de metafore poetice ideale) și Ștefan Broască („Cultivatorii de iluzii” de Ilie T. Zegrea- o culegere de subtilă eleganță din colecția „Opera
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93713_a_95005]
-
te-aș iubi, ar înflori un crin, În sufletu-ți - mister în miez de vară? Ai scrie, oare, tandru cu suspin, Iubirea sacră pe a lui petală? De te-aș iubi, ai întona plăcut, În inimă-ți acorduri de chitare, Înveșnicind secunda de-nceput, Nopțile privind spre carul mare? De te-aș iubi, ai înțelege, oare, Puterea dragostei ce te-ar susține? Care pătrunde în inimi și-n simțire, Pecetluindu-ne întreaga veșnicie? Baia Mare, 19 iunie 2016 Nedumerire Stele sărută fruntea
DE TE-AŞ IUBI de MARINA GLODICI în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382131_a_383460]
-
muzică a verbului, este un mister care nu se înțelege decât cu misterul din noi înșine, setos de elanurile zborului eliberator către cele mai înalte creste ale simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un efort eroic de a exista semnificativ, atât a poetului, cât și a vieții, a naturii aflate mereu în paranteza morții. Poemul: realitate absolută, prezent peren, eliberare metafizică ultimă. Astfel, justiția poetică salvează Natura de eșecul ei, salvează Ființa, o înveșnicește totodată, o poartă spre cea mai înaltă frumusețe. Căci poezia este o compensație din partea justiției universale, care încearcă să repare destinul uman al perisabilității și al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
află nemurirea, o ratează printr-un hazard nesemnificativ, fapt care scoate în evidență prețul infim al vieții. În balada vrânceană, fondul zamolxic și getic al matricei noastre culturale preschimbă neliniștea în apoteoză, moartea fiind considerată transferul într-o neoexistență superioară, înveșnicită sub forma unei hierogamii a omului cu Natura. O altă hipostază a neliniștii ne întâmpină în basmul Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte. Aici neliniștea apare unicat: este prenatală. Copilul nu vrea să se nască într-o lume destinată morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-le, mămucă! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Astea-s păreri din lumea nouă! Noi încă mai trăim pe vechi, Paraschivo! Cum am apucat din vechime... și așa-i bine! Ca să avem cât mai mulți urmași ca să ne înveșnicim neamul. Pe mine bunica m-a învățat cum să fac să rămân groasă... Pe fătucile aistea de-amu doctorița le învață ce să facă să nu rămână... Ne moare neamul, Paraschivo! Că podoabele de fătuci nu știu ce-nseamnă înfrânarea de timpuriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
amenajările astea de la poala pădurii; vezi gustul bucatelor de care nu te mai saturi, al tăriilor și al licorilor pe care le savurăm cu atâta nesaț, fără dureri de cap sau amețeli. Dar familia... Ce familie, Savetucă!... Aiștia și-au înveșnicit neamul aici la Pătrăuți. Bătu-i-ar norocul sa-i bată de norocoși!... că s-au potrivit ca doi porumbei... Eu cred că ăștia mai fac dragoste și la nunta lor de aur. Să știi că mi-a plăcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și aceasta pentru că sufletul nostru își amintește, halucinat, de matricea lui ideală, din care s-a coborât în trup. Invitația poetului la călătoria sacră: "Sora mea de dor, Vis îmbietor, Să fugim departe împreună! Spre a ne iubi Spre a-nveșnici Țara ce cu tine se-ncunună!" (Charles Baudelaire, Invitație la călătorie) stă sub semnul acestui bovarism nevindecabil. Numai în această "țară de dincolo" poate fi găsită împlinirea, pentru că, numai acolo, sufletul se întoarce acasă: "Inimii va da Tăinuirea sa Dulcea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
capete și șase ochi pășind iarba de timp răzleț asprită ferește călcâiul de mușcătura sfințeniei păgâne Pe gânduri stele mari și arzătoare călătorind din galilea ajung să cadă împăcate în mreaja tainelor pe gânduri pentru fiecare gând străluminarea unei jertfe înveșnicește timpul de demult și semnele făgăduinței Vârcolacii amurgirea împrejmuie ochiul cu fluturi albaștri zarea freamătă semne neînțelese silind norii să-și uite o clipită petrecerea la noapte către miezuri vârcolacii răstoarnă așezarea lumii pustiind zodiile cu bătaia viscolului cosmic Moartea
Alexandru lungu by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/10194_a_11519]
-
ecouri pribegind. Îmi vii în gând și clipa mi-e răvașul, Pe care scriu un vers în cinstea Ta. Doar Tu îmi știi ce mare mi-e impasul, Și depărtarea este tot mai grea. De când e omenirea, iubirea e iubire, Înveșnicind trăirea pe pământ. E ca un foc ce nu se poate stinge... Că arde-n el în taină untdelemnul sfânt. Adie vântul serii și scriu pe frunza verde. Un gând de dor îl cânt pentru amândoi. Nu. Nu e timpul
ECOURI de MARINA GLODICI în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383912_a_385241]