587 matches
-
domnule Mache" (Antologie) sau de menționare orală: ,pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieșind de la Cațavencu..." (Farfuridi). Refrenul lexical al respectului e desigur o cheie ironică pentru o lume nu tocmai respectuoasă și respectabilă. Formulele respectului nu s-au învechit atît de mult pe cît s-ar putea crede, sau, în orice caz, s-au reînvigorat stilistic, reapărînd acolo unde ne-am aștepta mai puțin: în limbajul non-conformist al tinerilor și în textele destul de agresive ale unor grupuri muzicale. Nu
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
adaptat și îmbunătățit la condiția urbană a omului secolului XXI) la un mediu natural sănătos și curat, al omului urban, este unul necesar a fi consacrat în această Carta, tocmai din pricina îndepărtării omului urban de contactul cu natura, prin conceptul învechit de "orașe totalmente separate de natură"18. De asemenea, printre drepturile omului urban ar trebui înscrise și dreptul la muncă, la odihnă, la timp liber, specific adaptate, ca nivel de protecție juridică, față de condițiile vieții omului metropolitan al sec. XXI
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Cu exceptia bunică-mii, nimeni din familie nu vine foarte des aici, așa că ne ocupăm de casă mai mult de gură ei, fără vreo tragere de inimă. Casă nu stă să se dărâme, dar refuză, încet, încet să mai funcționeze. “Ne învechim noi, oamenii, îmi zicea de dimineață tânți Felicia, darmite casele...”. Mi s-a părut o comparație ciudată, întotdeauna am crezut că oamenii sunt mai puțin rezistenți decât casele. Dar au și casele viețile lor. Între ultimele lucruri care a cedat
Viaţa la ţară by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82752_a_84077]
-
așa s-a hotărât, dar casă nu se vrea vândută. Iar noi pe-acolo nu mai mergem cu anii. Boilerul a cedat la câțiva ani de la instalare. Iar timpul trece prea repede. Cumpăra boiler și nu lasă casă să se învechească prea tare. Aici o sa revii cu drag mereu, la amintiri dragi, cu care îți vei reincaraca bateriile pentru haosul din oraș. Eu zic să nu cumperi și, de fiecare dată, să folosești sobă cu lemne... E mai...că la țară
Viaţa la ţară by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82752_a_84077]
-
când îl citeam primul pe dl Cosașu, nu pentru că ar fi scris mai bine decât dl Pleșu, dar era o vreme când dl Pleșu nu mai scria deloc la «Dilemă», bine, asta era pe vremea când revista încă nu se învechise, nu, nu, în nici un caz nu vreau să spun că a devenit bătrânicioasa, era doar un joc de cuvinte, «Dilemă», «Dilemă Veche», învechire, v-ați prins, nu? da, era o vreme când îl citeam mai întâi pe dl Cosașu, dar
N-am nici o scuza by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83034_a_84359]
-
din clipa pornirii marii plute, este urmat tot timpul de un stol uriaș de sturzi. Numai că lucrurile nu se rezolvă atât de simplu. Există televiziuni care filmează zilnic îndepărtarea de "raționalista Franță". Există radio și comunicate guvernamentale, există geologi învechiți în concepte și măsurători din satelit, există poliție și servicii secrete, mijloace de manipulare a opiniilor... Există, în sfârșit, teama de luare cu asalt a aeroporturilor, intrarea cu forța în hotelurile rămase fără turiști (ironie al adresa așa-zisei revoluții
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
ghilotine de fosfor (...)/ auzeam spaima înghesuită în cutii de chibrituri/ auzeam acizii ridicați pe scripeți/ scîrțîitul ruginii prin fețe desfigurate de flash-ul dușmăniilor minerale", notează poetul într-un loc; iar altundeva, vizionarismul terifiant alunecă spre grotesc: "oasele mele se învechesc în carnea continuu înflorind/ scheletele albe transfigurate sub visuri uitate / spasmul lor transparent."(p.24) Una peste alta, volumul lui Liviu Georgescu rămîne un amplu poem (imn?!) al "morții însorite ca o floare carnivoră", așadar și al credinței într-o
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
nou scenele noastre lirice; urmărind evoluția lor, am încercat să surprind măcar parțial posibilitățile de valorizare și cum funcționează ele. Conceptual, provocarea că ne aflăm în fața unei perioade de schimb de generații și că trebuie să acceptăm că sistemul este învechit a fost lansată de Opera Națională București: dar Ludovic Spiess nu s-a limitat la vorbe - contrazicând obiceiul pământului - și a pornit o adevărată campanie de promovare a vocilor tinere, introducând în toate distribuțiile debuturi, completând ansamblurile etc. Ultimele două
În căutarea vocilor tinere by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15378_a_16703]
-
de opt luni, în jurul anului 1960, cât a ținut pregătirea primului număr apărut anevoie, am fost cel dintâi și singurul redactor al acestei reviste. Greutatea era să alegi materialul "extern". Politica schimbându-se iute, lună de lună, orice număr se învechea înainte de a se constitui în întregimea lui. Și ce sunt 30 de zile? - încât, iar trebuia s-o iau și s-o reiau de la capăt. Un început mereu nou, cu unghiul schimbat. Curios pentru durata oricărei culturi. Tirul a trebuit
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
la așa ceva. Dar se întreabă editorialistul Naționalului, ce poate fi atît de original într-un ghid, cînd el este același pentru toți medicii din lume? Dacă e vorba de un ghid, bun, el e tradus în toată lumea. Dacă ghidul e învechit sau îi învață prostii pe medici - căci mai există și aemenea ghiduri - el n-are valabilitate universală, de fapt e bun de aruncat. Un ghid „la zi” în medicină cuprinde o muncă de autor uriașă. El nu pică din cer
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13464_a_14789]
-
remușcarea și dezgustul alimentează cărți de versuri ulterioare, precum ( ...), marcând o resurecție lirică incontestabilă. În motto-ul la Aurel Baranga, datorat dlui Ion Vartic ni se spune cum este teatrul lui A. B. ( adică monoton) și că nu s-a învechit, două favorabile negații. Și acestea în ciuda eticii lui elementare, maniheiste, explicația constând în neobișnuita plasticitate a teatrului său, capabil să absoarbă cele mai viabile influențe un spirit comparatist ar zice că pe urmele lui William Shakespeare În text ( autorul acestuia
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
la obiecte care nu sînt mecanisme a scăzut însă considerabil în ultimul timp. Pe de altă parte, dicționarele atestă productivitatea derivativă a termenului. Cele publicate în a doua jumătate a secolului XX cuprind verbul familiar a (se) rablagi (,a se învechi, a se uza, a se deteriora") și participiul său adjectival rablagit, cuvinte fără îndoială de uz curent: "de la un timp încoace mi se întâmplă să am unele dureri de genunchi, mai ales la piciorul drept, destul de puternice. Oare încep să
Rabla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10412_a_11737]
-
sau pe care i-au combătut, de multe ori, cu argumente neloiale, extraliterare". Nu critica în întregime (ea îl conține și pe Marin Mincu!), însă, recunoaștem și noi, o întinsă parte a ei. Persistă încă un academism înghețat, o ierarhie învechită în multe puncte, o "politețe" factice, antiproductivă față de cîteva glorii mai mult ori mai puțin conjuncturale ale perioadei totalitare. Un îngheț pe care l-au lichidat doar parțial comentariile "neortodoxe" ale cîtorva critici care, în genere, fac figură de marginali
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
mult cu o linie, Au fost de curând prin mine, Au făcut curățenie, se apropie, doar, Sărbătoarea“. Ziua e clară lângă noi, aud cum mai cade o nucă pe acoperișul de ardezie, pune punct oare cărei fraze? Animale noi se învechesc prin tufișuri, dar mâine va fi mâine. În vara asta a mea, indiană, frunzele arțarilor roșii, canadieni, - s-au românizat și ei, se pare, căzând în sângele meu. EXCLAMAȚII O, marea oboseală dintre două linii paralele! O, drama bătrânelor linii
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/3460_a_4785]
-
Eugen Suciu Eram în relații bune de ziua mea o țigară de ziua lui o țigară negru pufos cu ochii verzi mustăți de husar răsucite pe deget și-a-nvechit gheara în așternutul meu îl sărutam pe coaste când își muta inima de pe stânga pe dreapta și cu un grăunte din somnul lui învelea luminile din stația de tramvai ca să nu-mi bată în ochi sunt prea multe emoții pe
Motanul by Eugen Suciu () [Corola-journal/Imaginative/5146_a_6471]
-
un anumit statu quo, se ivește ceva neașteptat. Istoria lumii este făcută dintr-un aluat identic cu acel al covrigilor. Ca și ei, trebuie să-și păstreze mereu prospețimea. Din cauza asta, democrația și capitalismul se îndreaptă spre pieire. S-au învechit. De aceea a devenit idolatria atât de ispititoare. În fiecare an poate fi cumpărat un nou Dumnezeu. Noi, evreii, am împovărat popoarele cu un Dumnezeu etern și de aceea suntem urâți. Gibbon s-a străduit mult să descopere cauzele căderii
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
receptării noastre de azi e dacă stilul și temele povestirii sadoveniene mai prezintă suficient interes. În finalul prefeței, Marius Chivu își exprimă temeri justificate: "Poate că temele literaturii lui Sadoveanu vor fi, tot mai mult de acum încolo, resimțite ca învechite pentru cititorul internaut, consumator exclusiv al ficțiunilor timpului său" (p. 10). Răspunsul e totuși neobișnuit de încrezător că opera lui Sadoveanu va prezenta în permanență o atracție irepresibilă nu numai pentru "marginalii lecturii". S-ar putea să aibă dreptate, dacă
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
resimțită de întregul colectiv de a înregistra opera criticilor și eseiștilor ca o sursă bibliografică în sine, ce ar putea fi ulterior redistribuită în funcție de scriitorii comentați și de epocile analizate. Avem încă o dată ocazia să constatăm cât de repede se învechesc bibliografiile care au în vedere istoria receptării adusă la zi. Dintr-o notă preliminară aflăm că Bibliografia esențială... și-a oprit înregistrările, în cele mai multe dintre cazuri, în anul 2000, dar uneori, pentru scriitorii contemporani, a mers până în 2003. Datorită confuziei
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
teologi, arătaseră că adevărurile lui Dumnezeu trebuie comunicate tuturor neamurilor în limbile lor naționale, ceea ce astăzi ni se pare absolut normal. Dar, chiar și-așa, naționalizată, pe drept cuvânt, cu trecerea timpului, limbile în care s-au produs tălmăcirile se învechiră și ele, devenind greu de urmărit, chiar și de cărturari temeinici. Nu mai spun ce greu le vine cititorilor de rând ai jurnalisticii populare, ... ai unui EVZ, să spunem, ori populațiilor băștinașe din oceanul Pacific. M-am gândit, așadar, că
Facerea(II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12379_a_13704]
-
Blandiana este recognocibilă în acest volum chiar dacă, pe alocuri, ușor surprinzătoare în opțiunile morale sau estetice. Poate că formele de expresie lirică, șaizecist-clasicizate, ale Anei Blandiana (spune poeta "zadarnic mă cercetez:/ văd o singură ființă/ neschimbată de decenii") sună ușor învechite pentru tânăra generație de poeți mult mai apropiați de poezia Angelei Marinescu, de pildă - debutată în 1969, cu cinci ani mai târziu decât autoarea Persoanei întâi plural -, dar ceea ce merită apreciat cu adevărat mi se pare tocmai faptul că, sinceră
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
așezate pe marginea camerei: două dintre ele chiar sub geam, care se afla față în față cu ușa, iar celelalte două lipite de peretele din partea stângă, dacă priveai din unghiul intrării în cameră. Lângă peretele din dreapta se afla o masă învechită de lemn, iar alături un scaun la fel de șubred. Dacă priveai de pe pat, puteai observa la dreapta ușii cele patru dulapuri. Jacob își alesese unul dintre paturile de lângă fereastră. În ce privește preferința pentru dulap, nu prea mai avea ce face. Colegii săi
ALECART, nr. 11 by Leonard Ostafi () [Corola-journal/Science/91729_a_92908]
-
directă vie, vehemență, personală. în cazul cel mai rău, el poate fi un șantier, un teren de experiențe literare, o tehnică a mărturisirii. E o prejudecată împotriva jurnalului intim care trebuie neapărat clarificata și înlăturata. 23 Iulie. Jurnalul nu se învechește, nu se primează niciodată. O tragedie, un român, o nuvelă, șunt învechite după, cel mult, o sută de ani. Orice construcție literară, orice opera organizată are, cu timpul, tendința să-și piardă substanță umană și să-și vădească șforile, mecanismele
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
un șantier, un teren de experiențe literare, o tehnică a mărturisirii. E o prejudecată împotriva jurnalului intim care trebuie neapărat clarificata și înlăturata. 23 Iulie. Jurnalul nu se învechește, nu se primează niciodată. O tragedie, un român, o nuvelă, șunt învechite după, cel mult, o sută de ani. Orice construcție literară, orice opera organizată are, cu timpul, tendința să-și piardă substanță umană și să-și vădească șforile, mecanismele. Genurile se perimează. Trebuie să se facă un efort permanent de reînnoire
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
clasic sau romantic, plictisitoare. În schimb, jurnalul, proza memorialistica, mărturisirile, (gîndiți-vă numai la cîțiva memorialiști: Pepys, Swift, Montaigne, Rousseau, Saint-Simon, Jules Renard; dar gîndiți-vă și la alții mai mici: Amiel, frații Goncourt, etc.), cresc în valoare, ca vinul, pe masura ce se învechesc. Lipsa lor de orice integrare într-o modă estetică trecătoare, e însăși garanția expresiei, autenticității lor umane. Artă este expresie a omenescului, dar expresie plus convenție. Convenția sfîrșește prin a înăbuși omenescul. Cele mai mari capodopere ale literaturii universale cer
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
arme stau cu gura lipită de-o piatră lăcrimează cum ochiul de bivol lăcrimează înainte de tăiere Frumoasă e moartea albă ca un cearceaf fiecare copil îl găsește în lada cu zestre îl întinde pe pat de la an la an se învechește e tot mai urât și mai plin de noroi îl spălăm și-l punem la loc în lada cu zestre nu-l luăm niciodată cu noi
Poezie by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Imaginative/11000_a_12325]