837 matches
-
mai variate decât ți-ai fi închipuit. Rebis este, însă, un volum nou-nouț (adjudecat de Humanitas, editură ce pare că vrea să preia controlul poeziei de vîrf), un adevărat come-back al lui Șerban Foarță, un regal tautofonic, în tradiția celebrului Șal, eșarpele Isadorei, atît de sofisticat încît autorul a simțit nevoia să pună la finalul cărții un corpus consistent de Note și trimiteri pentru o mai profundă înțelegere a rebisiei sale. În Jocul poeziei (1985), una dintre cele mai frumoase cărți
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
jongleria lingvistică cu care explorează posibilitățile lirice ale țesăturii de cuvinte ce acoperă lumea? (Splendidă această metaforă: ,Arache - oribilul păianjen - e cea sub semnul căreia stăm noi, urzindu-și, ea, din propria-i substanță, jur împrejuru-i, pînze febrile și alegere; șalul radial al - ei - ca o greșeală".) Găsesc mult mai interesantă privirea îndeaproape a ,civilizației" literare căreia îi aparține poetul. Sigur, așa cum spusese și Ion Pop, Foarță nu este un romantic și nici un simbolist, dar poetul le interpretează bine partiturile. Or
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
renunțat la cimitir, am ocolit liceul și m-am dus în tîrg, pe Matei Millo, să dau un anunț la Romania liberă. Și am redactat, repede, inspirat, într-un cot: "DISPARUTĂ. Femeie frumoasă, cu palton de vulpe argintie (bogat înspicată), șal verde pe cap, fardată, pantofi de șevro, răspunde la numele de Maria de Mangop. Telefonați la 14120, sau comunicați în strada Remus 16." Tovarășul de la ghișeu, după lectură, se ridică de pe scaun, ieși din cămăruța sa, mă luă aspru de
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
dubiu dăinuie, se strecoară o nostalgie după plutirea fantazării și farmecul imaginat. Nu numai de Kafka amintește Derrida, dar și de pălăria de paie, de Panama, care irumpe într-un vis a lui Walter Benjamin, eseistul obsedat și de un șal căruia i-a repartizat tot în somn o dublă cheie: de a înfășura gîtul grațios al unei doamne, dar și de a scoate în relief o inscripție în limba franceză, care trebuie decriptată. Pentru Derrida, fugarul Benjamin, expatriat, care resimte
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
faraonului: "visele care se repetă se împlinesc". Ele sunt în roman individuale, pot însă și vagabonda nefixate la o persoană. Că judele va deveni nevăzător reiese mai întîi dintr-un signal, inclus în somnul grefierului. Ceea ce la Walter Benjamin era șalul sau pălăria de paie devine la personajul lui Cimpoeșu pasărea în zborul ei planat. Accentul e pus aici nu pe euforia dobîndită în vis, ci pe presentimentul de groază. Judele povestește că a simțit bătaia aripilor care i-a trimis
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
lettre pour vous, madame! Actrița deschide plicul și exclamă românește, spre Puia, ce se afla în sală: A! scrisoarea este de la Puia! " Sau momentul cumpărării la Toledo, consemnat într-o scrisoare de Liviu Rebreanu a două superbe și foarte scumpe șaluri spaniole, unul, observând Niculae Gheran, ales să înfășoare trupul pretențioasei Fanny, în coșciug. Din altitudinea ochiului și a minții lui Liviu Rebreanu, Niculae Gheran comentează așteptarea lui Mario Roque în România, primirea lui Enrico Corradini, scriitor italian, senator și mâna
La volumul 21 by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14062_a_15387]
-
Mica piață se afla la mai puțin de cincizeci de metri și cîteva femei venite la cumpărături, își lăsau copiii să caște gura printre vechituri. Dincolo de grădină, prin geamurile galeriei, am văzut-o pe Susana întinsă pe pat, cu un șal albastru acoperindu-i umerii. Avea ochii închiși și capul dat pe spate, dar nu dormea și nici nu părea să sufere, fiindcă își mișca regulat brațul drept în ritmul unei muzici, de la radio fără îndoială. I-am anunțat pe Finito
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
o găsesc pe copila tuberculoasă stînd picior peste picior pe marginea patului, cu spatele drept și cu cămașa de noapte ridicată pînă la genunchi, desculță și cu o margaretă de cîrpă prinsă în păr, cu mîinile în șold și cu șalul pe umeri. Stătea în poziția asta făcînd un oarecare efort și mă privea cu ochii provocatori și încrezători, de parcă mi-ar fi cerut să fiu de partea ei. N-aveam de unde să știu pe vremea aceea că poziția asta studiată
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
pe stradă, cu culori în obraji și pantofi și o rochie verde pe care nu pot să mi-o pun încă, dar pe care o să ți-o arăt într-o bună zi. Nici vorbă de cămașă de noapte și de șal de lînă, nici pomeneală din tot ceea ce vezi. Ar trebui să țin ceva în mînă... o oglindă, sau o geantă foarte frumoasă pe care mi-a dăruit-o tata. Ce zici? O să desenezi? I-am spus că nu asta convenisem
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
vremuri, întreaga fațadă de peste drum încadrată de ferestre, situată mai sus de curțile din dos, era uneori o sală de bal, prin care cineva căra niște cărți vechi și în antreu, în dreapta; un bărbat își punea haina ca să plece, un șal alb în jurul gâtului, și dispărea din câmpul vizual. Când încă mai stau aici sau mă târâi prin casă desculță în pantalonii mei preferați, ăia rupții, sau întârzii ghemuită pe closet, văd în vestibul, prin ușa lăsată deschisă, pantofii lui, doi
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
știam să ținem penelul între degetele amorțite, să ne dominăm pielea degerată și lipsită de sensibilitate, articulațiile atât de fragile că păreau ouă gata să se spargă la prima mișcare. Mă duceam la cursuri cu mitene și încotoșmănată într-un șal de lână mare și gros ca o pătură, care-l făcea pe Jaime să glumească pe seama mea, îți mai lipsește doar o mansardă la Paris, fato, ce nasol, aspră e calea artei, dar, ca toți ceilalți, se bucura și el
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
acordat memoriei tatălui meu, Vladimir Streinu. Ileana Iordache-Streinu O, de-am putea... Doamne, când va fi lumină-afară! Ploaia zuruie prelung si doare, Pe sub ochii lumii fără zare Lacrimile albii își săpară. De la soare așteptăm, în ploae, Un alint melodios de șaluri, Din mizeria fiertelor gunoae -Să se'nvoalte clare idealuri. Ce e'n noi decât un lut de țintirim? Unde - gând și unde - tină? Ca ferești prin care să privim Nici o clipă n'avem de lumină. O, de-am putea ca
Poezii by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Imaginative/6354_a_7679]
-
se așeze în cealaltă parte, lângă felinar. Dar nici de-acolo nu se vedea nimic. Era doar o beznă frumoasă, în care dispăreau și din care ieșeau apoi siluetele vizitatorilor imprudenți. Aproape de Ignat, intră în prăvălie și Țenefațem. Gătit cu șal nou și cu giubeaua garnisită cu blană de vulpe, dascălul lui Nane deschise ușa peruchierului. "Poate sunt rude!" își dădu cu părerea Rață, iar pe Nane îl fulgeră o părere de rău târzie că nu-i venise ideea să-l
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
în fuiorul șerpuitor care cuprinsese aproape tot Bucureștiul. Cineva îl salută cu reverență, iar Nane realiză abia atunci că nu mai era el, cel care intrase în prăvălia cu peruci. Acum devenise un bărbat matur, cu mijlocul strâns într-un șal verde. Iar această descoperire îi dădu deodată un sentiment de siguranță și, ca și când și-ar fi adus aminte, o luă spre malul Dâmboviței, la noua lui casă, întrebându-se cu o nedumerire sinceră de ce-i trebuise atât de mult ca să
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
ude. Îmbrățișând milesianul îi spui: "Adu-mi biberonul cu lapte pentru copil și nu mai sta cu picioarele goale pe ciment!" Ninucika, tu îi pui ciorapi de lână, cimentul e rece, el te îmbracă în cămașa de noapte, îți pune șalul pe umeri și nemurirea în picioare. Privirea îți cade pe cei doi sâni ai lui cu zmeură din care mâncăm până ne devin buzele cotoare de Biblie. Cu ochi de flamingo te vede, tu, apă râzând, cu gât lung Te
Poezie by Cătălina Cadinoiu () [Corola-journal/Imaginative/7424_a_8749]
-
erau singurele cuvinte pe care le învățase și care îi foloseau aproape tot timpul. Când Zaouf, doica octogenară a amantului ei, intra dimineața să-i aducă prosoape, ea se trăgea înapoi, sub cearșafuri, murmurând acest nu răstit, până când îi schimbau șalurile de cânepă cu prosoape adevărate. Când pleca cu Zaouf în souk, femeile berbere care stăteau pe pământ, lângă dunele de curmale, aproape îi puneau piedică cu brațele lor încărcate de lucruri, însă ea spunea "mulțumesc", uitându-se înainte și tot
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
vastei reședințe albe de pe creasta Maryes Heights. Generalii Lee, Longstreet și împăunatul Stuart stăteau în picioare pe pajiștea din fața portalului, scrutînd pe rînd, prin binoclu, malul de dincolo al rîului și discutînd între ei. Longstreet își înfășurase în jurul umerilor un șal de lînă cenușie. În comparație cu ceilalți doi, arăta ca un negustor de porci. Totuși, din cît își dăduse Inman seama de felul de a gîndi al lui Lee, ar fi preferat în orice moment să lupte sub comanda lui Longstreet. Așa
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
cuvînt..." O voită confuzie, prin urmare, asumată (și) de Foarță, între qui pro quo-urile realității și "încurcăturile" limbii. Cea din urmă e, intenționat, răsucită fără milă pentru a crea cuvinte hibride care alunecă grațios din unul în altul, ca un șal care face ape, ca un boa încolăcit. Articolele strînse din "Focus Vest" unde, între mai 2002 și iulie 2004 apăreau vinerea dimineață, și publicate sub numele acesta ciudat sînt acte dintr-o comedie a limbajului. Și, nu mai puțin, dintr-
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
care se arcuiește deasupra drumului. Mulțimea se revarsă de la ușă, fiecare cu luminița lui în căușul palmei. Se vede lumină în biserică, prin ferestrele boltite. De aici îți poți închipui căldura dinăuntru. În prim plan în drum: două femei cu șaluri, botine de pâslă și lumânări, care probabil că s-au grăbit să iasă primele. Evită băltoacele și preferă să meargă prin zăpadă. Strâng în jurul lumânărilor mâinile înmănușate. Vântul mișcă flacăra lumânărilor. Sub baticurile roșii, chipurile lor prind contur pe măsură ce se
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
mii de metri de prelată delimitează micile "shop"-uri în care găsești de toate: de la CD-uri piratate la încuietori și șampoane. Cu o condiție: să nu suferi de claustrofobie. Pentru că, în înghesuiala parcelată la sânge, amestec Hong Kong și de șal al Isadorei Duncan, devii un atom luat prizonier de șuvoiul indivizilor obligați să mărșăluiască, ca într-un labirint metalo-textil, de la un capăt la altul al pieții. Raportul vânzător-clienți îmi spune dacă ne aflăm în săptămâna în care se ia salarul
"Roscoliți!" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12273_a_13598]
-
O urmăresc puțin. Are niște pantofi fini, de mătase, cu o lucrătură delicată. Ca și poșeta. Uzate teribil amîndouă. O fustă lungă, brodată de mînă, vaporoasă, o bluză lejeră, care saltă, ușor, pe ea, amîndouă de culoarea lavandei și un șal de borangic arucat neglijent. Poartă o pălărioară mică, strînsă pe cap, de sub care ies cîteva bucle aranjate cu dichis. Se întoarce și-mi zîmbește complice de data asta. Văd că trage după ea o sacoșă grea, pe care abia are
Maître phtotgraphe by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12723_a_14048]
-
întocmai spre a risipi confuzia întreținută de buclucașul scriptor, uitând adesea ce-i aparține, dacă îi aparține ceva. Uno, descrierea personajului, punând ghilimetele de rigoare: "Un june cu anteriu de șamalgea morico cu fermană de croazea pembé, încins cu un șal pătlăginiu și legat la cap turcește..." Doi, urarea epocii: "Oh, amor, amoraș, vedea-te-aș călugăraș, cu ochii pe la icoane, cu gândul pe la cucoane, cu mâinile pe psaltire, cu ochii pe la copile..." ș.a.m.d. Prietenul său,... al lui Rânzei
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
fi de plictisită, nu rezistă la canafi. Le atrage, adică, firul despărțit și scărmănat. Cam la fel funcționează, atunci cînd prind prilejul, instinctele de felină ale cititorilor de poezie. Pentru ei, antologia este, într-un fel, un pericol: festonul unui șal de moar și ultima sentință din legămîntul de loialitate. Ceva care impune și obligă. Vreau să spun că un poet îți poate plăcea la primul volum, mai mult, mai puțin sau deloc la al doilea și tot așa, în timp ce din
Șal cu ciucuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11495_a_12820]
-
din subpămînt pînă la iubire./ Acum sau niciodată spune el/ Și eu îl cer de bărbat în limba morților." O limbă care se învață, din curiozitate și din teama de rece, cum învață domnișoarele să se poarte, pe seară, cu șal. Așa e poezia Gabrielei Melinescu: plăcută și moale, cu fire lungi, pierdute, ca o velință subțire... Gabriela Melinescu, Puterea morților asupra celor vii, Antologie, Polirom, Iași, 2005, 311 pag.
Șal cu ciucuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11495_a_12820]
-
În prezența unor prieteni, invitați la o partidă de vist cu "ceai și ciubuce", Andronache își surprinde soția, în budoar, în brațele unui tînăr. Imaginea celor doi amanți îmbrățișați, cu buzele lipite, este identică cu cea din poemul lui Pușkin, Șalul negru (1820), tradus de Negruzzi în 1837, cu un an înainte de scrierea nuvelei.13 Dar reacția bărbatului înșelat din nuvela lui Negruzzi este complet diferită de a celui din poemul lui Pușkin. "Coconul Andronache s-a închis în cabinetul său
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]