40 matches
-
instruit în domeniul umanist și fin degustător de literatură, de-a întreține relații directe cu oamenii de litere, cît și pentru că reprezintă - nu-i asa? - o flatare a "sufletului simplu" astfel omagiat: "M-am dus la Palat în haine de șiac. M-am căznit să iau între valeții de la ușă o poză. N-am izbutit-o. Scară m-a îndreptat printr-un mare hol boltit către biurou. Ah! Un moment! Ce bătaie de inimă cumplită! Regele însuși! Alb, îmbrăcat că un
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
de la Heci. La Lespezi, au fost Grigore Airinei și Gheorghe Botez. Morăritul, la fel o meserie veche, mai ales că pe pârâul Trestioara și râul Siret au fost mai multe mori de apă. Pe Siret au fost mori de „bătut șiacul”. Meseriile apărute în a doua jumătate a secolului al XIX - lea au fost cele legate de fabricarea sticlei la Lespezi. Ingineri agronomi. Se pare că primul inginer agronom din comună a fost boierul Fotin Ionescu. Această meserie s-a dezvoltat
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
și un pitic. "Așa arată un copil?!" mi-am zis stupefiat, speriat de-a binelea, gata să fug, dar a întins o mînă mică spre mine și, fără să înțeleg, am luat-o în brațe. Aveam un palton grozav, din șiacul cel mai bun, cu un guler mare, brumăriu... Cred că gulerul o fascinase. L-a atins cu vîrful degetelor, a oftat un "mă-măi" și și-a lipit obrazul de el. Era cît o păpușică; avea un funduleț mic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dumneavoastră?! s-a mirat, văzîndu-l pe bărbatul străin care îi intrase în casă. Cine ești și ce vrei? Retrăiește totul parcă a fost ieri... Ușa era deschisă... Am tot ciocănit... se scuză bărbatul, un flăcău înalt, îmbrăcat în haine din șiac negru, cizme negre, cu un guler mare la palton, dintr-o piele brumărie, scînteind ca argintul topit, în valuri, și o căciulă tot brumărie, înfiptă bine pe cap. La oraș există sonerie, bade îi rîde în nas femeia, recunoscînd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ei soț, ai cărui ochi, obosiți de studiu mai tot timpul, se pierdeau în zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun că a făcut un gest necugetat, apoi obsesia că trebuie să-l revadă, să se convingă că nu a visat, culminînd cu vestea incredibilă: "profesorul Bujoreanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-a prins de mine a continuat el gluma, intrînd. Vedeți ce bine ne împăcăm a arătat spre copilul din brațele sale, mic cît o păpușă, cu ochii mari, speriați, îndesat cu totul în gulerul brumăriu al aceleiași haine din șiac de acum trei ani. "Dumnezeule, exiști cu adevărat?! Și dacă exiști și pretinzi că ești "bun și de oameni iubitor", de ce-ți bați joc de mine?" s-a întrebat Maria cu groază, simțindu-se atunci, pentru întîia oară, înfiorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care-o privea pe sub gene câteva amare meditațiuni pe motivul „ubi sunt”. Apoi Ruxăndrița scoase de sub pat o ladă mare, ferecată și porni să îngrămădească în ea rochii, postavuri, șiace, cearceafurile de pe pat, odicoloane, văpsele, bijuterii, cupe, sfeșnicele din cameră. — Ce faci, dragă? - zise Vodă uimit. — Ce să fac? - răspunse Ruxăndrița. Iaca adun, că doară n-o să plecăm cu mâna goală! Cine știe ce matracucă are să vie în locul meu, de ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mumai pentru a satisface nevoile vestimentare monahale. Bănuim că mănăstirea desfăcea postav pe piață. În sprijinul acestei supoziții adăugăm și o scrisoare a lui M. Kogălniceanu către mitropolitul Moldovei, prin care îi făcea cunoscut că n-a oprit „industria de șiac” de la mănăstirea Neamț socotind că acolo se fabrică postav exclusiv pentru nevoile mănăstirii. Cum însă mănăstirea a sporit numărul mașinilor și silește pe călugări să lucreze peste necesități, aducând chiar meșteri nemți, se vede silit a cere chiriarchului închiderea fabricii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
marmuri, de-a tronului covor. Acel cap trist și palid coroană vru să poarte, Acei umeri voit-au să duc-a lumei soarte Și azi pe cap el are un negru comanac, Pe umerii lui trențe ș-o rasă de șiac. Se-ntoarse apoi foaia. Cu greață și scârbire, Dup-o junie vană, el merse-n mănăstire; Îi păru-atunci că lumea e toată joc de cărți; El capul și-l cufundă-ntr-a lumei sfinte cărți. Pe murii în risipă o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
opri, omul se prăvăli de sus, de pe saci, să-și dezmorțească picioarele. Ca și celălalt, era la fel de mărunt. Amândoi aveau ochii oblici, despicați în obrazul vânăt cu pomeți ciolănoși ; erau pesemne frați, căci purtau același strai gros și tare de șiac sur. Unul dintre mititei îi puse căluțului în cap traista cu ovăz. Moșul se interesă : - Bre, da’ voi ați făcut sania după cal ori ați luat calul după voi ? Gravi, mărunțeii păstrară tăcere. Unul lepădă sumanul, rămânând într-o flanea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi o leacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăs... și fân bun, Roibule, și te-oi adăpa... Zicând acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fie-sa și-a pus actele pentru Canada? Tot eu i-oi fi spus, când beau un păhărel mai mult nu știu ce dracu’ m-apuc să spun. Petrică își bea repede vodcuța, își înfundă cu foile ziarului buzunarele paltonului lung de șiac și pornește spre casă fără grabă, cu sentimentul că partea bună a zilei lui s-a consumat după ce „i-a prins“ pe gunoieri și și-a băut doza. Am nimerit o dată și în apartamentul lui, o odaie într-un bloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea atât de firesc că s-a trezit în această lume. Știa sigur cum că venise în câmp ca să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se sculară și Dan s-aruncă la gâtul lui, plângând ca un fiu ce n-are să mai vad pe tatăl său. Dar îndată ce ieși Dan, îndată ce coborâse scările cu cartea subsuori și ridicând cu mâna lunga poală a rasei de șiac... casa se prefăcu într-o peșteră cu păreții negri ca cerneala, lumânarea de ceară într-un cărbune plutitor în aer, cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament, în mijlocul cărora tremurau într-un fluid luminos și vioriu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e din șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
moștenitoarea ziarului „Paloda”, organ al intereselor generale, fondat de tipograful G.Cațafani, dar și „Vocea Tutovei” organ național-democrat susțineau direct culturalizarea, ieșirea cu seratele literare și muzicale la sate... În asemenea atmosferă, îmbrăcat în hainele cele mai simple, iarna de șiac mânăstiresc și cu căciulă brumărie de oaie, iar vara haine albe de dril și cu pălărie de paie cât roata carului, împletită de vreun elev îndemânatic dar plătită ca recompensă pentru munca dăruită lui, mâncând ca un adevărat schimnic, numai
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
va ține până-n seară! se bucură gospodarul casei, cu gândul la plăcinta cu dovleac și la rachiul îndulcit cu miere ale preutesei. Te-om aștepta până la miezul nopții, rosti hotărât părintele, în timp ce-și îndesa căciula și-și potrivea șiacul gros. După plecarea popii, Fetea mai cinsti o cană de vin, pofti și pe vecinul Dimitrie, ba veni și soața lui, Ileana, o femeie bună la suflet, dar urâtă din pricina urmelor lăsate de vărsatul de vânt. Natalița trebăluia deasupra plitei
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
păcatele numeroaselor odrasle luate de Domnul în împărăția lui. Te văd c-am abătut, cumnate!? rosti, întrebător, Ileana, continuând să mestece grâul din ceaunul mare de aramă. Dă, ca omul, când mai bine, când mai cătrănit, oftă Gheorghe, scoțându-și șiacul și căutând să-i facă loc lângă covata, unde era pus la crescut aluatul pentru colaci. Vasile nu-i acasă, e plecat la Lespezi după lemn de casă, încercă să-l alunge femeia. Parcă n-ar fi război! Ce-i
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și las acasă femeie tânără și trei copchii, șuieră bărbatul, trântind căciula pe lutul odăii. Ba, poate, patru, că Safta a rămas grea! puse mâna la gură Ileana, parcă astupându-și vorbele. Cu pași mari și gesturi repezite, Gheorghe inșfăcă șiacul, luă căciula și ieși în pridvor, sorbind aerul înmiresmat al toamnei târzii. „ Ce-o să fac? Cum să las sufletele singure? Mai bine plec în codru și nimeni n-o să mă găsească!” Cu această hotărâre, porni spre casă, călcând prin bălțile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
a înțelege care sunt cauzele frământării lui atât de tulburătoare. Avea părul complet alb, încă destul de bogat; corpul lui, altădată frumos și plin de forță, începuse să se încline binișor, luând forma unui semn de întrebare. Purta un surtuc din șiac, iar dedesubt un pulovăr împletit de mână, cu un șir de nasturi verzi de jos până la gât. Avea pantaloni din aba, iar în picioare o pereche de bocanci cazoni făcuți cadou de tata. În tot acest interval de timp, bunicul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mișca buzele murmurând ultima rugăciune terestră: "... și iartă... greșelile..." Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în bocancii militari, cu pantalonii de șiac și cămașa de tort, cu capul și spatele rezemate de gard și toporișca lângă el. Se odihnea. Se odihnea ca-n tabloul lui Ressu, "Cosași odihnindu-se". Se odihnea după o muncă și o viață de 92 de ani. Privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
om scund de statură, slăbuț, cu față lungăreață și cu părul tuns scurt și avea ochi verzi. Umbla mai tot timpul îmbrăcat cu un suman; sumanul este o țesătură făcută la stative, din lână de oaie, care se mai numește „șiac” în unele părți, acest șiac se bate și se împâslește cu lână, la piuă ca să devină mai gros, semănând cu postavul. Nevastă-sa, Marița, nu se potrivea cu el la statură, era mai înaltă, mai grăsuță iar ca deșteptăciune și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cu față lungăreață și cu părul tuns scurt și avea ochi verzi. Umbla mai tot timpul îmbrăcat cu un suman; sumanul este o țesătură făcută la stative, din lână de oaie, care se mai numește „șiac” în unele părți, acest șiac se bate și se împâslește cu lână, la piuă ca să devină mai gros, semănând cu postavul. Nevastă-sa, Marița, nu se potrivea cu el la statură, era mai înaltă, mai grăsuță iar ca deșteptăciune și gură îl întrecea cu mult
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva anișori de tihnă și pace... Doamne miluiește! Doamne miluiește! se aude o cântare bisericească mormăită. Curând, apare un călugăr-cerșetor, deșirat, uscat, desculț, încins cu o funie peste rasa de șiac, neagră, ruptă, murdară, cu o cruce din două bețe încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se închină Toader. E "Sfântu". Propovăduiește... Sfântul, îngenunchiat, cu ochi pierduți, cu brațele către cer, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]