192 matches
-
la Editura Pământ. „- Sunt patronul ei” - a adăugat-, „poți avea deplină încredere, e o casă foarte exigentă și selectivă, nu riști să nimerești printre idioți”. Flatat și mândru, mă și comparam cu Whitman, auzeam deja iarba crescând printre litere și țârâit de greieri sub stele mari. Apoi vocea tunătoare a Omului, mușchii lui vânjoși, sângele lui aprins, vuind peste continentele supuse. Numai că astăzi, despăturind contractul, Mi s-a părut că citesc, scris cu roșu, sub „S.R.L. Pământ”, că se semnează
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/4188_a_5513]
-
gîndi ea. Însă vidul cumplit pe care-l anunța sfîrșitul după-amiezii o lega fără speranță de această întîlnire: după ora la coafor, absolut nimic! Privi pe furiș și cu un aer de reproș telefonul, cînd iată că acesta începu să țîrîie timid, fiind pe dată oprit, sunet care făcu să apese dureros peste inima deja goală a Barbarei toată liniștea de moarte a acelei dimineți. Simți că-i piere curajul și își întoarse dezgustată privirea de la locul unde zăcea telefonul, ca
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
Păianjeni dulci și putrezi zvîcneau în preajma lor. Și străveziu de crude și de primejdioase Țîșneau florile-n aer din carnea morților. Omizile în fructe mișcau sîmburii grei. Se prelingea o rîmă pe ceafa lui, bălană... Greieri răscopți de cîntec îi țîrîiau în rană Și îl mînjeau copacii, blajini și surzi, cu clei. Ce-adînci îi erau ochii de-adolescent, deschiși... Cu sînii prinși în palme se aplecau să-l vadă Căpșunele... și-alături vîrtejuri de zăpadă Rupeau din prospețimea subțirilor narciși. Pe
Moartea adolescentului by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9677_a_11002]
-
Irene aveau doi cai, câteva găini și rațe. Dar caii nu nechezau, găinile nu cotcodăceau, rațele nu măcăiau. în marginea satului erau două lacuri. Se duse seara pe malul lor, să asculte broaștele. Dar broaștele nu orăcăiau. Iar greierii nu țârâiau, deși era mijlocul verii. în dimineața următoare se trezi devreme, odată cu răsăritul soarelui. Deschise larg ferestrele și ascultă. în țara din care plecase păsărelele salutau răsăritul cu ciripitul lor gălăgios. Aici însă ascultă îndelung și, într-un târziu, desluși un
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
un ușor gungurit dintr-un cuib de rândunele care-și făcuseră cuib sub acoperișul magaziei. Aici și păsările ciripeau puțin, încet și calm. Până la urmă plecă într-o țară în care păsărelele încă mai ciripeau, broaștele mai orăcăiau, greierii mai țârâiau. Dar câinii împărțeau cu stăpânii casa și masa, iar celelalte animale trăiau în mari colectivități igienice și insonore. Tăcerea începu să-l împresoare și aici. Deși... Deși, noaptea, când toate obloanele se închideau, pleca să se plimbe pe ulițele vechi
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
metri mai încolo. Albert i-a înmânat călăuzei medalionul cu smarald moștenit de la bunica lui și s-au despărțit. Sârbul a făcut cale întoarsă, dispărând în lanul de porumb. Au rămas ei doi. Le era frică. S-a auzit un țârâit de greier: era asurzitor și cumplit. Imediat s-a auzit un guguștiuc: și sunetul acesta era amenințător. Apoi s-a instalat liniștea apăsătoare, ca o lespede de mormânt ce ți se fixează pe piept, te acoperă pentru totdeauna. Până la căsuța
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
roată, Se pierde șerpuirea potecii într-un lan, Și sub boltirea verde a codrului, oltean Chilim aștern arinii în zilele de zloată. Cărările înguste zadarnic le cutreier! Străine îmi sunt astăzi sau eu le sunt străin? Dar neschimbat prieten un țîrîit de greier, Același ca și-atunci, în clipe de tăcere Reînflorind visarea cu roze efemere, Îmi sîngerează pieptul cu veșnicul său spin”. Piatra de hotar a debutului mi se pare elocventă. În tonalități împrumutate încă lui Dimitrie Anghel, dar mai
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
mișcare rectilinie verticală inițială. După câteva secunde, lumina începe să pâlpâie și se stinge. Liftul se oprește. O defecțiune, sau o pană de curent? Caut pe panoul cu tastele etajelor butonul de alarmă. Apăs la întâmplare și soneria începe să țârâie anemic și lung. Ceva îmi spune că o aud doar eu. De fapt, unde ar putea suna? Scot telefonul din buzunarul de la spate al blugilor și văd că este nouă și opt minute. O să-l sun pe Robert să vină
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
am intrat. Totul era stins. Lea a murit într-un sezon de grădină japoneză, cu pești roșii în geana de lac artificial, orhidee galbene și mov căscându-și gurile lipsite de parfum în firida de lângă scară și o cascadă miniaturală țârâind în fundul curții, dintre pietre cenușii, teșite. Când ne-am dus noi acolo, se veștejiseră toate. Se trecuseră brusc. Parcă nici n-ar fi fost. Casa de la numărul 14 dormita într-o curte obișnuită, cu tomberon ruginit la intrare. Bălți fără
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aur cuferele sultanului (care nu mai e, de mult, Al-Walid, ci Hișam). Așa apare Isabel la segunda. A patra cafea. E frig acasă la Alex. După ce a adormit de câteva ori în fotoliu, David a cedat tentației. Apa de la duș țârâie cald. Crăpături neliniștitoare în faianță, ca niște vinișoare în care pulsează, cumva, umbra lui. Patul lui Alex. Alex care nu mai e alx. E Alex de când erau mici și purta puloverul ăla gri, pe gât, și cobora câte două trepte
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
baia pe care o împărțiseră toți patru, atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe care o împărțiseră toți patru, atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă, poate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
protesteze. Atât i-ar trebui. E duminică, 6 mai. Ne aflăm în garsoniera cu bucătărie americană, de la etajul patru, în care locuiește, cu chirie, Lionel Frunza. Ceasul electronic al radioului de pe noptieră arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie enervant de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Un zâmbet victorios se întinde pe fața lui Lionel, de la un obraz la altul: de când și-a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
lui Lionel îi taie calea o oloagă, la drum de seară. Cântă Jacques Brel și Gilbert Bécaud, în această ordine. E luni, 7 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Un zâmbet victorios se întinde pe fața lui Lionel, de la un obraz la altul. E deja pe covorașul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Roman e beat mort, Claude și Clovis nu pescuiesc nimic și Liliane face o cafea proaspătă. Cântă Lionel Frunza - prohodul. E marți, 8 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l oprește; radioul începe imediat să difuzeze o muzică ritmată. Pe Lionel îl doare puțin capul, dar asta nu-l împiedică să se simtă plin de energie. E
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mobilizează, Lionel se sinucide de două ori la rând, lâmâiul primește o nouă șansă, iar pronia cerească primește o zi liberă: duminică. E miercuri, 9 mai. Ceasul electronic al radioului de pe noptiera lui Lionel arată ora 6.00. Începe să țârâie strident, răzbunându-se pentru anii în care a fost redus la tăcere. Cu ochii încă închiși, Lionel îi aplică o lovitură de karate precisă, rupându-l în două jumătăți egale. Deschide ochii și vede, ca prin ceață, o dezordine de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în viață. Mai ales când li se termină banii, și-au vândut deja paltonul și pe pantofii scâlciați nu pot lua nimic. Ca bețiv amator, Lionel trebuie înțeles că a luat această hotărâre. E ora 9.30. Se aude un țârâit de sonerie. Intrigat, Lionel ascunde banii în sertar și se duce la ușă: e îmbrăcat în boxeri și în maieu. Se uită pe vizor: e madame Agnès. Despre Agnès Agnès e o fată bună, chiar dacă nu mai e de mult
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
a ratat în cei cinci ani de abstinență cvasitotală, irosiți în așteptarea cetățeniei franceze. Oare câte femei din Nantes ar fi putut face fericite? Sau din Angers? Sau din regiunea Maine-et Loire? Se oprește aici cu geografia, pentru că aude un țârâit de sonerie. Ar putea fi un amărât care nu s-a putut învoi de la serviciu la timp și încearcă o ultimă șansă. Lionel îi strigă: Nu mai am nimic de dat! Omul de la ușă sau n-aude, sau nu înțelege
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
avea să afle mult mai tîrziu, cînd soțul i-a fost reabilitat post-mortem), sau se gîndește la el numai să aibă un punct de sprijin în noaptea de coșmar, ce nu se mai sfîrșea. A treia zi, seara, soneria a țîrîit o dată, scurt, așa cum cei ce o luau la anchetă nu erau obișnuiți să o facă. În prag, cu aceeași căciulă mare și cu gulerul ridicat din cauza lapoviței, stătea Săteanu. Sărut mîna! i-a spus încet. Am auzit de necaz, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pumnii și călcâiele, să respir în ritmul alergării, ca să fie clar că intruziunea mea nu e cea a unui hoț; dacă cineva m-ar surprinde în această clipă, semnalul „câine care latră“ e mai puternic decât cel de „telefon care țârâie“ și asta ajunge ca să-mi deschidă o portiță din cercul care mă ținea prizonier: reiau alergatul pe lângă copacii de pe drum, lăsând țârâitul în urmă, mereu mai atenuat. Alerg până unde nu mai sunt case. Mă opresc într-o poiană să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
erau moștenire de la familia ei și el n-avea nici un drept asupra lor, că ăsta era un coate-goale când s-a măritat cu el, mânca la cantina studențească pe bonuri de la alții, că trăia din meditații și umbla cu flaneaua țârâită-n coate, jigărit. Ea e din familie bună, fiică de doctori cu școală veche, interbelică, fată educată, ăsta mai talpa țării, să-l fi văzut și la nuntă cum stătea, nu știa săracu’ să poarte costum, n-a adus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
chiar dacă ei nu-și dădeau seama despre aceasta. Avea un sentiment nemaipomenit de înălțare sufletească atunci cînd se gîndea la misia sa și i se întîmpla destul de des, din cauza singurătății n-avea altceva de făcut decît să mediteze, auzind cum țîrîie ploaia în streașină ori cum trosnește lemnăria în podul casei. Nu dorea să i se recunoască acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el și prințul Basarab Cantacuzino. Iar în al treilea rînd era bine ca prințul să știe că mai există cineva care știe! Asta mai ales după finalul conversației, cînd se va lămuri în ce ape se scaldă excelența-sa! Telefonul țîrîi peste cîteva clipe, vocea lui Basarab Cantacuzino era nehotărîtă, ceva între stupoare și iritare, rîrîia mai evident ca niciodată, l-a lăsat să spună de cîteva ori "Alo, cine e dhragă, cine e dhragă" și cînd a simțit că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-și îndeplini prerogativele la cotele cele mai înalte. Trebuia, doar, scuturat la modul cel mai serios. Cu riscul de a-și pierde pâinea, hotărî să facă ea asta. Intră în biroul lui în clipa în care telefonul personal începu să țârâie. Cristian Bariu stătea cu capul rezemat în mâini, ignorând apelul cu încăpățânare. Ea privea aparatul, convinsă că la celălalt capăt al firului e "domnișoara dezastru" în persoană. Directorul ridică ochii spre ea și Luana luă receptorul din furcă. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nouă confidentă, oglinda, ce-i făcea complimente și-i promitea voluptăți viitoare... În anul acela, în iarnă, Elena fugise de acasă, fugise în seara de revelion pe la ora 21. Plecase afară să aducă apă, cișmeaua se afla în apropierea porții, țârâia încet, o lăsau mereu să curgă ca să nu înghețe, își aruncase paltonul pe umeri și își trăsese pe picioarele subțiri, cizmele. La început au strigat-o, au scuturat desimea nopții de jur împrejur. La poartă, sub cișmea au găsit căldarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]