48 matches
-
eu cu Lică în satul cu fete bogate și frumoase. Nu știu cum se făcuse, dar ne treziserăm fără lăutari. Mă aleseseră pe mine să mă duc într-un sătuc învecinat, să caut câțiva. Împrumutând o șaretă, - tocmisem un viorist și un țambalagiu. La întoarcere, ne prinsese ploaia aceia grozavă. Țiganii, de frică, să se apere, își puseseră instrumentele în cap. Dogite de atâta apă, vioara, țambalul mai ales, nu mai puteau să scoată un sunet. La un moment dat, se terminase și
La gârlă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15247_a_16572]
-
știe ce face. Poate, pentru început, puțină bromură nu strică. Când a auzit Spilka ce-a hotărât doctorul, s-a dus la crâșma lui Gică Grăbitul și s-a îmbătat pulbere. De bucurie, seara, a luat după el acasă un țambalagiu, de care se mai și sprijinea. A făcut-o lată, spre disperarea rusnacilor de pe Făinari, Birjari, Precupeții Vechi, Smeului și Câmpului - "muscali cu cauciuc", cum le zice Caragiale, din pricina gumilasticului montat pe roțile trăsurilor, ca să nu zdrăngăne pe macadam. O
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]
-
ar arăta în felul următor (grafia îi aparține lui Bicuță): "Săndel - 300 de votcă săniuță; Domnu Profesor - o cola și 6 Bergănbir; Dan a lui Nașu - 5 coniace; Mișu electricianu - 2 romuri (achitat); Poetu - cinșpe beri și 10 cafele; Bidigaie țambalagiu - 7 romuri și 4 pungi de semințe". Caietul cârciumarului este un indicator al gusturilor și al disponibilităților lor financiare, mai performant decât cardurile bancare. Dincolo de această clarificare inițială, clienții lui Bicuță își pierd individualitatea în fumul dens al bodegii. Ei
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
așa o bucată de vreme, holbându ne, noi la lupi și lupii la noi. După un timp, au început să ne clănțănească dinții, cât de frig, cât de frică. „Ce ne facem, bade Costâne? m-a întreabat Stan cel mic, țambalagiul. Uite-te la ei cum se ling pe bot.” Am stat eu și m-am gândit și mi-am adus aminte cum spunea cineva că lupii fug de foc. Amnar și cremene aveam, dar ce să punem pe foc? Până la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
s-o aprins dragă-doamne și am pus-o între vreascuri...Au apărut două firicele de flacără și... s-o mântuit cu focul. Am luat-o de la capăt...Am încercat așa nu știu de câte ori, dar tot degeaba. Deodată îl aud pe țambalagiu: „Bade Costâne, lupchii se apropie de noi! Ce ne facem?” „De unde să știu eu? Vezi bine că nu pot aprinde focul...” In clipa următoare, însă, aud o trosnitură de mi s-o oprit inima în loc...Na! Aprinde focul cu asta
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cu vioară cu tot, ca să descrețesc frunțile la "botezul intim" al unui nepoțel de-al ei, aveam s-o tratez cu refuz de artist jignit în amorul propriu, motiv pentru care, după ce mi-a spus cine sunt "un mucos de țambalagiu" a aruncat anatema: "O să mai treacă multă apă pe Dunărea albastră, până când vei avea dreptul să-ți lipești pe ușă, cu onoare, ceva în genul "vechi specialist în zugrăveli"". Așa a și fost: pe ușa multelor apartamente în care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Încerc să mă dezmeticesc, dar nu văd nimic altceva decât pe profesor... Pentru mine și pentru dunele mișcătoare, pentru soarele acesta prietenos și pentru un strop de apă, doamnelor și domnilor, Sonata nr. 3 în re minor, în interpretarea celebrului țambalagiu Z... N-am încotro. Iau, cu eforturi supraomenești, vioara și arcușul, mă sprijin cum pot de palmier și încep să cânt. Și cânt, și cânt... N-o să-ți vină a crede, dar repetam aidoma improvizația din seara aceea, dacă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
juriul și bate cu milă-n tingiri, să nu se-audă prea mult zgomotul..." Fac semne de mulțumire. Cu un așa prieten, cum să nu-ți fie drag să fii "om de Ferentari"? Rămân mască: suflătorii, puștii cu arcușul și țambalagiul fac minuni. Băieții știu carte. Dirijorul e cam în plus. Bat în tingiri cu sfială, în dobe numai atât cât să tulbur puțin praful de pe ele. Marele Bronz, trudind alături de contrabas, e în culmea fericirii. Îmi face semn că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mă-ta, și le fredonează "Sara pe deal", că n-o să stau toată noaptea cu ochii beliți și urechile ciulite pe panarama voastră de bloc!" Omul are susținere de la o altă fereastră: "Să vă ia mama dracului de guriști și țambalagii de mahala ce sunteți, că a tunat și v-a adunat pe scara asta: pușcăriași, ghicitoare, scandalagii și genioși!"... Era clar. "Sara pe deal" nu putea fi ocolită... Intru și cânt. Unchiul Grătărel apreciază valoarea. Scuipă faraonic pe-o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Trecuse bine de miezul nopții când, în țarcul No11, eu tot cântam la vioară, pentru nea Onuț, și, pentru prima oară, nimeni nu m-a înjurat, nicio voce nu m-a mai trimis la culcare cu drăgălașul "bă, boule de țambalagiu, du-te-n mă-ta și te culcă"! Puteam să cânt acolo trei nopți și trei zile, fără ca nimeni să-mi spună ceva. În noaptea aceea am priceput că și tăcerile pot iubi. A fost prima mea mare lecție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sunt primele amintiri din casa natală? Ș.F.: Una din ele (fiindcă sunt mai multe): o colivie cu canari, dispăruți la bombardamentul din 4 aprilie 1944. O alta, cu pianul nostru Bösendorfer, cărat pe scări la vale, de niște patrucinci țambalagii, pentru a-l face piesă de taraf. (În paranteză fie spus: vă rog să nu aveți impresia cum că aș abhora țambalul; ceea ce voiam să spun printrasta va fi fost numai un „sic transit gloria mundi”!) L. N.: Aveți clasica
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
pace, nu vă gândiț’ șî voi cât a suferit iel în ilegalitate? - A suferit pă dracu’! Atuncea când ieu luptam la Cotu’ Donuli, el stătea bine mersî în pușcărie, pă masă șî casă di la Antonescu! - se burzuluia Niță Mandea, Țambalagiu’ popii. - Eheee, să fi stat el în prizonerat zece ani, cum am stat eu în Danbaș, la ruș’, care ne munceau în mină, cel puțin dooșpe ore pă zî, de ne dehulau, leșânaț’ de foame șî țapeni de frig... mama
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (X) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366417_a_367746]
-
Pancioi, Păpușă, Părășoiu, Pestrițu, Pâclă, Pârlea, Pârjol, Pârlogeanu, Piele, Piștia, Plânsu, Potcoavă, Pufică, Puflea, Purece, Purel, Puturosu, Puvneci, Rancotă, Răcan, Râpu, Rodol, Săraru, Scandal, Sclipa, Scânteie, Stalin, Șăndrulete, Șitoianu, Șlaifăr, Șofâlcă, Tătăleață, Tăvală, Tâlvâc, Telteu, Tifirel, Tilișcan, Tițoiu, Trandarică, Țăpălușă, Țambalagiu’ popii, Urechiușu, Uțaru, Vieru, Vinț, Vrelea, Vulpoi, Zavaidoc, Zavera, Zbârț, Zdrăncănel, Zgândărici, Zgârban, Zgripcea etc. Există și cazuri, este drept - mai rare, în care poreclele sunt de fapt niște prenume atribuite neoficial, dar cu o motivație anume, se înțelege: Chiriac
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IV) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366406_a_367735]
-
Într-o sclipă viu!”; Stan Șofâlcă (Stan Chirigescu, Stan Păpușă) - șofâlcăia atunci când mergea, în război fusese împușcat în spate și rămăsese cu sechele neurologice; Șlaifăr (Ion Șandru, Nelu Jidanu) - era vân¬zător la ,,Alimentara” (în limba germană: schleiffer = ne¬gustor); Țambalagiu’ popii (Niță Mandea) - era țârcov- nic și acompania preotul satului; Tocănoaia (Ioana Rebegel) - femeie care toca tot timpul din gură, nemul¬țumită permanent de ceva; Zbârț (Ion Băra) - când nu era de acord cu cineva zicea „Ioite, zbârț!”, în loc de „Ete
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IV) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366406_a_367735]
-
mai mici prețuri, s-a oprit la bufet și s-a cinstit cu o bere. Și pentru că era încă nehotărât, a mai luat una și s-a pomenit cu doi lăutari care veneau de la o nuntă, un viorist și un țambalagiu începător care s-au oprit lângă el și au început să-i cânte. Colegului i-a plăcut, a început lumea să se adune pe lângă ei, devenise centrul atenției și nu se mai îndura să plece. Încă o bere, un bacșiș
PUSTNICUL de ION UNTARU în ediţia nr. 449 din 24 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354695_a_356024]
-
munte de șervetele și 24 de suluri de hârtie igienică! Punct! Ba sorry, mai erau în dotare 4 grătare duble care au sfârâit încontinuu și o stație de amplificare, cu difuzoare și microfoane. Operatori la grătar, staful consulatului! Precum niște țambalagii moderni, manevrau cu dexteritate ciocănelele, pardon, ustensilele de întors micii și fripturile. La obiectivul nr.1, domnișoara viceconsul, diplomat-jurist, Lavinia Toma, la obiectivul nr.2, doamna Liliana Grecea, soția marelui consul, la obiectivul nr.3 doamna Tatiana Cosma șefa serviciului
PICNIC LA SYDNEY (POVESTIRE UMORISTICĂ) de RALUCA BOGDAN în ediţia nr. 1649 din 07 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368920_a_370249]
-
luați din surt: -Frige-i, bă, un Bugeac! Și „frigeau” lăutarii Bugeacul cu note arzătoare, care făceau să sfârâie călcâiele jucătorilor. Probabil, din această cauză jucau numai pe vârfuri cu pași rapizi, săltați, fulgerători. După ce înțepeneau fălcile clarinetistului și amorțeau degetele țambalagiului, melodia se întrerupea, ca ruptă dintr-un buton, stopând vijelia de pași. Iar auzeai strigăte: -Mușcă, mă, o Baltă! sau: -Rupe, bă, un Litaidoi! Zi-i, bă, Căzăcelele! Arde, bă, un Rustem! Bieții lăutari!..Ziceau , ardeau, rupeau, mușcau...Ce puteau
POVESTIREA HORA-PARTEA A DOUA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1707 din 03 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352587_a_353916]
-
cu frumoasa juristă a baroului bucureștean - Sectrul Albastru, Corina Bărbulescu. Avea de gând să-i cinstească pe cei care-i cunoștea sau se nimereau la un pahar de tulburel în crâșma patroanei Marița Florescu „LA CIOARA CHIOARĂ”. Aici cânta un țambalagiu renumit, Titel Ciocârlan alături de contrabasistul Matei Bărzăune din Poienari și renumitul viorist din zona Oltețului, Gheorghe Triculescu, care era și un bun gurist. Cine nu rămânea impresionat când îl asculta cum le mai zicea... de dor și inimă albastră, cântecele
PARTEA A I-A PARIUL BLESTEMAT de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 764 din 02 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359343_a_360672]
-
nu vă gândiț’ șî voi cât a suferit iel în ilegalitate? - A suferit pă dracu’! Atuncea când ieu luptam la Cotu’ Donuli, el stătea bine mersî în pușcărie, pă masă șî casă di la Antonescu! - se burzuluia Niță Mandea, zis Țambalagiu’ popii, era cântăreț bisericesc. - Eheee, să fi stat el în prizonerat aproape unșpe ani, cum am stat eu în Danbaș, la ruș’, care ne munceau în mină, cel puțin dooșpe ore pă zî, de ne dehulau, leșânaț’ de foame șî
MĂRIAN FRÂNTU ŞI DETA de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1595 din 14 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/360506_a_361835]
-
a fost mai ușor, dar odată, la Vlăduleni, tocmai când era jocul în toi, așa mai spre dimineață, când se ia darul, vioristul a văzut că țambalul o ia razna, și-i zice de... sârbă, în loc de horă, adică mai repede. Țambalagiul, o mogâldeață cu bască, alerga cu ciocănelele nu în măsură, ci după șoarecii ce dădeau să iasă prin găurelele micuțe ale țambalului, dar nu puteau de corzi, erau atât de dese, încât doar mustățile le puteau scoate afară, așa că alergau
DEŞTEPŢII DE VINERI PÂNĂ LUNI de MARIN TRAŞCĂ în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340883_a_342212]
-
cu ciocănelele nu în măsură, ci după șoarecii ce dădeau să iasă prin găurelele micuțe ale țambalului, dar nu puteau de corzi, erau atât de dese, încât doar mustățile le puteau scoate afară, așa că alergau de colo colo, spre disperarea țambalagiului. De atunci așa i-a rămas numele sârbei altoite pe căluș, „Șoarecele”. Și unde mai pui că era și în satul cunoscutului fotbalist...Șoarece! *** Rămânea satul mut, rămânea surd, asta până se întorceau de la nunți, luni seara. Se întorceau tăcuți
DEŞTEPŢII DE VINERI PÂNĂ LUNI de MARIN TRAŞCĂ în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340883_a_342212]
-
și, apăsând pe trăgaci, i-a strigat cu ură: „Mori, scorpia dracului, că mi-ai mâncat zilele!...” Ca să lămurim cititorul pentru a ști cum au stat în realitate faptele, reconstituind întregul film după spusele boierului Pandelică, a vioristului și a țambalagiului care, de fapt nu văzuseră nimic, ei cântau în foișor, iar „porumbeii” se aflau într-un separeu, și a bietului „sergent” căruțașul care i-a adus de la Craiova, depozițuia „maiorului” Bușoiu (care nu trecuse niciodată de gradul de sergent în
PARTEA A XI-A PARIUL BLESTEMAT *SFÂRŞIT* de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 769 din 07 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341399_a_342728]
-
câteva sunt memorabile. Una din ele, remarcată pentru „oarecare realism dinamic capabil de simbol” (E. Lovinescu), evocă trecerea Dunării înot, în retragere, după înfrângerea de la Turtucaia. Un cuplu pitoresc, prilej de exersare a glumelor ostășești, e alcătuit din „instrumentiștii” Codică țambalagiul și Tache vioristul. Lumea din spatele frontului apare cu mai multă congruență epică într-o suită de tablouri, numeroase pagini având ton de pamflet. Descrierile faunei politice și ale protipendadei, amintind și de pamfletele lui T., sunt corozive, ca în scena
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
aduce bine aminte gândește absolut pe-alăturea, Poetul de toată porcăria aia de banc rasist, tâmpit și răsuflat, cu barca și cu câinele: Un tip, din tagma ălora ceva mai bruneței, de felul lor, comis-voiajor, vânzător ambulant, colindător liber-profesionist ori țambalagiu de taraf sau ciorditor sadea, după caz (și după talentele etniei), revine și el pe la domiciliu, de prin cele străinătățuri, într-un sătuc sau într-un cătun mai răsărit, din jos de Bărăgan, după o lipsă relativ mai îndelungată. La
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]