48 matches
-
ferestrele bătute în cuie, să își hrănească păsările. Se bucurau nespus la venirea lui, i se lăsau pe creștet, pe umeri și îi uguiau la ureche, iar el râdea, cu siguranță știind ce voiau să-i spună, și le răspundea țistuind din buzele țuguiate. Apoi se plimba cu ele, atârnate ciorchine pe brațele întinse, cu zbateri și fâlfâiri de aripi, neținând seama de crăpăturile din ce în ce mai largi ale pământului, ca și cum, în caz de pericol, urma să fie fără întârziere ridicat în văzduh
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 by http://confluente.ro/dan_florita_seracin_1439017564.html [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
să muște, da el latră, latră până ostenește, da nu mușcă pe nimeni! Se lăsase tăcerea. Aerul de seară răcoros al pădurii ne făcuse să strângem din umeri. Era timpul să plecăm. Klesch descoperise abia atunci toiegelul cioplit de Culiță. Țistuise din dinți admirativ: - Tot nu vrei să primești ceva pe brișca aia? întrebase el iarăși. - Cel mai mult trotil și cele mai multe grenade le avea unu Valcalin al lui Cacăfoc, se prefăcuse Culiță că nu ar fi auzit întrebarea lui Klesch
IMITATORUL DE PĂSĂRI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 644 din 05 octombrie 2012 by http://confluente.ro/Imitatorul_de_pasari_dan_florita_seracin_1349427078.html [Corola-blog/BlogPost/348454_a_349783]
-
fii din clasa războinică luând armele unul contra altuia, dar trebuia să aibă motive serioase. — De ce sunt Seniorul Dosan și Seniorul Yoshitatsu în relații rele? întrebă din nou Hiyoshi. Nu fi pisălog! Dacă vrei să știi, întreabă pe altcineva. Shichinai țistui din limbă și refuză să-i spună mai mult. Înainte de a ajunge în Mino, Hiyoshi se alarmă să nu fie silit să facă ceva necugetat. Inabayama era o cetate pitorească, stând cuibărită între munți mici. Culorile de toamnă ale Muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
venit? — Nu știu. Mi-a cerut numai să-l conduc până aici. — Și te-ai conformat? — Altceva nu puteam face. În timp ce Hiyoshi și Shichinai vorbeau, cei din jur îi ascultau înghițind în sec. În sfârșit, Shichinai puse punct, cu un țistuit din limbă. Păși înainte, întrebând: — În regulă, unde-i, Akechi Mitsuhide ăsta? Toți începură să vorbească în același timp. Era periculos ca Shichinai să se întâlnească singur cu el. Trebuia să-l însoțească cineva. Sau să înconjoare locul de întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
real caracter, chiar dacă e din Oda. Fuwa se apucă de burtă și începu să râdă, ridiculizându-l pe Osawa pentru felul cum le supraestima adversarii. Deși erau aliați și luptau de aceeași parte, cei doi nu gândeau la fel. Osawa țistui sonor din limbă, pe sub mustățile sale de tigru. N-am ce-ți face. Bine, râzi cât poftești. Vezi dumneata mai încolo. Cu aceste cuvinte de despărțire, strigă să vină calul și plecă indignat, cu suita sa. Se părea că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
S-au retras. Și pe urmă? — Retragerea a părut neașteptată, chiar și pentru propriile lui trupe. Oamenii spuneau între ei că nu puteau înțelege ce avea în minte și nu puțini erau foarte nedumeriți. „Omul ăsta e șiret!” reflectă Shingen, țistuind din limbă și rozându-și buzele. „Aveam un plan ca să-l atrag pe Ieyasu în câmp deschis și să-l distrug în timp ce Nobunaga era imobilizat de călugării-războinici din Nagashima. Dar nu s-a ales nimic și acum trebuie să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
trimise în linia întâi pe Mizumata - samurai în armuri ușoare, înarmați cu prăștii. Pietrele aruncate de ei începură să cadă ca ploaia. În fața lor se aflau forțele lui Sakai Tadatsugu, iar în spate, întăririle din clanul Oda. Tadatsugu, în șa, țistuia din limbă nemulțumit. Ploaia de pietre prăvălită asupra lui dinspre prima linie a armatei din Kai îi lovea calul, înnebunindu-l. Și nu numai calul său. Animalele călăreților care așteptau momentul înapoia lăncierilor începură să se cabreze, cuprinși de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-mi dați voie să vorbesc franc, cred că sunteți cam rezervat în a vă manifesta simțămintele firești și, cu siguranță, cauza deznădejdii dumneavoastră, stăpâne. E grosolan s-o spun, dar cred că v-am descoperit încă o calitate. — Ești singurul, țistui din limbă Nobunaga. Katsuie, Nobumori și ceilalți se uită la mine de parcă de zece zile-ncoace mi-aș pierde vremea. Li se citește pe fețe că nu mă cunosc deloc. Se pare că în special Katsuie râde de mine pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vor izbândi nimic, indiferent cât de feroce vom ataca. În acest punct, sosiră în sfârșit știri de la Hideyoshi. Dar nu erau vești bune. Kanbei încă nu se întorsese și nu exista nici o informație clară. Mai mult, scrisoarea părea deznădăjduită. Nobunaga țistui din limbă. Dintr-o dată, aruncă în lături săculețul în care i se adusese scrisoarea. — E prea târziu! mugi brusc Nobunaga, cu furie, provocat în sfârșit. Secretar! Scrie imediat mesajul și adresează-i-l lui Hideyoshi. Spune-i că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și le ordonă tuturor să plece. Ceilalți generali rămaseră ca trăsniți de îndrăzneala lui Hideyoshi, dar, uitându-se unii la alții, nu putură decât să se retragă. Unii îl acuzau de nesimțire chiar și confruntat cu propria-i crimă. Alții țistuiau din limbă și îl numeau egocentric. Hideyoshi nu părea să le dea nici o atenție și așteptă până când în îngrăditură rămaseră numai el și Nobunaga. După ce toți ceilalți plecară, înfățișarea lui Nobunaga se mai îmbună întrucâtva. — Deci, ce fel de propunere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din partea Abatelui din Yokawa și a insistat să-i înaintez încă odată această scrisoare seniorului de la castel. Am refuzat, dar el a spus că primise ordin să vină și n-avea de gând să plece. Ce să fac? — Cum? Iarăși? țistui ușurel din limbă Mitsuharu. I-am trimis de câtva timp o scrisoare Abatelui din Yokawa, explicându-i cu grijă că nu am nici o posibilitate de a-i accepta conținutul petiției, așa că n-are nici un rost să mă mai roage. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
încăierare, cine știe. Du-te și te uită, îi ordonă el unui servitor. Apoi, în timp ce se dădea jos din pat alene, îl auzi pe unul sintre slujitori strigând de pe acoperișul porții cu ziduri de pământ: — Iese fum din Nishikikoji! Nagato țistui din limbă, bodogănind: — Iar s-o fi aprins ceva pe Strada Lăturilor. Se înșela cu privire la starea de pace a lumii și uitase cu desăvârșire că, de fapt, nu era decât o zi ca oricare alta din războiul civil. — Cum?! Clanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
zilei a patra. În timp ce reveneau spre tabără, cei doi generali se întâlniră cu un grup de cercetași de-ai lor. Ofițerul de la comandă arătă agitat în întuneric, spunând: — Cei din Ukita au început să-și retragă trupele. Ascultând raportul, Kikkawa țistui din limbă. Prilejul trecuse deja. Kobayakawa citi gândurile fratelui său mai mare. — Mai ai unele regrete? îl întrebă el. — Sigur că am. — Ei bine, să zicem că am fi cucerit toată țara, continuă Kobayakawa. Crezi că ești omul potrivit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Shizugatake la o distanță de vreo două leghe spre miazăzi. Mai aproape, sub loculunde stătea el, un general urca de la poala muntelui, însoțit de câțiva aghiotanți. Comandantul apărării de la poarta barierei din lemn se grăbea înainte, arătându-i drumul. Genba țistui din limbă, bombănind: — ăsta trebuie să fie Dosei. De cum îl recunoscu pe generalul aflat întotdeauna lângă unchiul său, îi ghici misiunea încă înainte de a-l întâlni. — A, aici erai. Dosei își șterse nădușeala de pe frunte. Genba nu făcea decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fură primiți cu o salvă densă de muschete și se opriră într-o zonă mocirloasă, unde le era greu să se miște. Nemaiputând nici să avanseze, nici să se retragă, suferiră pierderi grele. Nagayoshi, care urmărea evoluția bătăliei de la Gifugadake, țistui din limbă. — Of, au fost trimiși prea devreme! strigă el. Socrului meu nu-i stă în fire să fie atât de nerăbdător. În ziua aceea, tânărul era mult mai calm decât socrul său, în toate situațiile. De fapt, Nagayoshi luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în liniștea contemplativă a luptei, pentru că Theodor Codreanu este un luptător, nimic nu construiește fără a duce o bătălie, izbânzile sale sunt victorii pentru că sunt toate câștigate. Sunt alții care se bat, se zbat, țipă, se foiesc din citate, transpiră, țistuie: și ei câștigă, în cele din urmă, fie prin lehamitea adversarului, fie prin atragerea lui în noroaie și mlaștini, fie pur și simplu prin efracție (nu mai dau spațiu de răspuns, își multiplică mediatic micile victorii etc.). Theodor Codreanu alege
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de-l apucă! Plus că mai și guiță, deznădăjduit și amplu, cu disperarea unui întreg padoc de purcei, condamnați la cea mai cruntă exterminare posibilă! Astupă-i gura turbulentului, pune-i botniță, că ne trezim cu Popa Prostu' peste noi! țistuiește Dănuț. Agață-l, naibii, odată, nășește-l, doftorește-l, altoiește-l, astâmpără-l, ce-i faci, că-l scapi pe lespede!? intră și Fratele. A-a-a...! Gata, băieți, s-a marcat! Al meu e! Hap...! L-am luat! L-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
demne de crezare, că voi înșivă îl veți afla, până la sfârșit. Precum și grație Armelor eroice, Spada, Coiful și Scutul ultimului mare Cruciat ce a trăit, cândva, pe pământurile acestea, ale voastre. Un cavaler cruciat? Aici, la noi? Ești sigur, conte? țistuie Dănuț. Iartă-ne, dar Evul Mediu a fost mai netipic, mai eliptic, mai sărăcuț și mai întârziat în Răsărit, față de părțile occidentale ale continentului. Îmi pare rău, însă presupun că ai fost greșit informat, domnia-ta, Maestre, intervine Fratele. Cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și să fie cool. Și tu ce să faci, nene? Să mănânci și acasă tot parizer și să dai până și ciorapii la spălătorie? Hai, dom'ne, ce dracului!" Se uită pe fundul paharului și oftă. Apoi la ceas și țistui nervos. "Nțț-nțț-nțț! A dreacu' hoașcă, aproape că a trecut jumatea aia dă ceas și tot nu-mi mai vine. Stai, Relule, ca mazeta cu ochii-n soare, c-apare ea. Parc-o văd: Aaa! Bună, dragă! Am întârziat nițeluș, da
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ies, i-am aruncat, tot zâmbind: "Să nu uit! Salutări domnului Vijulie! O zi cât mai bună, tanti Cateluța!". Nu mi-am putut închipui că poate cineva să roșească atât de rapid. Probabil că mulți dintre criticii mei or fi țistuit, strâmbând din nas: "Cu ce șabloane uzate ne umblă și ăsta. A adormit și a visat că e gândac și pe urmă s-a trezit din nou la lumea reală! Patetic" mârâie cei mai americanizați -, "penibil", fac ceilalți. Ei bine
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
războinicilor care să ridice armele unul Împotriva celuilalt, dar trebuie că avea motive serioase. — De ce sunt Seniorul Dosan și Seniorul Yoshitatsu În relații proaste? Întrebă din nou Hiyoshi. Nu fi pisălog! Dacă vrei să ții, Întreabă pe altcineva. Shichinai Îl țistui și refuză să-i spună mai mult. Înainte de a ajunge În Mino, Hiyoshi se alarmă că va fi silit să facă ceva Împotriva rațiunii sale. Inabayama era o cetate pitorească, stând așezată Între munți mici. Culorile de toamnă ale Muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
real caracter, chiar dacă e din Oda. Fuwa se apucă de burtă și Începu să râdă, ridiculizându-l pe Osawa pentru felul cum le supraestima adversarii. Deși erau aliați și luptau de aceeași parte, cei doi nu gândeau la fel. Osawa țistui a pagubă, pe sub mustățile sale de tigru. N-am ce-ți face. Bine, râzi cât poftești. Vezi dumneata mai Încolo. Cu aceste cuvinte de despărțire, strigă să vină calul și plecă indignat, cu suita sa. Se părea că În Mino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
marea la reflux. — S-au retras. Și pe urmă? — Retragerea a părut neașteptată, chiar și pentru propriile lui trupe. Oamenii Își spuneau că nu Înțeleg ce are de gând și mulți erau foarte nedumeriți. „Omul ăsta e șiret!“ reflectă Shingen, țistuind din limbă și rozându-și buzele. „Aveam un plan ca să-l atrag pe Ieyasu În câmp deschis și să-l distrug, În timp ce Nobunaga era imobilizat de călugării-războinici din Nagashima. Dar nu s-a ales nimic și acum trebuie să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
trimise În linia Întâi pe Mizumata - samurai În armuri ușoare, Înarmați cu praștii. Pietrele aruncate de ei Începură să cadă ca ploaia. În fața lor se aflau forțele lui Sakai Tadatsugu, iar În spate, Întăririle din clanul Oda. Tadatsugu, În șa, țistuia din limbă, nemulțumit. Ploaia de pietre prăvălită asupra lui dinspre prima linie a armatei din Kai Îi lovea calul, Înnebunindu-l. Și nu numai calul său. Animalele călăreților care așteptau momentul Înapoia lăncierilor Începură să se cabreze, cuprinși de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
-mi dați voie să vorbesc franc, cred că sunteți cam rezervat În a vă manifesta simțămintele firești și, cu siguranță, cauza deznădejdii dumneavoastră, stăpâne. E grosolan s-o spun, dar cred că v-am descoperit Încă o calitate. — Ești singurul, țistui din limbă Nobunaga. Katsuie, Nobumori și ceilalți se uită la mine de parcă de zece zile-ncoace mi-aș pierde vremea. Li se citește pe fețe că nu mă cunosc deloc. Se pare că mai ales Katsuie râde de mine pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]