388 matches
-
alternanțele fonetice: în pronunție dialectală (ardelenească, moldovenească), foarte adesea sunetul i se transformă în î, niciodată însă sunetul a: țigan țîgan, sifon sîfon, silă sîlă, stingă stîngă (la Eminescu rimează cu "plîngă"), stins stîns, și șî, șină șînă, ține țîne, țiui țîui, ziua zîua etc.; multe substantive prezintă transformarea lui î în i prin trecerea de la singular la plural sau de la masculin la feminin: cuvînt-cuvinte, jurămînt-jurăminte, mormînt-morminte, sfînt-sfinte-sfinți etc.; în cursul conjugării unor verbe i devine î; a vinde-eu vînd-tu vinzi-ei
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
Cairo, printre cămile și automobile de-a valma./ Trăiam sastisit, îngrămădit de tristețe, cînd ploaia venea,/ La Petersburg, prin iulie, cînd toți plecau în Crimeea și pe la țară./ Astăzi, prin orașe, te sufocă turma dezlănțuită a mașinilor./ La sanatoriu îmi țiuiau urechile de liniște...". Lumea sanatoriului (și a spitalelor) aduce în pagină bolile "nesfîrșite și voluptoase" iar moartea își trimite semnele, "familiară ca un guturai", chiar dacă "discretă ca un parfum păstrat în sticluțe de mărimea unei unghii". De aceea multe din
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
pe cîmpuri la tufa de ciuline Să-mpart cu ea mîndria de-a nu fi cercetată: Păzită între suliți ca marile regine, Voi fi țeposul mire din visu-i lung de fată. Nuntași ne fie sgrițpori cu ochii de jeratic Si țiuie un crivăț subțire-n zimții lor, Rotească pajeri negre asupră-ne iernatic, Vuiască vînăt veacul în vifor vibrător. Pe fruntea ta voi pune de țurțuri grea coroană Si înspițat eu însumi, bărbos ca un fiord, Sub platoșe de ghiață, vom
Poezii by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Imaginative/6354_a_7679]
-
Încă ușor amețit după somnul de plumb care-l furase stând pe banca de la stradă, senzația de sufocare îl luase prin surprindere, speriindu-l destul de tare. Își simțise inima bătându-i cu putere în stomac, iar urechile începuseră să-i țiuie ascuțit, ca un radio stricat. Nu trebuia să se sperie, era doar o stare trecătoare, așa că încercase să se liniștească sprijinindu-și palmele de genunchi, cu coatele în afară, poziția lui preferată, aplecându-și capul în față, ca să-i vină
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
clipeau către moarte și ea ca o doagă crăpată le înfoia penajul albăstriu primăvăratic al plămînilor Plumburiu se făcu cerul apoi alb cu nori tociți cenușii peste acoperișe încovoiate pe care ploaia bătea într-o cadență nemaiauzită viermi albi mici țiuiau prin aerul subțire deasupra caselor - ca bețele vătuite ale tobelor peste sat vremea înnăbușitoare a teiului începuse și bunicul în cizmele lui dădea cu lopata în fața casei ploaia de viermi livid de spaimă și mut pe totdeauna deasupra movilei înaltă
Ernest Wichner - Un gând obosit în scrîșnetul universului by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11800_a_13125]
-
cu diverse intensități: încet, abia auzit, de parcă ar fi o șoaptă de tăinuire între cei care stau la coadă pentru o sticlă de votcă: "cine mai pune de-o juma, cine mai pune de-o juma?", sau tare, de-ți țiuie urechile: "nu s-a băgat azi votcă, nu s-a băgat azi pufoaice". S-ar putea să-l cheme înălțimea sa și să-i frece ridichea. Pentru atâta lucru nu și-ar fi răcit Marfa Stanilova gura de pomană! Păi
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
pai, șepcuțele cool, aruncate neglijent pe scaune, căpătau culoarea și izul inconfundabil al ciupercilor otrăvitoare... bătea un vînt parfumat, călduț dinspre batiste... ștrumfii împachetau papiote... caloriferele striau dulce pereții sub ferestre... ca stupul bîzîia contorul auriu, doldora de faguri sclipind, țiuind a kilowați de miere prelinsă... din frigider tocmai ieșea tacticos, Fram, ursul polar...
Povestește-mă, băi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12421_a_13746]
-
celebrul elefant-zeu. De la o vreme am știut, de altfel, că ar trebui să îl botez pe Maharajah, drept care i-am spus, cât se poate de nepotrivit, întrucât i-am dat un nume evreiesc, i-am spus, deci, Solomon. Numele acesta țiuia special în urechile mele și apoi îmi plăcea împărțirea limpede în cele trei silabe ca niște pietre de râu. De altfel, îi și pronunțam numele cam așa : Soooo-lo-mon, prima silabă fiind lungită peste măsură, întrucât îmi țuguiam buzele de parcă aș
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
care nu se atingeau, și rămaseră așa o bună bucată de timp. Încet-încet, strigătele chefliilor din alte dormitoare păliră, se stinseră ca și cum n-ar fi fost, țipetele păunilor de la crescătorie încetară și ele, boncăniturile cerbilor ecologici încetară și ele, nu țiuia nici un greier, o liniște absolută de început de lume se pogorî, și deodată plafonul, care era glisant, se dădu la o parte, și cerul își făcu apariția, nesfârșit și senin, parcă era noapte și parcă era-n zori, în adâncuri
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
știe admirată și dorită, a dat numai pentru mine delicata reprezentație intimă a spălării cosiței solare în undele sărate, apoi a împrumutat inconștient cele mai statuare poziții iscate de dalta lui Canova pentru a și-o zvânta. Deși cu stomacul țiuind a gol și protestatar, nu ne mai venea să plecăm. Spre seară târziu, răzbită, colega ei ne-a lăsat singuri-singurei pe plaja de-acum pustie, să privim în ochiul ciclopic, sângeriu, al soarelui apunând peste o zi glorioasă. Ne simțeam
Un surâs în plină var by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13874_a_15199]
-
mituisem poștașii să bage scrisori, cu adresantul necunoscut, în cutiile blindate ale blocurilor, anunțînd în fiece apartament situațiunea anormală: toamna!!! Afară se topeau untos, frișcant, acoperișurile caselor, într-o căldură groasă, înecăcioasă, de untdelemn încins pe carton gudronat și țiglă țiuită de raze lente. Se încleiau zidurile, cărămidă în cărămidă, precum zahărul ars, verandele curgeau la deal, hîrbuind glastre văduvite de flori mașcate-n iubiri licențioase. Cădeau crestele cocoșilor, danturile dulăilor, potcoavele cailor ajunși în centrul urbei, la piață, cu tomate
Iminență autumnală (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14622_a_15947]
-
zilele ce nu-l vor recunoaște cel ce se-nsorește lîngă zidul casei în brațe cu o pălărie plină cu iarbă cel ce înșiră scaune pe malul unui rîu și invită norii să se-așeze pe ele cel ce ascultă cum țiuie ferestrele cabanei părăsite și-și privește chipul într-un pahar cu apă cel ce a zburat cu avionul spre mii de destinații și moare înghițit de-o privată de țară cel ce stă în curte și privește țintă pisica vecinului
Zile și Vieți by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/11695_a_13020]
-
mântuire cât de cât, care m-ar fi scăpat de Urât. Poate că atunci am înțeles cel mai bine, după ieșirea din cimitirul Vară, că viața-i maimuță amorfă, cu gura până la urechi, care rostește vorbe de șagă, se scarpină, țiuie și răcnește, se măscăricește, e spurcată la gură și năucește, fonfăie, tachinează, hohotește, bolborosește, scuipă, ronțăie te miri ce, blagoslovește, of, Doamne, câte verbe aș mai putea folosi dac-ar fi să las poemocul acesta neterminat. Dar poftesc să-l
Căutarea bunicului în Vară by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/11133_a_12458]
-
a unei biografii de legendă, versurile din poezia “Noapte de vară la munte” sunt dovada unui continuu potențial creator. // Timpul curge lin într-un straniu balet,/Înserarea acoperă amurgurile roz violet./ Coboară și urcă-n fântână cumpăna veche,/un greier țiuie insistent, parc-ar fi în ureche./ În schitul de lemn de la marginea zării/ Niște călugări deapănă rugăciunile serii.// Dorina Stoica transmite prin poezia sa o stare sufletească discret gradată pe scara sensibilității umane. Nevoia de a ieși din “conul de
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
și să vedeți consecința. Președintele a schimbat o privire cu membri și ne întâlnind nicio obiecție, a luat cartea și a deschis spunând: Biserica n ruină... Iar eu Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul. Se pare că vrăjește, și că-i auzi cuvântul Lună tu stăpâna lumii desface cartea un alt profesor Ce pe-a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață suferințele întuneci Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești Și
Liceul Alexandru Lahovary Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
ziceam: „Dacă i se întâmplă ceva Maestrului, ce-o să-i spun eu șefului districtului despre felul în care mi-am îndeplinit misiunea?” Înmărmurit în fața vetrei, priveam luna limpede care-și revărsa lumina în încăpere. În umbra din spatele sobei, doi greieri țiuiau, sporind tristețea scenei. Atunci am auzit un mormăit din una dintre iesle. Am sărit în picioare și m-am uitat: da, Maestrul era acolo în iesle, lungit pe spate. Ieslea era scurtă, așa că l-am văzut: picioarele strânse unul peste
Mo Yan - Broaște by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2564_a_3889]
-
apuci să-ți pui prea multe întrebări că claxonul idiotului e preluat de alți idioți. În spatele tău, e deja concert de claxoane. Te uiți la semafor. E tot roșu. Culoarea aia pe care, dacă te duci, mori. Și, totuși, îți țiuie urechile de atâtea claxoane. Un prieten mi-a povestit cum, aflându-se la semafor, a fost asaltat sonor de un tip cu un BMW. S-a întors, uimit, către el și l-a întrebat: “Ce vrei?”. “Du-te!”, a citit
E roşu! Şi ce dacă? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20167_a_21492]
-
podiumurile de fashion de la Milano, Paris și Dorohoi și refuză să se mai dea jos de-acolo. Au alergat-o cu mătura, au udat-o cu furtunul, i-au dat cu fum de ardei iute în ochi și i-au țiuit cu vuvuzele-n urechi. Zadarnic. Nu vrea să coboare, vrea să rămână în trend, indiferent de schimbarea anotimpurilor. Așa se face că, de la creatorul britanic Alexander McQueen, care s-a și sinucis acum câteva luni, până la Țața Floarea din Cocârlatele de
Fericirea, această stare de prost-gust pe care vreau s-o păstrez by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20337_a_21662]
-
cu cheile de la mașina în mână catadicsește să apară alene. - parcatul mașinii. Și la duș, si la întors, cât timp parcam, câinele lătra non-stop. E greu de descris o parcare laterală când un câine îți lătra în cap până îți țiuie urechile. Încă n-am reușit să îl repar la treaba asta. - pipi-ul de la firma și spălatul corpului delict. Mda, câinele are un loc într-un hol mai retras și oricât l-aș plimba înainte, cum ajunge la serviciu se
Mă ajutați să vă ofer două minivacanțe la Predeal? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20760_a_22085]
-
de dincolo și de la noi,/ de oriunde unde nu suntem iubiți/politica defăimării lui Paganini!/... Haifa sub bombe... necontinuare, absurdul.../ Miroși aerul privești Muntele Carmel și identifici fumul și focul provocat/ De katiușe, cartierul, zgomotul, luminile mele diafane/ Urechile-mi țiuie de fiecare dată/ Orice zgomot mă scoală de pe scaun, mă aruncă în abis/” (Transmisie directă) Se întunecă partea idilică a locului și putem chiar să ne întrebăm: o fi oare bine că Bianca ne spune aceste adevăruri dureroase? Ar fi
PESTE TIMP ZBOARĂ DOAR CUVÂNTUL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 () [Corola-blog/BlogPost/384193_a_385522]
-
miezul nopții. În anii 1930 se putea ajunge cu el oriunde. Orașul era mic, iar vagonul cu cel mult 20 de călători îi lăsa unde doreau. Puteau chiar sări din mers, mai ales în curbe, pentru că acolo încetinea, scrâșnind și țiuind din roți, de simțeai că ți se taie coloana vertebrală... Mult mai târziu, bănățeanului ajuns inginer nu-i plăcea deloc cum „făceau” tramvaiele din târg. Umblase prin lume și văzuse câte ceva. Chiar și tramvaie. Undeva, în cartierul Fabric, tânărul inginer
Agenda2006-03-06-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284648_a_285977]
-
de fantastic, cu o artă narativă perfect individualizată: „Din nou singur, am început să măsor în lung și în lat peronul, sala de așteptare, treptele de la intrare. Nimeni, nimic; nici măcar vreun câine de pripas aciuiat sub o bancă. Tăcerea îmi țiuia în urechi și timpul se oprise ghemuit în intuneric, cu genunchii la gură, cocârjat sub povara vrăjii.” (p. 321). Stilul Șeherezadei este o formulă narativă pe care Mihai Cantuniari o reinventează în paginile acestei cărți de referintă între scrierile sale
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
să-l facem să se întoarcă la noi. Și multe alte povești de-ale noastre, mai ales de nemărturisit, dar într-o lumină diferită, fără remușcări - ne simțeam în stare de orice, un lucru care li se întâmplă tinerilor. Ne țiuiau urechile, iar când închideam ochii ne era greață, dar vorbeam în continuare, în timp ce printre obloane lumina din grădină se strecura pe tavan în fâșii subțiri, noi le fixam și continuam să vorbim fără să ne privim. L-am întrebat pe
Alessandro Baricco - EMAUS () [Corola-journal/Journalistic/4296_a_5621]
-
nemișcarea stăpânea totul. Plutea în aer, ieșea din pământ. Trase cu urechea și i se păru că zace sub o apă adâncă, și, prin apă, ceva fulgeră ascuțit și se-nfipse în ea. Se frecă la ochi. Rămase cu urechile țiuind, așteptând. Văzu cerul, gardul de la stradă, cu rouă pe el, scânteind în soare, parcă cineva ar fi presărat sticlă pisată, și-aceeași sticlă ar fi jucat și-n aer și s-ar fi prefăcut în liniște. Sprijini coatele în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și s-ar fi prefăcut în liniște. Sprijini coatele în pământ, să se ridice, se săltă în capul oaselor și simți până și tăcerea casei, ca o ființă străină, prea mult hărțuită și care ajunsese la capătul așteptării. Urechile îi țiuiau, gata să plesnească. Neștiind bine ce face, alergă spre ușa cârciumii Invalidului, prinse clanța, parcă ar fi apucat soarta de mână, și-ncepu să tragă de ea. Domnu! Domnu! strigă, deși încă nu știa bine ce avea să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]