145 matches
-
sări în picioare și, apropiindu-se de ecran, îl privi cu atenție. Doi dintre atacatori ședeau în genunchi. - Ce-or fi făcând? întrebă el, nedumerit. Ce i-o fi ținând în loc? - Se silesc să nu cadă prin pardoseală, spuse Grosvenor ațâțat. Glasul îi tremura ușor, în ciuda eforturilor sale de a se stăpâni. Tot ce făcea acum era ceva nou pentru el. Teoretic, avea desigur cunoștințele necesare, dar acum era vorba de punerea lor în practică. Era pe cale de a întreprinde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
moale pe sub castani bătrâni care tușeau întruna și pe care-i răsplăteam cu țigări... După ce foamea mea primară era potolită de supele Caritas lipsite de gust, dar al căror iz îți rămânea totuși în gură, iar cealaltă foame a mea - ațâțată, ce-i drept, în timpul călătoriilor cu tramvaiul din zilele lucrătoare - era potolită parțial după reuninile dansante de la sfârșit de săptămână de dansatoare devotate, rămânea cea de-a treia poftă, pofta de artă. Mă văd pe locurile ieftine din teatrul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
căutasem și notasem numărul casei. Vremea frumoasă îi ademenise pe locuitorii orașului în parc și, în mare număr, ei se aflau încă acolo, deși căzuse seara. Nu se mai amuzau exuberant, ca mai devreme, împingîndu-se unul pe altul și comentînd ațîțați, ca și cum soarele ar fi fost o ofertă specială, un chilipir care nu se va mai repeta vreodată. Acum, atmosfera pe alei devenise calmă. Oamenii se plimbau în continuare bucurîndu-se, dar dincolo de toate se simțea o adîncă oboseală. Bastoanele bocăneau. Scîrțîitul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
trece prin minte, Melanie îl asigură: Cu astea nu dormi două nopți la rând, fiindcă nu am să te las nici eu. Ochii ei albaștri, rotunzi și umezi, ca la ciută, i se alungiră într-o expresie de pisică. Ispititoare, ațâțată, alintându-se ca o felină, miorlăi: Motănel, vino aici! Haide să facem ca pisicuțele! Înainte de a se ivi zorii zilei și de a se auzi primele miorlăituri ale cotoilor vagabonzi, făcură ca pisicuțele, de câteva ori, Melanie părând să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zbătea, vinovată, picioarele se muiaseră, brațele atârnau, mutra speriată nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acesta suspect se numește joi. Până vineri mai e un secol. Anatol Dominic Vancea Voinov nu mai poate aștepta! Are nevoie de o provocare, un subterfugiu nevrotic. Acum, mai bine acum, în acest con încins și strâmt, numit joi. Grăbit, ațâțat, amestecă sucește truchează zarurile. Trișează frenetic, orbit, în transă. Mistica derizoriului va îngădui acest nou artificiu! Nu e decât o imperceptibilă dereglare. Iată, zarul: s-a acceptat trucul. Am scris vineri, e vineri, în loc de joi. Azi e vineri și mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de rigoare împotriva criticii acuzate de miopie conservatoare: „Revoluționarii în literatură au fost de altfel primiți veșnic cu ostilitate. De cîte ori e vorba de un gînd adevărat închis într-o formă originală, critica se sperie ca de roșu și, ațîțată că s-a trecut peste puterea ei de pricepere, caută, oftînd după nimicurile ușor digestibile, să insinueze că literatura ar fi în decadență. (...) Există totuși o literatură decadentă la noi. Ea se îndeletnicește, sub pretext de tradiție, cu exhibarea cotidiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un gest hotărât și intră, deschizându-și drum printre servitori și printre mușterii, care se Îngrămădeau În cuprinzătorul spațiu dintre mesele așezate de-a lungul perimetrului sălii. În centru, trosnea focul dintr-un vas cu jeratic, pe ale cărui flăcări ațâțate În continuu bolborosea un ceaun mare din aramă și se roteau frigările cu carne, Învârtite de câțiva țânci nenorociți, ghemuiți pe pardoseală. Sclavi cumpărați pe câțiva bănuți de la vreo familie săracă de pe la țară, Își zise Dante dezgustat. Aerul era Îngreunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
voi să ardem nici unul din copacii care dau oamenilor negri hrană și umbră. Soldatul nu știa ce să răspundă. Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese că sclavul nu era prost. Vreascurile lor, ațâțate bine pe coama unei măguri de nisip, făcură flacără aproape cât și un copac. - N-or să se rătăcească? întrebă totuși Iahuben încălzindu-se la foc. - Se vede de departe, răspunse sclavul. La nevoie, mai este cu ei și robul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Drumul lung cere multe cuvinte și sclavul le dăruia greu. - Ești din ținuturile astea spre care ne ducem? îl întrebă Iahuben pe sclav. Ești poate tulburat că vii în țara ta... Sclavul zâmbi fără să spună nimic. Iahuben se simți ațâțat. - Spune-mi despre tine! zise el. Nu tace atâta, vorbește măcar ceva, să scurtăm drumul. - Drumul oricum e foarte lung, răspunse Auta. Nu sunt de aici. Mama m-a născut cu o zi înainte de moartea ei, lângă pădurile umede unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar cei mai frumoși sunt aceștia, unde este Muntele de Foc. Între străini se încinse o sfadă aprinsă, așa i se păru pământeanului. Crezu că se vor bate, dar nu s-au bătut. Numai vocile lor strigau mai ascuțit, mai ațâțate. Când se liniștiră, Auta răsuflă ușurat și le mărturisi teama care-l bântuise, iar ca să-l poată înțelege, le arătă ce înseamnă cearta între oameni și cum foarte des din ceartă se face bătaie. - Afară de împrejurarea când unul din doi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că ne vezi mai descheiați la șliț sau desfăcuți la aoleu. Comitetul de bloc a hotărât ca tu să ne faci vizita medicală..." - Vizita medicală, bineînțeles... Are susur de Boccacio, banditul... Și Necuratul, jucîndu-și cu mișcări absente sextantul, se uită, ațâțat, în spate, după o cocioabă, de parcă i s-ar fi pus un semnal de lanternă în ochi. Taximetrul luase, din nou, pe aripi, praful de pe barierele Bucureștilor, devorând cu repeziciune hartanele aeroportului Băneasa, ale blocurilor cu olane, lacului, stației Peco
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai uscate decât bețele de la arc, dar le tremură genunchii, își vor cere curând voie să răsfire puțin pe afară și să continue exercițiul. Pentru Ulpiu însă, doamna Frofrony insistă. Pe el îl vor proteja mereu de-acum perplexitatea femeilor, ațâțate continuu înaintea unui asemenea exemplar, ceramica, meticulozitatea lui ilogică și monstruoasă și, de ce nu, pisica. Doamna Frofrony, într-un ultim capot sidefiu (este ultimul capot pe care în următorii ani Ulpiu i-l va mai cunoaște), îl primește în salonașul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a adormit Stăpânul și-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa lucioasă pungașul i-a văzut țâțele, puternice și tari. I-a stat în față și-a apucat-o în brațele lui. Didina s-a speriat și-a strigat scurt. El i-a pus
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uitat această lege În tête à tête-urile cele mai Îmbătătoare pentru un bărbat vanitos ca el, ambițios, Îndrăgostit (poate că era...; libertinii sunt capabili de orice, chiar să iubească fete de 43 de ani). De altfel, există În vanitatea prea ațâțată o inflamare ce seamănă diavolește de mult cu iubirea. Diavolește e cuvântul potrivit! Trebuie citit În Memoriile Marii Domnișoare despre aceste vicleșuguri ale respectului și tandreței, demne și nerăbdătoare. Prințesa, căreia Îi păsa de felul În care scrie, notează lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
duce la piață și se puteau plimba uneori în grupuri mici pe străzi, însoțiți totuși de gărzi care aveau sarcina de a-i supraveghea și totodată de a-i apăra de accesele de furie ale câte unui soldat beat sau ațâțat. În cursul uneia dintre aceste preumblări i-a fost arătat tatei, în ușa unei taverne, un marinar genovez pe seama căruia întreaga Santa Fe făcea glume. Era numit „Cristobal Colón“. Voia, zicea el, să înarmeze niște caravele ca să ajungă în Indii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la o ferestruică deschisă. Instinctiv m-am uitat într-acolo. O femeie dezbrăcată intrase în camera de baie. Am fost atât de surprins, încât am făcut câțiva pași într-o parte, căutând să mă feresc. Apoi am revenit, curios și ațâțat. O femeie de vis, mi se părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe lângă geamul băii de la demisol. Și chiar s-a aprins lumina, doar că fereastra nu mai era deschisă. Am dat s-o împing cu piciorul, dar era zăvorâtă. Mi se părea că deslușesc umbra femeii mișcându-se prin cameră. Spumegam ațâțat, neputincios, umilit de destin. Când eram în toiul deznădejdii, a oprit o Volgă neagră. Au coborât doi. Nu a trebuit să se recomande. Sclipeau a Servicii: duhneau a cătușe și a beci cu pumni de-ți îngheța mațul. M-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cuțite silueta unei femei țintuite la zid. Corul continua: ― Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza cine te-a iubit / Câți au plâns... Șerbănică se învîrtea epuizat. Plângea de-a binelea și semăna cu o pasăre beată. ― Mai repede! strigă cârnul ațâțat. Dă și din mâini, ce naiba! Bătrânul se lovea de mobile, gata să cadă. Melania Lupu duse mâna la gât. " Ce-i drept, asta nu ți-a mai trecut prin minte, draga mea. La orice te-așteptai, dar să-l vezi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
trăiască Wanda! — Menestrehîc cicinee femeia astahîc urîtă? Nu-s eu, nu, nu, hîc, nu eu țde ce sînt toate numai bastonașe și cercuri baccili și coci piciorușe și găurele ca apofiza incertă a lui Atlas pătrunzînd impetuos În orificiul occipital ațîțată Împerechere pat nupțial al globului nostru gînditor rînjetul lui Algazi țap bătrîn se apropie de bibliotecă Își ia cartea preferată Spinoza se duce În colțul lui trage obloanele ce-i un om o substanță simplă o condiție o condamnare un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
veioza. A dat drumul la ventilator. Prin perdeaua subțire silueta plopului cunoscut - așa o să-l vadă și atunci, ca de fiecare dată Înainte de a intra În somn, cu frunzele tremurătoare bîzÎind ca elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În liniștea răcoroasă; nimic agresiv, nimic răzbunător, doar un văl transparent pergamentos, o filă de incunabul al propriului tău trecut Îndepărtat, melancolic, ușor mustrător... Doamna E. Întinde mîna și-și ia de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
exiști În oglinzi paralele, șansa de-a răsplăti două patrii deodată“ - toată ziua m-a urmărit acest vers. L-am găsit azi dimineață pe masa la care scrie Nino noaptea, Într-o totală singurătate. Mi-l imaginez cum se aruncă ațîțat și lacom asupra hîrtiei albe eliberînd lent și chinuitor doar cîteva dîre de poezie, cum le Întinde neîndemînatec cu mîna stîngă Într-o dezordine ce se lasă cu greu descifrată, apoi Își scoate din ascunzătoare țigările, Își regăsește autoritatea, redevine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu cameră cu tot. Acum poți vedea atît de clar palmele tale ca niște cupe de Înghețată făcînd Înconjurul unui scuar - o Învălmășeală de concavități, urme lăsate de un fruct ce se rostogolește lent, spre corpusculii gustativi și nerăbdarea lor ațîțată... E fără Îndoială o imagine aceasta, o imagine fără idee, un somn fără sens, o sete fără obiect. Iată, am atins pătratul șotronului, am chipul unei respirații reci care se Întretaie cu o emoție și mai departe În aerul rarefiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cîine care răspundea la numele de Spot; cîinele prinsese un șobolan și se tot juca cu el, lăsîndu-l să se tîrască pe pămînt, cu spinarea sfîșiată, pentru a-l apuca apoi cu botul și a-i da iarăși drumul, din ce În ce mai ațîțat. Simțind că nu mai poate să asiste la chinurile șobolanului. Rowe apucă o crosă de criket și prinse să-l pocnească În moalele capului, Într-una, ca nu cumva să rămînă În viață, deși o auzea pe dădacă strigîndu-i: „Oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
rog! șopti ea. Ne ascultă... M-am plictisit de jocul ăsta de-a șoarecele și pisica. Nici măcar nu știm dacă e cineva În bucătărie. Încearcă să ne sperie cu zgomote de uși ce scîrțîie pe Întuneric. Și strigă, cu glas ațîțat: — Intră o dată, omule! Nu te mai osteni să bați la ușă! Neprimind, Însă, nici un răspuns, adăugă cu furie: Se Înșală amarnic! Își Închipuie că pot obține totul prin intimidare. Dar știi și dumneata cine sînt eu: un criminal, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]