370 matches
-
este bănuitoare. Și care îl apără de nevoi. Fiindcă vremurile erau grele și drumurile împînzite de veșminte însîngerate. Printre tîrgoveți află Leandru tot soiul de istorioare despre turcii spadasini, despre vînătorii cu iuțeală de mînă, despre casapii de capete ce ațin calea caravanelor supunîndu-i pe chirigii și tîrgoveți la tot soiul de blestemății și grozăvenii. I-au povestit că un spadasin își ține întotdeauna mîna onaniei la spate ca pe ceva prețios nu care cumva să ostenească ori să dea de
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
Iorga în reprezentarea Basarabiei: viziunea sumbră, imaginea fioroasă a mulțimilor de soldați, arhitectura dominatoare a imperiului, fiorul războinic descurajator emanat de ocupant. Detaliile din gara Chișinău (p. 138-139) sporesc neliniștea: "o mare învălmășire în stație", "Evrei furnică în toate părțile, aținându-se după gheșefturi" etc. Ochiul prozatorului e foarte vigilent, pentru că "în fiecare colț ai câte ceva de văzut": un armean cu "căciulă înaltă de astrahan și caftanul cel lung, negru ce poartă"; "un cinovnic cu drept de clasa întâia la tren
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
șira spinării. O neînțelegere amestecată cu o bănuială scormonitoare l-au încercat, punându-l ca pe jeratic, pe Anghel Furcilă. Mai mult ca sigur că lighioana picată din nori, știuse dinainte că el urma să treacă pe acolo și-i aținuse, după cum le era învoiala, calea. Pornit, omul s-a uitat la zmeu chiondorâș. Acesta îl scotea din sărite cu stăruința, îndrăzneala și calmul lui netulburat. Pe dinăuntru începuse să-l răscolească o mânie care se înăsprea grabnic, dând în clocot
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
se sfîrșească, Trec curcubeiele dintr-una-n alta, Din prag de-argint în prag de aur sare-o broască Purtînd grea coroniță de smaralde sub înalta Boltă prin care veșnic fluturii fac tumbe Și îngerii își puricesc la subsuoară Aripile și-apoi ațin prin ganguri sumbre Calea fecioarelor și-n taină le doboară Și le iubesc bezmetici, plini de pofte, Pentru că ele nici să zică pîs În stare nu-s, făcîndu-se de rîs, Și mai spunînd că totul doar un moft e. Așa că
Poveștile n-au timp să se sfîrșească… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7151_a_8476]
-
în spate împuns da da cu degetul arătător de căpcânul din răspântie în ziduri inexistente către gurile de canal în viforul bezmetic al zilelor fără istorie fără adevăr cu iarna trădărilor pe urme cu omuleții coborâți dintr-un vis rău aținându-ți calea când bolborosești în sughițuri un cântecel de înstrăinare și pierzanie a ta de tine dar dacă tu ai să treci strada pe unde a luat-o șarpele galben cu floarea de colț de sub inima mea și se grăbește
Poezie by Ion Tudor Iovian () [Corola-journal/Imaginative/7471_a_8796]
-
drumului. Pietrele smulse grosolan zăceau într-o stivă acoperită de noroi și murdărie de-a lungul gropii. Trotuarul, reparat de nevoie, dădea într-o piață, un triunghi neregulat format din bifurcarea aleii, mărginită de ziduri și garduri. Casele părăginite se ațineau în umbra subțire a copacilor bolnavi, ale căror crengi așezau pe ele contururi mai moi și frunzele palide aruncau pete livide peste verdele rărit. Portaluri orientale clasice, coloane, ornament din stuc, se înghesuiau între tufișuri și cotețe; purtând pe ele
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
străinii, fără excepție și îi preamărește pe toți românii, în chip nediferențiat? Cei dintâi „străini” invocați de Mihai Eminescu sunt rușii: „Din Hotin și pân’ la mare/ Vin muscalii de-a călare,/ De la mare la Hotin/ Mereu calea ne-o ațin”. Următorii „străini” sunt nenumiți, dar sunt aceia situați „Din Boian la Vatra Dornii”, adică în Bucovina. Nu este greu de ghicit că poetul se referea la austrieci (nemți) și la cei colonizați de aceștia printre românii din Țara de Sus
Eminescu şi străinii – o reconsiderare [Corola-blog/BlogPost/93899_a_95191]
-
satana.” Auzind una ca asta m’am adâncit Ca un fir de plumb în mine, Perpedincular pe bătăile inimii Din care am dat afară Orice alt zgomot. Și i-am iubit singurătatea. * O rumoare din ce alt corp Deodată mă aține? Merg în urma ei până în pipăitul Aerului respirând greu peste mine: Operă a cărnii ca de albină Ce mă poftește cu setea lumii scufundate. Și nu mai atrag din toate Pragurile pe care le-am călcat în agonie Nici o conspirație de
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
sade la fereastra ; Oftând, așteaptă ceas cu ceas... El va veni!" șopteste-un glas. Doar nu degeaba, el în visuri Îi apărea mângâietor, Cu ochii triști și plini de-abisuri Privind-o blând, oftând ușor. Tot dorul care-n piept s-aține, Să-l tălmăcească nare cui; La sfinți încearcă să se-nchine, Dar inima se roaga lui ; Iar cand adoarme, istovita, De zbuciumul din piept și gând, Se-năbușa, si , îngrozită, Din somn tresare tremurând ; Ard ochii ei peste măsură, Tot trupu-i
Astrolog rus: Conflictului din Ucraina va declanșa Al Treilea Război Mondial by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21839_a_23164]
-
Și atunci, unde să mai găsim sau să mai fie cu putință spectacolul sută în sută de necrezut la care am fost eu însumi un actor sau un figurant norocos, acum douăzeci și cinci de ani, cînd prin grădina Sf. Gheorghe ne ațineam după o femelă în dezmăț, ziua nămiaza mare, un cîrd întreg de bărbați, și mai tinerei și mai bătrîiori, și mai spălați și mai nederetecați, dar toți vrăjiți parcă de foșnetul fustelor ei, de legănatul ei obraznic pe șolduri și
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
neînsurat, un singuratic inspectînd pădurea sub-carpatică, 6 mai Cheia, 1976... Trecînd pe lîngă un pîlc de fagi, de emoție obrajii i se înroșiră. Un fag subțire, foarte înalt, convulsionat în creșterea lui liberă, vitregă în acel loc sterp, pietros, îi aținuse calea, făcîndu-i complice cu ochiul... Iar inginerul de atîta singurătate și gîfîind de urcușul abrupt, roși de efort la amintirea aventurii ciudate... Fagii strîmbi, dramatici, răsuciți de impulsurile neprevăzute ale maladiilor lor fitologice anevoie învingînd mediul muntos, ostil, totuși ușori
Răzlețe by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16559_a_17884]
-
dar reușită de fapt formă de evazionism sentimental. Trăirile amorfe ale acestei femei produc mici insule de modernism analitic de bună calitate: "Avea impresia că, în drum spre casă, străbătuse un tunel. Amintirile zilei pe cale de a se încheia îi ațineau calea, punîndu-i întrebări, o însoțeau ca niște mici duhuri care parcă aveau puterea să-i ia o clipă inima în mîna lor de lumină și să i-o arate: Imagini înfiorate de o tristețe senină ca o melodie fără cuvinte
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
Scot din dăsăgi oacheșe boturi pe care apa șiroaie. // Și alți doi ciobani pășesc după turmă. Pășesc impasibili, dar cînd / vre un camion se ivește, auzi-i cum strigă la oi, bîtele ude săltînd! / Trei cîini bătrîni pe trotuare se-ațin și-n urmă. // - Unde vă duceți, măi români? / - Pînă la Sibii ne ducem noi, / - Dar pînă acolo, calea e lungă, de săptămîni! / - Suntem învățați, de departe venim, tot prin vînturi și ploi... // Iar poetul aude în timpuri de jale/ Cîntul
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
Dan Hăulică Se numea Pytheas, Grecul din Massalia, colonia fundată de Phoceeni, în veacul VI dinainte de era creștină, cel care ne aține acum calea dezinvolt, la o răscruce de neevitat, între realul mensurabil și divinațiile imaginarului. Îl susținuse un imbold norocos, înfruntase temerar noianul de ape scăldînd în enigmă țărmurii Europei, la miază-noapte. Lansat oarecum să pipăie marginile de sus ale capacului
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
plutea peste acoperișuri ca o amenințare. Da, da, oamenii au făcut războaiele, și Dumnezeu, să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor, i-a îngăduit Satanei cu tot prăpădul Sodomei și Gomorei să ia înfățișarea cea fără de prihană a femeii, să le ațină calea și să-i nenorocească mai rău ca războaiele. Că harța între armate începe și se sfârșește, dar zurba dintre femeie și bărbat nu se mai încheie niciodată, și toate potrivelile astea sunt alcătuite să-i înstrăineze pe fii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
duc? După Toma. N-ai zis că-i în oraș? Nu te duci să-l cauți? Ce stați, bă, ciobanilor? Simțiți-vă! strigă plutonierul. A intrat o doamnă. Greoi și neîndemânatici, jandarmii săriră de la mese și se îmbrânciră să-i ațină calea. Unul înalt, cu mustață de prepelicar, întinse brațele s-o prindă, dar ea se feri, zvâcnind umărul, cu-o expresie de mirare încremenită pe chip și, fără să se uite la nimeni ca și cum s-ar fi strecurat printre bușteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-s codru, ci cetate, Dar vr?jit eu sunt de mult Pan? când o s? ascult ??sunând din deal În deal, Cornul mândru triumfal Al craiului Decebal. Atunci trunchi-mi s-or desface ?i-n palate s-or preface..." („Mu?ațin ?i codrul"). Aceast? d?inuire e posibil? doar Într-un spa?iu În care cunoa?terea se deschide unei comunic? ri directe Între transcendent ?i imanent. În vechea spiritualitate dacic?, zeii „expresie individualizat? a transcenden?ei" (Zoe D.-Bu? ulenga
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se multiplic?. Prezen?a codrului este Inso?it? Întotdeauna de atributele „arhait??îi, purit??îi ?i puterii"; prin identificarea acestuia la spa?iul istoric românesc, este relevat? unitatea de leg?tur? ancestral? ce se stabile?te Între eroul ales (Mu?ațin, Decebal, Mircea, ?tefan) ?i natură prietenoas?? ?i ocrotitoare: „?tefan Vod? tinerel / Trece puntea singurel, / Cu peptarul de ?? el / Cu cu?mă neagr? de miel, / Drag i-e codrului de el!". Personaj mitic, adânc legat de spa? iul românesc, devine o
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Cu cu?mă neagr? de miel, / Drag i-e codrului de el!". Personaj mitic, adânc legat de spa? iul românesc, devine o prezen?? vie În universul mitic al codrului (ve?nic frate cu românul, cum o demonstreaz? versurile din Mu?ațin ?i codrul: „Tu s?? ?ții, iubite frate, / C? nu-s codru, ci cetate"). Aceea?i leg?tur? indestructibil? pe care mitul codrului o circumscrie ideii de permanen??, de leg?tur? sufleteasc? om natur?, o relev? versurile „Scrisorii III". B? trân
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
înțe leagă. Și nu vrea în ruptul capului să accepte. Așa că el e nevoit să se prindă într-o horă absurdă. Un joc tâmpit. Hai să ne jucăm de-a hai să ne prefacem că sun tem îndrăgostiți. Nebuna îi aține calea, iar el în cearcă s-o dea ușor la o parte. Și nu reușește. Ne buna pare să înțeleagă lucrurile exact pe dos. Nebuna vrea să creadă că el se simte bine cu ea. Că o tachinează. Că ce
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
izbucnește, vreme violentă ne pândește. Joao de Castro era un receptacul de astfel de reguli rimate, de teorii proverbiale prin care explica ciudățeniile care prezidaseră memorabila zi: fulgere la nord și vânt din babord, dacă de la sud vine, ploaia se-aține. Dar nu ploaie a fost ceea ce s-a aținut, ci o cataractă căzută din cer, o revărsare de aeriene ape peste uscatul și marea deja umflată de furia valurilor. Orizontul a dispărut cu desăvârșire, o întunecime de cositor afumat înainta
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
un receptacul de astfel de reguli rimate, de teorii proverbiale prin care explica ciudățeniile care prezidaseră memorabila zi: fulgere la nord și vânt din babord, dacă de la sud vine, ploaia se-aține. Dar nu ploaie a fost ceea ce s-a aținut, ci o cataractă căzută din cer, o revărsare de aeriene ape peste uscatul și marea deja umflată de furia valurilor. Orizontul a dispărut cu desăvârșire, o întunecime de cositor afumat înainta dinspre Nordul Africii cu viteza unei tornade, asurzind totul
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
nu mai știu bine, căldura-ntre noi e o dungă subțire ce tremură clorotică-n vânt, se-ndoaie, se clatină dar nu se rupe, e singura care ne mai conține, ne abate din drumul cel scurt pe care, neabătut, ne aținem. în trunchiul cel verde al luminii sorbiți, coborâm sau urcăm, nu mai știu bine, ne ducem, venim, în frig ne topim? în căldură aburim? cerșetorii pentru ei iarna e o hârtie mototolită în care se îmbracă aidoma unor regi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
-l îndemn să fugă. Tu, după el; și după ce li-i ajunge, întoarce-te să-mi povestești cum a fost. CODÂRLIC: Cum, bre omule, cu scârba aceea mică să mă-ntrec eu la fugă? DĂNILĂ: Las' c-o să-ți placă... Ațin-te numai. (chiuie) U-ta-na-naa! Valea, măi urechilă! Efect sonor adecvat. Codârlic pleacă în fugă) Așa, așa drace, aleargă pân' ți-i prăpădi limba pe drum! (Pauza de rigoare. Codârlic revine, suflă greu, se împleticește) CODÂRLIC: Măi, da' sprinten și sprințăroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu să pregătești, timp de șapte zile, gustarea, prânzul și cina Măriei Sale și celor mai înainte arătați. CEAUN: Însă se arată și alții. Dumneata, jupâniță Liana, ești tânără și n-ai de unde cunoaște că pe de laturile mesei Măriei Sale se ațin puzderie de sfetnici și de dregători, care cată a fi îndestulați dacă nu vrei să-i vezi cu sprânceana încruntată. Ba, cu cât au o dregătorie mai măruntă, cu atâta se încruntă mai tare. LIANA: Oricât de tânără oi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]