1,728 matches
-
se așeze În ultimul rând... Însă mireasma nu mă părăsea. Numai că acum n-o mai simțeam numai În nări, ci În toată ființa mea. Mă cotropise, ce mai... Nici nu mai știu cum am răspuns la Întrebări, cu ochii ațintiți În foaia de hârtie. Îmi amintesc doar că, Într-un târziu, când i-am căutat privirea, n-am mai găsit-o... Schimbase locul? Plecase? Nu puteam să-mi dau seama... N-a venit nici la cocktail-ul de la Închiderea Festivalului
O poveste cu Dolce Vita și Floriana Flower. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/81_a_356]
-
apei, ale focului și ale visului, oare cum putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu... ...oare cum puteau să se întîlnească amîndoi, Vasile Gorduz și Ioan Alexandru, dacă nu cărînd aceeași povară pe umeri și stînd cu ochii ațintiți către același bulgăre de foc din geana orizontului. Ioan Alexandru s-a pornit din hățișurile unui ținut poetic sălbatic, din strigătele de revoltă ale vieții tinere și ale sîngelui incadescent, iar Vasile Gorduz din sufletul materiei primare, gemînd încă sub
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
Meaume venise de la Lunéville împreună cu Errard Nepotul care apoi l-a părăsit ducîndu-se la Mainz. Frumusețea ei îl lăsă buimăcit. Silueta ei zveltă îl fermecă. O urmări fără măcar să-și dea seama. Ea însă îl observă. Meaume îi surprinse privirea ațintită asupră-i. Privirea aceasta va trăi în el toată viața. Fără a șovăi o clipă, își întrebă meșterul dacă ar vrea să-l prezinte fetei. Meșterul (faimosul Johann Heemkers) primi să-l ajute fără să-i pună vreo întrebare. Au
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
să și-l arate - părea un schelet în marș coborât de pe planșele de anatomie. Când am dat mâna întâia oară cu el, m-am temut să nu se fărâmițeze în palma mea. Ciudat. Privirea o avea limpede, trează și blând ațintită asupra mea. De obicei, din mândrie, poate, fac față oricărui fel de priviri îndreptată spre centrul meu de vedere. Privirea de sfânt a lui Schneider însă nu am putut să o susțin; rar mi se întâmplă, dar atunci lăsasem ochii
Schneider by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14955_a_16280]
-
avantaj. Nu e vorba nici despre un același subiect fragmentat în perspective diferite, ci, în mod esențial, despre stări diferite. "Fiecare popor are modul său specific de a se plictisi - și de a-i plictisi pe alții. Europeanul, cu ochii ațintiți pe ceas, așteaptă și se plictisește în Africa, unde nimănui, cu excepția lui, nu-i pasă cît e ora. Africanul, constrîns de moravurile occidentale la a-și reprima orice formă de socializare zgomotoasă, se plictisește în Europa". Am ales pentru dumneavoastră
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
te uiți întruna la el, chiar dacă e adâncit în lectură. Ar observa imediat, și-ar ridica ochii, poate ar zâmbi, dar atunci ai și căzut în plasă, așa că îl lași pentru moment să-și vadă de lectură, stai cu ochii ațintiți pe fereastră, aparent prins de alte gânduri și privești acolo ca într-o oglindă imaginea lui. Este o după-amiază de toamnă timpurie și prin geamurile vagonului ușor opacizate câmpiile și spinările munților îndepărtați își trimit până la tine strălucirea plină de
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
Soția căutătorului de minuni, care urmărise cu vădit interes vorbele sătenilor, s-a uitat la el cu o privire care mie, cum stăteam lângă ea, mi s-a părut foarte pătrunzătoare, de parcă i-ar fi cerut ceva. Străinul și-a ațintit o clipă ochii la soția lui și a șovăit. A fost o șovăială foarte scurtă, dar eu, care mă aflam chiar lângă ea și foarte aproape de el, am surprins-o limpede și vă asigur că nu mă înșel. Nu știu
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
de mai multe ori. Văzând că nu primește nici un răspuns, a deschis fermoarul și a ieșit. S-a uitat la mine surprins. Eu am arătat spre hardughie, ca să-l fac să înțeleagă unde era ea. Am rămas amândoi cu ochii ațintiți la hardughia aceea care a început să se desprindă de pământ în tăcere și să se ridice tot mai sus, mărindu-și viteza, până când a dispărut în lumina dimineții abia născânde, în ceasul acela nehotărât în care licărul stelllkooelor nu
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
a mai înduioșat ca odinioară de gloata de indieni desculți care abia mai puteau îndura dogoarea pietrelor încinse din mica piață stearpă. Făcu să amuțească aplauzele cu un semn, aproape cu furie, și începu să vorbească fără gesturi, cu ochii ațintiți asupra mării ce gemea de căldură. Vocea-i domoală și profundă avea calitatea apei nemișcate, însă discursul învățat pe dinafară și rostit de atîtea ori nu era menit să spună adevărul, ci să contracareze o sentență fatalistă din cartea a
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
coroana rotundă, încărcați de poame, creșteau în grădina aceea. De îndată ce ajungem, a spus ea, mergem să facem baie în pârâu. Facem baie în pârâu și pe urmă ne culcăm să ne odihnim pe iarbă, a spus bărbatul, cu ochii tot ațintiți pe șosea. Și atunci ea, însetată, și-a imaginat că simte apa limpede și rece învăluindu-i umerii și și-a mai imaginat și iarba pe care aveau să se întindă amândoi, unul lângă altul, la umbra frunzișului și a
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
clipă numai să-i plec din semeție,/ C-apoi pe mine lasă: nici după zile-o mie.// Nu s-or nălța spre ceruri de sub mormânt de pleoape./ E-așa că zic prea multe când pielea nu mă-ncape?/ Când m-aținteau cu milă să-i țintui n-am jurat?/ Dar m-am codit, iar astăzi de ei nu sunt scăpat.// Deci hai, dă-mi o povață sau într-un fel m-ajută/ Cum spui? Că nevăzuții adeseori se uită?/ Nu-i
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
femeii sfrijite și triste, nu izbutea să zărească, oricât și-ar fi strâns ochii, decât tocmai și numai încruntarea mânioasă a domnului și zbârciturile obrazului chinuit al doamnei. "Mein Grossvater; er war Pastor" - îl lămurea prietena bunicii, observând privirea sa ațintită asupra portretului. "Und die ist meine Grossmutter". Copilul înțelegea că fiorosul domn în haine negre cu un mic guler alb era un păstor, dintre cei ce conduc turmele de oi și le apără de lupi. Păstorul se uita la el
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ce se prăbușește blestemând. Dar, dacă eram frustrat de această satisfacție finală, nu eram lipsit de alta, atât de tainică încât nu îndrăzneam să o mărturisesc nici chiar bunicii. Deși eram numai urechi, vedeam totodată ceea ce istoriseau instrumentele. Cu ochii ațintiți asupra lor, urmăream freamătul contrabașilor, acordurile lor sumbre din care mă salva vocea străvezie a clarinetului. Dar în povestea aceasta palpitantă, salvarea era urmată de noi primejdii. Când, deodată, se petrecea ceva și acest ceva l-am văzut, cu ochii
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
dar au Ținut o clipă, pe când odihna de pe urma chinurilor Ține veacuri fără de moarte. Dar, mai bine spus, chinurile nu au fost dureroase nici chiar o clipită de vreme pentru mucenici, căci ei priveau la bunătățile cele viitoare și aveau ochii ațintiți la împărțitorul de răsplăți. Iată, Fericitul Ștefan nu vedea ploaia de pietre, pentru că se uita la Hristos cu ochii credinței (Fap. 7, 55-58); în loc de pietre, număra răsplățile și cununile”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfinții Mucenici, I, în
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
44, p. 140) „Ștefan, pe când primea lovituri mortale cu pietre, vedea cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta Lui Dumnezeu (Fap. 4, 55). De aceea nu simțea loviturile pietrelor, nu se gândea la rănile trupului, ci era cu ochii ațintiți către Hristos, de El se simțea ocrotit”. (Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LVIII-a, 13, în PSB, vol. 53, p. 242) „N-a tulburat-o pe fericita aceea nici spaima de ostașii ce stăteau la ușă, nici scurtimea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
aminte cum te-ai târât în genunchi și în coate - dar valurile acestea fierbinți mă îneacă, îmi intră pe gură, pe nas, prin urechi, cubii aceștia, cubușoarele, eu nu mai sunt eu, eu sunt altul, aaaaa! și privirea îi rămâne ațintită la ochii sticlind pe fața neagră de lângă fereastră - pe ei îi acuză vocea de lângă ușă, pe ochii aceia înghețați parcă, dar nu pricep cuvintele, sunt grele, sunt amare, și deodată i se ridică un țipăt din adânc: de ce? de ceee
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
în ritm de melc senil sau a modului de filmare (din partea celor doi autori ai lungmetrajului uruguayan, Juan Pablo Rebella și Pablo Stoll, fixitatea camerei e respectată precum dogma de un bigot, vorba primului "binecuvîntat fie trepiedul"), stai cu privirea ațintită pe limbajul corporal al actorilor și brusc, obstacolele enumerate anterior nu vor mai fi obstacole, ci elemente la ele acasă în economia textuală a filmului. Dacă vă încumetați să scormoniți în straturile de semnificație ale peliculei, fiți cu ochii pe
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
și scriu desenez lumi încerc să fiu îngerul păzitor al viermelui de sub trotuar amândoi săpăm cred că eu voi ajunge mai repede ca el oriunde ce greu e să trăiești când toți cred că îi visezi și stau cu ochii ațintiți spre tine oricând gata să te împuște poate că mâine universul se va lumina puțin măcar cât lumina unui chibrit aprins în visul unui om în spital poate că planeta este o fereastră rămasă întredeschisă ca cineva să poate privi
Poezii by Ion Maria () [Corola-journal/Imaginative/4949_a_6274]
-
roșu răsare chiar din palmele tale. piatră și chiparoși ca niște blănuri negre și ude făcute sul. o sută douăzeci și opt de încăperi cu mobile pompeiene prin care bântuie boala. și spaima. le-am numit achilleion. când îmi amintesc privirea lui ațintită spre umărul tatuat pielea gâtului mi se umple de pete abia perceptibile. stigmatele wittelsbach. e din nou amiază în salonul de la possenhofen. copiii și câinii s-au tolănit pe covoare. în dreptul ferestrei arcate mama care mișcă ușor din buze de parcă
Sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/4432_a_5757]
-
descuamează contaminate de-o eczemă atîrnă de stîlpii lor despuiați, sperietori din altă lume în care-și ascut ghearele tulpini de iederă moartă. Roase de lepră fațade, se fărîmă arabescurile îi refuză soarelui frunțile brăzdate de griji; geamuri negre își ațintesc privirea într-un interior dezgolit, neantul. Uite-acolo o față de om, rînjește-n barbă, mîna împunge c-un deget aerul. Pe pereți graffiti ne arată drumul spre plajă: un marinar orb cu trei însemne bărbătești: primul, piciorul de lemn, al doilea
Poezie by Carmen Elisabeta Puchianu () [Corola-journal/Imaginative/6903_a_8228]
-
de circumstanță. De conveniență. Că trebuie să facă, totuși, ceva, înainte de a mi se abandona mie. Și eu o am acolo, pe pămînt, pe brazde, pe frunzele putrezite de astă-toamnă. Printre știuleți verzi, halucinant de verzi. Printre pănuși. Cu privirea ațintită spre un porumb gălbui, mieros și, în închipuirea mea, dulce. Olga e deja pierdută. E senzuală și simțurile ei au pierdut-o. Cum și pe mine m-au pierdut simțurile. Și ne-au salvat, ne-au recuperat, ne-am revenit
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
din corbii din nuc, mi-am zis, și am strâns cu putere cureaua genții pe care o purtam pe umăr, ca să fiu sigură că mă pot apăra dacă îndrăznește să mă atace. Ochii lui erau sticloși ca două mici lunete ațintite asupra mea. Cum de mă recunoaște dintre atâția trecători? m-am întrebat dar mi-am văzut de drum, încercând să trec nepăsătoare pe lângă el. L-am depășit. Răsuflu ușurată. Prea devreme. Un cârâit puternic a străpuns fierul gardurilor și am
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
lacrimile la vînzare pînă-aici unde modifici cu meșteșugărească migală doar ceea ce e cunoscut și jaluzelele niciunui vis nu-ți mai acoperă fereastra niciun telefon nu-ți mai tulbură necunoscutul smerit cum ființa. Interior Reiau de la capăt afișierul piciorul ușa copacul ațintindu-te cu privirile ca și cum n-ai găsi niciodată translația rămîne o clipă aprinsă bricheta cum o garoafă cum Doamne să ne-amețim cum Doamne să ne-amintim? un mînz pe micul ecran deconstruiește în voie realul moi genunchii apelor în
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
crescuseră puțin dar tot bățoase se țineau când rămânea doar în chiloți se oprea din rotire e drept că era și timpul pentru că amețise se oprea și cu încetineala de rigoare începea să-i scoată muzica înceta toate privirile erau ațintite spre buricul ei spre blănița pe care refuzase s-o radă și toți descopereau cu încântare cât e de neagră si de stufoasă de parcă era barba unui pitic pitit în fofoloancă. Durand râdea nervos de fiecare dată și abia se
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
unei clădiri foarte dichisite, și e caldă și galbenă ca mălaiul, emanând tihnă și o nonșalanță văratecă, poate un mic Paris, dar unul - așa se vede cel puțin pe cartea poștală a lui tata-mare - în care lupoaica stă cu ochii ațintiți spre stradă. Și eu stau în aceeași zi, exact cu optzeci și cinci de ani mai târziu, în același loc în care a stat tata-mare și simt în colțurile gurii mele zâmbetul lui sub mustața înfoiată și acel strâns ușor
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]