36 matches
-
același plug întorcea brazda în sens invers. Cunoscător al legii lui Arhimede, care trăise în secolul al III-lea î.Hr., cunoștea principiul fluidelor ca nimeni altul. Iar m-am îmbătat ca un porc!” Dealtfel, chiar și la ore venea cam abțiguit. Având în capul lui atâtea socoteli de făcut, uita, uneori, să se încheie la șlițul pantalonilor, al cărui tur îi făcea picioarele și mai mici decât le avea în realitate, plimbându-se printre bănci, fară a-și da seama de
CARTEA CU PRIETENI- ION IFRIM-AMINTIREA UNEI MARI IUBIRI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 1191 din 05 aprilie 2014 by http://confluente.ro/Ioana_voicila_dobre_1396700630.html [Corola-blog/BlogPost/347740_a_349069]
-
Bibănel, nimeni nu a băgat-o în seamă. Iar Bibănel, că tot era pe la prânz, din cauza stresului, a adormit pe prispă. Chiar visa că este invitat la o nuntă și băga în el sarmale la disperare iar o cumătră cam abțiguită îi făcea ochi dulci. La un moment dat însă cumătra cea șugubeață i-a băgat un cot în coaste atât de năprasnic încât l-a făcut să urle de durere și să deschidă ochii. Nenorocire! Mățău, cel care-i arsese
SFÂNTU BIBĂNEL PROFETUL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 2133 din 02 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/mihai_batog_bujenita_1478107758.html [Corola-blog/BlogPost/340452_a_341781]
-
fumat niciodată! - Da bani ai? - Am. - Fă-te atunci cu cinșpe lei încoa să-mi cumpăr un pachet de mahoarcă de la crâșmă, că-mi arde gâtul! Pune și de una mică! Argint se întorsese mai repede decât își imaginase, cam abțiguit, ce-i drept, mestecând o țigară cu filtru în colțul gurii. Lăsase cabrioleta undeva și atașase la dârlogi un cârlig de tracțiune, pe care-l și agățase de cârligul mașnii. Restul îl făcuse Ghiță, obișnuit, se pare, cu asemenea intervenții
URMEAZĂ-ȚI VISUL ( ROMAN FOILETON ) de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/aurel_contu_1478510055.html [Corola-blog/BlogPost/382243_a_383572]
-
drastic sărăcia lucie din vizuină, prin contrast violent și ireconciliabil cu fastul și cu luxul orbitor, de sus. La masa hodorogită, răsturnat pe-un scaun, în vervă, etalându-și pingelele roase, Nae Contrabandă scotea limba și se strâmba la ei, abțiguit. Intrase fără probleme, pe ușa lăsată descuiată, câtă vreme cei trei fuseseră invitați în vizită, la proprietăreasă. Spre lauda lui, de dată aceasta nu mai apăruse, însă, ca milogul, cu mâna goală. Dintr-o sacoșă măricică de rafie, cu inscripția
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
simte ostracizat. „Am greșit - a zis el -, au tras de mine să merg cu ei la cârciumă și m-am împotrivit. Am crezut c-or să mă înțeleagă dacă le povestesc de tata. Era să iasă cu bătaie.“ „Erau deja abțiguiți“, a zis bătrânul. „Erau abțiguiți bine“, a aprobat tânărul. „Până la urmă cum ați rezolvat?“, a mai întrebat el. „Un timp - a spus bătrânul romancier -, m-am dus cu ei, m-am străduit să fiu ca ei, mi-am dat stomacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
trei feluri de flashback asupra mamei așa cum era la acea dată. Primul: cărarea de la mijlocul capului meu e strâmbă, dar cele două cozi sunt împletite la înălțime egală îndărătul urechilor- asta înseamnă că aseară tata n-a fost decât ușor abțiguit. În asemenea zile, mama mă pieptăna stoic cu gândul la ale ei și cu o mână îndelung rutinată. Menajul mergea oarecum bine, viața era suportabilă. Al doilea flashback: atunci când cărarea și cozile sunt strâmbe rău de tot, capul meu arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
închis în casă? Hai afară - e doar duminică -, oamenii sunt pe stradă, nu se poate să nu găsim printre ei pe cineva care să ne țîpurească. Și găsim, într-adevăr. Mai întâi un bărbat de vreo 60 de ani, bine abțiguit, care, la îndemnul ceterașului, cântă șezând pe parapetul unui podeț de lemn într-un echilibru profund precar. O femeie se precipită spre Văsîi cu un scaun, să-l vadă instalat cum se cuvine, să nu se obosească omul peste fire
O carte despre România by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Imaginative/14228_a_15553]
-
ieșea lumea la poartă. Șeful de post primise ordinul să vegheze în mod special la liniștea orașului în această noapte. Alerga Pomenea cu jandarmii lui de la o curte la alta, să nu facă lumea gălăgie, dar iese dom Caludi moșierul, abțiguit, cu invitații lui cu care fusese după vînat mărunt și începe să strige: "La război, copii!" Pe margini creștea o veselie belicoasă, în timp ce regimentul se apropia de gară într-o tăcere ruptă doar din cînd în cînd de cîte o
„La război, copii!“ by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7465_a_8790]
-
strige gata-gata să iasă prin ecranul MegaVijăn-ului, a doua zi de Sântă Măria Mare (16.08): - Dați-mi Dosarul! Dați-mi dosarul meu de securitate și îl fac public!... - Dați-i, bă, actu' lu' dom' Președinte, mormăie Haralampy cam abțiguit, apropiindu-se amenințător de MegaVijăn-ul nostru. Are dreptate Haralampy, așa că simțim cu toții cum ne bântuie dintr-odată un sentiment de înduioșare și solidaritate, iar adrenalina începe să ne vâjâie prin urechi... Ba deznădăjduitul strigăt prezidențial era cât pe ce
Dosariada șși alte mitu(i)riț by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10338_a_11663]
-
cap. — Așa vorbesc, hâc, bărbații, spuse poetul, vizibil Încântat de Încurcătura În care se băgase. Restul asistenței Îi cânta În strună, renunțând, ca Dómine Pérez, la Încercările Împăciuitoriste, În fond savurând dinainte spectacolul, fiindcă dacă don Francisco de Quevedo, chiar abțiguit fiind, era un spadasin de temut, intervenția lui Diego Alatriste ca partener de dans nu lăsa umbră de Îndoială asupra rezultatului. Se puneau rămășaguri câte lovituri de spadă vor apuca să dea străinii, care nu știau cu cine au de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
braț. Percheziție sumară, fără nici un fel de opoziție. Claude era deja În al nouălea cer. Bingo: benzedrină În staniol. Înghiți fără apă o pastilă și aruncă seringa În toaletă, trăgînd apa. Spuse: — M-am Întors la treabă. *** Ajunse la motel abțiguit și pregătit să facă deducții logice. Era a doua oară cînd lua dosarele la frunzărit. Nu-i sări În ochi nimic nou. Dar un instinct nu-i dădea pace: Hudgens nu-și ținea acasă dosarele „secrete“. Dacă asasinul l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
intervievează rudele fericiților. Cum se simt? A fost bine? Mai rezistă? Am staționat doar trei minute pe această emisiune, timp suficient pentru a vedea cum a fost luat la întrebări „cel mai bun prieten al mirelui“. Care era un pic abțiguit, băuse vârtos, era transpirat, îi lucea fața (bine, nici nu era fardat...). Penibil. Emisiuni de vară. Televiziunile astea se insinuează din ce în ce mai pervers în viața noastră reală, cu surogatul lor penibil. Începem să credem că nu există viață sau oameni adevărați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
o parolă prestabilită), iar pînă atunci trebuia să treacă neobservat, să nu se remarce prin vreun gest, vreo vorbă, prin ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca-n maeștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
decât parțial omagiat. La Baltimore cei din Princeton se simțeau ca acasă și toată lumea s-a Îndrăgostit de oraș. Pe tot parcursul turneului s-a consumat apă de foc așa cum se cuvine; unul dintre actori urca invariabil pe scenă bine abțiguit, pretextând că așa cerea rolul. Aveau trei vagoane private, totuși nimeni nu dormea altundeva decât În cel de-al treilea, supranumit „vagonul de animale“, unde stăteau Îngrămădiți suflătorii ochelariști ai orchestrei. Totul se petrecea atât de iute, că n-aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai cruntă. Orătăniile din curte Începură să facă ouă colorate, de parcă pentru ele În fiecare zi ar fi fost Paștele, după care biserica luă foc și arse până-n temelii. Unii puneau incendiul pe seama părintelui Fadei, care, fiind un pic cam abțiguit, se urcase, În mână cu un sfeșnic, În clopotniță ca să alunge cucuvelele ce se aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului Condrat, care, după cum se știe, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nevoie de nici un fel de potop, de nici un fel de Noe sau de arcă, satul se ducea de râpă, măcinat de carii nevăzute zi de zi. Totuși, de ce-i era teamă Mașa nu scăpă. Pe neașteptate, Extraterestrul, care părea ușor abțiguit, se ridică de pe scaun și se apropie de canapea. Mașa dormise prost, răsucindu-se de pe o parte pe alta, astfel că așternutul arăta ca o pajiște răvășită de furtună. Ici-colo, mai sărea și câte un purice, iar Între cute stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Un soldat patrulează de-a lungul peronului. Ajungând la capătul trenului, soldatul se urcă pe locomotivă, iar de acolo, de sus, le ține prizonierilor o scurtă cuvântare. E micuț, vioi, cu mustăcioară subțire răsucită căzăcește-n sus și un pic abțiguit. Le spune: „Stimați tovarăși și tovarășe, văd că sunteți flămânzi și obosiți. Nu vă faceți griji, În curând, puterea sovietică nu a uitat de voi. Veți dormi și mânca pe săturatelea“. Soldățelul tușește În pumni, face „hm“, după care continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa, pentru ce ați mai venit? - Să-ți spun sau să nu-ți spun? o Întrebă Extraterestrul, tot mutându-și gentuța neagră dintr-o mână În alta. „Te pomenești, Își spuse Mașa, că acum, la plecare, așa cum e, un pic abțiguit, Îmi face o declarație și-mi cere mâna...“ Extraterestrul clătină din cap În semn că se va destăinui și continuă: - Aș fi vrut, poate, să-mi găsesc și eu În acest voiaj perechea potrivită. Trupul meu e făcut Însă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o parolă prestabilită), iar până atunci trebuia să treacă neobservat, să nu se remarce prin vreun gest, vreo vorbă, prin ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca‑n maeștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de dimineață în capul tău”, zicea. „I-auzi cum trag apa după ce s-au golit, cum să-ți meargă bine?” - Da’ și el căca în capul ălora de jos... - Da, da’ la el nu se punea... - Da, când venea mai abțiguit... Nu-i așa, tanti Tinco? Când venea mai afumat, nu mai nimerea blocul, se ducea pe la toate scările, urca, cobora, încerca să descuie, „Cum paștele și dumnevranghela mă-sii să ții minte? Ușile-s la fel, soneriile la fel, liftul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ea în ultima clipă, înainte să cadă. Nu uita: ce-am vorbit rămâne între noi. Nu vreau scandal, că nu-mi mai dau ăștia cetățenia. — Lionel, o să fac tot ce pot ca să te salvez, îi spune Liliane, pasională și ușor abțiguită, din ușă. — E puțin. — Atunci... o să fac totul. — E prea mult. Noapte bună, Liliane. — Noapte bună, Lionel. Liliane închide ușa înainte ca Robespierre să apuce să se ia după noul său prieten care pleacă să se culce cu sticla de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
unui impuls sinaptic, Carol a terminat și ea. Orgasmul s-a furișat prin ea pe când privea, pierdută în durere și în gânduri, un afiș „artistic“. Fusese primul ei orgasm provocat de un bărbat. Mai târziu, într-o stare de leșin abțiguit, se chircise și urinase pe un vraf de cărți de-ale lui Dan, care zăceau într-un colț al încăperii. Când s-a întors pe salteaua țeapănă, s-a ghemuit în poziție fetală, simțind cum moțul lui Dan i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
evazați, uniforma de vară a buzoianului cinstit, erau reprezentanții unei istorii glorioase, fără de care România nu ar fi ajuns ce a ajuns. — Să trăiască Burebista! le-a strigat Vasile Înveselit. — Ai noștri! Ura, mă băiatule! i-au răspuns câțiva mai abțiguiți. Și-a continuat drumul, și când a ajuns În dreptul com plexului „Big“ a remarcat o coadă sălbatică, la care oamenii se călcau În picioare ca niște animale, urlând, Înjurându-se, și buna dispoziție i-a dispărut. A lăsat capul În
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Îi lipsește un deget de la mâna stângă? a zis cu seriozitate Cristian. Dar tu ai remarcat că la poalele statuii veghează o santinelă? — O ce? — Uită-te mai cu atenție. Nu vezi că de soclu stă spri jinit un individ abțiguit? Nu ți se pare cunoscută figura lui? Într-adevăr, apropiindu-te Încetul cu Încetul de statuie nu puteai să nu remarci statura decrepită a lui Căreală, chipul buhăit de alcool, părul ridicat În vârful capului, ca după o noapte petrecută
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
pe „Iubit(ți)“. Se înscriseseră vreo doisprezece polițiști și toți puseseră la bătaie câte zece verzișori ca să câștige douăzeci și cinci. Biroul detectivilor era și mai vesel. Cineva agățase de ușă o rochie neagră ieftină, tăiată în două. Harry Sears, pe jumătate abțiguit, valsa cu femeia de serviciu, o negresă, prezentând-o drept adevărata Dalie Neagră, cea mai bună pasăre cântătoare colorată de la Billie Holliday încoace. Trăgeau câte o dușcă din sticluța lui Harry, iar femeia de serviciu cânta gospel cât o ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]