298 matches
-
putut constata din acele însemnări. Cam boemi, cam neglijenți, chiulangii adeseori, căutând mereu să-și fenteze șeful care, la rândul lui, încerca să mai atenueze dispozițiunile superiorilor săi, de multe ori pline de ridicol sau de neînțeles. Oricum, cu mesaj abscons unui cititor de după patru-cinci decenii, dacă nu și mai mult, de la consumarea faptelor. Un univers, acela al cenzurii, la urma urmei, grețos. Al inșilor duplicitari, siliți să slujească unui regim pe care-l vedeau găunos și totuși trebuiau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
legile, dar cînd ele sunt strîmbe cei mai mulți dintre noi, ajutați de un curaj neadus la clamare, le aplicăm forțînd interpretări În lumina principiilor Învățate la facultate, ce ne ajută a ne face că nu le Înțelegem rostul voit deviat sau abscons. - Dar În felul acesta, chiar fără voie, ajutați Întunericul și demagogia, iar tu, care crezi că ești pur! Eu de tine Întreb! Se Întoarse ușor În fotoliu și mă privi În ochi. - Sunt convins și acum, spusei. Dar ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o veșnică reîntoarcere către sine, care poate fi propriul trecut, se conturează și în A treia taină, 1969, cel de-al treilea volum al autoarei, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum imperfect încearcă titlul să cuprindă întregul conținut abscons al poeziei. "Poezia pare să fie pentru, Ana Blandiana, taină, în sensul de ritual sacru, adică împărtășanie, comuniune. Superioară înțelegerii comune, ea va permite stăpânirea și descrierea unei lumi, în care ființa umană își caută, în permanență, rostul, iar viața
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rostea niciun nor,/ Apa nu-ngăima nicio undă/ (...) Era atâta dragoste pe ape/ Că nu ne puteam scufunda" etc. Într-o strânsă interdependență cu acestea, motivul visului, dublat de cel al somnului, constituie o altă cale de pătrundere în spațiul abscons al copilăriei. Visul funcționează asemenea oglinzii, el reconstituind trecutul prin readucerea lui virtuală în prezent. Cel care introduce visul este somnul, "motivul somnului fiind unul dintre motivele care a cunoscut transformări de-a lungul traiectoriei lirice a poetei. Astfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de cele de la începuturi, singurul care este la adăpost fiind interiorul, care capătă conotațiile unei "permanențe existențiale"124, edenice ("În sufletul țării/ Totdeauna e ieri./ Grădina suspendată/ De zborul uituc al norilor/ Și de vântul distrat"). Fiecare metaforă este una absconsă, trimițând către un spațiu al vidului existențial: "În tine nu mi-e dor de nimeni,/ Pământ apus în somn/ Prin verzi orbite/ Și sunt străină dacă trec hotarul/ Pletelor tale obosite./ Eu numai limba ta/ O știu vorbi în vis
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mai exact, ocolește conceptul, transmițând nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee frenezia simțurilor"183. Această reîntoarcere către sine se conturează în volumele Anei Blandiana, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum încearcă să cuprindă și întreagul conținut abscons al poeziei Ilenei Mălăncioiu: "Mă uit în trecut și nu înțeleg/ urmele pașilor mei./ Privesc înghețată zăpada,/ Prin care picioarele mele desculțe/ (îmi amintesc), s-au năruit./ Dar urmele lor închipuie semne,/ În alfabetul unei lumi dispărute./ Ieri, ce voiam
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din "mahalaua celestă, Țicău"), orficii vizează reinstaurarea raporturilor ființei poetice cu lumea originară, arhetipală, în modalități doar în aparență diferite. Astfel, dacă Mihai Ursachi și Dan Laurențiu readuc în atenție îndeosebi substratul filosofic și religios, așadar ceea ce primul numește "esențele absconse, de extracție orfică și creștină" ale poeziei, Cezar Ivănescu exploatează, până la saturație, latura incantatorie a limbajului liric. Încă din ciclurile intitulate Rod (Rod, E.P.L., București, 1968; Rod III, Cartea Românească, București, 1975; Rod IV, București, 1977) este evident faptul că
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sacramentală, care explică, în bună măsură, tentația artistului de a opta frecvent pentru tiparul textual al călătoriei inițiatice sau al cuceririi/luării în posesie a universului, în virtutea unui destin de profet coborât parcă printre muritori pentru a le propovădui înțelesurile absconse ale existenței. Călătoria se încheie, firește, cu recunoașterea lui drept "prinț al întunericului", aureolat de o lumină simbolică și mângâiat, pe frunte, de "sori negri", nervalieni. Căci pogorârea obligatoriu miezonoptică! a acestui reprezentant al elitelor spirituale are ca rezultat împărtășirea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
speră că poate deveni "Grădinar al lumii", așadar că poate descifra "căile de inițiere, cerești", inaccesibile muritorului de rând. În mod special, Cartea celor optzeci și opt de taine conține o serie bine definită de metafore-simbol ale aceleiași explorări în fața absconsă a lumii; intrigat de misterul ocultat "sub trepte-n desăvârșire, sub trepte/ în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ezoterici, a căror identitate n-a fost încă precis definită. O "față ascunsă" (pentru a relua o cunoscută sintagmă) se descoperă în orice eveniment mai de seamă. Nașterea societății moderne, de exemplu, a dat loc la speculații în care factorul abscons joacă adesea un rol aparte 2. Pe seama lui s-a încercat explicarea echilibrului indispensabil în orice sistem de gândire social-politică. Ideea de echilibru a ajuns aproape o obsesie, îndeosebi prin David Hume, de la care se inspiră nu numai sociologia secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
săi, apoi discipolilor acestora, trebuie să le mulțumim atât pentru subzistența cunoștințelor academice despre liberalismul tocquevillian într-o sferă publică fascinată de stângismul Rive Gauche, cât și pentru articularea unei valoroase filozofii politice liberale contemporane, teoretic subtilă fără a fi absconsă, mereu preocupată să dea răspunsuri marilor întrebări ale omenirii, dar neuitând să reacționeze la afacerile curente. Urmând exemplul profesorului lor, liberalii aronieni au scris astfel și cărți savante, și editoriale, demonstrând că inteligența superioară și curajul civic se pot exprima
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
orașe industriale. Între 16 și 21 decembrie, în Banat și Transilvania au fost ucise 118 persoane, 583 de răniți și peste 1200 de arestați, ceea ce a provocat în mod firesc o mișcare de revoltă care nu are nevoie de explicații absconse. În ultimă instanță, s-a dovedit acum că până și evenimentul care a declanșat la Praga marile mitinguri din Piața Venceslas presupusa asasinare a unui student a fost de fapt rodul unui scenariu, ceea ce nu a afectat nici realitatea, nici
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
care forma o enclavă lingvistică înconjurată de o multitudine debordantă de dialecte (bretonă, gasconă, flamandă, alsaciană etc.). La fel de formidabile au fost loialitățile regionale față de care locuitorii provinciali își manifestau atașamentul subiectiv. Națiunea era, pentru marea majoritate, o categorie abstractă, absentă, absconsă. Ca atare, națiunea nu putea fi obiectul identificării subiective și sursa identității colective. Naționalizarea Franței (omogenizare lingvistică și culturală, integrare fiscală, juridică și educațională, unificare comunicațională etc.) s-a produs doar în intervalul 1870-1914, când forțele modernizării au contribuit din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
temporale" ale inconștientului, "accentul axiologic" și "atitudinile anabasică și catabasică", la care se adaugă "năzuința formativă" pentru a forma "matricea stilistică". Acceptând asumpțiile filosofiei germane a culturii (O. Spengler), Blaga pornește de la ideea existenței unui inconștient colectiv încuibat în străfundurile absconse ale conștiinței. Acesta nu doar că amprentează cu propria sa pecete stilistică orice manifestare culturală, intelectuală, artistică, religioasă, de doctrină politică etc. a culturii pe care o fecundează, ci este și relativă cultural. Fiecare cultură este fertilizată de propriile sale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
clasic, care e bine să-și tragă sevele din substanța legendelor, a credințelor populare; un alt izvor ar fi ortodoxia. În Limitele artei (1939), A. se aventurează pe tărâmul esteticii idealiste. E un pact febril cu iraționalismul, de unde și limbajul abscons. Dacă arta este „deformarea lumii fizice prin duh”, a plăsmui înseamnă a prilejui „o logodnă între natural și supranatural”. Studiul său Shakespeare (1938) este prima monografie consacrată, la noi, dramaturgului englez. Traducerea fragmentelor incluse în argumentație îi aparține eseistului (care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
reprezentând chiar un act al solidarității istorice. Limba (langue) este un cod formalizat, un ansamblu de prescripții și norme, starea vorbirii uzuale în modul în care noi ne-am însușit-o la un anumit moment. Stilul, în schimb, este partea absconsă a personalității și temperamentului unui scriitor, marca sa proprie, amprenta personală care ține de corpul și de trecutul său. În aceeași măsură în care un autor nu-și alege limba, el nu-și poate alege nici stilul, ambele colaborând la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o societate civilă transnațională, unde puterea civililor să aibă drept de veto în raport cu Politicul. În zilele noastre birocratizarea și tehnologizarea Umanului și, implicit, a Discursurilor sunt probleme deschise ale umanismului nostru. Foucault era un intelectual tehnologizat; un intelectual abstract și abscons, iar scrisul său "codificat" e un Document despre raporturile cunoaștere-putere (social-politică) din Franța zilelor sale! Ori de câte ori l-am citit pe Foucault nu am fost preocupat de mitologia din jurul acestui gânditor complex, original și imprevizibil. Astfel că nu m-a preocupat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Devillers, află aici "[...] instrumentele necesare pentru ca aleșii, primarii să poată schița o viziune concretă a orașului. Vizibile și comprehensibile, proiectele urbane pot alimenta o adevărată dezbatere democratică. Înainte era dificil de discutat plecând de la procedurile și de la reglementările unui urbanism abscons"344. La nivel operațional, proiectul urban apare ca o alternativă credibilă la funcționalismul urban discreditat de criza periferiilor. Spre deosebire de acel model pseudoștiințific, proiectul se prezintă ca o alegere politică. De asemenea, el constituie un remediu la "urbanismul liberal caracterizat, în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea libertății la nivelul unei necesități absconse. * Întrucât destinul nu are în vedere decât dialogul solitar cu limita interioară, teoria destinului devine o epură a vieții, deci ceea ce rămâne din viața unui om după ce din economia ei au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de strania teorie heideggeriană despre opera de artă ca dispută între lume și pământ, Gabriel Liiceanu realizează de fapt, dincolo de această impresionantă paradă de idei care a întemeiat modernitatea, „o fenomenologie a profunzimii întreprinse din perspectiva suprafeței“. Suntem ființe ale absconsului și sublimului, dar avem nevoie — pentru propria noastră propulsie — de familiaritatea lipsită de frivolitate a tot ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
blândeții, făcând elogiul umilinței („dulce neștiință”) și al trăirii într-o „tristă vrajă”, dar și al dorului de lumină și căldură („Lucească soarele până la ardere, / Pletele de foc pârjolească-se / La vâlvătaia sublimă a zilei”). Și chiar dacă uneori imaginile sunt abscons hermetice, o anume grație a sentimentului convertit în intelectualitate este transpusă mereu într-un vers armonic, cu repetiții ritmate dilematic și refrene muzicale. SCRIERI: Furăm trandafiri, București, 1967; Jumătate zeu, București, 1970; Adagio, București, 1973; Taina, Cluj-Napoca, 1976; Amiaza, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
care forma o enclavă lingvistică înconjurată de o multitudine debordantă de dialecte (bretonă, gasconă, flamandă, alsaciană etc.). La fel de formidabile au fost loialitățile regionale față de care locuitorii provinciali își manifestau atașamentul subiectiv. Națiunea era, pentru marea majoritate, o categorie abstractă, absentă, absconsă. Ca atare, națiunea nu putea fi obiectul identificării subiective și sursa identității colective. Naționalizarea Franței (omogenizare lingvistică și culturală, integrare fiscală, juridică și educațională, unificare comunicațională etc.) s-a produs doar în intervalul 1870-1914, când forțele modernizării au contribuit din
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
temporale" ale inconștientului, "accentul axiologic" și "atitudinile anabasică și catabasică", la care se adaugă "năzuința formativă" pentru a forma "matricea stilistică". Acceptând asumpțiile filosofiei germane a culturii (O. Spengler), Blaga pornește de la ideea existenței unui inconștient colectiv încuibat în străfundurile absconse ale conștiinței. Acesta nu doar că amprentează cu propria sa pecete stilistică orice manifestare culturală, intelectuală, artistică, religioasă, de doctrină politică etc. a culturii pe care o fecundează, ci este și relativă cultural. Fiecare cultură este fertilizată de propriile sale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]