296 matches
-
poate aduce un cîștig în altul, totul reducîndu-se la putința de a vedea planurile. Așa se face că cel care se prăbușește în cursul unui dezastru nu cade din cauza dezastrului, ci din cauza deznădejdii ulterioare, și asta pentru că, singularinzîndu-și deznădejdea, o absolutizează: nu mai poate vedea nimic dincolo de ea, nu mai poate s-o pună în relație cu nimic, adică nu o mai relativizează. De aceea, oamenii se surpă psihic nu din pricina dezastrelor, ci datorită absolutizării deznădejdii. Urmarea e căderea pe care
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
corectă din punct de vedere gramatical în parlament; nu ne-ar fi fost dat să auzim atâtea inepții trădând grave carențe de cultură, câte se aud în zilele noastre în camerele legiuitoare și pe ecranele televizoarelor. Sigur, nu trebuie să absolutizăm: au rămas și în țară specialiști de mare clasă; dar ei sunt mult prea puțini față de ceea ce a fost odată România, față de necesitățile actuale ale țării; sistemul comunist descuraja dezvoltarea valorilor. De aceea există atâtea domenii în care ne lipsesc
Clădiri simbol ale comunismului Casa Scânteii și Casa Poporului by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14244_a_15569]
-
și a cetății. Nu ne-am asumat destinul și, în consecință, nici orașul. Lipsa identității se citește în ființa fiecăruia și a Bucureștiului. Spectacolul lui Dabija pleacă de la estetică și merge mult dincolo, către etică și morală. Realizatorii însă nu absolutizează. Marcel Iureș, pe de o parte, și arhitectul Octavian Neculai, pe de altă parte, strîng doar cercul și ne încolțesc conștiințele: prin cuvînt și felul în care este rostit, prin cuvîntul asociat cu imaginile, unele inedite, selectate de-a lungul
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
entități corupte de un Rău conceput, precum la maniheiștii ce l-au inspirat și pe autorul Florilor Răului, ca o înfricoșătoare forță autonomă. Răul nu mai e aci accidental, ca, bunăoară, în doctrina tomistă, ci pus în balanță cu Binele, absolutizat în raport cu acesta. Rezultatul: o farsă gravă, metafizică. În intermundiile în care se complace, autoarea organizează mondene întîlniri între puritate și bestialitate. În calitatea sa de homo duplex, ea încearcă astfel a le neutraliza, a reduce impactul ce-l resimte atît
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
judecății absolute (corect/incorect) e o tipică eroare de percepție a nespecialistului: „Incorect - «au concluzionat»; corect - «au tras concluzia», «au ajuns la concluzia» etc. În limba română nu există verbul «a conluziona», ci doar verbul «a conchide»” (id.). Discursul e absolutizat în ceea ce preia din surse „oficiale”, de specialitate (manuale, articole de cultivarea limbii); poate însă trece la un ton personal (în registru colocvial), atunci cînd descrie căutarea unor căi de scăpare onorabile, între norma rigidă simțită ca prea aulică sau
Din interior by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13475_a_14800]
-
perioadele de oarecare liberalizare au fost benefice și pentru învățământ, dar nota generală era menținerea acestui domeniu sub stricta supraveghere a partidului, deoarece el trebuia să contribuie decisiv la formarea omului de tip nou. Nu vreau să se creadă că absolutizez, căci vorba istoricului latin Tacitus, chiar și în cele mai negre perioade, când indivizi lipsiți de caracter și personalitate sunt propulsați în fruntea societății, nu "lipsesc și splendide exemple de conduită". Au fost și în comunism dascăli din generația de după
Asanarea vieții academice by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/10403_a_11728]
-
adaugă el, kitsch-ul este idealul estetic al tuturor oamenilor politici de pretutindeni. Ceea ce au reușit însă regimurile comuniste, cîștigîndu-și astfel niște drepturi speciale în acest domeniu, de fapt recunoașterea cuvenită oricărui novator al unui patent preexistent, a fost să absolutizeze kitsch-ul, să-l aducă pe culmi încă neatinse pînă la ele, materializate în aneantizarea vieții private și înlocuirea ei prin universul concentraționar. Formula kitsch-ului totalitar exclude per se orice manifestare de independență de gîndire, orice distanță, orice îndoială
Cîte ceva despre kitsch by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12368_a_13693]
-
o ipostază circumstanțială a Celuilalt. Un Celălalt a cărui contribuție se vădește indispensabilă lecturii, care e dovada operei, care, la rîndul său, e dovada identității eului auctorial, a "personajului de hîrtie" cu rol înnobilator. Căci originalitatea creatorului nu se poate absolutiza, unicitatea sa nu poate fi totală, ruptă complet de contextul fizic și metafizic în care se înscrie și care e Cosmosul, purtător al unor indeterminări ce răspund în mister. Partea și întregul, cultura și natura, subiectivitatea și obiectivitatea se întrepătrund
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
liberă, vindecată de minciună, duplicitate, constrîngeri și lipsuri de tot felul. Luînd act mai apoi aici de rădăcinile mele și izbindu-mă de diverși oameni, toți de un neam cu mine, am avut la un moment dat tendința de a absolutiza trăsăturile negative ale celor pe care i-am întîlnit: dacă atît de mulți dintre ei au fost incorecți, fără scrupulul cuvîntului dat, fără compasiune pentru semeni, nepăsători, calculați și duri, înseamnă că trăsăturile acestora au dobîndit deja o dimensiune colectivă
Rețete neștiințifice pentru combaterea antisemitismului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/14828_a_16153]
-
simbolismul și parnasianismul, ca să ajungă, prin cultul seninătății clasice, la esențele poeziei pure. Ideile sale se opun mișcării moderniste, și aici scriitorul împărtășește conduita ,Gândirii", mai degrabă a gândirismului, dar el nu simplifică raportul dintre tradiție și inovație și nu absolutizează rolul specificului național. Un vast orizont de cultură, poetică în primul rând, îi asigură lui Ion Pillat o înaltă perspectivă istorică și estetică, ceea ce face ca opiniile sale, cu toată opoziția față de modernism, să fie pătrunse de un extraordinar bun-simț
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
fericiri, IV, p. 363. footnote>. Apelul către Dumnezeu, deși Dumnezeu răspunde fără încetare, rămâne, într-o oarecare măsură, nerezolvat: Vocavi ipsum et non audiit me<footnote P. G. XLIV, col. 893A-C. footnote>. „Ciudat lucru: suntem nesatisfăcuți de această metafizică care absolutizează lucrul cel mai fundamental în noi: insatisfacția...”<footnote Hans Urs von Balthasar, Présence et Pensée ..., p. 75-76. footnote>. Iar mai departe același von Balthasar afirmă: „Găsim de fapt la sfârșitul acestei filosofii a chipului ceva care seamănă cu o resemnare
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
la rândul său un interviu în DISCOBOLUL (nr. 103-104-105), revista din Alba Iulia. întrebărilor în cascadă pe care i le pune Mircea Stâncel, criticul le răspunde în stilul glumeț-amar ce-i este propriu, sincer dar și precaut, atent să nu absolutizeze. S-ar putea crede că răspunde uneori în doi peri, dar nu o face. Atunci când i se cere, de pildă, să-și rezume crezul estetic: Merg așa, aiurea, pe lângă literatură, cu speranța că nu m-am îndepărtat cu totul de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10005_a_11330]
-
pe care vecinătatea privilegiată cu personalitatea le oferă, portretele tind să se repete. Un portret al unui critic din Preludiu (1977, una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Alex. Ștefănescu, în care stilul voit popular al scrisului nu era absolutizat) seamănă cu un alt portret al aceluiași din Prim-plan (1987) - asta ar fi logic avînd în vedere că e vorba de aceeași persoană, nu înțeleg însă rațiunea transferului de fraze întregi care apar după zece ani ca ciudate insule
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
doar un exemplu: în finalul poemului Sară pe deal, actanții lirici își reazemă capetele unul de altul și adorm surîzînd). Autorul articolului observa că nu doar Eminescu și opera lui sînt supuse procesului de mitizare, ci și exegeza eminesciana (școală absolutizează încă, pudic, erotismul angelic și abstractizant, iar din Călinescu nu reține decît exasperantul prin repetare "ape vor seca în albie..."). Sînt enumerate cîteva din poncifele despre scriitorii clasici, idei primite de-a gata de atîtea generații, precum și altele ceva mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17976_a_19301]
-
nu atât viață cât resemnare. În lupta cu abilitatea postmodernismului ea nu reușește decât să înlocuiască o formă a efemerului cu o alta... Mi se pare că e destul de comod să ne descotorosim de literatură. Sau e la fel de comod să absolutizam literatura. A face literatura... Însuși verbul a face te descarcă de orice responsabilitate. Ești un artizan, un meseriaș al postistoriei, un lucrător care-și câștiga simbria. Mică, evident. A face se opune lui a crede, a iubi, a spera. A
Literatura împotriva zilei by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/17547_a_18872]
-
Dar nu aceste slăbiciuni omenești constituie, la urma urmelor, cauza lipsei de relevanță literară a cărții recent apărute. Laszlo Alexandru are altă "vină" și anume introduce în discutarea literaturii o gravitate de tribunal revoluționar. Autori că el, încruntați, înclinați să absolutizeze ideile, rămân în afara creației literare. Laszlo Alexandru, Orient Expres, polemici, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, col. "Alternative", 1999. 224 pag.
VIERMELE DIN MăR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17548_a_18873]
-
loc", considerate exclusivist și exploatate retoric, se cuvine a admite antiutopia acestei poziții. Ergo realismul ei, care consistă, cum afirmă Vitalie Ciobanu, în a combate "frica de diferență", deoarece "diferența presupune o limită și orice limită devine irevocabilă dacă este absolutizată, renegată sau ocultată". Vitalie Ciobanu, Frica de diferență, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1999, 304 pag., preț neprecizat.
Revolta împotriva maselor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16749_a_18074]
-
Iorga (ca și alții) s-au păstrat pe un teritoriu de graniță între istorie și filosofie. Și e drept să se accepte această apreciere, deși marele cărturar a negat mereu aplecarea sa spre cugetarea filosofică. Dar nu trebuie să se absolutizeze aceste repetate delimitări. Important e relevarea aici drept modele ale marelui nostru istoric (și ca modele formative) pe Leopold Ranke, Lamprecht (care i-a și fost profesor la propriu) dar și romanticul Michellet. Iar la Conferința rostită al Congresul istoricilor
N. Iorga, teoretician al istoriei by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16895_a_18220]
-
spontanee, ci a fost expresia elocventă a acelei mari școli de chirurgie românească făurită de marele prof. Hortolomei. Pagini cald-evocatoare despre profesorul Ion Juvara, cunoscut încă de la spitalul Colțea și apoi rămași buni prieteni, care, ca și Hortolomei, nu a absolutizat metodele de explorare, punînd accentul pe examenul clinic și pe actul operator în sine, cu totul remarcabil, abordînd, cu știință și curaj, noi domenii al Bogate învățăminte oferă dl prof. Dan Setlacec despre perioada cînd s-a dedicat exclusiv chirurgiei
Viața unui chirurg by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17110_a_18435]
-
punctul de vedere al unui cercetător care, încă de prin anii '30 intuia importanța interdisciplinarității în studierea procesului de mitificare. Dacă Denis de Rougemont pornea de la un mit fundamental și îi urmărea avatarurile de-a lungul epocilor istorice, Caillois nu absolutizează determinările istorice în dauna celor biologice sau sociale; el consideră miturile rezultante ale acestor trei tipuri de determinări și își organizează demonstrația plecînd de la o observație cît se poate de simplă: constată că, în genere, totul se petrece ca și cum "anumite
Mitul pasiunii by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16143_a_17468]
-
intenții artistice ori de necesități sau preferințe ale comunicării sociale), dar și de minciună, expresie lingvistică (fie și 'vie și percutantă') a unor informații contrare realității, adevărului. Formularea limbaj lemnos, înregistrată cu ocazia recentelor comentarii electorale, reactualizează semnificația simplistă, care absolutiza componenta superficială a conceptului limbă de lemn (de la care în mod evident se revendică), dar o și relativizează: afirmația comentatoarei viza în mod expres a b s e n ț a 'culorii', supraestimînd verbalizarea facil atracțioasă și făcînd totodată abstracție
"LIMBAJ LEMNOS" by Valeria Guțu Romalo () [Corola-journal/Journalistic/16551_a_17876]
-
vorbit, standard, cult etc. - invitînd la precizie în folosirea lor atît de adesea confuză și aproximativă. A stabilit diferențe între caracterul arhaic și cel conservator, cu prudență în distingerea elementelor relevante de cele irelevante. Într-o tradiție care mitologiza sau absolutiza literatura populară, a încercat să descopere cum funcționează realmente în mediul folcloric distincția cotidian / poetic, reflectată în conservarea unor termeni neînțeleși (cum este, pentru un vorbitor popular, chiar cuvîntul codru : "e reținut de la cîntecele eștea, după mine ar însemna un
Dialectal, popular, vorbit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11976_a_13301]
-
născut în Ardealul asuprit, parcă mai mult decât celelalte provincii românești. In Ardeal s-a PARAFAT România „dodoneață”, cum o numea Lucian Blaga. „Un răsunet” (Deșteaptă-te române”), imnul naționalactual este creația lui Andrei Mureșanu, ardelean. Bineînțeles că nu putem absolutiza, deoarece toate provinciile românești au dat patrioți de seamă precum Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul, Al. Ioan Cuza etc., Mihai Eminescu-esența, idealul iubitorului de patrie, românul desăvârșit. Desigur că la formarea morală, culturală, socială a românilor transilvăneni un rol
ASTRA ÎN SATUL MEU , CRONICĂ DE PROF.D.PĂSAT CĂLINA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383629_a_384958]
-
noțiuni în critica românească. Am impresia că primul nostru critic care propune această noțiune, împrumutată din critica germană, este Mihail Dragomirescu, dar la investigațiile mele grăbite din acest moment nu găsesc sursa. Cred însă că noțiunea de eu poetic este absolutizată astăzi - și de Marin Mincu, și de manuale, care au făcut o adevărată obsesie. Criticul o definește din primele pagini ale densei sale introduceri la antologie: "Eul poetic reprezintă însumarea unor vaste raporturi de (in)determinare ce se stabilesc între
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
ghidează spre el un drum drept și clar, ci o cărăruie marcată de cenușa din vatră. Toate determinările pe care le folosim pentru a califica un text (originalitate, conștiință estetică, specific național etc.) care sînt de fapt exacerbate și uneori absolutizate de "modernitate", pentru "medievalism" nu au nici o valoare. Și atunci cum să abordăm această lungă perioadă în care pe prim-plan a fost religia și, doar subordonate ei eticul, politicul etc. și undeva, în urmă, esteticul, toate acestea fără o
Cum să învii un "text mort" by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/7994_a_9319]