2 matches
-
demersul său - antipoetic prin excelență - este obstinația de a privi obiectele făcând abstracție de orice stereotipii perceptive și de a le descrie evitând orice tip de clișee verbale (mai cu seamă pe acelea „nobile”, omologate de tradiția poeziei orfice și abstracționiste). Punctul de plecare - specific metodei sale de creație - pare a fi, aproape întotdeauna, cel semnalat de Italo Calvino: „a fixa aspectul cel mai important - adeseori ignorat - al oricărui obiect sau element și a construi în jurul lui discursul”248. Și, evident
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o personalitate tentată fie de lirism, fie de obiectivizare, fie, în sfârșit, de o literatură încifrată ce frizează deseori absurdul, în teatrul lui pot fi remarcate apetențe pentru formule dramatice și mai diferite. De la piesele de factură polițistă la cele abstracționiste, de la dramele problematice la farse, de la parabole poetice la comedii cu subiect rural sau la satire virulente, nimic nu i-a rămas străin, autorul reușind în textele adunate în Sechestrul (1972, în colaborare cu Mircea Zaciu), Teatru (1972), Fântâna cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]