143 matches
-
paralelism? Da, pentru că, cu excepția, parțială chiar și aceasta, a „revoluționarului de profesie”, un om, un „om întreg” (ca să folosesc expresia bogziană) nu trăiește exclusiv în sfera politicului, în umbra istoriei. Fericirea individuală plutește deasupra oricărei epoci. Dovadă, nu de egoistă abstragere, ci de forță a personalității umane. Înainte de căsătorie, suferind de dureri de cap și năzărindu-mi-se că aș fi grav bolnav, i-am cerut lui Dumnezeu un an, un singur an de fericire. Mi-a dat douăzeci și cinci*. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează "o poetică a grațiosului" și "spiritualizează emoția" dând un sens specific noțiunii de dor, "de abstragere din lume și de suferință romantică". În Venere și Madonă, Eminescu pune, de fapt, în discuție, "rostul poeziei", o temă ce-i preocupă pe romantici, și trebuie să înțelegem că "în loc de a nega femeia, este negată acum poezia". Firește, atenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dintru început o poezie care îmbină vibrația intelectuală cu cea emoțională și e solicitată de acute interogații, lăsându-se fascinată de universul esențelor, de ideal („locul ce nu-i nicăieri”, Aerul, frunza, pământul), de origini (Vulnerabilul zero). Poeta tinde spre abstragerea din timp, căruia îi resimte dureros curgerea, spre eliberarea de sub tirania gravitației, caută rostul propriei existențe, căutarea fără istov fiind impulsul fundamental, căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu starea ingenuă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
cu volumul Cântec pe zare. S-a spus că versurile de început ale lui S. conferă un aspect nou peisajului ardelean, „în culori estompate de o tristețe fumurie”, fiind și o poezie a ciclurilor naturii, dominată însă de ezitare, de abstragere din cotidian, rar „luminată de un gând liniștitor” (Emil Giurgiuca). Înrâurit de Ion Barbu, pornind din filonul ilustrat de Riga Crypto și lapona Enigel și de Uvedenrode, pare să fie Poemul Salamandrei (1971), volum ce cuprinde un unic, lung poem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289975_a_291304]
-
Hegel îi conferă noi valente, atât pozitive cât și negative. În primul rând, Hegel afirmă că atunci când se apleacă asupra realității exterioare, intelectul distinge între "formă și conținut", ultimul fiind indiferent în raport cu prima. Principala activitate a intelectului este aceea de "abstragere", de separare din totalitatea lumii exterioare a unor elemente pe care, din diferite motive, particulare, le privilegiază. Apoi, intelectual are tot dreptul să opereze prin diferențierea "accidentalului" de "esențial" și, ca individ înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
se deschide carnea/ca sub cuțit un drum/dintr-un tărâm/în celălalt tărâm”. În Departele Epimenides (1976), D. își lansează tema predilectă, a „depărtării lăuntrice”, niciodată abandonată (și care va deveni chiar titlul următoarei cărți de poeme): ea rezumă abstragerea din lume într-un lăuntru necuprins ca Atman (sinele indic), cutreierat de răsuflarea cosmică (prana). Mari texte de metafizică mitică, de la Vede la Psalmi sau poemul Ghilgameș și până la fragmentele presocratice, dar și până la parabola modernă a lui Don Quijote, „cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
lumii) sau de „plăsmuire abstractă”, - formulă, aceasta din urmă, calificând însăși imaginea poetică: „plăsmuire abstractă, imaginea raport pur (s.n.) a două elemente cât mai depărtate (sau cât mai apropiate) între ele”. Abstracțiunii „logicii” și „gramaticii” li se contrapune de fapt abstragerea: din realul dat, din formulele și convențiile utilitare și prea des utilizate. Respingând logica, poetul se poate vedea atunci, fără contradicție, coborând de pe un alt munte Sinai „cu tablele logicei noi în mâini”, întemeind o proprie ordine a universului, o
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
adevărata vitalitate. În afară de asta, cuvintele sunt intraductibile. Există, pentru noi, o savoare aproape senzuală a îmbrățișării, în ciuda sensului, a cuvintelor. ș...ț Pentru mulți drum, chemin, weg, cammino înseamnă același lucru. Inexact”. Și tot aici, un pasaj revelator pentru înțelesul abstragerii despre care vorbeam mai sus: „Cuvântul în literatură, ca și culoarea sau linia în pictură, are un rost abstract, mai presus e înțelesul gramatical sau logic (s.n.). Există o chimie a cuvintelor cu interesante rezultate ale acțiunilor dintre ele. Verbul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
formalizarea verbală și la memorizarea noțiunilor. În virtutea acestei Înțelegeri, ideile Își găsesc originea În experiența sensibilă (concret-senzorială), fără ca subiectul (elevul) să joace vreun rol deosebit În dobândirea (elaborarea) lor. Firește, o asemenea pedagogie, fundamentată pe teoria imprimării imaginilor și a abstragerii unor noțiuni generale, a contribuit la accentuarea descriptivismului și a pasivității În procesul de Învățământ. Acestei metode i s-a atribuit prea mult timp doar o valoare intuitivă, imagistică, de simplă ilustrare, de menținere a activității mintale a elevilor mai
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
astfel s-ar comite exact eroarea „reducționistă”, pe care Waltz le-o atribuie celor care încearcă să explice funcționarea sistemului pornind de la cercetarea unităților. Structura sistemului este definită prin aranjamentul părților sale și prin principiul acelui aranjament (este instituită prin abstragere din realitate), iar nu prin enumerarea unor caracteristici materiale ale sistemului. Ea creează o perspectivă strict pozițională asupra sistemului. Rolul său seamănă cu cel al unui selector: fără a determina comportamentele actorilor, ea le recompensează pe unele, pedepsindu-le pe
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
a susținut-o pe tot parcursul anilor. Printr-un simț comun numai lor, cei doi puteau să perceapă schimbările infinitezimale de stare sufletească, să-și sincronizeze senzațiile, ca în scena evocată de Alberto, cînd Lisa, lovită de amnezie, în momentul abstragerii fulgerătoare din real, urmată de conștientizarea iremediabilului, nu putea descrie, la cererea nepoților, mișcările tangoului, dansul vieții ei: Ți-ai prins capul în mîini. Cu o voce greu perceptibilă ai murmurat: - E oribil. Iar eu, cu același glas stins, pentru ca
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
bucura și a-și descreți fruntea, voita lor ferecare într-un perimetru îngust și etanș (alimentat de un singur izvor energetic - și acela nu al naturii, al unor stații intermediare), confundarea severității științifice cu prețiozitatea terminologiei". Și, în genere, osîndind abstragerea excesivă, fetișizarea doctrinelor și a sistemelor: "Prea mult devotament față de o anumită școală ori o anumită modalitate de receptare și exegeză a faptelor poate oricînd lua înfățișare de pedantism, automatizare, încremenire". Lanțurile doctrinei sînt comparate cu cele metalice, reducînd sensibilitatea
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
stării de computer", a "strînsorii programului", spre a-l cita iarăși. Căci Nicolae Stenhardt a rămas suficient de apropiat de sfera ficțional-existențială în care se plasează creația artistică, sferă amenințată acum mai puțin de tendențiozitatea sentimentală sau eticistă, cît de abstragerea exagerată, metodologică, de "reeducările iscodite de în veci nepieritoarea scolastică". La antipodul stereotipiilor de protocol cerebral, esteticește frigid, părintele Nicolae, cel "nefariseic", ne oferă un îndemn de reumanizare. N. Steinhardt: Drumul către isihie, Ed. Dacia, Cluj, 1999, 160 pag., preț
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
intuiție artistică poate feri de haosul unei culturi artificiale, fără osie tradițională" (II, p. 740). Acesta este sensul confesiunii criticului în Ascensiune, publicată în "Gândirea" din mai 1928 (I, 332-338). Autoritatea în critică se dobândește pe calea unei ciudate, religioase abstrageri din lume, înlăturând orgoliul și încrederea în sine până la "umilința față de non-eu": "Arta este acolo unde mă rănește desăvârșita libertate a lumii față de conștiință, desăvârșita minune fără prevedere. Iar cine nu se poate ridica cu spiritul până la nevăzut, neprevestit și
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
apologia ființei elogii la frumusețile cărții). Drept consecință întreaga-i producție lirică va balansa între cele două extreme. Grăbindu- se a trece de la una la alta, în așteptarea unui echilibru perfect, nicicînd satisfăcut pe deplin, poetul va încerca și tentația abstragerii din existențial, a unei dematerializări. Avem astfel figura unui șoarece de bibliotecă absolut: „se hrănea fără să mănînce/ dormea din mers/ cu ochii larg închiși/ (că nimeni nu l-a surprins/ vreodată fluturînd din pleoape/ ci doar cufundat pîn-la gît
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
după o ușă necunoscută la care nici nu sun, nici nu bat, nici nu-i aștept în preajmă. Se va fi zis că macin amănunte, ca fumul pătruns sub lupă și devenit furtună obligatorie". Patetismului i se pune frînă. Distanța, abstragerea, protocolul guvernează un asemenea spațiu al terorilor dresate, care, în ciuda acestei împrejurări, rămîn tăios personale: "Cînd spectrul ne fîlfîie prin fața privirilor, politețea ne devine distantă și abstractă ca desenul păianjenului. Cultivăm cuprinderea moderată, noi care nu cunoaștem moderația. Ne azvîrlim
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
la origine (ca vocabulă), după cum Ioanide e vag grec. Terminația vocativă în "e" din ambele cazuri creează impresia unei identități de structură fonetică. Moromete mi se pare, în anumite privințe, o replică la Ioanide. Seamănă atitudinea celor doi față de lume (abstragere și detașare), destinul lor social și familial (ca autorități în declin și puternice individualități deschise competiției și supuse contestării acerbe și intrigilor). Olimpianismul lor teatral, atât de evident peste diferența de medii, este subminat de ironia sorții, manifestată chiar în
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
delectant-amară, în cadrul căreia epicul (mod general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială a autoscopiei asumate: "mopete în această amiază cu soare lăptos,/ așezat la masă în curtea, cu mult ciment plumburiu/ pietruită, a bufetului nurca, își spune-am să scriu/ despre remușcările mele care vor să mă tragă în
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
uneori, chiar corectîndu-i rîsul «fonf» și imperfecțiunea Creației printr-un «joc secund»). În fine, «opera de artă trebuie să dea sentimentul unei ordini matematice, iar mijloacele impunerii acestei ordini să fie universale» (precum limba și prozodia lui Rimbaud, «deduse prin abstragere», simplificată pînă la «un sistem redus de funcții ale discursului», cum spune Ion Barbu)". Cartea Mariei-Ana Tupan, ultradoctă, exprimînd sforțarea neobosită a unei bibliografii a la page, care să umple un gol prezumat cu neliniște ca fiind permanent, are în
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
să prindă „sufletul” operei într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor, criticul își mărturisește disprețul față de autorii ce se nutresc din substanța evenimentului biografic, atît
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
sufletești, ca și cum natura lui lirică îl împiedică să facă pasul spre exprimarea precisă. O efuziune de generalități emfatice, un fel de incantație care probabil are un efect de liniștire asupra scriitorului, în timp ce lectorul e iritat. În fine, condiția echivocului e abstragerea de la detalii concrete: Pătulescu nu dă amănunte, ci plutește în aerul vag al tropilor generali, urmarea fiind o suită de digeste comune, conținînd meditații plate. Cititorul rămîne indiferent la sunetul lor, și asta fiindcă Pătulescu e un eseist a cărui
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
cheltuire incandescenta a resurselor în slujba acestuia, printr-o combustie în raport cu care gratitudinea posterității nu e totdeauna pe măsură. "Trebuie să fii un om viu și un artist postum", consilia Jean Cocteau, cu toate că, uneori, artistul, viu aidoma omului, neglijînd acea abstragere ce pare propice contractului cu viitorul, întîmpină dezagremente în relațiile cu cel din urmă. Să recunoaștem că tezele vitaliste ale autorului Femeii cu carnea albă ar fi găsit un teren de aplicare pe propriul său destin literar. În fine! Să
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17743_a_19068]
-
întruna și să mai aibă timp și pentru altceva. A mai avut aliat și visul ăsta pe care eu îl tot sondez. De fapt, nu numai visul. Uite, dacă închidem ochii acum, vom fi serviți, fără eforturi speciale, numai prin abstragerea de la realitate, cu niște imagini, unele dintre ele extraordinar de hazlii. De obicei, sunt lucruri văzute cândva. - Dar recompuse într-un mod fascinant. - Și apare, să zicem, un tren care are, atașată la ultimul vagon pe care îl vezi ducându
MIRCEA HORIA SIMIONESCU - Viața ca o frază by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13092_a_14417]
-
mai jos de toate, fără coborîre; este în toate și, totodată, deasupra tuturor". Recursul la origini are motivația mistică a reconstituirii unității universale care e imaginea unui Dumnezeu figurînd în aceeași măsură în abstract și în concret, abordabil pe calea abstragerii ascetice dar și pe cea dionisiacă a contactelor frenetice cu natura. Astfel încît aspirația ființei de-a coincide cu principiul se suprapune cu cea a impulsurilor sale vitale: "Vreau să mușc rădăcina reînceputului./ Vreau să fiu sînul/ din care s-
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
în genunchi focul. Tu, rugăciune, din ce altă / Fecunditate mă conjuri / Cu lacrima ta să mă fac arbor pentru un sicriu?" (Reîncarnarea sfintelor naturi). Postura pietății revine atunci cînd Miron Kiropol își mărturisește, în sesizante accente, așteptarea. Aceasta reprezintă o abstragere din circuitul prezentului, o dăruire în contul virtualității, deci un sacrificiu sui generis. Nădăjduind, crezi în ceva, recunoști o transcendență căreia îi aduci o ofrandă lăuntrică: "Sunt în așteptarea fără început și fără sfîrșit, / Într-o virginitate fără himen / Cu
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]