66 matches
-
de a converti starea verticală sugerată aici de "cetini și munți", "arbori în delir". Arborii, pădurea constituie un "cosmos verticalizat" (Gilbert Durand), dar care va fi absorbit, "păscut" de "turmele apocalipsului". În contrast cu acest peisaj apocaliptic, apare un Dumnezeu mult prea abstras, care nu asigură contraponderea unei lumi în derivă. Cunoașterea este înțeleasă ca o absorbție până la procesul concret-fiziologic al îngurgitării. Noaptea devine "un nemilos cimitir" imagine a orizontalității absolute. Natura însăși este "o cameră de culcare" în acest univers somnolent. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noi, în obișnuitele lor rochițe. Ada își puse iar coroana aurie pe cap și ceasul la mână. Porni atunci Puia, rece ca o sticlă cu apă de la gheață, fascinantă ca ochiul transparent al viperei, dar mai presus de orice - neatentă, abstrasă. Zăngănindu-și ușor pandantivele și cerceii, ea străbătu cele șapte intervale cu pas egal, neschimbată, mereu identică sieși. Depășind linia de șaptezeci de ani era aceeași copilă frumoasă și, la propriu, fără pereche. Imaginea ei a trecut prin gardul din spatele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cel puțin certitudinea apodictică a unor asemenea, fiindcă aposteriori aceasta nu are loc; iar noțiunile apriorice spațiu și timp fiind după opinia asta numai niște făpturi ale imaginațiunei, a căror izvor real trebuiește căutat în experiență, din a cărei relațiuni abstrase închipuirea a creat ceva ce conține în adevăr elementul general sau cele comune ale acelor relații, dar care nu poate avea loc fără restricțiunile pe cari natura le-a combinat cu ele. Cei dentăi câștigă atâta că pentru aserțiunile lor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
procedat. Dar dacă nu o cobori la nivelul exemplelor, logica nu mai apare într-o lumină ridicolă. Mașinile, de pildă, funcționează perfect cu implicația materială. - Bine; am să-ți propun o altă cale. Formele sânt abstracții și, ca atare, sânt abstrase. Vin și te întreb: sânt abstrase din lucruri sau sânt abstrase de lucruri? Eu spun "din", voi spuneți "de": voi faceți abstracție de lucruri. Contraziceți de fapt însuși cuvântul "abstract", care este o "desprindere din" și nu o "despărțire de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ta. Ar trebui să mănînci o prăjitură. — SÎnt prea bătrînă pentru prăjituri! spuse Helen, cu o ușoară iritare. Își scoase batista și-și suflă nasul. Doamne, ce frig! Hai să nu ne oprim! ZÎmbea din nou, dar părea distantă, oarecum abstrasă. Probabil din cauza vremii. Îți era greu să fii vesel, bineînțeles, cînd era atît de frig. Kay aprinse două țigări pentru ele. Se Întoarseră la lac, apoi o luară prin pădure, mergînd mai repede pentru a se Încălzi. Din punctul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Lumina era scăzută, dar părea orbitoare, după aceea din străzile camuflate pe care mersese, iar Helen se simți expusă. Julia se aplecă să ia o pereche de pantofi azvîrliți la Întîmplare, un prosop de baie aruncat, o haină căzută. Părea abstrasă, preocupată, deloc bucuroasă, În sensul obișnuit al cuvîntului, că Helen venise. Avea părul negru intens și curios de lipit de cap; cînd veni În lumină, Helen Își dădu seama cu groază că probabil abia se spălase. Fața Îi era palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nevăzută, nestinsă, o bucurie închisă cu lacăte, răsucite ca melcul, de timpi ce-au trecut peste ea, cum umbra păsării-n zbor peste stânci coșcovite. umbra, grațioasă și vie, cu mișcări de dansatoare agilă trece iute, efemeră. stânca, în sine abstrasă, ca o amorțită reptilă, ține ochii pe jumătate închiși. ce-și împărtășesc, oare, pe tăcute, din trăirea ascunsă? le e de ajuns că sunt parte a vieții, alunecare în neant, în marea cursă? fără alin uneori se poate cânta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
tot ce-i cade sub mână. Noaptea, când și când, umflă, din nou, peretele de cîlț al pernei cu lacrimile lui. Dacă nu se întîmplă minuni este fiindcă anul 1930 este unul al crizei. La periferii, Bucureștiul dansează elegant și abstras în ritmurile pătimașe ale foamei. În 90% din casele fostului sector de Negru, persoanele melancolice, ce se declară substanțial și susținut nehrănite, sânt notate de către destin într-un carnețel și se trezesc imediat țipluite în tuberculoză. În sectorul de Galben
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
una indiferentă. Ideea de împărăție divină ("Kingdom of God") stă în miezul interpretării și ea presupune o anumită economie a duratei. Religia, în această perspectivă, nu e o parte a vieții, ci însăși viața. Lumea creștină nu e prin urmare abstrasă, ci prezentă în istorie, product și sursă de istorie în același timp. Dar o istorie pe care o transcende mereu, spre a se integra în împărăția divină. Asemenea reflecții fac din cartea lui Wells un instrument de înțelegere a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e perceput ca un halou anarhic, o dezorganizare a exteriorității. Dar ieșirea anarhică (un anarhism relativ, de fapt, pentru că el urmează linia sinuoasă a confesiunii) din „ritmurile universalității”25 Îngăduie centrarea pe adevărata esență a personalității subiectului care se confesează. Abstras presiunii sociale a convenției instaurate mai Întâi de limbaj și apoi de funcția acestuia de a comunica, autoadresarea (teoretică, firește) relaxează instinctele agresive care fac din scriere o formă de alienare a subiectului de propria sa substanță. În acest imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
activității acestuia. La rândul lor, ele se vor răsfrânge asupra scrierii jurnalului. Această scurtcircuitare, acest cerc perfect În care memoria, senzațiile și fizicul autorului alcătuiesc un organism simbiotic supun jurnalul unei presiuni, unor arderi greu de suportat. Corpul care scrie, abstras atât timpului, cât și persoanei În numele căreia vorbește, este, În fapt, principala forță de ordonare a jurnalului. Creat de intimitatea autorului cu propriul scris, el nu va anihila Însă În totalitate sentimentul, care face din spațiul intim un spațiu de concentrare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Situație, moral vorbind, care-l onorează. Nu mai puțin însă dintre cele mai incomode. Don Quijote putea fi român? Răspunsul este, categoric, negativ. Românul este lucid și sceptic, fără iluzii. Resemnat și fatalist, relativist (se poate spune și așa), contemplativ și abstras, cu o capacitate de rezistență pasivă enormă în straturile profunde ale conștiinței, adaptabil, acrobatic și descurcăreț la suprafață. Capacitatea sa de improvizație, între cârpeală și simulare, este neobișnuit de dezvoltată. Formată într-o zonă de interferențe externe, adesea strivitoare, duplicitatea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Obiectul preocupărilor noastre îl formează o problematică a cunoașterii autonomă de finalități utilitare”; „zodia severă sub care apărem este intelectualistă”(1/1928). Este menționată „categoria intelectului”, opusă transcendentului divin, care definește demersul întreprins aici: „«Kalende» speră într-o reacțiune lucidă, abstrasă rezolut insondabilului, iar noi credem că din această poziție ni se revelă însuși sensul demnității omenești.” În acest context, fenomenul literar este definit ca „act de conștiință și de cunoaștere”, iar opera de artă este postulată ca „suprastructură cerebrală, sensibilizată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
poezia și eseistica lui puțin scorțoasă, cultă în chip excesiv, însă profundă și originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut în cerul marilor modele. El însuși, ca om, trecea până de curând printre noi ca un prinț exilat, abstras și melancolic, de o melancolie puțin studiată, voievodală. Am avut sentimentul, citindu-l și observându-l de la distanță, că poetul își construise un stil al personalității și se identificase, în cele din urmă, în viață și poezie, cu el. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
iubirii, predominantă, așază între prezent și trecut interstiții aburoase, încețoșând imaginile, ca într-o tehnică sfumato. De aici, și principalele trăsături ale discursului poetic: discreția confesiunii, calmul melancolic al amintirii, diafanul tablourilor stilizate. O autoironie discretă vertebrează contemplarea cu ochi abstras a lumii, văzută shakespearean ca o scenă de teatru. Expresia, urmărind esențializarea, impune prin concizie și acuratețe. Din detașarea „mișcată” de afect și din estomparea eului P. și-a făcut o atitudine lirică ușor de recunoscut, iar din eleganța frazării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
genunchi și capul sprijinit de încheietură, nudul care o reprezintă pe Salomeea devine expresia unei grații coregrafiate atent, preparate parcă într-un laborator fotografic. Această caligrafie posturală, care-i scoate în evidență feminitatea, sugerează aparent reversul senzualității, o atitudine meditativă, abstrasă, cu atât mai mult cu cât sculptorul a scos din scenă prețiosul trofeu al nimfetei, capul sfântului Ioan. În plus, capul acestei Salomei, prin capelură și banda de mătase care-l încojoară decorativ, și singurul amănunt vestimentar, aparține unei femei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]